ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1957/2023

Ședința publică din data de 5 octombrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

- suma de 3.105.784,08 RON (echivalentul a 699.500,92 euro), reprezentând suma care trebuia trasă de reclamantă;

- suma de 72.433.236 RON, reprezentând beneficiul nerealizat (inclusiv cheltuielile efectuate pe perioada derulării contractului cauzate de tergiversările nejustificate a cererilor de tragere din credit), care va fi cuantificat ca urmare a analizării documentației de acordare a creditului și a expertizării acesteia;

- suma de 22.200.000 RON (echivalentul a 5.000.000 euro), reprezentând pierderea suferită de reclamantă, raportat la contractul de finanțare cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.).

La data de 17 septembrie 2015, D. a depus cerere de intervenție, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii și rezilierea contractului de credit de investiții x din 11.08.2010 și a convenției de garantare nr. 699 din 11.08.2010 din culpa pârâtelor, obligarea acestora la plata către reclamantă a sumei de 108.311.942,05 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate prin contractul de credit.

Prin încheierea din 24 februarie 2014 s-a încuviințat părților proba cu înscrisuri, reclamantei cererea de probe întemeiată pe dispozițiile art. 293 C. proc. civ., în sensul ca pârâtele să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile indicate în nota de probatorii, s-a admis reclamantei proba cu interogatoriul pârâtelor și expertiză financiar-contabilă, cu obiectivele depuse în formă redactată la dosar, cât și cu mențiunea de a preciza dacă poate răspunde și la obiectivul privind stabilirea modului în care banca a permis reclamantei să efectueze trageri din creditul contractat, iar în caz afirmativ să răspundă și la acest obiectiv, s-a pus în vedere pârâtelor, conform art. 293 din același cod, să depună copii de pe toate înscrisurile indicate în nota de probatorii formulată de reclamantă și să depună la dosar răspunsurile la interogatorii, s-a încuviințat participarea a câte unui expert parte la efectuarea expertizei financiar contabilă.

Prin încheierea din 9 martie 2015 s-au respins obiecțiunile formulate de pârâta C. S.A. ca nerelevante, față de modul cum s-a răspuns concret și detaliat la cele două obiective, precum și împrejurarea că modalitatea de calcul prezentată de expert, cu caracterul ipotetic la care a făcut referire C. S.A., urmează a fi apreciată coroborat cu restul probatoriului de către instanță, fiind vorba de un beneficiu viitor care a fost raportat la parametrii indicați de tribunal și achiesat de părți la momentul dispunerii expertizei și s-au încuviințat în parte obiecțiunile formulate de pârâta B., respectiv pe aspectul garanțiilor financiare, solicitând expertului un raport detaliat pentru acest obiectiv.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2015 s-a amânat pronunțarea asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție și obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2015 s-a admis, în principiu, cererea de intervenție principală.

Prin sentința civilă nr. 7250 din 18 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator special E. și prin administrator judiciar F.., s-a admis cererea de intervenție principală formulată de intervenienta D., s-a dispus rezilierea contractului de credit nr. x din 11.08.2010 și a convenției de garantare nr. 66A din 11.08.2010 și au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata sumei de 108.311.942,05 RON, contravaloare prejudiciu cauzat reclamantei pentru neexecutarea contractului de credit. De asemenea, au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 28 martie 2016 s-a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul menționării corecte a contractului de credit și a convenției de garantare, precum și completarea cheltuielilor de judecată cu suma de 8.292 RON reprezentând onorariu expert.

De asemenea, pârâta C. S.A. a declarat apel împotriva sentinței și a încheierii din 28 martie 2016.

Prin decizia civilă nr. 274/Ap din 10 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta B. S.A. București împotriva încheierilor de ședință din 28.02.2014, din 09.03.2015, din 02.11.2015 și din 09.03.2015, a fost admis apelul declarat de pârâte împotriva sentinței atacate și apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 28 martie 2016, care au fost schimbate, în sensul că a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată și precizată de reclamantă.

De asemenea, a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție formulată de intervenienta D..

A fost înlăturată din cuprinsul încheierii din camera de consiliu din data de 28 martie 2016 mențiunea privind completarea paragrafului 5 al minutei sentinței civile nr. 7250 din 18 decembrie 2015 a Tribunalului București.

