ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 642/2015

Decizia nr. 642/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 50/C din 27 ianuarie 2012, Tribunalul Brașov a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanta A. - Sucursala Brașov în contradictoriu cu pârâtele B. și B. - Sucursala Brașov și în consecință a obligat pârâtele să plătească reclamantei următoarele despăgubiri: 173.240,73 lei reprezentând credite restante și nedespăgubite; 140.582,56 lei reprezentând dobânzi curente și majorate, aferente creditelor nedespăgubite, calculate la data de 30 aprilie 2011, dobânzi ce urmează a fi calculate în continuare până la data plății efective a creditelor nedespăgubite; 21.521,85 lei cheltuieli de judecată parțiale; a respins restul pretențiilor; a obligat reclamanta să plătească în contul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile Brașov suma de 530 lei cu titlu de diferența onorariu expert pentru suplimentul la expertiza nr. 534891/2010 efectuat de expert contabil C..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Pârâta B., care este o societate de asigurare - reasigurare, a încheiat în calitate de Asigurător, cu reclamanta A. București, în calitate de Asigurat, contractul de asigurare a riscului de neplată a ratelor la creditul bancar din 02 noiembrie 2004 (care cuprinde 6 anexe) la care s-au încheiat patru acte adiționale: nr. 1 din 12 aprilie 2005; nr. 2 din 20 iulie 2005; nr. 3 din 08 martie 2006 și nr. 4 din 11 mai 2006.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru 31 de dosare de credit, deși nu toate aceste dosare îndeplineau integral cerințele din contractul de asigurare x/695/2004 încheiat de pârâte, respectiv dosarele care privesc următorii debitori: D., E., F., G., H., I., J. și K..

În aceste condiții, s-a apreciat că pentru creditele sus indicate, pârâtele B. și B. - Sucursala Brașov au dreptul conferit de contractul părților de a refuza plata despăgubirilor pentru creditele debitorilor sus-indicați.

Referitor la petitele din cererea de chemare în judecată privind obligarea pârâtelor la plata daunelor constând în cheltuieli de urmărire și actualizarea creditelor restante cu dobânda legală și coeficientul de inflație, s-a stabilit că trebuie avută în vedere clauza din contractul de asigurare din litigiu, care stabilește în ce constau despăgubirile plătite de asigurător și care exclude astfel de despăgubiri.

Față de aceste considerente, în baza art. 969 C. civ., care prevede că între părți convențiile legal făcute au putere de lege, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte.

Împotriva hotărârii de mai sus au formulat apel ambele părți.

Analizând motivele de apel invocate de ambele părți, Curtea de Apel Brașov prin Decizia civilă nr. 165/R din 7 noiembrie 2012 a reținut că apelul reclamantei este neîntemeiat, iar apelul pârâtei este întemeiat, fapt pentru care sentința a fost schimbată în parte în sensul că au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei următoarele despăgubiri: 138.421,23 lei reprezentând credite restante la data de 30 aprilie 2011, suma de 110.064 lei reprezentând dobânzi la credite restante conform art. 7.1 din contractul de asigurare nr. x/695 din 2 noiembrie 2004 calculate până la data de 30 aprilie 2011 pentru fiecare titular de credit cu excepția numiților L., F., I. și K. pentru care dobânzile au fost calculate până la data de 31 august 2010, dobânzi ce vor curge în continuare până la data plății efective a creditelor nedespăgubite; suma de 24.537 lei, cheltuieli de judecată parțiale pentru judecata în fond în toate fazele procesuale până la prezentul apel; a fost obligată apelanta A. - Sucursala Brașov să plătească apelantei B. București suma de 14.585 lei cheltuieli de judecată parțiale pentru apel; au fost păstrate dispozițiile privind plata diferenței de onorariu expert.

Potrivit contractului de asigurare dintre părți, constatarea falsității unor înscrisuri (adeverințe de salariu, etc.) în cadrul unor judecăți penale nu constituie o cauză de înlăturare a răspunderii asigurătorului, decât în condițiile art. 3 lit. e) din contract în cazul unor adeverințe vizibil false.

