ÎCCJ, decizie (scj.ro #118617)

Apelul. Respingerea excepției tardivității declarării apelului. Principiul echipolenței

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Apelul

Index alfabetic: acțiune oblică

-contract de asigurare

-somație de executare

-principiul echipolenței

-excepția tardivității

C. proc. civ. din 1865, art. 284 alin. (2), art. 387

Conform art. 284 alin. (2) C. proc. civ., termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcută odată cu somația de executare.

Sintagma „somația de executare” folosită de legiuitor în cuprinsul art. 284 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere actul procedural întocmit de executorul judecătoresc înainte de începerea executării silite propriu-zise, fiind concretizarea principiului înștiințării prealabile a debitorului consacrat de art. 387 C. proc. civ.

Un înscris care emană de la una dintre părți prin care se solicită celeilate să-i plătească suma de bani datorată în baza unei hotărâri judecătorești nu îndeplinește cerințele legale pentru a putea fi considerat somație în sensul art. 284 alin. (2) C. proc. civ., din punct de vedere al formei, al conținutului și al persoanei emitente, pentru a se considera că este incident principiul echipolenței în soluționarea excepției tardivității declarării apelului.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3047 din 14 octombrie 2014

Prin sentința civilă nr. 143 din 17 mai 2013, Tribunalul Brașov a dispus următoarele:

A respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta B.I.R. Spa Italia Treviso - Sucursala București în contradictoriu cu pârâtele SC A.R.A.V.I.G. SA și SC M.P. SRL, având ca obiect acțiune oblică.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei SC A.R.A.V.I.G. SA suma de 12.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în raport de limitele învestirii și a probatoriului administrat, că în condițiile în care asiguratul nu a înștiințat asiguratorul despre schimbarea condițiilor care influențează riscul (imobil fără activitate și nepăzit, cu instalație electrică defectă în funcțiune), întemeiat asiguratorul a respins cererea de acordarea de daune pentru incendiul produs la pensiunea pârâtei SC M.P. SRL, refuzul acesteia având ca temei dispozițiile contractuale prevăzute la pct. 63.

Împotriva încheierii din 7 octombrie 2013 a Tribunalului Brașov și a sentinței a formulat apel reclamanta B.I.R. SpA Italia prin Sucursala București care a solicitat și schimbarea sentinței în tot, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei SC A. SA la plata sumelor de 534.000 lei credit restant și 56.317,71 lei dobânzi și penalități calculate până la data formulării acțiunii, dobânzi penalizatoare pe fiecare zi întârziere egale cu dobânda curentă practicată de bancă, în funcție de evoluția pieții bancare plus o marjă de 4% p.a „ percepută conform cap. 5 pct. 5.3 din convenția de credit, sume cesionate de debitoarea sa SC M.P. SRL cu titlu de despăgubire în favoarea creditoarei, conform contractului de asigurare seria IC nr. 0061549 din 3 iunie 2008.

Curtea de Apel Brașov, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 53/Ap din 5 februarie 2014, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă B.I.R. SpA cu sediul în Italia prin B.I.R. SpA Treviso Sucursala București - Agenția Brașov împotriva încheierii din 7 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a păstrat-o.

A admis în parte apelul formulat de apelanta-reclamantă B.I.R. SpA cu sediul în Italia prin B.I.R. SpA Treviso Sucursala București - Agenția Brașov împotriva sentinței civile nr. 143 din 17.05.2013 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că:

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta  B.I.R. SpA prin B.I.R. SpA Treviso Sucursala București - Agenția Brașov în contradictoriu cu pârâții SC M.P. SRL prin lichidator judiciar I.C. - Cabinet de insolvență și SC A.R.A.V.I.G. SA București și în consecință:

A obligat pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA București să plătească reclamantei B.I.R. SpA prin B.I.R. SpA Treviso Sucursala București -Agenția Brașov suma de 207.710 lei cu titlu de despăgubiri cesionate prin polița de asigurare, evaluate conform expertizei tehnice efectuată de ing. L.I.

