ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3047/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3047/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 143 din 17

mai 2013, Tribunalul Brașov a dispus următoarele:

A respins

acțiunea formulată și precizată de reclamanta B.I.R.S.I.T. - Sucursala

București în contradictoriu cu pârâtele SC A.R.A.V.I.G. SA și SC M.P. SRL,

având ca obiect acțiune oblică.

A obligat

reclamanta să plătească pârâtei SC A.R.A.V.I.G. SA suma de 12.000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această sentința, instanța a reținut, în raport de limitele învestirii

și a probatoriului administrat, că în condițiile în care asiguratul nu a

înștiințat asigurătorul despre schimbarea condițiilor care influențează riscul

(imobil fără activitate și nepăzit, cu instalație electrică defectă în

funcțiune), întemeiat asigurătorul a respins cererea de acordarea de daune

pentru incendiul produs la pensiunea pârâtei SC M.P. SRL, refuzul acesteia

având ca temei dispozițiile contractuale prevăzute la pct. 63.

Împotriva încheierii

din 7 octombrie 2013 a Tribunalului Brașov și a sentinței a formulat apel

reclamanta B.I.R.S.A. Italia prin Sucursala București care a solicitat și

schimbarea sentinței în tot în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei

SC A. SA la plata sumelor de 534.000 lei credit restant și 56.317,71 lei

dobânzi și penalități calculate până la data formulării acțiunii, dobânzi

penalizatoare pe fiecare zi întârziere egale cu dobânda curentă practicată de

bancă, în funcție de evoluția pieții bancare plus o marjă de 4% p.a „ percepută

conform cap.5 pct. 5.3 din convenția de credit, sume cesionate de debitoarea sa

SC M.P. SRL cu titlu de despăgubire în favoarea creditoarei conform

contractului de asigurare din 3 iunie 2008.

Curtea de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă

și asigurări sociale, prin Decizia nr. 53/Ap din 5 februarie 2014, a respins

apelul formulat de apelanta reclamanta B.I.R.S.A. cu sediul în Italia prin B.I.R.S.A.T.

Sucursala București - Agenția Brașov împotriva încheierii din 7 octombrie 2013

pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o păstrează.

A admis în

parte apelul formulat de apelanta reclamantă B.I.R.S.A. cu sediul în Italia

prin B.I.R.S.A.T. Sucursala București - Agenția Brașov împotriva sentinței

civile nr. 143 din 17 mai 2013 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în

tot, în sensul că:

A admis în

parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta

B.I.R.S.A. prin B.I.R.S.A.T. Sucursala București - Agenția Brașov în

contradictoriu cu pârâții SC M.P. SRL prin lichidator judiciar l.C. - Cabinet

de insolvență și SC A.R.A.V.I.G. SA București și în consecință:

A obligat

pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA București să plătească reclamantei B.I.R.S.A. prin B.I.R.S.A.T.

Sucursala București - Agenția Brașov suma de 207.710 lei cu titlu de

despăgubiri cesionate prin polița de asigurare, evaluate conform expertizei

tehnice efectuată de ing. L.l.

A respins

restul pretențiilor reclamantei.

A obligat

pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA București să plătească reclamantei B.I.R.S.A. cu

sediul în Italia prin B.I.R.S.A.T. Sucursala București - Agenția Brașov suma de

10.321 lei cheltuieli de judecata la fond reprezentând onorariu expertiză

construcții, taxă timbru și onorariu avocat parțial, și suma de 2.636 lei

cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă timbru și timbrul judiciar.

A obligat

reclamanta să plătească pârâtei SC A.R.A.V.I.G. SA București suma de 9.746 lei

reprezentând cheltuieli de judecată la fond - onorariu experți și parțial

onorariu avocat, în loc de 33.896 lei cum s-a dispus la fond și suma de 2.500

lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocat parțial.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că în speță

nu poate fi primită inadmisibilitatea unei cereri de îndreptare a erorii

materiale ca excepție ci eventual ca apărare de fond, însă pentru chestiunile

de drept invocate în susținerea ei, respectiv faptul că instanța de fond s-a

pronunțat asupra cererii de îndreptare a erorii materiale cu încălcarea

principiului contradictorialității, că a dispus asupra acesteia în ședința

publică în loc de camera de consiliu, acesta nu poate fi primită nici ca

apărare de fond.

