ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2533/2023

Ședința publică din data de 05 decembrie 2023

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 10.10.2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.A. și C. S.A., solicitând instanței să dispună:

- suma de 3.105.784,08 RON (echivalentul a 699.500,92 euro), reprezentând suma care trebuia trasă de reclamantă;

- suma de 72.433.236 RON, reprezentând beneficiul nerealizat (inclusiv cheltuielile efectuate pe perioada derulării contractului, cauzate de tergiversările nejustificate a cererilor de tragere din credit), care va fi cuantificat ca urmare a analizării documentației de acordare a creditului și a expertizării acesteia;

- suma de 22.200.000 RON (echivalentul a 5.000.000 euro), reprezentând pierderea suferită de reclamantă, raportat la contractul de finanțare cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.).

La 17 septembrie 2015, intervenienta D., în contradictoriu cu reclamanta A. S.R.L. și pârâtele B. S.A. și C. S.A., a depus cerere de intervenție, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție și rezilierea contractului de credit de investiții nr. x/11.08.2010 și a convenției de garantare nr. 699/11.08.2010 din culpa pârâtelor B. S.A. și C. S.A., obligarea pârâtelor la plata către A. S.R.L. a sumei de 108.311.942,05 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate prin contractul de credit nr. x/11.08.2010, compus din:

- suma de 2.937.904,07 RON (echivalentul a 699,500,97 euro), reprezentând suma care trebuie trasă de A. S.R.L.;

- suma de 83.274.537,98 RON (respectiv 78.782.405 RON plus 4.492.132,98 RON), reprezentând beneficiul nerealizat (inclusiv cheltuielile efectuate pe perioada derulării contractului cauzate de tergiversările nejustificate a cererilor de tragere din credit);

- suma de 22.099.500 RON, reprezentând pierderea suferită de A. S.R.L. raportat la contractul de finanțare cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.), precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7250 din 18 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator special E. (administrator judiciar F.), în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.A.; a admis cererea de intervenție principală formulată de intervenienta D.; a dispus rezilierea contractului de credit nr. x/11.08.2010 și a convenției de garantare nr. 669A/11.08.2010; a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 108.311.942,05 RON, contravaloare prejudiciu cauzat reclamantei pentru neexecutarea contractului x/11.08.2010 și la plata sumei de 4.500 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 274/Ap din 10 martie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins apelul declarat de pârâta B. S.A. București împotriva încheierilor de ședință din 28.02.2014, din 09.03.2015, din 02.11.2015 și din 09.03.2015; a admis apelul declarat de pârâtele B. S.A. București și C. S.A. București împotriva sentinței civile nr. 7250 din 18 decembrie 2015 a Tribunalului București și apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva încheierii din camera de consiliu din 28.03.2016, care au fost schimbate, în sensul că: -

- a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L. Pitești, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. București și C. S.A. București;

- a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de intervenienta D.;

- a fost înlăturată din cuprinsul încheierii din camera de consiliu din 28.03.2016 mențiunea privind completarea paragrafului 5 al minutei sentinței civile nr. 7250 din 18 decembrie 2015 a Tribunalului București și

- au fost obligate intimata-reclamantă și intimata-intervenientă la plata sumei de 543.427 RON, cheltuieli de judecată, efectuate de apelanta C. S.A., constând în taxă judiciară de timbru;

- au fost respinse restul pretențiilor apelantei C. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, ca neîntemeiate.

În ce privește cheltuielile procesuale constând în taxa judiciară de timbru datorată de intervenientă, pentru care a beneficiat de scutire, instanța de apel a dispus în sensul că acestea rămân în sarcina statului iar, pe de altă parte, a luat act de împrejurarea că apelanta B. S.A. București urmează a solicita cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță și în apel, pe cale separată.

Reclamanta A. S.R.L. - în insolvență, prin E., în calitate de administrator special, cu avizarea administratorului judiciar, și intervenienta D. au formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 29.03.2017, a încheierii de ședință din 28.10.2020 și a deciziei civile nr. 274/Ap din 10 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, iar pârâta B. S.A. a formulat recurs incident împotriva considerentelor aceleiași decizii.

Prin decizia nr. 453 din 01 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca nefondate, atât recursurile principale declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - în insolvență, prin E., în calitate de administrator special, și de intervenienta D., cât și recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A.