A respins restul pretențiilor reclamantei.

A obligat pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA București să plătească reclamantei B.I.R. SpA cu sediul în Italia prin B.I.R. SpA Treviso Sucursala București - Agenția Brașov suma de 10.321 lei cheltuieli de judecată la fond reprezentând onorariu expertiză construcții, taxă timbru și onorariu avocat parțial, și suma de 2.636 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă timbru și timbrul judiciar.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei SC A.R.A.V.I.G. SA București suma de 9746 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond - onorariu experți și parțial onorariu avocat, în loc de 33.896 lei cum s-a dispus la fond și suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocat parțial.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că în speță nu poate fi primită inadmisibilitatea unei cereri de îndreptare a erorii materiale ca excepție, ci eventual ca apărare de fond, însă pentru chestiunile de drept invocate în susținerea ei, respectiv faptul că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de îndreptare a erorii materiale cu încălcarea principiului contradictorialității, că a dispus asupra acesteia în ședința publică în loc de camera de consiliu, acesta nu poate fi primită nici ca apărare de fond.

Instanța a constatat că și intimata-pârâtă SC M.P. SRL a declarat apel împotriva acestei încheieri din 7 octombrie 2013, însă încheierea atacată nu conține nicio prevedere care să o vizeze pe intimata SC M.P. SRL, cheltuielile de judecată fiind stabilite doar în sarcina apelantei-reclamante B.I.R., astfel încât nu justifică interes în promovarea acestui apel.

Cu privire la sentința civilă nr. 143 din 18 iunie 2013, instanța a reținut că doar apelul declarat de apelanta-reclamantă B.I.R. SpA este formulat în termen, nu și cel promovat de apelanta-pârâtă SC M.P. SRL prin lichidator, prin raportare la dovezile de comunicare a sentinței de fond, conform art. 261 alin. (3) C. proc. civ., drept pentru care instanța s-a raportat doar la apelul promovat de B.I.R. împotriva sentinței.

Analizând apelul formulat de apelanta-reclamantă B.I.R. SpA împotriva sentinței civile nr. 143 din 17 mai 2013, instanța a constatat că este fondat în parte, pentru criticile ce vizează interpretarea și aplicarea clauzelor din contractul de credit dintre creditoarea B.I.R. și debitoarea SC M.P. SRL și respectiv din contractul de asigurare all risk dintre intimata-pârâta A. SA și SC M.P. SRL.

Instanța de apel, raportat la criticile apelantei creditoare, ținând cont și de apărările intimatei-pârâte SC A. SA, a constatat că în mod greșit instanța de fond a reținut că a intervenit un caz la excludere de la obligația asiguratorului de acordare de despăgubiri. Dispozițiile din cap VIII pct. 12 litera s din contractul de asigurare au fost interpretate greșit.

A reținut instanța de apel că nici raportarea la situația de „încetare a activității asiguratului în raport cu bunul asigurat” ca și motiv de încetare de drept a contractului de asigurare, apărare pe care o susține intimata A. nu se poate aplica în speță ca și cauză exoneratoare de la plata despăgubirilor, deoarece asiguratorul cunoștea situația bunului asigurat la momentul încheierii contractului de asigurare, acest aspect rezultând din conținutul raportului de inspecție de risc întocmit de reprezentantul asiguratorului în 4 iunie 2008, în care, cu ocazia inspectării imobilului asigurat, s-a menționat la pct. 19 din raport că este asigurată paza imobilului, iar „actualmente pensiunea nu funcționează”.