Instanța a

constatat că și intimata-pârâtă SC M.P. SRL a declarat apel împotriva acestei

încheieri din 7 octombrie 2013, însă încheierea atacată nu conține nicio

prevedere care să o vizeze pe intimata SC M.P. SRL, cheltuielile de judecată

fiind stabilite doar în sarcina apelantei-reclamante B.I.R.S.A., astfel încât

nu justifică interes în promovarea acestui apel.

Cu privire la

sentința civilă nr. 143 din 18 iunie 2013, instanța a reținut că doar apelul

declarat de apelanta-reclamanta B.I.R.S.A. este formulat în termen nu și cel

promovat de apelanta-pârâtă SC M.P. SRL prin lichidator, prin raportare la

dovezile de comunicare a sentinței de fond - filele 260 si 281, 282 vol. II dosar

fond, conform art. 261 alin. (3) C. proc. civ., drept pentru care instanța s-a

raportat doar la apelul promovat de B.I.R.S.A. împotriva sentinței.

Analizând

apelul formulat de apelanta reclamanta B.I.R.S.A. împotriva sentinței civile

nr. 143 din 17 mai 2013, instanța a constatat că este fondat în parte, pentru

criticile ce vizează interpretarea și aplicarea clauzelor din contractul de

credit dintre creditoarea SC B.I.R. SA și debitoarea SC M.P. SRL și respectiv

din contractul de asigurare all risk dintre intimata-pârâta SC A. SA și SC M.P.

SRL.

Instanța de

apel, raportat la criticile apelantei creditoare, ținând cont și de apărările

intimatei-pârâte SC A. SA, a constatat că în mod greșit instanța de fond a

reținut că a intervenit un caz la excludere de la obligația asigurătorului de

acordare de despăgubiri. Dispozițiile din cap. VIII pct. 12 litera s din

contractul de asigurare au fost interpretate greșit.

A reținut

instanța de apel că nici raportarea la situația de „încetare a activității

asiguratului în raport cu bunul asigurat" ca și motiv de încetare de drept

a contractului de asigurare, apărare pe care o susține intimata SC A. SA nu se

poate aplica în speță ca și cauza exoneratoare de la plata despăgubirilor

deoarece asigurătorul cunoștea situația bunului asigurat la momentul încheierii

contractului de asigurare, acest aspect rezultând din conținutul raportului de

inspecție de risc întocmit de reprezentantul asigurătorului în 4 iunie 2008, în

care cu ocazia inspectării imobilului asigurat, s-a menționat la pct. 19 din

raport că este asigurată paza imobilului, iar „actualmente pensiunea nu

funcționează".

Cu privire la

apărarea intimatei referitoare la neîndeplinirea obligației asiguratului de la

pct. 63 din contractul de asigurare potrivit căreia asiguratul trebuie să

înștiințeze asigurătorul despre schimbarea condițiilor care influențează riscul

în cursul perioadei asigurate, putând să refuze plata despăgubirii dacă față de

aceste împrejurări contractul nu s-ar fi încheiat, instanța a avut în vedere că

nu poate fi primită deoarece asigurătorul nu a dovedit faptul că a fost străin

de aceste împrejurări care au mărit riscul asigurat respectiv starea

instalației electrice, nefolosirea imobilului de către asigurat, asigurătorul

având posibilitatea verificării bunului asigurat conform prevederilor art. 64

din contractul de asigurare ori de câte ori consideră necesar.

În consecință,

instanța a constatat că nu este antrenată în speță o cauză de înlăturare a

obligației contractuale de acordare de despăgubiri stabilită în sarcina

asigurătorului, drept pentru care a stabilit că reclamanta este îndrituită să

încaseze despăgubirile ce i s-ar cuveni asiguratului debitor pentru riscul

asigurat, în baza cesiunii asigurării conform art. 7.1 și 7.2 din contractul de

credit ipotecar.

În legătură cu

cuantumul despăgubirii instanța a acceptat susținerea intimatei-pârâte în

sensul de a se aplica valoarea de înlocuire a imobilului incendiat estimată

prin expertiza de evaluare construcții la suma de 207.710 lei, restul

pretențiilor fiind respinse.

