ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 34/2015

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin Sentința civilă nr. 77/COM/2013 Tribunalul Alba a admis în parte acțiunea reclamantului M.F., fiind obligată pârâta să-i achite suma de 539.792,14 lei, reprezentând diferență de despăgubire pentru imobilul asigurat și suma de 65.528 lei, reprezentând diferență de despăgubire pentru bunuri mobile asigurate, conform contractului nr. x1. Au fost acordate cheltuieli de judecată parțiale, în sumă de 10232 lei, din care suma de 2232 lei, reprezentând onorarii de expert, 5000 lei - parte din taxele judiciare, iar suma de 3000 lei, reprezentând parte a onorariului de avocat, în rest fiind respinsă atât cererea principală, cât și cea accesorie.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut la momentul producerii riscului asigurat, incendiul din 24 iulie 2011, în care au ars în totalitate pensiunea și bunurile aflate în incinta acesteia, încheierea între părți a Contractului de asigurare nr. x1, conform căruia referitor la bunuri imobile suma asigurată era în cuantum de 160.000 euro, aplicându-se principiul primului risc, obiectul asigurării constituindu-l clădirea și eventualele anexe. Pentru această categorie de bunuri, asigurarea era tip AC (acoperire cuprinzătoare), anume pentru toate riscurile, astfel cum rezultă din definiția de la art. 8.4 din contract.

Având în vedere principiul recuperării integrale a prejudiciului produs, precum și prevederile contractuale referitoare la suma asigurată și limita de răspundere, precum și pe cele legate de plata despăgubirilor, instanța a apreciat fondată acțiunea în parte, pentru diferența de despăgubire de 539.792,14 lei și suma de 65.528 lei, reținând că acțiunea nu poate fi admisă integral, sumele solicitate neavând corespondent total în paguba suferită de acesta. În baza art. 274 și 276 C. proc. civ., au fost acordate reclamantului cheltuieli de judecată în suma de 10232 lei, din care suma de 2232 lei, reprezentând onorarii de expert, 5000 lei, reprezentând parte din taxele judiciare, iar suma de 3000 lei, reprezentând parte a onorariului de avocat, menționându-se că taxele judiciare și onorariul de avocat de avocat au fost acordate proporțional cu măsura în care a fost admisă cererea principală.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul M.F. și pârâta SC A.R.A. V.I.S. SA București, prin Sucursala Alba Iulia. Prin apelul său, reclamantul M.F. a criticat soluția instanței de fond în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate pentru bunurile mobile, respectiv suma de 65.528 lei (echivalentul a 15.516 euro) în loc de 32.565 euro (respectiv 137.531 lei). A arătat apelantul că, deși este vorba de o răspundere contractuală, respectiv contractul de asigurare din 29 decembrie 2010, instanța de fond nu a acordat suma stabilită conform voinței părților prin contractul de asigurare atunci când bunul este distrus în totalitate, ci a acordat doar diferența dintre valoarea bunurilor mobile așa cum au fost evaluate de expert și suma achitată de pârâtă de voie bună în cuantum de 31.400 lei.

În condițiile în care ambele părți și-au însușit prin semnarea contractului valoarea de despăgubire a bunurilor mobile la suma de 40.000 euro, se apreciază că instanța trebuia să acorde diferența dintre valoarea stabilită în contract în caz de producere a riscului asigurat (40.000 euro) și suma pe care pârâta a achitat-o de bună voie (31.400 lei echivalentul a 7435 euro) aducă suma de 32.565 euro, respectiv 137.531 lei și nu doar suma de 65.528 lei (echivalentul a 15.516 euro). În aceste condiții suma contestată de apelantul reclamant este de 17.049 euro, echivalentul a 72.003 lei. Așa cum rezultă din procesul-verbal de intervenție din 24 iulie 2011, pensiunea asigurată construită integral din lemn a ars în totalitate împreună cu toate bunurile aflate înăuntrul acesteia, inclusiv centrala termică.

Nu există niciun dubiu că este vorba de o daună totală, aspect necontestat de către pârâtă, motiv pentru care se impune plata sumelor asigurate în integralitatea lor conform contractului de asigurare din 29 decembrie 2010. Valoarea la care bunurile și clădirea au fost asigurate a fost însușită de către ambele părți contractante prin semnarea contractului și plata ratelor. Pârâta și-a însușit valoarea și a cerut reclamantului ca la această valoare să se achite ratele. în condițiile în care contractul este legea părților și pârâta a acceptat valoarea înscrisă chiar de ea în contract se apreciază că și executarea obligației de către pârâtă trebuie să se facă tot raportat la valoarea însușită de aceasta și cuprinsă în contractul de asigurare.