Au fost obligate intimata-reclamantă și intimata-intervenientă la plata sumei de 543.427 RON, cheltuieli de judecată, efectuate de apelanta C. S.A., constând în taxă judiciară de timbru, fiind respins restul pretențiilor apelantei C. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, ca neîntemeiate.

Instanța de apel, în ceea ce privește cheltuielile procesuale constând în taxa judiciară de timbru datorată de intervenientă, pentru care aceasta a beneficiat de scutire, a dispus ca acestea să rămână în sarcina statului.

S-a luat act de împrejurarea că apelanta B. S.A. urmează a solicita cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță și în apel, pe cale separată.

De asemenea, pârâta B. S.A. a formulat recurs incident împotriva considerentelor deciziei civile nr. 274/Ap din data de 10 martie 2021, solicitând casarea în parte a deciziei recurate în ceea ce privește modul de soluționare a excepției inadmisibilității primului capăt de cerere al acțiunii prin raportare la faptul că, prin adresa nr. x din data de 5 martie 2013 a reziliat, din culpa intimatei-reclamante, contractul de credit (credit de investiții) în temeiul pactului comisoriu instituit prin art. II-8 pct. 8.2.3 din contract și al apărărilor referitoare la caracterul neangajant al facilității de credit, precum și înlăturarea acestor considerente și înlocuirea cu propriile considerente, menținând soluția din dispozitivul hotărârii atacate.

Prin decizia nr. 453 din 1 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-au respins recursurile ca nefondate.

Revizuentele susțin că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția privind evocarea fondului, se arată că aceasta este îndeplinită întrucât instanța de recurs a completat și modificat considerentele instanței de apel. Totodată, în sensul admisibilității revizuirii este amintită și decizia Curții Constituționale a României nr. 250 din 20.04.2021 în ceea ce privește revizuirea hotărârilor date în recurs.

În continuare, revizuentele susțin că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv nu a soluționat patru motive de recurs invocate de recurenți, deși avea obligația de a se pronunța cu privire la toate motivele invocate, respectiv motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privind nelegalitatea încheierii prin care a fost respinsă excepția tardivității apelului C. S.A., art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod referitor la faptul că decizia din apel, pe de o parte, nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază, iar pe de altă parte, conține considerente contradictorii și art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod privind greșita aplicare a legii sub aspectul naturii răspunderii părților și formei de vinovăție cerute pentru atragerea răspunderii contractuale.

Se arată că instanța de recurs a lăsat necercetate motivele evocate, motivând că acestea vizează parțial critici de netemeinicie cu toate că prin încheierea de ședință din 7 decembrie 2022, aceeași instanță a respins excepția nulității recursurilor și le-a admis în principiu, apreciind că se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit revizuentelor, deși prin motivele de recurs s-a arătat că încheierea de ședință din 29 martie 2017 prin care curtea de apel a respins excepția tardivității apelului declarat de C. S.A. este nelegală întrucât instanța a încălcat normele de procedură privind termenul de declarare al apelului potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs nu a analizat acest motiv apreciind că aspectele invocate vizează modul în care instanța a analizat dovezile de la dosar, fiind, în fapt, critici de netemeinicie.

Or, în mod evident în cauză nu se mai pune problema analizării probelor de la dosar, ci a modului în care a fost aplicată norma de procedură prevăzută la art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, se mai arată că prin memoriul de recurs s-a susținut că raționamentul judiciar al instanței de apel lipsește cu desăvârșire în ceea ce privește motivele pentru care au fost înlăturate expertizele judiciare contabile administrate în fond și apel.

Instanța de recurs nu analizează aceste critici de recurs subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, apreciind că aceste aspecte vizează modul în care instanța a analizat dovezile de la dosar.

Însă, în cauză nu s-a supus analizei modul în care instanța de apel a valorificat probele administrate, ci faptul că nu s-a motivat deloc de ce nu au fost valorificate.

S-a mai susținut că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii deoarece raționamentul conform căruia C. S.A. a acționat, pe de o parte, ca administrator al garanției suverane a statului român, iar pe de altă parte, ca emitent în nume propriu al unei garanții bancare autonome, este profund contradictoriu.

Instanța de recurs a motivat că decizia recurată nu cuprinde considerente contradictorii, fără a mai arăta și de ce nu sunt contradictorii.