Cu privire la apărarea intimatei referitoare la neîndeplinirea obligației asiguratului de la pct. 63 din contractul de asigurare potrivit căreia asiguratul trebuie să înștiințeze asiguratorul despre schimbarea condițiilor care influențează riscul în cursul perioadei asigurate, putând să refuze plata despăgubirii dacă față de aceste împrejurări contractul nu s-ar fi încheiat, instanța a avut în vedere că nu poate fi primită deoarece asiguratorul nu a dovedit faptul că a fost străin de aceste împrejurări care au mărit riscul asigurat, respectiv starea instalației electrice, nefolosirea imobilului de către asigurat, asigurătorul având posibilitatea verificării bunului asigurat conform prevederilor art. 64 din contractul de asigurare ori de câte ori consideră necesar.

În consecință, instanța a constatat că nu este antrenată în speță o cauză de înlăturare a obligației contractuale de acordare de despăgubiri stabilită în sarcina asiguratorului, drept pentru care a stabilit că reclamanta este îndrituită să încaseze despăgubirile ce i s-ar cuveni asiguratului debitor pentru riscul asigurat, în baza cesiunii asigurării conform art. 7.1 și 7.2 din contractul de credit ipotecar.

În legătură cu cuantumul despăgubirii instanța a acceptat susținerea intimatei-pârâte în sensul de a se aplica valoarea de înlocuire a imobilului incendiat estimată prin expertiza de evaluare construcții la suma de 207.710 lei, restul pretențiilor fiind respinse.

Întrucât pretențiile reclamantei creditoare au fost admise în parte, iar pârâta SC A. SA a căzut în pretenții, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată pentru fond în valoare de 10.321 lei, proporțional cu pretențiile admise (1946 lei ex construcții, 3112 lei onorariu avocat redus conform art. 274 alin. 3 C. proc. civ. din totalul de 6225 lei și taxa de timbru de 5263 lei aferentă pretențiilor admise).

Deoarece și pârâta A. SA a avansat cheltuieli de judecată (onorariu expertiză construcții 1946 lei, onorariu avocat, onorariu expertiză incendiu 2800 lei) instanța a obligat reclamanta căreia i-au fost admise în parte pretențiile să suporte parțial din cheltuielile pârâtei, până la concurența sumei de 9746 lei ( ex construcții 1946 lei, ex. incendii 2800 lei, onorariu avocat redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 28.500 lei la 5000 lei) în loc de 33.896 lei cum s-a dispus prin sentința de fond și prin încheierea de îndreptare eroare materială.

În apel intimata SC A. SA a fost obligată să plătească apelantei-reclamante, banca creditoare, suma de 2636 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar aferente pretențiilor admise, iar apelanta-reclamanta a fost obligată să achite intimatei A. în temeiul art. 276 C. proc. civ. cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial parțial în valoare de 2.500 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA prin A. Sucursala Brașov, solicitând admiterea recursului și, în consecință, casarea deciziei pronunțate în apel și menținerea în totalitate a sentinței civile nr. 143 din 17 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov prin care s-a respins acțiunea oblică formulată de intimata-reclamantă de rang 1 și cu acordarea integrală a cheltuielilor de judecată din fond, apel și recurs.

Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Într-o primă critică recurenta-pârâtă a arătat că prin decizia recurată instanța de apel a soluționat în mod eronat excepția de tardivitate a apelului declarat de bancă.

Recurenta-pârâtă a arătat că dovedește prin înscrisurile anexate la prezentul recurs – înscrisuri cunoscute de bancă la momentul judecării apelului dar trecute sub tăcere - că părțile acestui litigiu se află întocmai în acele situații de echipolență pentru scurgerea termenului de apel prin comunicarea unei somații de executare, dată de la care termenul de apel pentru bancă a început să curgă și s-a îndeplinit fără ca acest termen procesual să fi fost valorificat din partea băncii.

A constatat recurenta-pârâtă că instanța de apel a admis un apel tardiv declarat și a săvârșit o nelegalitate procedurală fățișă, de fapt a trecut peste acest incident procesual fără a analiza atent situația părților în dosar și a urmărit în mod vădit modificarea sentinței de fond pentru a obliga societatea recurentă la plata cu nesocotirea oricăror reguli elementare de drept.