Raportat la motivul de apel invocat mai sus și la poziția procesuală a pârâtei se apreciază că nu se impunea reducerea cheltuielilor de judecată, acestea trebuiau acordate în totalitate așa cum ele au fost solicitate și justificate. La rândul său, pârâta SC A.R.A. V.I.S. SA București, prin Sucursala Alba Iulia, a solicitat, în principal, admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, modificarea acesteia în sensul diminuării despăgubirilor. Se arată că asiguratul, la încheierea poliței de asigurare a cunoscut faptul că imobilul a fost supraasigurat, suma asigurată fiind de 5 ori mai mare decât valoarea imobilului conform autorizației de construire (de la 30.555 euro la 160.000 euro), aspect sesizat la momentul avizării daunei.

Se invocă dispozițiile Legii nr. 136/1995, art. 27, în conformitate cu care despăgubirile se stabilesc în funcție de starea bunului la momentul producerii riscului asigurat, fără a putea depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea. Întrucât valoarea bunului la momentul producerii riscului este valoarea din autorizația de construcție, respectiv 130.973,27 lei, apelanta susține că prin plata sumei de 218.000 lei, adică echivalentul în lei a sumei de 51.618 euro, a despăgubit cu mult peste valoarea declarată. Se învederează de către apelantă că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a solicitat, mai mult decât suma asigurată înscrisă în polița de asigurare de 160.000 euro, luând în considerare concluziile expertizei tehnice care evalua imobilul la 172.675 euro (757820 lei) echivalent în euro la data de 11 aprilie 2013, din care a scăzut valoarea despăgubirii de 218.000 lei.

Se contestă și valoarea imobilului stabilită de către expert prin raportare la cursul euro din data de 11 aprilie 2013, invocându-se de către pârâta apelantă că nu se ține cont de clauzele poliței de asigurare, art. 65, potrivit cărora despăgubirile se plătesc în valuta în care s-a încheiat prima asigurare, la cursul comunicat de BNR pentru valuta respectivă, valabil în ziua producerii evenimentului, respectiv, la un curs euro din 24 iulie 2011 de 4,2233 lei. De asemenea, arată că expertul aplică indicele de actualizare la zi, ceea ce este total eronat atât timp cât clauzele contractuale prevăd că despăgubirea nu poate fi calculată decât la valoarea din ziua producerii evenimentului, astfel că, inclusiv acel indice trebuia calculat la data de 24 iulie 2011, data producerii riscului asigurat și nu la data efectuării expertizei tehnice când efectiv imobilul nu mai poate fi utilizat fiind inclus în categoria riscurilor de daună totală.

Consideră că se impune efectuarea unei noi expertize tehnice care să țină cont de toate clauzele contractuale și care să se raporteze valoric la data producerii evenimentului și nu la data efectuării expertizei. În drept se invocă dispozițiile art. 282 C. proc. civ., Legea nr. 136/1995. Prin Decizia civilă nr. 83 din 5 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, s-au admis apelurile declarate de reclamantul M.F. și de pârâta SC A.R.A. V.I.S. SA București, prin Sucursala Alba Iulia împotriva Sentinței civile nr. 77/COM/2013 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 6631/107/2013, pe care au schimbat-o în parte, în sensul reducerii la valoarea de 457.728 lei a diferenței de despăgubire pentru imobil și a stabilirii la suma de 12.080,56 lei a cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta în favoarea reclamantului.

S-au menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței. Asigurătorul pârât a acceptat valoarea de asigurare a imobilului de 160.000 de euro, fără a emite vreo obiecție privind eventuala supraasigurare la acel moment și pe care o reclamă în prezent, clauza de la art. 67 prevăzând modul de calcul a despăgubirii, prin scăderea din valoarea din nou a imobilului a uzurii. Această clauză este conformă dispozițiilor art. 27 din legea cadru în materia asigurărilor, în sensul că despăgubirile ce se plătesc de asigurător se stabilesc în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat, fără să poată depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea.

