ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 734/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (prin declinare de la Tribunalul Bacău - Sentința civilă nr. 818/12.10.2018), reclamanta S.C. A. S.R.L., prin Cabinet Individual de Insolvență B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani:

- 1.173.012 RON, credit nerambursat, dobândă și penalități datorate către C.;

- 531.482 RON, datorii către bugetul de stat prin A.J.F.P. Bacău;

- 496.864 RON, credit nerambursat, dobândă și penalități datorate către D. S.A.;

- 45.232,50 RON, reprezentând datorie către S.C. E. S.R.L.

Pârâta AFIR a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 22.01.2019 acțiunea a fost precizată în sensul că răspunderea este una contractuală pentru toate capetele de cerere, întemeiată pe art. 1350 din C. civ. și derivă din atitudinea culpabilă a pârâtei cu ocazia încheierii, supravegherii și desfășurării Contractului de finanțare în discuție, reclamanta ajungând într-un impas financiar major ca urmare a nerespectării de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contractul de finanțare.

Prin sentința nr. 15 din 8 februarie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.

A constatat prescris dreptul material la acțiunea în despăgubiri, precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că nu a contestat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19.09.2013 întrucât acesta a fost confirmat prin soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 16.06.2016. Pornind de la această precizare, este evident faptul că nici despăgubirile solicitate nu derivă din acest proces-verbal.

Recurenta reclamantă a menționat că prezenta cerere de chemare în judecată a fost determinată de atitudinea culpabilă a pârâtei cu ocazia încheierii, supravegherii și desfășurării Contractul de Finanțare nr. x din 27.05.2011, invocând dispozițiile art. 1350 din C. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a apreciat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, mai exact nu este explicat motivul pentru care instanța a considerat că în speță trebuie făcută aplicarea legii speciale în detrimentul C. civ.

Totodată, în opinia recurentei, hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât, deși nu exista niciun echivoc cu privire la temeiul de drept pe care a înțeles să-și întemeieze cererea de chemare în judecată, prima instanța a încălcat pricipiul disponibilității și s-a pronunțat în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, care este străin de cauză.

Recurenta reclamantă a mai susținut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanța de fond a aplicat un act normativ ce nu este incident în cauză.

Având in vedere faptele reclamate (atitudinea culpabilă a pârâtei cu ocazia încheierii, supravegherii și desfășurării Contractul de Finanțare) și temeiul de drept al acțiunii, recurenta reclamantă a considerat că admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune prin raportare la prevederile Legii nr. 554/2004 este neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata următoarelor sume de bani: 1.173.012 RON, credit nerambursat, dobândă și penalități datorate către C.; 531.482 RON, datorii către bugetul de stat prin AJFP Bacău; 496.864 RON, credit nerambursat, dobândă și penalități datorate către D. S.A. și 45.232,50 RON, reprezentând datorie către S.C. E. S.R.L.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat culpa autorității pârâte în derularea Contractului de finanțare nr. x din 27.05.2011, cu valoare totală eligibilă de 1.129.474,00 RON echivalentul a maxim 264.700,00 euro, prin care Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit s-a angajat să acorde benficiarului A. S.R.L. o finanțare nerambursabilă de maxim 790.632,00 RON echivalentul a maxim 185.290,00 euro, reprezentând 70% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Instanța de fond a repins acțiunea reclamantei ca prescrisă, reținând incidența prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a criticat soluția primei instanțe, susținând că a invocat ca temei de drept al acțiunii în despăgubiri art. 1350 din C. civ., iar reținerea judecătorului fondului a unui alt temei legal încalcă principiul disponibilității părților în procesul civil.

Această critică este nefondată.

Înalta Curte reține că societatea reclamantă a solicitat plata unor despăgubiri, considerându-se vătămată de atitudintea autorității pârâte în derularea Contractului de finanțare nr. x din 27.05.2011.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Contract "Prezentul contract are natură administrativă în condițiile dispozițiilor legale aplicabile în materie de contencios administrativ..."

Prin urmare, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ reprezintă o normă juridică specială aplicabilă prezentului contract de finanțare. Or, în virtutea principiului specialia generalibus derogant care implică faptul că norma specială este cea care derogă de la norma generală, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială, iar norma specială este de strictă interpretare.

Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale.

Așadar, în mod corect instanța de fond a analizat acțiunea în despăgubiri formulată de reclamantă, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Nu se poate reține încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, întrucât instanța nu este ținută de temeiul juridic al acțiunii, iar judecătorul fondului a aplicat prevederile legale speciale incidente la situația de fapt evocată de parte, fără a schimba faptele și menținând cauza cererii de chemare în judecată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, sunt neîntemeiate susținerile recurentei reclamante în sensul că instanța de fond a aplicat un act normativ ce nu este incident în speță și cele privind motivele străine de natura cauzei cuprinse în hotărarea recurată, astfel încât motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea o nemulțumesc pe recurentă.

Nu pot fi primite nici criticile potrivit cărora sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, din moment ce judecătorul fondului a arătat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 19 din Legea nr. 554/2004 pentru exercitarea dreptului de a solicita despăgubiri, raportat la introducerea acțiunii în anulare a actului/contractului administrativ pretins cauzator de prejudicii.

Referitor la soluția de respingerea acțiunii ca prescrisă, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 111/28.08.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. și a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.10.2013 (care a stabilit restituirea integrală a sumelor primite de reclamantă în prima tranșă), emis de pârâtă, și pe cale de consecință și decizia de soluționare a contestației administrative nr. 640/09.01.2014, respingând ca nefondat capătul de cerere privind prelungirea duratei de execuție fără aplicarea de penalități.

Prin Decizia nr. 1995/16.06.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a casat sentința civilă nr. 111/28.08.2014 și, în rejudecare, a respins acțiunea reclamantei A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Prima instanță a observat că întinderea pagubei a fost cunoscută de reclamantă în mod cert la data de 16 iunie 2016, când în mod definitiv a fost respinsă acțiunea sa de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.10.2013 care a stabilit restituirea integrală a sumelor primite de reclamantă în prima tranșă, restituire în raport cu care A. s-a considerat păgubită.

Prin urmare, instanța de fond a reținut că termenul special de prescripție a dreptului material la despăgubiri cu durată de 1 an prevăzut la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a început să curgă din data de 16.06.2016 și s-a împlinit, în absența dovedirii unei cauze legale de suspendare, la data de 16.06.2017, anterior introducerii acțiunii în despăgubiri de către reclamant.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în mod corect a constatat prima instanță prescris dreptul material la acțiunea în despăgubiri formulată de reclamanta A. S.R.L. prin raportare la dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, sentința recurată respectând exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., împotriva sentinței nr. 15 din 8 februarie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.