ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra
recursurilor de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1347/2013
pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 1529/85/2011 a fost admisă acțiunea
formulată și precizată de reclamanta SC D.S. SRL împotriva pârâtei SC C.A. SA
și obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 1.718.922 RON
reprezentând daună efectivă și dobândă legală și suma de 9.650 RON cheltuieli
de judecată.
Pentru a pronunța
această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Între părțile
din litigiu s-a încheiat polița de asigurare a clădirilor și a conținutului din
11 octombrie 2009 având ca obiect asigurarea imobilului situat în Mediaș, str. G.,
proprietatea reclamantei cu valabilitate până la data de 10 octombrie 2010.
Societatea reclamantă
și-a onorat obligațiile contractuale în temeiul art. 969 C. civ., plătind prima
de asigurare anuală și punând la dispoziția societății pârâte toate documentele
solicitate, aspecte necontestate în cauză.
În data de 8
mai 2010 societatea pârâtă a fost înștiințată printr-o adresă că în incinta spațiului
asigurat a avut loc un incendiu, risc asigurat conform condițiilor de asigurare,
pentru care s-a deschis dosarul de daună din data de 10 mai 2010.
Pârâta SC
C.A. SA, în dosarul de daună deschis, a refuzat să plătească reclamantei despăgubirea
solicitată de aceasta în temeiul poliței de asigurare întrucât evenimentul produs
în noaptea de 8 mai 2010 nu se încadrează în prevederile art. 4.2.2. lit. c) și
lit. d) din Condițiile de asigurare, respectiv: fumatul în încăperi în care sunt
depozitate sau manipulate produse combustibile sau inflamabile și nerespectarea
normelor P.S.I.
Din coroborarea
tuturor probele administrate în cauză tribunalul a constatat că pârâta refuză nejustificat
plata despăgubirilor solicitate, articolul invocat în apărare negăsindu-și incidența
în cauză, întrucât cauza incendiului nu rezultă cu certitudine din procesul-verbal
de intervenție încheiat de Detașamentului de Pompieri din Mediaș, așa cum prevăd
condițiile de asigurare, și nu poate fi vorba nici de acțiunea directă sau neglijența
reprezentanților ori prepușilor asiguratului persoană juridică.
În consecință,
față de starea de fapt reținută, în temeiul prevederilor contractuale (cap. 9 din
Condițiile generale de asigurări), societatea pârâtă, în calitate de asigurător
este obligată a-l despăgubi pe asigurat pentru prejudiciul produs în limita poliței
de asigurare.
În ce privește
întinderea prejudiciului, instanța a luat în considerare valoarea stabilită prin
raportul de expertiză tehnică efectuată de experta M.S., respectiv suma de 1.718.922
RON (contravaloare daună efectivă și dobândă legală).
Față de considerentele
expuse, în baza art. 969, art. 1073 C. civ., raportat la art. 24 din Legea nr. 136/1995,
varianta în vigoare la data nașterii raportului juridic dedus judecății, tribunalul
a admis acțiunea așa cum a fost precizată și, în baza art. 274 C. proc. civ., a
obligat în solidar pârâtele, aflate în culpă procesuală, la plata cheltuielilor
de judecată în favoarea reclamantei în valoare de 9.650 RON.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel pârâta SC C.A. SA.
Examinând sentința
atacată, curtea de apel a reținut următoarele:
În ce privește
cererea pârâtei apelante de suspendare a executării hotărârii atacate până la soluționarea
apelului, curtea de apel a constatat că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor instanței
referitoare la timbraj, nefăcând dovada achitării taxei.
În ce privește
apelul declarat de pârâtă, curtea de apel a reținut că pârâta apelantă a renunțat
la solicitarea privind efectuarea unui nou raport de expertiză pirotehnică față
de depunerea la dosar de către reclamantă a extrasului de pe site-ul Înaltei Curți
de Casație și Justiție, din care rezultă că la data de 3 aprilie 2014 Înalta Curte
de Casație și Justiție a respins recursurile declarate împotriva deciziei nr. 35/2013
a Curții de Apel Alba-lulia pronunțată în Dosar nr. 1883/85/2011.
Or, Dosarul
nr. 1883/85/2011 avea ca obiect cererea de despăgubiri formulată de o societate
comercială în contradictoriu cu o societate de asigurări pentru prejudiciul produs
pentru același incendiu din data de 8 mai 2010, în cadrul căruia instanța a reținut
drept cauză a incendiului efectul termic al curentului electric, însușindu-și concluziile
expertizelor pirotehnice efectuate.