În măsura în care la efectuarea expertizei judiciare s-a avut în vedere de expert tocmai metoda de înlocuire stabilită pe baza unor cataloage de prețuri din 1965, pentru determinarea valorii reale fiind aplicată și o reducere datorată uzurii de exploatare de 15%, de la data recepției lucrărilor conform procesului-verbal din 29 decembrie 2010 până la incendiu din 24 iulie 2011, susținerile apelantei pârâte privind încălcarea dispozițiilor legale, respectiv, contractuale sunt nefondate. Deși expertul a aplicat la valoarea de înlocuire de 357.794 lei, pe baza prețului de catalog din 1965, un indice de actualizare de 2,722, valabil la 15 iunie 2012, Curtea procedând la recalcularea valorii prin aplicarea indicelui stabilit la 15.05 2011 și valabil la data incendiului, de 2,646, după aplicarea și coeficientului de uzură, constată că rezultă o valoare reală de 736.607,85 lei.

În fapt, acest cuantum, ce reprezintă valoarea reală a imobilului la data procedurii riscului asigurat, depășește suma la care a fost asigurat bunul, respectiv, 675.728 lei reprezentând echivalentul a 160.000 de euro. În acest context, criticile pârâtei privind pronunțarea unei soluții greșite pe baza expertizei judiciare nu sunt fondate, neimpunându-se suplimentarea probațiunii prin efectuarea unei noi expertize în cauză pentru determinarea despăgubirii datorate pentru imobil, raportul de evaluare și răspunsul la obiecțiuni conținând suficiente elemente pentru stabilirea acesteia în apel. Nu sunt întemeiate nici susținerile apelantei în sensul ca valoarea bunului la momentul producerii incendiului este egală cu valoarea lucrărilor de construcții, autorizate sub nr. 12 din 16 decembrie 2010 de către Primarul Comunei Meteș, în măsura în care o astfel de interpretare este contrară dispozițiilor contractuale sus-menționate, pe care pârâta și le-a asumat.

De asemenea, împrejurarea că a fost autorizată realizarea unor lucrări de construire pensiune turistică, estimate la valoarea de 130.973,27 lei, nu este de natura de a anula concluziile expertizei judiciare care a evaluat imobilul în starea în care se afla la momentul incendiului. Nu pot fi reținute nici afirmațiile pârâtei privind achitarea integrală a despăgubirilor, ca urmare a constatării unei supraasigurări în raport de suma asigurată la data încheierii contractului. Aceasta, în condițiile în care modul de stabilire a daunelor plătite asiguratului în cazul unei supraasigurări constând, conform clauzei de la art. 70, într-o valoare mai mare a sumei asigurate față de valoarea de asigurare, la momentul producerii riscului, este prevăzut expres de textul acestui articol.

Apelul pârâtei este considerat parțial fondat sub aspectul stabilirii de către prima instanță a nivelului maxim al despăgubirii pentru bunul imobil și, în consecință, a diferenței la care a fost obligată, cu încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 și art. 65 și 66 din Contractul de asigurare. Raportat la nivelul maxim al despăgubirii de 160.000 de euro și la suma achitată cu titlu de despăgubire de 218.000 lei, reprezentând 51.618,40 euro la cursul BNR din 24 iulie 2011 de 4,223 lei, rezultă că obligația de plată a pârâtei este justificată doar pentru diferența de 108.381,59 euro, respectiv, 457.728 lei. Deși a solicitat, în principal, schimbarea sentinței în sensul respingerii reclamantului, instanța de apel a constatat că pârâta nu a dezvoltat vreo critică cu privire la modul de acordare a despăgubirii pentru bunurile mobile.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamantul M.F., sub aspectul valorii acordate cu titlu de despăgubiri pentru bunuri mobile, instanța de apel a avut în vedere aceleași considerente expuse și în apelul pârâtei cu privire la limita despăgubirilor acordate la producerea riscului asigurat. Astfel, clauza de la pct. 60 din contractul încheiat între părți, incidență atât în cazul indemnizației pentru bunurile imobile, cât și mobile, prevede expres că această despăgubire nu poate depăși valoarea de asigurare a bunurilor de la momentul producerii evenimentului asigurat stabilită conform capitolului VI. Faptul că s-a optat de către reclamant la menționarea globală a sumei asigurate pentru bunurile mobile nu presupune ca asigurătorul să-i acorde o despăgubire până la nivelul maxim al asigurării, în speță de 40.000 de euro, fără a se face dovada bunurilor afectate, pe motiv că pensiunea a fost distrusă în întregime.