Nici respingerea cererii de disjungere nu poate constitui motiv de desființare a hotărârii atacate, câtă vreme instanța a analizat situația fiecărui credit în parte și îndeplinirea condițiilor din contractul de asigurare pentru fiecare credit, interesele niciuneia dintre părți nu vor fi vătămate prin soluționarea concomitentă a despăgubirilor rezultate din cele 31 de credite ce fac obiectul judecății.

Pe fond, Curtea a reținut că sursa despăgubirilor deduse judecății, o constituite contractul de asigurare nr. x/695 din 2 noiembrie 2004. Creditele aferente celor 31 de dosare au fost acordate în perioada ianuarie - decembrie 2005, astfel încât instanța a ținut cont și de primele două acte adiționale la contractul de asigurare, încheiate în această perioadă.

Prin hotărârea primei instanțe au fost respinse despăgubirile pentru 8 dosare de credit pe considerentul că, astfel cum rezultă din suplimentul la expertiză s-a constatat că doar pentru cei 8 debitori lipsesc înscrisurile prevăzute la art. 5.5. lit. a), b și d din contractul de asigurare.

Această concluzie a instanței de fond s-a apreciat de către instanța de apel că este eronată și se bazează pe greșita înțelegere a concluziilor expertului.

Întrucât condițiile prevăzute de art. 1.3 din convenția părților sunt imperative, iar neîndeplinirea oricăreia dintre acestea atrage înlăturarea răspunderii asigurătorului, Curtea a reținut că motivele de apel invocate de B. referitoare la acest aspect sunt întemeiate, iar despăgubirile rezultate din cele 8 contracte solicitate de reclamantă prin ultima precizare de acțiune cu situația la data de 30 aprilie 2011 nu vor fi acordate.

Astfel din valoarea creditelor restante solicitate prin această ultimă precizare de acțiune (213.051,67 lei) se va scade suma de 72.076,15 lei reprezentând contravaloarea celor 8 credite a căror acordare s-a realizat cu nerespectarea condițiilor impuse de asigurător, rămânând un rest de 140.975 lei.

De observat că pentru M. și N., reclamanta A. și-a retras pretențiile ca urmare a faptului că cei doi debitori și-au reluat plățile, iar dosarele acestora au ieșit din avizare.

Cu privire la nerespectarea prevederilor art. 5.5. lit. a), b și d din contractul de asigurare, Curtea a reținut că devin aplicabile prevederile art. 5.11 din același contract potrivit cărora "în caz de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la cap. 5, art. 5.1 - 5.10, asigurătorul are dreptul de a refuza plata despăgubirii". Această clauză contractuală necesită operații speciale de interpretare întrucât nu este suficient de clară, fapt ce decurge din utilizarea sintagmei "are dreptul de a refuza plata despăgubirii", fără a se preciza circumstanțele care îi conferă ori îi răpesc acest drept.

Analizând clauza doar din punct de vedere gramatical rezultă că dreptul asigurătorului de a refuza plata despăgubirii este lăsată la simpla lui discreție. Însă, încheierea contractelor este guvernată de principiul bunei-credințe ceea ce presupune că părțile trebuie să acționeze cu bună-credință atât la negocierea și încheierea contractului cât și pe tot timpul executării sale. Or, din această perspectivă se poate spune că beneficiarul acestei clauze, asigurătorul, nu o poate invoca în mod discreționar fără a dovedi că neîndeplinirea obligațiilor privind dovada avizării debitorilor în termenele prevăzute la art. 5.5.a și 5.5.b și notificarea angajatorului (art. 5.5.a) ar fi fost de natură a influența recuperarea debitelor. Ori, din probele administrate în cauză a rezultat că A. a întreprins o multitudine de demersuri concrete pentru a încerca recuperarea debitelor de la debitori, giranți și angajatorii acestora, unele dintre acestea fiind soldate cu plăți parțiale conform celor reținute de expert (obiectivele 4, 5). Un număr de 22 dosare sunt în procedura executării silite cu dosare execuțional la diverși executori (conform anexei 12 la expertiză), iar un număr de 8 dosare au fost externalizate către o societate de recuperare a creanțelor (aceeași anexă).