Împotriva deciziei instanței supreme intervenienta D. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., solicitând admiterea contestației în anulare și, în temeiul art. 508 alin. (3) din același cod, anularea deciziei atacate iar, în rejudecare, admiterea recursului astfel cum acesta a fost formulat, cu obligarea intimatelor B. S.A. și C. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea contestației în anulare autoarea căii de atac a invocat omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. cu referire la:

- nelegalitatea încheierii prin care a fost respinsă excepția tardivității apelului declarat de C., sub aspectul încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 468 alin. (1) C. proc. civ. (motiv întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.);

- faptul că decizia instanței de apel nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază, în sensul că nu s-a pronunțat cu privire la expertizele judiciare administrate în cauză;

- faptul că decizia din apel cuprinde motive contradictorii, în ce privește raționamentul conform căruia C. a acționat, pe de o parte, ca administrator al garanției suverane a Statului român, iar pe de altă parte, ca emitent în nume propriu al unei garanții bancare autonome, (motiv întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.);

- greșita aplicare a legii sub aspectul naturii răspunderii părților - încălcarea art. 42 alin. (1) și (2) Codul comercial și a formei de vinovăție cerute pentru atragerea răspunderii contractuale, art. 998-999 și 1082 C. civ. de la 1864 (motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Contestatoarea a mai susținut că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre cu încălcarea principiului disponibilității, întrucât a lăsat necercetate motivele de recurs, reținând că acestea vizează parțial critici de netemeinicie deși, prin încheierea interlocutorie din 07.12.2022, respingând excepția nulității recursurilor și admițându-le în principiu, a apreciat că cele patru motive de recurs invocate de aceasta se încadrau în cele prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Intimata C. S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a contestației în anulare și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata A. S.R.L. - în insolvență - nu a depus întâmpinare dar a depus concluzii scrise în susținerea temeiniciei contestației în anulare promovată de contestatoare.

Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate și a temeiurilor de drept indicate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reamintește că, asemenea recursului și revizuirii, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele expres prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.

Pe această cale nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată de către instanța de recurs, oricare ar fi natura lor.

Astfel, dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. prevăd următoarele:

"hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Pentru o apreciere completă a acestui motiv de contestație în anulare este necesar să se facă distincție între motivele de nelegalitate și argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pre care se sprijină.

Pe de altă parte, pe calea contestației în anulare, întemeiată acest motiv, nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs a analizat motivele de casare, respectiv temeinicia argumentelor pentru care le-a apreciat nefondate, căci această cale extraordinară de atac este un remediu procedural pentru greșeli săvârșite în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, iar nu un mijloc de control judiciar asupra legalității deciziei din recurs.

Prin contestația în anulare, contestatoarea a criticat omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra motivelor de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. prin care a pretins nelegalitatea hotărârii recurate, critici ce au fost deja prezentate supra.

Înalta Curte reține că niciuna dintre criticile formulate pe calea contestației în anulare nu poate fi primită întrucât, în realitate, toate motivele invocate în recurs au fost examinate, unele dintre ele fiind apreciate a fi nefondate iar o parte dintre ele fiind în mod intenționat și voluntar omise de la analiză întrucât s-a constatat că ele reprezintă motive de netemeinicie ce nu pot face obiect de examinare în recurs.

Prin urmare, alegațiile contestatoarei potrivit căreia această modalitate de soluționare a recursului echivalează cu nesoluționarea căii de atac, este nefondată, întrucât instanța a procedat la fiecărui motiv de recurs dându-i o dezlegare prin raportare la normele de drept procesual incidente. Faptul că o parte din motivele invocate de către recurentă nu au fost analizate pe fond, întrucât s-au dovedit a fi critici de netemeinicie, ce nu pot primi o analiză în calea extraordinară de atac a recursului, nu poate conduce la concluzia omisiunii de a cerceta vreunul din motivele de casare, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte subliniază că art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. are în vedere situațiile în care instanța de recurs a omis involuntar a cerceta vreunul din motivele de casare invocate în termen, iar nu și ipotezele în care motivele de casare au fost examinate de către instanța de recurs care însă le-a repudiat pentru că le-a găsit nefondate, ori a renunțat intenționat a le cerceta întrucât a constatat că ele nu se circumscriu limitelor și exigențelor impuse de specificul căii extraordinare de atac a recursului.

Nici împrejurarea că recursul a fost declarat admisibil în principiu, nu presupune că toate motivele invocate prin cererea de recurs au fost apreciate, la acel moment al analizei judiciare, a fi critici de nelegalitate ce se circumscriu toate exigențelor art. 483 și art. 488 din C. proc. civ., cu consecința obligativității examinării lor pe fond de către instanța de recurs. Dimpotrivă, este suficient ca un singur motiv, dintr-un ansamblu de motive invocate prin cererea de recurs, să fie apreciat a satisface exigența de "critică de nelegalitate încadrabilă în art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.," pentru ca recursul să fie declarat admisibil în urma examinării admisibilității sale de principiu.