Întrucât pretențiile

reclamantei creditoare au fost admise în parte iar pârâta SC A. SA a căzut în

pretenții, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată pentru

fond în valoare de 10.321 lei, proporțional cu pretențiile admise (1.946 lei ex

construcții, 3.112 lei onorariu avocat redus conform art. 274 alin. (3) C.

proc. civ. din totalul de 6.225 lei și taxa de timbru de 5.263 lei aferentă

pretențiilor admise).

Deoarece și

pârâta SC A. SA a avansat cheltuieli de judecată (onorariu expertiză

construcții 1946 lei, onorariu avocat, onorariu expertiză incendiu 2.800 lei)

instanța a obligat reclamanta căreia i-au fost admise în parte pretențiile să

suporte parțial din cheltuielile pârâtei, până la concurența sumei de 9.746 lei

(ex construcții 1.946 lei, ex. incendii 2.800 lei, onorariu avocat redus

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 28.500 lei la 5.000 lei) în loc

de 33.896 lei cum s-a dispus prin sentința de fond și prin încheierea de

îndreptare eroare materială.

În apel

intimata SC A. SA a fost obligată să plătească apelantei-reclamante banca

creditoare suma de 2.636 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru

și timbrul judiciar aferente pretențiilor admise iar apelanta-reclamanta a fost

obligată să achite intimatei A.S.I.R.O.M. în temeiul art. 276 C. proc. civ.

cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial parțial în valoare de

2.500 lei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA prin A.S.I.R.O.M. Sucursala

Brașov solicitând admiterea recursului și în consecință casarea deciziei

pronunțate în apel și menținerea în totalitate a sentinței civile nr. 143 din 17

mai 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov prin care s-a respins acțiunea oblică

formulată de intimata-reclamantă de rang 1 și cu acordarea integrală a

cheltuielilor de judecată pe fond, apel și recurs.

Recurenta-pârâtă

își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Într-o primă

critică recurenta-pârâtă arată că prin decizia recurată instanța de apel a

soluționat în mod eronat excepția de tardivitate a apelului declarat de bancă.

Recurenta-pârâtă

arată că dovedește prin înscrisurile anexate la prezentul recurs - înscrisuri

cunoscute de bancă la momentul judecării apelului dar trecute sub tăcere - că

părțile acestui litigiu se află întocmai în acele situații de echipolentă

pentru scurgerea termenului de apel prin comunicarea unei somații de executare,

dată de la care termenul de apel pentru bancă a început să curgă și s-a

îndeplinit fără ca acest termen procesual să fi fost valorificat din partea

băncii.

Constată

recurenta-pârâtă că instanța de apel a admis un apel tardiv declarat și a

săvârșit o nelegalitate procedurală fățișă, de fapt a trecut peste acest

incident procesual fără a analiza atent situația părților în dosar și a urmărit

în mod vădit modificarea sentinței de fond pentru a obliga societatea recurentă

la plata cu nesocotirea oricăror reguli elementare de drept.

Arată

recurenta-pârâtă că reprezentanții intimatei-reclamante de rang 1 B.I.T.R. nu

au restituit dovada de comunicare a sentinței civile la dosarul cauzei, după ce

această sentință civilă a fost comunicată în mod procedural din partea primei

instanțe de judecată, că reprezentanții băncii sub acest pretext de

necomunicare a sentinței pronunțate pe fondul cauzei au așteptat un moment și

context favorabil pentru a promova apelul în fața Curții de Apel Brașov.

Recurenta arată

că a observat acest comportament neloial și disprețuitor față de actul de

justiție din partea intimatei-reclamante de rang 1 încă la termenul de judecată

din 24 septembrie 2013 și a solicitat să fie pus în vedere reprezentantului

convențional la care s-au comunicat actele să-și expună în mod public poziția

în ceea ce privește declararea sau nu a apelului față de sentință, moment în

care nu s-a dat un răspuns de nici un fel, împrejurare în care față de

dispozițiile art. 284 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a procedat la

comunicarea unei somații în vederea executării sentinței către intimata-reclamantă

de rang 1 fiindcă era mai mult decât evident că dovada de comunicare a

sentinței civile din partea primei instanțe de judecată nu va mai ajunge înapoi

la dosarul cauzei.