Chiar în acest context, instanța de apel constată nu s-a prezentat de către reclamant o listă a bunurilor asigurate la momentul încheierii contractului, iar, dispozițiile art. 75 din contract prevăd acordarea unor despăgubiri pentru bunurile mobile, în caz de daună totală, la valoarea lor din momentul producerii riscului asigurat. Întrucât reclamantul apelant a indicat în cererea de despăgubiri bunurile pentru distrugerea cărora solicită acordarea de despăgubiri, bunuri evaluate de expertul judiciar B.M. la suma de 97.369 lei, în mod legal, în temeiul clauzelor contractuale, a fost stabilită de către prima instanță obligația intimatei pârâte de achitare doar a diferenței de 65.528 lei. Pentru aceste considerente, curtea apreciază că motivul de apel privind neacordarea acestei indemnizații până la valoarea de 40.000 de euro nu este întemeiat, raportat la dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. a) din contract și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995.

Apelul reclamantului a fost considerat parțial fondat, sub aspectul modului de stabilire a cheltuielilor de judecată, nefiind justificată în raport de prevederile art. 274 alin. (1) și 3 C. proc. civ. acordarea doar sumei de 5000 de lei din taxa judiciară de timbru ce trebuia determinată în limita pretențiilor admise și cu luarea în considerare a sumei de care a fost scutit și neacordarea în întregime a onorariului avocațial. În consecință, doar în această limită s-a admis apelul reclamantului, în temeiul art. 296 C. proc. civ., cu consecința schimbării în parte a sentinței atacate în sensul stabilirii la 12.080,56 lei a cheltuielilor de judecată acordate reclamantului la fond, în rest ambele apeluri nefiind fondate, sentința urmând a fi menținută.

Întrucât în apel s-au solicitat cheltuieli de judecată de către apelantul reclamant, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată raportat doar la neacordarea despăgubirii pentru bunuri mobile, față de respingerea apelului sub acest aspect, nefiind îndeplinite condițiile art. 274 C. proc. civ., acestea nu au fost acordate. Împotriva deciziei pronunțată în apel, pârâta a declarat recurs. În susținerea recursului, pârâta susține că instanța de apel nu a aplicat norma specială existentă în vigoare la data producerii riscului asigurat, în considerarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 136/1995, conform principiului specialia generalibus non derogant. Mai arată recurenta că instanța de apel trebuia să țină cont de apărările sale și să aplice dispozițiile legale în materie, respectiv legea asigurărilor și reasigurărilor în România, singura lege valabilă și în vigoare atât la momentul încheierii poliței de asigurare, cât și la data producerii riscului asigurat.

În opinia recurentei, în mod greșit instanța de fond a considerat că la data producerii riscului asigurat, art. 27 din Legea nr. 136/1995 erau abrogate de dispozițiile Legii nr. 71/2011, pct. 1, art. 192. Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare: Problema greșitei constatări a primei instanțe cu privire la abrogarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 136/1995, a fost tranșată tranșată de instanța de apel, în sensul că această constatare nu înlătură valabilitatea principiilor avute în vedere la stabilirea unei diferențe de despăgubire.

Și, prin urmare, instanța de apel a statuat că, criteriul luat în considerare de părțile contractului de asigurare pentru suma asigurată în cazul clădirilor este, în conformitate cu art. 30 din actul bilateral, suma declarată de asigurat care exprimă valoarea de asigurare, definită ca fiind la data încheierii asigurării, valoarea reală, adică valoarea de nou (prețul de înlocuire) din care se scade uzura, în raport cu vechimea, întrebuințarea și starea de întreținere a imobilului(întocmai cu contractul părților care este legea părților, cu respectarea principiului consensualismului statuat de părțile din litigiu în contractul încheiat și în considerarea dispozițiilor art. 969 C. civ.).

De aceea, după cum se poate observa, în mod legal și riguros instanța de apel a considerat că asigurătorul pârât a acceptat valoarea de asigurare a imobilului de 160.000 de euro, fără a emite vreo obiecție privind eventuala supraasigurare la acel moment și pe care o reclamă în prezent, clauza de la art. 67 prevăzând modul de calcul a despăgubirii, prin scăderea din valoarea din nou a imobilului a uzurii. Această clauză este conformă dispozițiilor art. 27 din legea cadru în materia asigurărilor, în sensul că despăgubirile ce se plătesc de asigurător se stabilesc în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat, fără să poată depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Asigurarea Românească A.V.I.S - prin sucursala Cluj. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Asigurarea Românească A.V.I.S. - prin sucursala Cluj împotriva Sentinței civile nr. 77/COM/2013 din 30 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015. Procesat de GGC - NN