ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 215/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC S.E. SRL a chemat în judecată SC A.A. SA București și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 124.000 ron, reprezentând despăgubiri cuvenite în baza poliței de asigurare și a producerii riscului asigurat. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul Neamț, secția comercială, care prin sentința nr. 217 din 17 aprilie 2008 a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 87.175 lei despăgubiri din asigurări precum și la plata sumei de 2.515 lei cheltuieli de judecată. În esență, prima instanță a reținut că raporturile juridice s-au stabilit între părțile în proces prin contractul de asigurare încheiat la data de 5 septembrie 2005, contract prin care au fost asigurate construcțiile, mobilierul și marfa din magazin, totalul sumei asigurate fiind de 124.000 lei.

În urma producerii riscului asigurat s-a întocmit dosarul de daună, iar pârâta a refuzat plata sumei pretinsă de asigurat pe considerentul că operează clauzele de exonerare stipulate în capitolul IV din polița de asigurare. Soluția de admitere în parte a acțiunii pronunțată de tribunal a avut în vedere neîndeplinirea condiției caracterului neechivoc al cauzei incendiului exprimată ipotetic în actul încheiat de pompieri și nesusținerea sub aspect probator a neglijenței sau a acțiunii intenționate a asiguratului pentru producerea riscului asigurat. În aceste condiții s-a înlăturat clauza de exonerare a plății despăgubirilor și potrivit răspunsului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză s-a stabilit suma de plată, aceasta fiind compusă din valoarea clădirii, mobilierului și a altor bunuri asigurate.

Sentința tribunalului a fost apelată de pârâta SC A.A. SA București, sucursala Neamț, pe considerentul că instanța de fond a greșit atunci când a reținut că nu operează excluderile stabilite în contractul de asigurare. Potrivit apelantei, reclamanta-intimată i-a oferit informații nereale și incomplete cu ocazia încheierii asigurării. Datele reale fiind obținute după producerea evenimentului asigurat, cu ocazia verificărilor efectuate, contractul de asigurare în opinia apelantei nu trebuie să-și producă efectele. Apelanta a obiectat cu privire la modul de interpretare a probelor apreciind că incendiul a avut ca sursă un aparat electric rămas nesupravegheat. A criticat apelanta și concluzia instanței de fond în ceea ce privește validarea raportului de evaluare.

După completarea probelor cu o nouă expertiză, Curtea de Apel a analizat criticile aduse sentinței, iar în urma acestei analize prin decizia nr. 38 din 4 iunie 2009 a admis apelul și a schimbat în parte sentința în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 84.600 în loc de 87.175 lei, menținând celelalte dispoziții. Curtea a analizat refuzul pârâtei de a achita despăgubirea pe care l-a apreciat ca fiind nejustificat pentru considerentul că din probele dosarului nu rezultă în mod cert care este cauza incendiului. S-a stabilit, în contextul arătat, în care cauza incendiului este ipotetică iar săvârșirea infracțiunii de distrugere în persoana administratorului societății a fost infirmată prin rezoluția Parchetului, că nu poate opera clauza de excludere din contractul de asigurare.

În privința cuantumului despăgubirilor acordate, față de concluziile contraexpertizei s-a stabilit că valoarea imobilului este de 50.600 lei astfel că s-a diminuat cuantumul despăgubirilor totale de la 87.175 lei la 84.600 lei. Pârâta SC A.A. SA București, sucursala Piatra Neamț, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 3804/2009 a Curții de Apel Bacău în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Într-o argumentară generală a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (6) și (7) C. proc. civ. pe care a înțeles să-și întemeieze recursul, SC A.A. SA a susținut că asiguratul a ascuns informații determinante în obținerea consimțământului asiguratorului, că asiguratul și-a încălcat obligațiile de a aduce la cunoștința societății de asigurare situația faptică și legală a bunurilor asigurate.

În opinia recurentei, datele care au fost strânse cu ocazia întocmirii dosarului de daună fac dovada că asiguratorul a fost privat de informații care erau necesare la evaluarea gradului de risc. Prin acest procedeu a considerat că i-a fost viciat consimțământul și că în mod netemeinic i-a fost respinsă apărarea pe care a supus-o spre examinare instanței de apel. Prin cea de-a doua critică s-a invocat neanalizarea cazului de excludere contractuală respectiv neglijența cu urmări grave a asiguratului care a lăsat un aparat electric nesupravegheat. A apreciat recurenta că nici rezoluția parchetului nu a fost analizată pentru că altfel s-ar fi observat că incendiul a pornit de la o instalație electrică.