Cu adresa

recurentei din 4 noiembrie 2013 la care au fost anexate sentința civilă de pe

fond și încheierea de îndreptare eroare materială, precizează recurenta, banca

a fost somată să execute dispozițiile primei instanțe de judecată privind plata

cheltuielilor de judecată, față de această somație de executare banca a răspuns

cu adresa din 13 noiembrie 2013 prin care susține că va formula apel față de

sentință pe care o consideră nelegală și netemeinică, caz în care termenul de

apel pentru bancă față de sentința pronunțată de pe fondul cauzei a început să

curgă din 13 noiembrie 2013 și s-a împlinit pe data de 28 noiembrie 2013.

Consideră

astfel recurenta că intimata-reclamantă de rang 1, B.I.T.R. nu și-a exercitat

calea de atac în acest termen legal față de sentința de fond că apelul

exercitat din partea băncii în acest termen a vizat doar exclusiv încheierea de

îndreptare eroare materială la sentința de pe fondul cauzei și concluzionează

în sensul că actul procedural civil neefectuat în termen legal este sancționat

de lege prin decădere, în sensul că înscrisul numit apel este și rămâne un

simplu înscris ineficace în ceea ce privește prorogarea puterii jurisdicționale

în verificarea legalității și temeiniciei sentinței civile, că apelul formulat

de intimata-reclamantă a fost înregistrat într-un final la prima instanță de

judecată în data de 6 ianuarie 2014, deci după șase luni de zile din data

primei comunicări, și mai mult cu peste o lună de zile din data de 28 noiembrie

2013, ultima dată la care ar mai fi fost în termen legal pentru declararea căii

de atac a apelului.

Conchide

recurenta-pârâtă, în sensul că în aceste condiții de tardivitate a actului

procesual civil instanța de apel a respins excepția de tardivitate ridicată de

recurentă, cu privire la apelul declarat de bancă și în mod vădit nelegal și

netemeinic a trecut la interpretarea greșită a contractului de asigurare bunuri

pentru a modifica sentința civilă nr. 143/C/2013 a Tribunalului Brașov și a

dispus obligații civile în sarcina societății recurentei de asigurare în valoare

de 208.421 lei.

Pe fondul

cauzei recurenta-pârâtă formulează următoarele critici:

Instanța de

apel a procedat la interpretarea greșită a contractului de asigurare bunuri,

mai bine zis a analizat în cuprinsul considerentelor deciziei unele aspecte

nerelevante dar care oricum nu au stat la baza raționamentului primei instanțe

de judecată pentru respingerea acțiunii oblice formulate de bancă iar alte

aspecte din conținutul contractului de asigurare, drepturi și obligații ale

părților, cine avea de probat culpa contractuală și nu a probat mai nimic, care

drepturi și obligații din contract nu au fost respectate și de către cine, apoi

din ce cauză nu se va ține seama de concluziile expertizei judiciare tehnice de

specialitate pirogenie - despre toate aceste aspecte cu privire la fondul

cauzei instanța de judecată din apel, fie nu Ie-a reținut, fie Ie-a citit

superficial.

Respingerea

acțiunii oblice s-a bazat pe prevederile pct. 64 din contract și nu pe

dispozițiile pct. 12 lit. s) din contractul de asigurare.

Faptul că

prevederile pct. 12 lit. s) din contract au fost puse în discuția părților și

menționate în mod aparte din partea primei instanțe de judecată nu înseamnă că

raționamentul de respingere a acțiunii oblice ar fi fost câtuși de puțin

afectate pe legalitatea și temeinicia lor.

Probele au fost

încuviințate și administrate din partea primei instanțe de judecată pentru

dovada condițiilor care au influențat și determinat creșterea riscului de

incendiu, condițiile în care un risc incert a devenit un risc cert, adică

apariția incendiului era o chestiune de timp, riscul acceptabil din sfera unui

contract de asigurare a ieșit din această sferă și a devenit un risc

inacceptabil.