În acest sens, se cuvine a se reaminti că, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ., forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, procedura examinării admisibilității recursului în completul de filtru vizează aspecte pur formale, care nu presupun analiza motivelor de recurs invocate de parte, ci doar aspecte ce țin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Prin urmare, raportat la dispozițiile ce reglementează procedura examinării admisibilității recursului în completul de filtru, cu referire strictă la aspectele ce țin de motivarea recursului, instanța de recurs poate, fie să anuleze calea de atac, în situația în careea este nemotivată sau toate motivele de casare invocate și dezvoltarea acestora nu se încadrează în cele prevăzute de legiuitor la art. 488 C. proc. civ., fie, dacă cel puțin un motiv invocat prin cererea de recurs satisface exigențele legale, să pronunțe o încheiere de admitere în principiu a recursului și să fixeze termen de judecată pe fond, cu citarea părților.

Cum legiuitorul nu a prevăzut o soluție de anulare parțială a recursului, pentru situația în care doar o parte dintre motivele de casare ar putea fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în mod judicios a dispus instanța de recurs, în sensul admiterii în principiu a recursurilor declarate în cauză, fixând termen de soluționare pe fond, cu citarea părților, soluția fiind impusă și de obligativitatea soluționării în mod unitar a căii de atac, printr-o singură decizie.

Într-o atare ipoteză, identificată și în speța de față, declararea admisibilității de principiu a recursului face posibilă examinarea, în condiții de oralitate, publicitate și contradictorialitate, doar a acelora dintre motivele din cererea de recurs cu privire la care, în procedura de filtru, s-a constatat că ele îndeplinesc exigența de a fi critici de nelegalitate, în timp ce toate celelalte motive, care nu întrunesc această cerință, vor rămâne neanalizate, o astfel de omisiune voluntară din partea instanței de recurs nedeschizând calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Procedând la verificarea deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivarea hotărârii judecătorești atacate conține o amplă analiză a motivelor și argumentelor subsumate de contestatoarea-recurentă art. 488 C. proc. civ.

Astfel, se observă că instanța de recurs a răspuns criticilor întemeiate de recurentă pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând pretinsa nelegalitate a încheierii prin care a fost respinsă excepția tardivității apelului declarat de C., și a reținut că argumentele vizează modul în care instanța de control a interpretat dovezile aflate la dosarul cauzei și nu încălcarea de către instanța de apel a normei de procedură reglementate de legiuitor la art. 468 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că susținerile recurentei reprezintă critici de netemeinicie, ce țin de modul de apreciere a stării de fapt, incompatibile cu specificul și limitele căii extraordinare de atac a recursului.

De asemenea, se constată că s-au analizat și s-a răspuns și criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs reținând că nu poate cenzura modul în care instanța de apel a înțeles să valorifice probele administrate în cauză, fiind redat de o manieră convingătoare raționamentul juridic al instanței de control. Tototdată, instanța de recurs a subliniat că nu se poate reține existența unor motive contradictorii în hotărârea atacată, pentru simplul motiv că instanța de apel a concluzionat că C. a acționat doar în nume propriu iar nu și în numele și în contul Statului Român. În plus, instanța de recurs a subliniat că setul de argumente, cu care a încercat recurenta să combată concluzia instanței de apel, vizează starea de fapt, adică aspecte de netemeinicie, neputând face, așadar, obiect de analiză în recurs. A mai menționat instanța de recurs că nu se poate reține faptul că instanța de apel ar fi conferit aplicabilitate reglementărilor Publicației nr. 758 ICC Paris întrucât, prin trimiterea la acestea a urmărit să evidențieze caracterele scrisorii de garanție bancară, expunând, cu caracter exemplificativ, argumente teoretice privind utilizarea scrisorilor de garanție.

Din considerentele hotărârii instanței de recurs se deduce că ceea ce s-a invocat pe calea recursului nu au fost critici care să conducă la dovedirea nemotivării sau a insuficientei motivări a hotărârii din apel, ci nemulțumirea recurentei fată de modul în care instanța de control a motivat soluția pronuntață, mare parte din criticile menționate în memoriul de recurs vizând aprecierea materialului probatoriu și temeinicia soluției adoptate de instanțele de fond.