Asupra cauzei incendiului recurenta a criticat preluarea de către instanță a concluziilor din documentele încheiate de pompieri pe care nu le-a completat cu alte probe. Prin ultima critică a invocat nedeterminarea corectă a cuantumului daunelor, motivată de faptul că proba dispusă în apel – contraexpertiza- nu a fost eficientă pentru că expertul nu a răspuns la obiective deși avea la dispoziție date și informații care puteau servi la un calcul corect. În concret, a susținut că lipsa de stăruință a instanței a dus la încălcarea art. 129 C. proc. civ. În final a arătat că nedeterminarea valorii bunurilor recuperate în caz de demolare, a dus la o determinare greșită a cuantumului despăgubirilor.

Față de aceste critici, recurenta s-a considerat îndreptățită să solicite în principal admiterea recursului și, în fond, respingerea acțiunii iar în subsidiar reținerea cauzei pentru rejudecare pentru completarea probelor cu o nouă expertiză tehnică în vederea determinării cuantumului despăgubirilor. Intimata prin întâmpinare a combătut susținerile recurentei apreciind că instanțele anterioare au stabilit în mod corect situația faptică și cea juridică, iar interpretarea clauzelor contractului s-a făcut cu respectarea voinței părților. În calitate de asigurat a prezentat recurentei toate informațiile solicitate iar aceasta a confirmat că informațiile corespund stării fizice și faptice din teren precum și documentelor puse la dispoziție.

În privința terenului, intimata a făcut trimitere la probele din primă instanță, interogatoriul prin care a fost recunoscut faptul că nu s-au cerut relații privind terenul întrucât acesta nu era un bun asigurabil. Față de aceste argumente, intimata a apreciat că înlăturarea clauzei de excludere de către instanțele anterioare chiar și în cazul în care s-ar fi constatat acțiunea neglijentă a asiguratului este în conformitate cu prevederile Legii nr. 136/1995. Intimata a solicitat și înlăturarea criticilor referitoare la modul de determinare a cuantumului despăgubirii, suma acordată reprezentând valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Recursul este nefondat. Dispozițiile de primă referință care reglementează recursul sunt situate în capitolul intitulat “ căile extraordinare de atac”.

Accesul la această cale de atac presupune respectarea cerințelor de formă și fond pentru promovarea și analiza criticilor care se aduc hotărârii recurate. Dintre atributele recursului, se remarcă atât caracterul de cale extraordinară de atac de reformare cât și caracterul nedevolutiv al acestuia așa încât este de observat că promovarea și susținerea recursului trebuie să respecte cerințele art. 3021 raportat la art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ. Cu excepțiile prevăzute de lege, în care nu se încadrează și acest recurs promovat de SC A.A. SA, sucursala Piatra Neamț, recursul nu își propune rejudecarea în fond a pricinii ci doar o examinare a deciziei pronunțată de instanța de apel sub aspectul legalității.

În contextual arătat rigurozitatea respectării cerințelor de formă stipulate în dispozițiile mai sus amintite sunt de esență. Revenind la recurs se observă că recurenta a prezentat Înaltei Curți circumstanțele cauzei și opinii proprii în legătură cu probatoriul administrat în cauză fără să arate în raport de motivele indicate (art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ.) care sunt dispozițiile legale care o îndreptățesc în fiecare caz în parte să solicite modificarea deciziei criticate prin dezvoltarea unor argumente în fapt și în drept și nu în ultimul rând prin indicarea dispozițiilor legale încălcate. Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere „dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”.

