ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 215/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 215/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC S.E. SRL a chemat în judecată SC A.A. SA

București și a solicitat ca prin sentința care se va

pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 124.000 ron,

reprezentând despăgubiri cuvenite în baza poliței de asigurare

și a producerii riscului asigurat.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul

Neamț, secția comercială, care prin sentința nr. 217 din 17

aprilie 2008 a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat

pârâta la plata sumei de 87.175 lei despăgubiri din asigurări precum

și la plata sumei de 2.515 lei cheltuieli de judecată.

În esență, prima instanță

a reținut că raporturile juridice s-au stabilit între părțile

în proces prin contractul de asigurare încheiat la data de 5 septembrie 2005,

contract prin care au fost asigurate construcțiile, mobilierul și

marfa din magazin, totalul sumei asigurate fiind de 124.000 lei. În urma

producerii riscului asigurat s-a întocmit dosarul de daună, iar pârâta a refuzat

plata sumei pretinsă de asigurat pe considerentul că operează

clauzele de exonerare stipulate în capitolul IV din polița de asigurare.

Soluția de admitere în parte a

acțiunii pronunțată de tribunal a avut în vedere neîndeplinirea

condiției caracterului neechivoc al cauzei incendiului exprimată

ipotetic în actul încheiat de pompieri și nesusținerea sub aspect probator

a neglijenței sau a acțiunii intenționate a asiguratului pentru

producerea riscului asigurat.

În aceste condiții s-a înlăturat

clauza de exonerare a plății despăgubirilor și potrivit

răspunsului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză

s-a stabilit suma de plată, aceasta fiind compusă din valoarea

clădirii, mobilierului și a altor bunuri asigurate.

Sentința tribunalului a fost

apelată de pârâta SC A.A. SA București, sucursala Neamț, pe

considerentul că instanța de fond a greșit atunci când a

reținut că nu operează excluderile stabilite în contractul de

asigurare. Potrivit apelantei, reclamanta-intimată i-a oferit

informații nereale și incomplete cu ocazia încheierii

asigurării. Datele reale fiind obținute după producerea evenimentului

asigurat, cu ocazia verificărilor efectuate, contractul de asigurare în

opinia apelantei nu trebuie să-și producă efectele. Apelanta a obiectat

cu privire la modul de interpretare a probelor apreciind că incendiul a

avut ca sursă un aparat electric rămas nesupravegheat. A criticat

apelanta și concluzia instanței de fond în ceea ce privește

validarea raportului de evaluare.

După completarea probelor cu o nouă

expertiză, Curtea de Apel a analizat criticile aduse sentinței, iar

în urma acestei analize prin decizia nr. 38 din 4 iunie 2009 a admis apelul

și a schimbat în parte sentința în sensul obligării pârâtei la plata

sumei de 84.600 în loc de 87.175 lei, menținând celelalte dispoziții.

Curtea a analizat refuzul pârâtei de a achita

despăgubirea pe care l-a apreciat ca fiind nejustificat pentru considerentul

că din probele dosarului nu rezultă în mod cert care este cauza

incendiului. S-a stabilit, în contextul arătat, în care cauza incendiului

este ipotetică iar săvârșirea infracțiunii de distrugere în

persoana administratorului societății a fost infirmată prin

rezoluția Parchetului, că nu poate opera clauza de excludere din contractul

de asigurare. În privința cuantumului despăgubirilor acordate,

față de concluziile contraexpertizei s-a stabilit că valoarea imobilului

este de 50.600 lei astfel că s-a diminuat cuantumul despăgubirilor

totale de la 87.175 lei la 84.600 lei.

Pârâta SC A.A. SA București, sucursala Piatra

Neamț, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 3804/2009 a Curții de

Apel Bacău în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Într-o argumentară generală a

motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (6) și (7) C.

proc. civ. pe care a înțeles să-și întemeieze recursul, SC A.A.

SA a susținut că asiguratul a ascuns informații determinante în

obținerea consimțământului asiguratorului, că asiguratul

și-a încălcat obligațiile de a aduce la cunoștința

societății de asigurare situația faptică și

legală a bunurilor asigurate. În opinia recurentei, datele care au fost

strânse cu ocazia întocmirii dosarului de daună fac dovada că asiguratorul

a fost privat de informații care erau necesare la evaluarea gradului de

risc. Prin acest procedeu a considerat că i-a fost viciat

consimțământul și că în mod netemeinic i-a fost

respinsă apărarea pe care a supus-o spre examinare instanței de

apel.