Astfel, deși se invocă dispozițiile art. 503 C. proc. civ., contestatoarea reia analiza considerentelor deciziei din apel prin prisma motivelor de recurs, exprimându-și, în realitate, nemulțumirea față de conținutul argumentelor instanței de recurs care și-a stabilit, astfel, limitele judecății în calea extraordinară de atac. Or, instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să cenzureze argumente care fundamentează decizia contestată, în această situație nefiind cazul unei omisiuni a cercetării vreunui motiv de recurs.

Rațiunea anulării deciziei instanței de recurs, în situația admiterii contestației în anulare întemeiate pe art. 503 C. proc. civ., este aceea de a sancționa incompleta soluționare a căii de atac a recursului, iar nu reaprecierea considerentelor, cum pretinde contestatoarea.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Contestatoarea a mai criticat decizia atacată și din perspectiva faptului că instanța de recurs nu ar fi analizat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., lăsând nesoluționat motivul privind încălcarea/aplicarea greșită a legii de către instanța de apel referitoare la natura răspunderii părților, forma de vinovăție cerută pentru atragerea răspunderii contractuale, respectiv caracterul independent al actelor juridice deduse judecății/lipsa unei legături de accesorialitate între scrisoarea de garanție și contractul de credit.

În privința acestei critici, se constată că, pe de o parte, instanța de recurs a reținut că argumentele vizează situația de fapt, fiind făcute trimiteri la dispozițiile contractuale și la modul de interpretare a acestora, la încălcarea de către pârâte a procesului-verbal nr. x/19.07.2012, reprezentând, așadar, critici de netemeinicie prin care se tinde la o devoluare a fondului cauzei, incompatibil cu calea extraordinară a recursului, iar pe de altă parte, că invocarea dispozițiilor art. 107 și 108 din TFUE, a Legii nr. 96/2000, a H.G. nr. 534/2007, respectiv a O.U.G. nr. 64/2007 nu poate fi primită spre examinare sub motivul că a fost formulată omisso medio, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, și această susținere este nefondată deoarece instanța de recurs a luat în analiză și acest motiv de recurs și a constatat, sub un prim aspect, faptul că, în realitate, motivul de recurs nu conține critici de nelegalitate ci o solicitare de reapreciere a raporturilor juridice, cu consecința reaprecierii asupra probatoriului și o rejudecare a cauzei iar, sub un alt aspect, cu privire la incidența dispozițiilor precitate, faptul că acestea au fost invocate omisso medio (direct în recurs), cu nerespectarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., sens în care a apreciat că nu pot fi primite.

Ca atare, contrar susținerilor contestatoarei, instanța de recurs, cu respectarea principiului disponibilității și al contradictorialității, a cercetat toate motivele de casare invocate, pronunțându-se în limitele învestirii sale și în limitele permise de dispozițiile procedurale care configurează regimul juridic al recursului - cale extraordinară de atac, prin aprecierea punctuală a acestora. Împrejurarea că, în urma analizei efectuate, a ajuns la concluzia că o parte din motive nu pot fi cercetate întrucât nu întrunesc cerința de a fi critici de nelegalitate, concluzie care o nemulțumește pe contestatoare, nu echivalează cu omisiunea de a cerceta motivele de recurs, ipoteză la care se referă temeiul de drept invocat în susținerea contestației în anulare deduse judecății.

Prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia, întrucât ține de esența judecății, concluzia contrară ar presupune că, pe calea contestației în anulare, s-ar putea urmări și corectarea unor greșeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul invocat în cuprinsul contestației în anulare nu se circumscrie ipotezelor normelor legale invocate care reglementează această cale de atac, ceea ce constituie un impediment de ordin legal în examinarea pe fond a aspectelor puse în discuție de către contestatoarea D. privind nelegalitatea deciziei nr. 453 din 1 martie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, o va respinge, ca nefondată.

În ce privește cererea intimatei B. S.A. de obligare a contestaoarei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând servicii de asistență juridică, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la filele x din Vol. I al dosarului de recurs atestă efectuarea de către aceasta a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 11.829,79 RON.

Față de soluția de respingere, ca nefondată, a contestației în anulare, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga contestatoarea D. la plata către intimata B. S.A. a sumei de 11.829,79 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, astfel cum rezultă din extrasul de cont din 03.11.2023.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea D. împotriva deciziei nr. 453 din 1 martie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Obligă contestatoarea D. la plata către intimatul B. S.A. a sumei de 11.829,79 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 decembrie 2023.