Se arată că

aceste aspecte ale cauzei au fost trecute cu vederea din partea instanței de apel

care a trecut la o interpretare tendențioasă a clauzelor contractuale și a

pășit în nelegalitate și netemeinicie dar a dat dovadă și de faptul că nu a

înțeles când se face și pentru ce se face inspecția de risc la momentul

anterior încheierii contractului de asigurare, instanța nereținând că

asiguratul avea de îndeplinit câteva obligații contractuale elementare și anume

după cum urmează:

Referindu-se la

pct. 69 din contract, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel nu a analizat

nerespectarea obligațiilor din contract din partea asiguratului, neînștiințarea

asigurătorului cu privire la împrejurări care influențează riscul, în cursul

perioadei asigurate, situație față de care riscul incert a devenit un risc

cert, riscurile certe neputând forma obiectul unui contract de asigurare motiv

pentru care s-a probat pe fondul cauzei că față de apariția și dezvoltarea

acestor împrejurări nu se mai putea încheia contract de asigurare în vederea

acoperirii unui risc cert de incendiu.

Referindu-se la

pct. 63 din contract, cap. XV, recurenta-pârâtă precizează că a dovedit în

cauză că imobilul a rămas, a fost lăsat nesupravegheat și cu instalația

defectă, la momentul efectuării inspecției de risc, acest imobil era locuit și

cu instalația electrică în bună stare, că a probat faptul că asiguratul și-a

încălcat prevederile pct. 38 din contract, astfel:

- nu a luat

măsurile de precauție cu privire la protecția și explorarea bunului asigurat și

întreținerea acesteia în bune condiții,

- din

declarația ultimului paznic al imobilului (din 1 august 2008 și completat în 13

octombrie 2008) rezultă că ploua în camerele superioare unde nu se putea locui,

instalația electrică era îngrijită prost, în sensul că ardeau becurile în mod

repetat ori se aprindeau cu întârziere și pâlpăiau - aspecte exterioare

evidente prin care se manifestă un scurtcircuit electric existent în instalația

de iluminat al imobilului,

- acest

scurtcircuit nu s-a manifestat la momentul încheierii inspecției de risc și

nici nu era vizibil din exterior pentru ca agentul de asigurare să-și dea seama

de gradul de pericol existent, după părerea expertului de specialitate din

dosar, un asemenea defect poate fi sesizat doar de a lungul unei perioade de

timp și îndepărtat ca urmare a folosinței instalației respective,

- afirmația

instanței de apel cum că asigurătorul nu a fost străin de aceste împrejurări

frizează ridicolul: dacă agentul de asigurare ar fi observat un defect în mod

evident ar fi menționat în formularul de inspecție de risc, apoi asigurătorul

nu era în măsură să prevadă faptul că familia care locuia în locație și asigura

paza se va muta, iar imobilul va rămâne nepăzit.

Precizează

recurenta că aceste împrejurări au fost și au rămas necunoscute asigurătorului,

că nu se știe din ce cauză instanța de apel nu a reținut că întocmai aceste

împrejurări trebuiau comunicate asigurătorului din partea asiguratului, aspect

care acesta nu a făcut - a încălcat orice obligație contractuală, instanța

menționând că potrivit pct. 64 din contract asigurătorul avea posibilitatea verificării

bunului asigurat ori de câte ori considera necesar.

Instanța de

apel, consideră recurenta că, procedând astfel, a creat un arbitrariu și

întrece în interpretare orice lege a părților, hotărârea fiind o dovadă

elocventă de abuz în putere jurisdicțională.

Precizează

recurenta și că asiguratul nu a luat măsurile de întreținere a bunului asigurat

ca proprietar prudent și diligent în scopul prevenirii producerii incendiului,

că asiguratul nu a respectat singura recomandare rezonabilă a asigurătorului pentru

a preveni distrugerea sau avarierea bunurilor asigurate, menționată la pct. 19

din R.I.R. - (menținerea pazei imobilului) la data cuprinderii în asigurare

imobilul fiind locuit de foștii proprietari - voința contractuală a părților

s-a manifestat pe această condiție minimală care a fost luată în considerare ca

punct de plecare pentru intrarea în valabilitate a contractului.