Prin urmare, pretențiile reclamantei au fost admise în parte pentru titularii de credit conform situației creditului restant la data de 30 aprilie 2011, incluși în tabelul la ultima precizare de acțiune, la care s-au adăugat dobânzile calculate în baza art. 7.1 din contract, cu excepția debitorilor L., F., H., I. și K., pentru care valorile creditelor restante nu sunt cele solicitate de reclamantă (conform sus-menționatului tabel), ci cele constatate de expert prin expertiza tehnică efectuată în cauză conform tabelului - anexa 4 la expertiză.

În ceea ce privește pretențiile reclamantei de a acorda, pe lângă dobânda majorată calculată potrivit art. 7.1 din contractul de asigurare a cheltuielilor de urmărire, a dobânzii legale în materie comercială și a ratei inflației, Curtea a reținut că soluția primei instanțe este dată cu interpretarea corectă a convenției părților și a dispozițiilor legale în materia dobânzilor legale, motivele de apel formulate de reclamanta A. nefiind întemeiate.

S-a stabilit că dobânda majorată prevăzută de părți include toate despăgubirile asupra cărora părțile s-au înțeles, la care nu se pot adăuga alte despăgubiri decât cu încălcarea caracterului obligatoriu al convenției părților.

Împotriva Deciziei civile nr. 165/R din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov au declarat recurs ambele părți, prin decizia de casare nr. 3181 din 10 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, reținându-se în principal că nu se poate verifica de către instanța de recurs corectitudinea raționamentului instanței de apel.

Analizând apelul formulat de apelanta pârâtă în raport de limitele deciziei de casare, instanța de apel, la rejudecarea apelului pârâtei a constatat că apelul acesteia este fondat în parte, sentința instanței de fond prin care s-au diminuat pretențiile reclamantei prin excluderea de la plată a despăgubirilor rezultate din cele opt contracte de credit plus dobânzile aferente, a fost schimbată în sensul diminuării despăgubirilor la care a fost obligată pârâta.

Astfel, prin prin Decizia civilă nr. 684/Ap din 15 octombrie 2014 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte apelul formulat de apelanta pârâtă B. București împotriva Sentinței civile nr. 50 din 27 ianuarie 2012 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtele B. București și B. - Sucursala Brașov să plătească reclamantei A. - Sucursala Brașov despăgubiri în sumă de: 122.440,73 lei reprezentând credite restante și nedespăgubite, în loc de 173.240,73 lei cum s-a dispus prin sentință; 96.830,07 lei dobânzi curente și majorate, aferente creditelor nedespăgubite, calculate la data de 30 aprilie 2011, dobânzi ce urmează a fi calculate în continuare până la data plății efective a creditelor nedespăgubite, în loc de 140.582,56 lei cum s-a dispus prin sentință; a păstrat restul dispozițiilor sentinței cu privire la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 21.521,85 lei, cu privire la respingerea restului pretențiilor reclamantei, cu privire la plata diferenței de onorariu expert pentru suplimentul de expertiză; a obligat intimata reclamantă A. Sucursala Brașov să plătească apelantei pârâte suma de 1761 lei cheltuieli de judecată în apel și 4096 lei cheltuieli de judecată în recurs înainte de casarea cu trimitere.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în principal următoarele:

În baza art. 1.3 lit. f) raportat la art. 5.6.1 lit. e) din contractul de asigurare, asigurătorul este exonerat de la plata despăgubirilor, instanța de apel reținând că se justifică în parte susținerile apelantei pârâte de la pct. 3 din motivele de apel, în ceea ce privește înlăturarea de la obligația asigurătorului de a despăgubi banca creditoare cu sumele rezultate din contractele de credit ale debitorilor O., P., Q., R. și S. Despăgubirile rezultate din contractele acestora totalizează suma de 51.800 lei credit restant și suma de 43.752,49 lei dobândă restantă conform datelor reclamantei din precizarea cererii de chemare în judecată.