Prin cea de-a doua critică s-a invocat

neanalizarea cazului de excludere contractuală respectiv neglijența

cu urmări grave a asiguratului care a lăsat un aparat electric

nesupravegheat. A apreciat recurenta că nici rezoluția parchetului nu

a fost analizată pentru că altfel s-ar fi observat că incendiul

a pornit de la o instalație electrică. Asupra cauzei incendiului

recurenta a criticat preluarea de către instanță a concluziilor

din documentele încheiate de pompieri pe care nu le-a completat cu alte probe.

Prin ultima critică a invocat

nedeterminarea corectă a cuantumului daunelor, motivată de faptul

că proba dispusă în apel – contraexpertiza- nu a fost eficientă

pentru că expertul nu a răspuns la obiective deși avea la

dispoziție date și informații care puteau servi la un calcul

corect. În concret, a susținut că lipsa de stăruință a

instanței a dus la încălcarea art. 129 C. proc. civ. În final a

arătat că nedeterminarea valorii bunurilor recuperate în caz de demolare,

a dus la o determinare greșită a cuantumului despăgubirilor.

Față de aceste critici, recurenta

s-a considerat îndreptățită să solicite în principal

admiterea recursului și, în fond, respingerea acțiunii iar în

subsidiar reținerea cauzei pentru rejudecare pentru completarea probelor

cu o nouă expertiză tehnică în vederea determinării cuantumului

despăgubirilor.

Intimata prin întâmpinare a combătut susținerile

recurentei apreciind că instanțele anterioare au stabilit în mod

corect situația faptică și cea juridică, iar interpretarea

clauzelor contractului s-a făcut cu respectarea voinței

părților. În calitate de asigurat a prezentat recurentei toate

informațiile solicitate iar aceasta a confirmat că informațiile

corespund stării fizice și faptice din teren precum și documentelor

puse la dispoziție. În privința terenului, intimata a făcut

trimitere la probele din primă instanță, interogatoriul prin

care a fost recunoscut faptul că nu s-au cerut relații privind terenul

întrucât acesta nu era un bun asigurabil. Față de aceste argumente,

intimata a apreciat că înlăturarea clauzei de excludere de către

instanțele anterioare chiar și în cazul în care s-ar fi constatat

acțiunea neglijentă a asiguratului este în conformitate cu

prevederile Legii nr. 136/1995. Intimata a solicitat și înlăturarea

criticilor referitoare la modul de determinare a cuantumului despăgubirii,

suma acordată reprezentând valoarea bunului din momentul producerii

riscului asigurat.

Recursul este nefondat.

Dispozițiile de primă

referință care reglementează recursul sunt situate în capitolul

intitulat

“

căile extraordinare de atac”. Accesul la

această cale de atac presupune respectarea cerințelor de formă

și fond pentru promovarea și analiza criticilor care se aduc hotărârii

recurate. Dintre atributele recursului, se remarcă atât caracterul de cale

extraordinară de atac de reformare cât și caracterul nedevolutiv al

acestuia așa încât este de observat că promovarea și

susținerea recursului trebuie să respecte cerințele art. 3021

raportat la art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ. Cu excepțiile

prevăzute de lege, în care nu se încadrează și acest recurs

promovat de SC A.A. SA, sucursala Piatra Neamț, recursul nu își

propune rejudecarea în fond a pricinii ci doar o examinare a deciziei

pronunțată de instanța de apel sub aspectul

legalității. În contextual arătat rigurozitatea respectării

cerințelor de formă stipulate în dispozițiile mai sus amintite

sunt de esență.

Revenind la recurs se observă că

recurenta a prezentat Înaltei Curți circumstanțele cauzei și

opinii proprii în legătură cu probatoriul administrat în cauză

fără să arate în raport de motivele indicate (art. 304 pct. 6

și 7 C. proc. civ.) care sunt dispozițiile legale care o

îndreptățesc în fiecare caz în parte să solicite modificarea deciziei

criticate prin dezvoltarea unor argumente în fapt și în drept și nu

în ultimul rând prin indicarea dispozițiilor legale încălcate.

Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere „dacă instanța

a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”.

Invocarea acestui motiv a fost

făcută cu scopul de a repune în discuție probele prin care a

fost determinat cuantumul despăgubirilor. Or, nu acesta este scopul

și cerința art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Situațiile minus petita

și ultra petita care s-ar putea regăsi într-o hotărâre

supusă analizei de nelegalitate în recursul extraordinar sunt în realitate

expresia principiului disponibilității și a obligației

instanței de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse

judecății. În speța dedusă judecății, dacă

admitem că sunt aplicabile prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

prin atribuirea motivării de la pct. 3 al recursului motivului indicat (art.