În condițiile

susmenționate, se arată, intimata-reclamantă de rang 1 a devenit titularul unei

acțiuni în despăgubire pentru care prima instanță de judecată a pronunțat o

sentință de respingere a pretențiilor în mod legal și temeinic, în concordanță

cu prevederile contractuale susmenționate.

O altă critică

vizează faptul că instanța de apel a diminuat și cheltuielile de judecată ale

societății recurente, atât pe fond cât și în apel, din oficiu și fără să fi

fost solicitat în mod expres acest lucru din partea părților litigante. Acest

aspect al deciziei civile din apel, arată recurenta, constituie o altă

nelegalitate săvârșită din partea instanței de apel care în mod dinadins a

urmărit să modifice un raport juridic stabilit și definitivat în mod corect -

procesul civil a durat deja 5 ani de zile, a avut două cicluri procesuale din

care unul complet, s-au administrat două expertize de specialitate, a necesitat

deplasări, timp și muncă alocată în decursul anilor, valoarea pretențiilor dar

și importanța cauzei deduse judecății, cercetarea de frontieră efectuată în

premieră în România în domeniul riscurilor de incendiu .

Pentru motivele

arătate recurenta apreciază că este îndreptățită la acordarea integrală a

cheltuielilor de judecată.

Mai arată

recurenta că analiza jurisdicțională efectuată din partea instanței de apel

este neprocedurală și nu poate dobândi efecte juridice, decizia civilă pronunțată

în apel este pe hârtie un fapt, în drept ea nu există și nu poate exista în

afara legii și a competenței legal recunoscute de lege instanțelor de judecată

din România.

Intimata-reclamantă

B.I.R.S.I.T. - Sucursala București a formulat întâmpinare prin care a invocat

excepția nulității recursului în raport de art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ.

Înalta Curte va

respinge această excepție constatând că prima critică formulată este singura

susținută de argumente ce permit exercitarea controlului de legalitate a

hotărârii din perspectiva temeiului de drept invocat, respectiv art. 304 pct. 8

C. proc. civ.

Înalta Curte

examinând decizia recurată din prisma criticii de nelegalitate circumscrisă de

recurentă art. 304 pct. 8 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat

pentru motivele ce se va arăta:

Conform art.

284 alin. (2) C. proc. civ. termenul de apel curge chiar dacă comunicarea

hotărârii a fost făcută odată cu somația de executare.

Sintagma

„somația de executare" folosită de legiuitor în evocatul articol are în

vedere actul procedural întocmit de executorul judecătoresc înainte de

începerea executării silite propriu-zise, fiind concretizarea principiului

înștiințării prealabile a debitorului consacrat de art. 387 C. proc. civ.

În speță,

somația la care se referă recurenta este o adresă emisă de A.S.I.R.O.M. prin

care se pune în vedere intimatei-pârâte B.I.R.S.I.T. - Sucursala București să-i

plătească suma datorată în baza sentinței nr. 143/C/2013 a Judecătoriei

București înscrisul neîndeplinind cerințele legale pentru a putea fi considerat

somație în sensul art. 284 alin. (2) C. proc. civ. din punct de vedere al

formei al conținutului și al persoanei emitente, astfel că nu se poate discuta

în cauză încălcarea de către instanța de apel a principiului echipolentei în

soluționarea excepției tardivității declarării apelului, excepție judicios

respinsă prin încheierea din 30 ianuarie 2014 care face parte integrantă din

decizia recurată.

Criticile ce

privesc fondul judecății referitoare la faptul că nu poate fi obligată la plata

despăgubirilor (pentru că riscul asigurat s-a produs ca urmare a nerespectării

obligațiilor contractuale de către asigurat) precum și cele ce se referă la

stabilirea de către instanța de apel a obligației de plată a cheltuielilor de

judecată sunt susținute în integralitate de argumente ce readuc în discuție

interpretarea probatoriilor și reevaluarea stării de fapt în cauză, situație ce

nu permite exercitarea controlului de legalitate în condițiile expres și

limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În considerarea

celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurata nu este

susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA prin A.S.I.R.O.M. Sucursala

Brașov împotriva Deciziei nr. 53 din 5 februarie 2014 pronunțată de Curtea de

Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte

de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi, 14 octombrie 2014.