Aceste sume pentru care pârâta a fost exonerată de la obligația de a o despăgubi pe reclamanta bancă creditoare sunt adăugate sumelor pentru care instanța de fond a stabilit cu putere de lucru judecat că nu poate fi obligată pârâta la plata aferentă celor opt contracte de credit ale numiților I., E., D., F., G., K., J. și H., iar totalul va fi scăzut din cuantumul pretențiilor așa cum a fost precizat de reclamantă prin precizarea de la dosar fond, rezultând debitul ce trebuie achitat de pârâtă către reclamantă cu titlu de despăgubiri conform contractului de asigurare x/2004 în cuantum de 122.440,73 lei cu titlu de credit restant și suma de 96.830,07 lei cu titlu de dobândă conform contractului.

În ceea ce privește critica apelantei pârâte de a fi înlăturate de la plata despăgubirilor și contractele de credit ale debitorilor Ș., T., Ț. și U. pe considerentul înregistrării unor plângeri penale cu privire la modalitatea de întocmire a adeverințelor de venit, instanța le-a înlăturat ca nefondate.

Pe de altă parte susținerile apelantei pârâte în legătură cu neîndeplinirea de către reclamantă a formalităților confirmărilor de primire pentru a doua avizare de către angajatorii debitorilor a datoriilor acestora din contractele de credit, nu justifica exonerarea de la plata despăgubirilor, ci doar poate să-l îndreptățească pe asigurător la un refuz de soluționare a dosarului de daună conform art. 5.11, însă dacă acest refuz se manifestă ca un abuz de drept, el poate fi cenzurat de instanță. În speță, instanța de fond a înlăturat corect aceste apărări ale pârâtei. Considerând că, în caz contrar, riscul asigurat produs conform contractului de asigurare nu ar mai fi nicicum acoperit, iar scopul contractului de asigurare nu ar mai fi atins, față de apărările reclamantei și înscrisurile conținând tabelele de avizare a angajatorilor, au fost respinse motivele de apel ce vizează aplicarea art. 5 noiembrie în raport de art. 5.6.1 lit. d din contractul de asigurare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată și a sentinței de fond și respingerea în integralitate a acțiunii introductive de instanță, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă a reiterat apărările invocate în fața instanței de apel care ar fi trebuit să ducă la respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei.

Astfel, arată că prin art. 5.5 lit. b) din contractul de asigurare, reclamanta s-a obligat să comunice în scris clientului rezilierea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar prin art. 5.11 a fost de acord că nici un fel de despăgubire nu se va acorda dacă nu au fost îndeplinite de către A. obligațiile asumate.

În consecință, criticile aduse deciziei recurată se referă la faptul că instanța a respins în parte apelul pârâtei, în ciuda faptului că în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt, în sensul că reclamanta nu a putut face dovada îndeplinirii obligațiilor asumate, în condițiile în care nu există notificarea obligatorie de reziliere.

Recurenta-pârâtă prezintă argumentele sale și în ce privește teoria abuzului de drept, prin prisma teoriei obiective, în susținerea faptului că dreptul nu a fost exercitat abuziv .

Revenind la criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel, în rejudecare, recurenta-pârâtă susține că deși instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt, respectiv faptul că nu au fost respectate prevederile art. 5.5. lit. a), b) și d) din contractul de asigurare, precum și prevederile clauzei 5.11 din contract, a interpretat-o greșit și contrar, deoarece în mod evident părțile au înțeles să lase la latitudinea asigurătorului, acceptarea plății unei despăgubiri, în situația în care nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 5.1. - 5.10. din contract.

În acest mod, instanța de apel a interpretat clauza în sensul lipsirii sale de efecte, fiind astfel incidente prevederile art. 978 C. civ. De asemenea, apreciază că instanța a încălcat și aplicat greșit legea și în ce privește prevederile art. 983 C. civ., deoarece trebuia să interpreteze clauza îndoioasă în favoarea celui care se obligă, în speță recurenta.