304 pct. 6), se observă că se reiterează modul de determinare a

cuantumului despăgubirilor de către expertiza dispusă în

cauză, recurenta declarându-se nemulțumită de faptul că

modul său de calcul nu a fost adoptat în soluția pronunțată.

Chestiunile puse în discuție pe acest

aspect vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției

criticate din care rezultă cu evidență că instanțele

s-au pronunțat în limitele impuse de principiul disponibilității.

Nu în ultimul rând trebuie reținut că

dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate și

că prin eliminarea acestor prevederi neadministrarea sau omisiunea

aprecierii unei probe în măsura în care nu schimbă fundamentul faptic

al soluției nu mai poate fi readusă spre analiză într-o

critică de nelegalitate care vizează motivul prevăzut de art. 304

pct. 6 C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat,

dar neargumentat în fapt și în drept în condițiile prevăzute de art.

3021 C. proc. civ., vizează situația „când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii”. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., consacră

mai multe ipoteze: nemotivarea deciziei atacate și analiza acesteia prin

prisma art. 261 alin. (5) C. proc. civ., contradicția dintre considerente

și dispozitiv, contradicția din cuprinsul considerentelor care ar

duce cu evidență la o altă soluție. Niciuna dintre

ipotezele textului nu se regăsește în susținerile recurentei

care, la pct. 1 și 2 din recurs, invocă faptul că instanța

nu a reținut vicierea consimțământului său la încheierea

contractului de asigurare prin neprezentarea de către intimată a situației

reale a terenului pe care a fost edificată construcția.

Cu privire la acest motiv de recurs, ca

primă referire trebuie reținut că în nicio fază

procesuală nu s-au făcut susțineri concrete, motivate în drept

prin care să demonstreze că manifestarea de voință a

recurentei la încheierea contractului a fost alterată fie în

conținutul său intelectual, conștient cum este cazul erorii sau

dolului, fie în caracterul său liber cum este cazul violenței.

Așadar, nu s-ar putea reține motivul de nelegalitate invocat, mai

întâi pentru argumentul arătat mai sus, în al doilea rând pentru că

susținerea sub această formă „a vicierii

consimțământului” a fost făcută pentru prima dată în

recurs, și în fine, pentru că viciile de consimțământ

presupun o analiză distinctă, în conformitate cu reglementările

specifice atribuite de codul civil acestei materii pe care recurenta nu a

dezvoltat-o în fața instanțelor anterioare.

Prin urmare nici această critică nu

va fi reținută.

Printr-un alt argument evocat în sprijinul

susținerii că valoarea bunurilor nu a fost corect determinată,

argument care în realitate constituie și o critică a expertizei prin care

s-au stabilit despăgubirile, recurenta a invocat încălcarea prevederilor

art. 129 C. proc. civ. reproșând instanței că nu a stăruit

pentru aflarea adevărului.

Critica nu a fost încadrată în nici un

motiv de nelegalitate iar dacă s-ar admite că este posibilă

încadrarea acestor susțineri conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ.,

Înalta Curte le va respinge.

Se observă raportat la obligația de

a stabili corect situația de fapt că cele două instanțe care

au analizat fondul au administrat proba cu expertiză și că în

apel s-a dispus o nouă expertiză pentru stabilirea cuantumului

despăgubirilor, tocmai pentru faptul că apelanta, recurentă

acest dosar, a criticat concludența probelor care vizau acest aspect.

Faptul că după completarea probelor

cu o expertiză dispusă de Curtea de Apel recurenta nu și-a

însușit niciun mod de calcul nu este de natură să ducă la

concluzia că instanțele nu au stăruit pentru aflarea

adevărului și, în orice caz, nu constituie o încălcare a art. 129

alin. (5) C. proc. civ.

Stăruința judecătorului în

exercițiul rolului activ trebuie să se rezume la judecata asupra

obiectului cererii deduse judecății, la ordonarea probelor necesare

cauzei atrăgând atenția părților asupra drepturilor și

obligațiilor procedurale fără ca această

stăruință să însemne o substituire sau o achiesare la

problemele criticate de o parte sau alta, așa încât nici această

susținere privind încălcarea art. 129 C. proc. civ. nu va fi

reținută.

În consecință, față de

cele ce preced conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 274

C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de

judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta SC A.A. SA București, prin sucursala Piatra Neamț, împotriva

deciziei nr. 38 din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială

de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta SC A.A. SA București,

prin sucursala Piatra Neamț, la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de

judecată în favoarea SC S.E. SRL Ceahlău.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.