Prin urmare, nu
se poate reține incidența clauzei de excludere de la plata despăgubirilor întemeiată
pe dispozițiile art. 4.2.1 și art. 4.2.2 din condițiile generale de asigurare a
clădirilor și bunurilor, în condițiile în care raportul de expertiză tehnică-procese
pirogene și incendii, dispus de instanța de fond și întocmit de expertul D.G. concluzionează
că nu există nicio legătură de cauzalitate între vreo încălcare a normelor P.S.I.
și cauza efectivă de incendiu, apreciind că sursa de inițiere a incendiului este
posibil să fie efectul termic al curentului electric.
Instanța de fond
a constatat în mod temeinic că nu se poate reține din probatoriul efectuat în cauză
conduita culpabilă a reclamantei, care să dea eficiență juridică clauzelor de exonerare
de răspundere ale asigurătorului, iar pe de altă parte, prin decizia nr. 35/2013
dată în Dosarul nr. 1883/85/2011 al Curții de Apel Alba-lulia s-a stabilit irevocabil,
cu putere de lucru judecat, că aruncarea unui rest de țigară aprins sau nerespectarea
normelor P.S.I. nu puteau genera incendiul, nefiind cauze determinante ale acestuia.
Nu are relevanță
faptul că procesul-verbal de intervenție din 8 mai 2010 nu a fost atacat în instanță,
întrucât acesta nu stabilește cu certitudine cauza incendiului.
Nu a fost găsită
întemeiată nici critica pârâtei apelante potrivit căreia hotărârea ar fi fundamentată
pe o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 și art. 27 alin. (2) din Legea nr.
136/1995, întrucât despăgubirile acordate echivalentului a 314.810 euro ar depăși
limitele sumei asigurate de 235.224 euro.
Curtea de apel
a constatat că nu sunt fondate nici criticile apelantei pârâte privind nedovedirea
cuantumului daunei efective, invocate în cadrul completării la motivele de apel.
Aspectele învederate
în cadrul completării la motivele de apel, în baza cărora pârâta a solicitat efectuarea
unui nou raport de expertiză contabilă, nu necesită o clarificare pe cale unei noi
expertize contabile în condițiile în care determinarea prejudiciului cert suferit
de reclamantă s-a realizat prin raportul de expertiză contabilă la acest raport
de expertiză întocmit de expertul M.S.
În ce privește
apelul declarat de reclamanta SC D.S. SRL, curtea de apel a constatat că reclamanta
nu indică în concret un cuantum al cheltuielilor de judecată care susține că nu
i-au fost acordate de către instanța de fond.
Reclamanta apelantă
se mărginește a invoca acordarea doar în parte a cheltuielilor de judecată, fără
a preciza ce sumă apreciată de reclamantă ca dovedită nu i s-a acordat. De altfel,
reclamanta nu a cuantificat totalul cheltuielilor de judecată nici la instanța de
fond, solicitând cu ocazia dezbaterilor în ședința publică din 28 noiembrie 2013
cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocat și
onorariu expert.
În speță, cheltuielile
de judecată în sumă de 9.650 RON stabilite de prima instanță cuprind taxa de timbru
achitată, onorariul achitat expertului D.G. și expertului M.S. și onorariul avocațial.
Pentru aceste
considerente, Curtea de Apel Alba-lulia, prin decizia nr. 247/2014 din 10 iunie
2014 a anulat ca netimbrată cererea de suspendare a executării sentinței nr. 1347/2013
a Tribunalului Sibiu, formulată de pârâta apelantă SC C.A. SA; a respins apelul
declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu; a respins apelul declarat de reclamanta SC
D.S. SRL Mediaș împotriva aceleiași sentințe; a obligat pârâta să plătească reclamantei
suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei
decizii, au declarat recurs în cadrul termenului legal, atât reclamanta SC D.S.
SRL cât și pârâta SC C.A. SA.
Cererea de recurs
formulată de reclamanta SC D.S. SRL a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul acestui
motiv de nelegalitate reclamanta a solicitat admiterea recursului, schimbarea în
parte a sentinței atacate în sensul admiterii apelului și obligarea pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă atât la fond cât și la apel.
În susținere,
recurenta-reclamantă arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ. prin prisma aplicării și interpretării greșite a dispozițiilor
art. 274 C. proc. civ.
Apreciază că în
mod greșit instanța de apel a acordat numai în parte cheltuielile de judecată avansate
de către reclamantă la fond și apel. Deși în cuprinsul hotărârii de fond nu se menționează
că pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată parțiale, cuantumul acestor
cheltuieli a fost diminuat.
Cererea de recurs
formulată de pârâta SC C.A. SA.
Recurenta pârâtă
a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacată, în sensul
respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de
judecată reprezentând onorariu avocațial în apel.
Recurenta susține
că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,
întrucât ambele cereri de apel au fost respinse, astfel încât nici una dintre părți
nu a căzut în pretenții.