O ultimă critică a recurentei-pârâte vizează aspectul legat de încălcarea și aplicarea greșită a legii prin prisma prevederilor art. 1 - 3 din Decretul-Lege nr. 31/1990, în condițiile în care a reținut că ar exista un abuz de drept în condițiile în care nu s-a invocat, nu s-a dovedit și nu s-a reținut că ar fi existat rea-credință din partea pârâtei și nici intenție și scop lezionar în invocarea drepturilor contractuale.

În combaterea cererii de recurs, intimata-reclamantă A. - Sucursala Brașov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată întemeiat recursul formulat de către pârâta B. prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și reține următoarele:

Precizări prealabile în ce privește dezlegările irevocabile sub aspectul legalității pretențiilor reclamantei.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru 31 de dosare de credit, constând în cheltuieli de urmărire și actualizare a creditelor restante cu dobânda legală și coeficientul de inflație.

Acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, respectiv au fost admise petitele din cererea de chemare în judecată privind obligarea pârâtelor la plata daunelor constând în cheltuieli de urmărire și actualizarea creditelor restante, mai puțin cele care privesc dosarele de credit ale debitorilor I., E., D., F., G., K., J. și H. S-a constatat că pentru acești debitori, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 5.5. lit. a), b și d din contractul de asigurare.

Această concluzie a instanței de fond a fost apreciată greșită de către instanța de apel, care a modificat, în parte, sentința de fond, și a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma reprezentând credite restante conform situației creditului restant la data de 30 aprilie 2011, incluși în tabelul la ultima precizare de acțiune și dobânzi la credite restante.

Prin soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului declarat de reclamanta A. - Sucursala Brașov, prin Decizia nr. 3181 din 10 octombrie 2013, se constată sub aspectul întinderii despăgubirilor în raport de diminuarea pretențiilor reclamantei pentru despăgubirile rezultate din debitele restante care rezultă din contractele debitorilor I., E., D., F., G., K., J. și H. că nu mai poate fi schimbată sentința de fond, în contextul respingerii apelului precum și a recursului reclamantei, aceste aspecte fiind stabilite cu putere de lucru judecat.

De asemenea, se constată că prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dat o dezlegare irevocabilă sub aspectul legalității pretențiilor reclamantei constând în plata dobânzii legale și actualizarea sumelor restante cu indicele de inflație în sensul că, prevederile clauzei inserată în contractul de asigurare încheiat între reclamantă - banca creditoare și pârâtă - societate de asigurare a riscului de credit, art. 7.1 exclude acordarea altor sume compensatorii, peste dobânda convențională stabilită de părți. Așadar a intrat în puterea lucrului judecat prin respingerea recursului reclamantei și dispoziția de respingere a pretențiilor reclamantei constând în plata de către pârâta pe lângă dobânda calculată în temeiul art. 7.1 din contractul de asigurare și a cheltuielilor de urmărire, a dobânzii legale în materie comercială și a ratei inflației.

Prin îndrumările deciziei de casare s-a statuat în sensul că în plus față de despăgubirile acordate la fond se impun a fi analizate și apărările apelantei pârâte în legătură cu suportarea de către asigurător a despăgubirilor rezultate din debitele restante din contractele debitorilor enumerate în motivele de apel ale pârâtei cu excepția celor opt debitori enumerați în sentința Tribunalului Brașov (I., E., D., F., G., K., J. și H.), în raport cu care diminuarea pretențiilor reclamantei a fost stabilită cu putere de lucru judecat.

De asemenea, îndrumările deciziei de casare au vizat analizarea celorlalte motive de recurs formulate de pârâtă legate de interpretarea greșită a actul juridic dedus judecății, respectiv a prevederilor art. 5.11 din contractul de asigurare prin care părțile au înțeles să lase la aprecierea asigurătorului acceptarea plății unei despăgubiri în condițiile în care obligațiile prevăzute la capitolul V nu sunt îndeplinite.

În rejudecare, instanța de apel a procedat la diminuarea despăgubirilor acordate reclamantei, prin înlăturarea obligației asigurătorului de a despăgubi banca creditoare cu sumele rezultate din contractele de credit ale debitorilor O., P., Q., R. și S., pe lângă cele opt contracte de credit față de care s-a reținut că asigurătorul este exonerat de la plata despăgubirilor, fiind găsit întemeiat astfel pct. 3 din motivele de apel.