În opinia revizuentelor, instanța de recurs a lăsat nesoluționat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă privind încălcarea sau aplicarea greșită a nomelor de drept material privind natura răspunderii părților, forma de vinovăție cerută pentru atragerea răspunderii contractuale și caracterul independent al actelor juridice deduse judecății.

În acest sens, s-a arătat în memoriul de recurs că regula în materia raporturilor între profesioniști este solidaritatea potrivit art. 42 alin. (1) și (2) Codul comercial, iar răspunderea civilă contractuală este antrenată pentru cea mai ușoară culpă și nu în cazul săvârșirii faptei ilicite cu intenție. Totodată, s-a încălcat caracterul independent al actelor juridice deduse judecății, deoarece creditul de investiții dedus judecății nu a fost garantat pe baza unei scrisori de garanție bancară emisă de C. S.A., ci în baza unei garanții suverane a statului român, pe care banca doar a administrat-o.

Instanța de recurs nu a analizat nici acest motiv de recurs, reținând că argumentele invocate vizează parțial netemeinicia hotărârii recurate deoarece criticile privind clauzele contractuale nu pot fi apreciate drept critici de nelegalitate în condițiile în care interpretarea contractului nu poate fi realizată decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate.

Potrivit revizuentelor, prin acest motiv de recurs nu s-a reproșat instanței de apel greșita stabilire a situației de fapt, ci exclusiv interpretarea și aplicarea greșită a legii.

La data de 28 septembrie 2023 intimata - pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a învederat schimbarea denumirii, anexând dovezi în acest sens și a solicitat respingerea cererilor de revizuire, ca inadmisibile.

Totodată, prin întâmpinarea înregistrată la 29 septembrie 2023, intimata B. S.A. a solicitat, în principal, respingerea cererilor de revizuire, ca inadmisibile, iar, în subsidiar, ca nefondate.

Prin rezoluția din 18 august 2023 s-a fixat termen de judecată la 5 octombrie 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În prealabil, este de subliniat faptul că cele două cereri de revizuire formulate sunt similare, motiv pentru care urmează a fi analizate împreună.

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul. Totodată, conform art. 509 alin. (2) din același cod pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 și pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

Din textele de lege evocate rezultă că pentru a se putea solicita retractarea unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul.

Este de subliniat faptul că noțiunea dezbaterea fondului este reglementată de art. 389 C. proc. civ., fiind specifică primei instanțe sesizate, spre deosebire de evocarea fondului, caracteristică etapelor procesuale desfășurate la instanțele de control judiciar și care implică o reevaluare a elementelor de fapt și de drept ale cauzei urmată de schimbarea dezlegării date de instanțele anterioare problemei deduse judecății, fie prin stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie prin aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite anterior.

În acest sens a dezlegat și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 250 din 20.04.2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 706 din 16 iulie 2021, care, la paragraful 18, a reținut că revizuirea hotărârilor date de instanțele de recurs se poate cere "atunci când acestea evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră constatate, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea dată până la acel moment. Curtea a arătat că hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins (Decizia nr. 156 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 27 mai 2019, paragraful 17)".

Prin urmare, nu sunt susceptibile de revizuire, potrivit art. 509 alin. (1) Cod procedură civilă, întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul ca nefondat, s-a admis recursul și s-a dispus casarea cu trimitere, precum și hotărârile prin care a fost soluționată calea de atac în temeiul unei excepții procesuale absolute.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că cerința impusă de art. 509 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă nu este întrunită în speță, câtă vreme prin hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu s-a evocat fondul cauzei.

Astfel, prin decizia nr. 453 din 1 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins recursurile declarate ca nefondate, constatând legalitatea hotărârii atacate în raport cu normele de drept pretins încălcate.

Or, confirmarea legalității actului jurisdicțional nu este de natură să determine o reexaminare a cauzei pe fond, în condițiile în care recursul este o cale extraordinară de atac, al cărui obiect este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele revizuentelor privind evocarea fondului de către instanța de recurs prin completarea și modificarea considerentelor deciziei recurate nu pot fi primite, deoarece instanța de control judiciar a răspuns criticilor din recurs privind limitele efectului devolutiv al apelului și al încălcării dreptului la apărare prin respingerea cererii de suplimentare a probatoriului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (5) C. proc. civ., aspecte care nu au implicat o evocare a fondului prin reevaluarea elementelor de fapt și de drept ale cauzei urmată de schimbarea dezlegării date de instanțele anterioare problemei deduse judecății.