Mai mult decât
atât, instanța de apel deși a invocat dispozițiile art. 276 C. proc. civ., susținând
că a procedat la compensarea celor două cereri privind acordarea de cheltuieli de
judecată, nu prezintă motivele de fapt pe care se sprijină soluția.
Înalta Curte,
analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de către recurenta-reclamanta
reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În temeiul motivului
de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea
greșită a legii în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora,
partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile
de judecată.
Reglementarea
cheltuielilor de judecată pe care o parte, sau părțile care le avansează pentru
derularea unui litigiu fac obiectul Capitolului IV intitulat «Hotărârile» Secțiunea
a IV-a „Cheltuielile de judecată” C. proc. civ. Fundamentul răspunderii pentru plata
cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut
procesul, așa cum rezultă din dispozițiile art. 274 C. proc. civ.
În speță, se constată
că, pârâta SC C.A. SA este partea care a căzut în pretenții, prin admiterea acțiunii
ca formulată și precizată de reclamanta SC D.S. SRL, instanța de apel reținând în
mod corect culpa procesuală a acestea, în raport de dispozițiile art. 274 C. proc.
civ.
Prin cererea de
apel, reclamanta a formulat critici în ce privește acordarea în parte a cheltuielilor
de judecată, apel respins ca nefondat.
Înalta Curte reține
ca nu poate face o apreciere în ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată
acordate de către instanța de fond și menținute de către instanța de apel, deoarece
recursul este o cale de atac care poate fi exercitata numai pentru motive de nelegalitate,
nu și de netemeinicie.
Astfel fiind,
faptul că instanța de fond, a stabilit un cuantum al cheltuielilor de judecată,
menținut de către instanța de apel, care nu concordă cu opinia reclamantei referitor
la modul de calcul al acestor cheltuieli de judecată sau la criticile de stabilire
a lui nu înseamnă că s-ar fi încălcat sau aplicat greșit legea.
Se reține, totodată,
că în considerentele deciziei de apel, instanța a motivat amplu aspectul referitor
la modalitatea de calcul a cheltuielilor de judecată, în condițiile unor critici
informe ale părții referitoare la neacordarea în totalitate a acestor cheltuieli.
Se remarcă, de
altfel, că aceeași poziție procesuală a fost adoptată de parte și în cuprinsul memoriului
de recurs, critica sa vizând generic neacordarea în totalitate a cheltuielilor de
judecată.
Pe de altă parte,
din analiza criticilor reclamantei se desprinde concluzia că partea invocă, în realitate,
o eroare de calcul sub aspectul greșitei adiționări a sumelor dovedite ca fiind
efectuate în cursul procesului. Din această perspectivă se reține și incidența dispozițiilor
art. 281
2a
C. proc. civ. din 1865.
Față de cele ce
preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C.
proc. civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantei SC D.S. SRL.
Înalta Curte,
analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de către recurenta-pârâtă
reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Susținerile referitoare
la nelegalitatea deciziei atacate, sub aspectul cheltuielilor de judecată, sunt
întemeiate.
Instanța de apel
a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată
în apel, în raport de dispozițiile art. 276 C. proc. civ., și anume în funcție de
soluția de respingere a apelului declarat de reclamantă.
Deși Curtea de
apel a făcut referire, în mod expres, la acest text de lege, dispoziția legală sus-enunțată
a fost interpretată și aplicată, în mod greșit, în stabilirea cheltuielilor de judecată
datorate de pârâtă, în apel, în limitele respingerii căii de atac declarată de către
reclamantă.
Conform dispozițiilor
art. 276 C. proc. civ., în ipoteza în care pretențiile fiecărei părți au fost admise
în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată
la plata cheltuielilor de judecată, putând proceda la compensarea lor.
Raționamentul
juridic al instanței de apel dedus din interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. 276 C. proc. civ. este greșit în raport de soluția pronunțată, potrivit căreia
au fost respinse ambele apeluri formulate în cauză, atât cel declarat de pârâta
SC C.A. SA cât și cel declarat de reclamanta SC D.S. SRL.
Având în vedere
aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite,
recursul declarat de pârâtă, fiind întrunite cerințele motivului de modificare prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și în consecință va fi modificată decizia atacată,
în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea pârâtei SC C.A. SA la plata
cheltuielilor de judecată în apel, cu menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamanta SC D.S. SRL împotriva deciziei nr. 247/2014 din
10 iunie 2014 a Curții de Apel Alba-lulia, secția a ll-a civilă.
Admite recursul
declarat de pârâta SC C.A. SA împotriva aceleiași decizii. Modifică în parte decizia
recurată în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea apelantei-pârâte SC
C.A. SA la plata cheltuielilor de judecată.
Menține în rest
dispozițiile deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015.