Invocarea acestui motiv a fost făcută cu scopul de a repune în discuție probele prin care a fost determinat cuantumul despăgubirilor. Or, nu acesta este scopul și cerința art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Situațiile minus petita și ultra petita care s-ar putea regăsi într-o hotărâre supusă analizei de nelegalitate în recursul extraordinar sunt în realitate expresia principiului disponibilității și a obligației instanței de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății. În speța dedusă judecății, dacă admitem că sunt aplicabile prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prin atribuirea motivării de la pct. 3 al recursului motivului indicat (art. 304 pct. 6), se observă că se reiterează modul de determinare a cuantumului despăgubirilor de către expertiza dispusă în cauză, recurenta declarându-se nemulțumită de faptul că modul său de calcul nu a fost adoptat în soluția pronunțată.

Chestiunile puse în discuție pe acest aspect vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției criticate din care rezultă cu evidență că instanțele s-au pronunțat în limitele impuse de principiul disponibilității. Nu în ultimul rând trebuie reținut că dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate și că prin eliminarea acestor prevederi neadministrarea sau omisiunea aprecierii unei probe în măsura în care nu schimbă fundamentul faptic al soluției nu mai poate fi readusă spre analiză într-o critică de nelegalitate care vizează motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, dar neargumentat în fapt și în drept în condițiile prevăzute de art. 3021 C. proc.

civ., vizează situația „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., consacră mai multe ipoteze: nemotivarea deciziei atacate și analiza acesteia prin prisma art. 261 alin. (5) C. proc. civ., contradicția dintre considerente și dispozitiv, contradicția din cuprinsul considerentelor care ar duce cu evidență la o altă soluție. Niciuna dintre ipotezele textului nu se regăsește în susținerile recurentei care, la pct. 1 și 2 din recurs, invocă faptul că instanța nu a reținut vicierea consimțământului său la încheierea contractului de asigurare prin neprezentarea de către intimată a situației reale a terenului pe care a fost edificată construcția.

Cu privire la acest motiv de recurs, ca primă referire trebuie reținut că în nicio fază procesuală nu s-au făcut susțineri concrete, motivate în drept prin care să demonstreze că manifestarea de voință a recurentei la încheierea contractului a fost alterată fie în conținutul său intelectual, conștient cum este cazul erorii sau dolului, fie în caracterul său liber cum este cazul violenței. Așadar, nu s-ar putea reține motivul de nelegalitate invocat, mai întâi pentru argumentul arătat mai sus, în al doilea rând pentru că susținerea sub această formă „a vicierii consimțământului” a fost făcută pentru prima dată în recurs, și în fine, pentru că viciile de consimțământ presupun o analiză distinctă, în conformitate cu reglementările specifice atribuite de codul civil acestei materii pe care recurenta nu a dezvoltat-o în fața instanțelor anterioare.

Prin urmare nici această critică nu va fi reținută. Printr-un alt argument evocat în sprijinul susținerii că valoarea bunurilor nu a fost corect determinată, argument care în realitate constituie și o critică a expertizei prin care s-au stabilit despăgubirile, recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 129 C. proc. civ. reproșând instanței că nu a stăruit pentru aflarea adevărului. Critica nu a fost încadrată în nici un motiv de nelegalitate iar dacă s-ar admite că este posibilă încadrarea acestor susțineri conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge.

Se observă raportat la obligația de a stabili corect situația de fapt că cele două instanțe care au analizat fondul au administrat proba cu expertiză și că în apel s-a dispus o nouă expertiză pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, tocmai pentru faptul că apelanta, recurentă acest dosar, a criticat concludența probelor care vizau acest aspect. Faptul că după completarea probelor cu o expertiză dispusă de Curtea de Apel recurenta nu și-a însușit niciun mod de calcul nu este de natură să ducă la concluzia că instanțele nu au stăruit pentru aflarea adevărului și, în orice caz, nu constituie o încălcare a art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Stăruința judecătorului în exercițiul rolului activ trebuie să se rezume la judecata asupra obiectului cererii deduse judecății, la ordonarea probelor necesare cauzei atrăgând atenția părților asupra drepturilor și obligațiilor procedurale fără ca această stăruință să însemne o substituire sau o achiesare la problemele criticate de o parte sau alta, așa încât nici această susținere privind încălcarea art. 129 C. proc. civ. nu va fi reținută. În consecință, față de cele ce preced conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.A. SA București, prin sucursala Piatra Neamț, împotriva deciziei nr. 38 din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta SC A.A. SA București, prin sucursala Piatra Neamț, la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea SC S.E. SRL Ceahlău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.