A apreciat neîntemeiate susținerile pârâtei privind înlăturarea de la plata despăgubirilor a contractelor de credit ale debitorilor Ș., T., Ț. și U., precum și cele de la pct. 4 din motivele de apel raportat la restul debitorilor indicați.

În ce privește interpretarea clauzei de la art. 5.11 din contractul de asigurare referitor la neîndeplinirea de către reclamantă a formalităților confirmărilor de primire pentru a doua avizare de către angajatorii debitorilor a datoriilor acestora din contractele de credit, s-a reținut că această clauză nu justifica exonerarea de la plata despăgubirilor, ci doar poate să-l îndreptățească pe asigurător la un refuz de soluționare a dosarului de daună.

Observând soluția pronunțată în rejudecare, se constată că instanța de apel a dat o interpretare greșită clauzei prevăzută la art. 5.11 din contractul de asigurare.

Potrivit art. 5.11 din contractul de asigurare "în caz de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la cap. 5, art. 5.1 - 5.10, asigurătorul are dreptul de a refuza plata despăgubirii".

Prin această prevedere, reclamanta A. a fost de acord că nici un fel de despăgubire nu se va acorda dacă nu au fost îndeplinite de către A. obligațiile asumate.

Așadar, se constată că în temeiul acestei clauze, asigurătorul poate opune un refuz de plată a despăgubirii, în situația în care nu sunt îndeplinite formalitățile privind notificarea de reziliere, respectiv confirmările de primire pentru a doua avizare de către angajatorii debitorilor a datoriilor acestora din contractul de credit.

În interpretarea contractului de asigurare, Înalta Curte constată că prin nesocotirea articolului sus citat, instanța de apel, în rejudecare, a procedat la o interpretare eronată a clauzei sus evocată. Dacă instanța aprecia că această clauză este neclară, atunci ea a greșit în aplicarea regulilor privind interpretarea contractelor.

Clauza trebuia interpretată în sensul de a produce efecte și în folosul celui care se obligă (art. 978 și 983 C. civ.), iar instanța de apel a pronunțat soluția cu interpretarea greșită a acesteia.

Semnificația prevederilor art. 983 C. civ. se impune ca regulă de interpretare a contractelor atunci când se caută intenția comună a părților. Prin urmare, interpretarea trebuie făcută în favoarea celui care se obligă, în speță asigurătorul, ținând seama de clauza supusă interpretării.

Relevant în sprijinul acestor argumente este și buna credință la încheierea contractului și executarea acestuia pentru înlăturarea oricărui abuz de drept.

În consecință, clauza prevăzută la art. 5.11 din contractul de asigurare, reprezintă o veritabilă clauză de excludere de la plata despăgubirii.

Având în vedere aceste considerente, se reține faptul că dispozițiile art. 5.11 din contractul de asigurare se referă la notificarea de reziliere a contractului și nu la simpla avizare de neplată, astfel cum a reținut instanța de apel.

Având în vedere aceste premise de la care va porni instanța de apel în rejudecarea apelului pârâtei, Înalta Curte constată că modificarea deciziei recurate nu este posibilă, întrucât nu se poate verifica de către instanța de recurs debitul solicitat de către reclamantă, întrucât sunt necesare probe noi în raport de care se va reconsidera aplicarea concretă a acestei clauze.

Pentru aceste considerente, constatând întemeiate criticile aduse hotărârii pronunțate de către instanța de apel, în rejudecare, în ce privește stabilirea cu certitudine a sumelor ce urmează a fi plătite de către pârâtă cu titlu de despăgubire, cu aplicarea clauzei prevăzute la art. 5.11 din contractul de asigurare, care reprezintă o clauză de excludere de la plata despăgubirii, conform art. 312 alin. (3) raport la art 314 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa decizia recurată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. împotriva Deciziei civile nr. 684/Ap din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2015.

Procesat de GGC - GV