În consecință, având în vedere faptul că decizia prin care s-a respins recursul nu se circumscrie hotărârilor care evocă fondul, rezultă că revizuirea exercitată împotriva acestei decizii nu întrunește cerința impusă de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, nu este întrunită nici cerința privind nepronunțarea asupra unui lucru cerut - minus petita - prevăzută la art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Se susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă privind nelegalitatea încheierii prin care a fost respinsă excepția tardivității apelului C. S.A., art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod referitor la faptul că decizia din apel, pe de o parte, nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază, iar pe de altă parte, conține considerente contradictorii și art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod privind greșita aplicare a legii sub aspectul naturii răspunderii părților și formei de vinovăție cerute pentru atragerea răspunderii contractuale.

Analizând decizia pronunțată de instanța de recurs, Înalta Curte constată că au fost analizate toate aceste critici evocate de revizuente și s-a constatat că nu pot fi cercetate, întrucât vizează critici de netemeinicie a deciziei atacate, care nu pot forma obiectul controlului de legalitate în calea extraordinară de atac a recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, nu poate fi primită nici critica privind faptul că instanța de recurs a respins excepția nulității și a admis în principiu recursul, considerând că motivele invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Este de subliniat faptul că în procedura de filtrare a recursurilor de la art. 493 C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor survenite prin Legea 310/2018, în situația în care unele critici din memoriul de recurs vizează netemeinicia deciziei recurate, iar altele nelegalitatea acesteia, legiuitorul nu a prevăzut sancțiunea unei nulități în parte a motivelor de recurs, astfel că în acest caz recursul în integralitatea sa este considerat a fi admisibil, întrucât este dezvoltată cel puțin o critică care se circumscrie motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, prin respingerea excepției nulității recursului și admiterea în principiu a acesteia nu înseamnă că memoriul de recurs nu cuprinde critici de netemeinicie, care pot fi înlăturate de la analiză pe fondul recursului.

Așadar, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nefiind în situația unei decizii care să evoce fondul iar instanța de recurs s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut prin memoriul de recurs.

În egală măsură, se constată că prin cererea de revizuire se tinde la obținerea unei rejudecări a cauzei privind criticile înlăturate de la analiză ca fiind incompatibile cu exercitarea căii extraordinare de atac a recursului, situație nepermisă având în vedere că revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, prin care se solicită anularea hotărârii pentru motivele limitativ prevăzute la art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

În caz contrar, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., să exercite un control judiciar efectiv asupra hotărârii definitive, inclusiv asupra chestiunilor litigioase care au dobândit autoritate de lucru judecat, aspect nepermis, întrucât ar fi deturnată într-o cale de atac de reformare.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că revizuirea, cale extraordinară de atac, de retractare, nu se poate transforma într-un apel sau recurs deghizat prin care s-ar obține o rejudecare a cauzei, deoarece s-ar aduce atingere prezumției de validitate a hotărârilor judecătorești definitive, principiului securității raporturilor juridice și dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Eugenia și Doina Duca contra Moldovei și Mitrea contra României, Stanca Popescu contra României).

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererile de revizuire formulate de revizuentele A. S.R.L. prin administrator special E. și prin administrator judiciar G.. și D. împotriva deciziei nr. 453 din 1 martie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Referitor la cererea intimatei B. S.A. privind obligarea revizuentelor la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 11.838,83 RON, respectiv factura fiscală nr. x din 28.09.2023 emisă de H. și ordinul de plată emis de I. la 02.10.2023.

În ceea ce privește solicitarea revizuentelor de apreciere a cuantumului cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că dipozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. privind reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat nu se impun a fi aplicate, întrucât onorariul nu este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat în această etapă procesuală.

În consecință, constatând că revizuentele sunt cele cărora le-a fost respinsă calea extraordinară de atac și în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 11.838,83 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile de revizuire formulate de revizuenții A. S.R.L. prin administrator special E. și prin administrator judiciar G.. și D. împotriva deciziei nr. 453 din 1 martie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Obligă revizuenții să plătească intimatei B. S.A. suma de 11.838,83 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2023.