A arătat recurenta-pârâtă că reprezentanții intimatei-reclamante de rang 1 BITR nu au restituit dovada de comunicare a sentinței civile la dosarul cauzei, după ce această sentință civilă a fost comunicată în mod procedural din partea primei instanțe de judecată, că reprezentanții băncii sub acest pretext de necomunicare a sentinței pronunțate pe fondul cauzei au așteptat un moment și context favorabil pentru a promova apelul în fața Curții de Apel Brașov.

Recurenta a mai arătat că a observat acest comportament neloial și disprețuitor față de actul de justiție din partea intimatei-reclamante de rang 1 încă la termenul de judecată din 24 septembrie 2013 și a solicitat să fie pus în vedere reprezentantului convențional la care s-au comunicat actele să-și expună în mod public poziția în ceea ce privește declararea sau nu a apelului față de sentință, moment în care nu s-a dat un răspuns de nici un fel, împrejurare în care față de dispozițiile art. 284 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a procedat la comunicarea unei somații în vederea executării sentinței către intimata-reclamantă de rang 1 fiindcă era mai mult decât evident că dovada de comunicare a sentinței civile din partea primei instanțe de judecată nu va mai ajunge înapoi la dosarul cauzei.

Cu adresa recurentei nr. 12927 din 4 noiembrie 2013 la care au fost anexate sentința civilă de pe fond și încheierea de îndreptare eroare materială, a precizat recurenta, banca a fost somată să execute dispozițiile primei instanțe de judecată privind plata cheltuielilor de judecată, față de această somație de executare banca a răspuns cu adresa nr. 3535 din 13 noiembrie 2013 prin care a susținut că va formula apel față de sentință, pe care o consideră nelegală și netemeinică, caz în care termenul de apel pentru bancă față de sentința pronunțată pe fondul cauzei a început să curgă din 13 noiembrie 2013 și s-a împlinit pe data de 28 noiembrie 2013.

Consideră, astfel, recurenta că intimata-reclamantă de rang 1 BITR nu și-a exercitat calea de atac în acest termen legal față de sentința de fond, că apelul exercitat din partea băncii în acest termen a vizat doar exclusiv încheierea de îndreptare eroare materială la sentința de pe fondul cauzei și concluzionează în sensul că actul procedural civil neefectuat în termen legal este sancționat de lege prin decădere, în sensul că înscrisul numit apel este și rămâne un simplu înscris ineficace în ceea ce privește prorogarea puterii jurisdicționale în verificarea legalității și temeiniciei sentinței civile, că apelul formulat de intimata-reclamantă a fost înregistrat într-un final la prima instanță de judecată în data de 6 ianuarie 2014, deci după șase luni de zile din data primei comunicări, și mai mult cu peste o lună de zile din data de 28 noiembrie 2013, ultima dată la care ar mai fi fost în termen legal pentru declararea căii de atac a apelului.

A conchis recurenta-pârâtă în sensul că în aceste condiții de tardivitate a actului procesual civil instanța de apel a respins excepția de tardivitate ridicată de recurentă, cu privire la apelul declarat de bancă și în mod vădit nelegal și netemeinic a trecut la interpretarea greșită a contractului de asigurare bunuri pentru a modifica sentința civilă nr. 143/C/2013 a Tribunalului Brașov și a dispus obligații civile în sarcina societății recurentei de asigurare în valoare de 208.421 lei.

Pe fondul cauzei recurenta-pârâtă a formulat următoarele critici:

Instanța de apel a procedat la interpretarea greșită a contractului de asigurare bunuri, mai bine zis a analizat în cuprinsul considerentelor deciziei unele aspecte nerelevante dar care, oricum, nu au stat la baza raționamentului primei instanțe de judecată pentru respingerea acțiunii oblice formulate de bancă, iar alte aspecte din conținutul contractului de asigurare, drepturi și obligații ale părților, cine avea de probat culpa contractuală și nu a probat mai nimic, care drepturi și obligații din contract nu au fost respectate și de către cine, apoi din ce cauză nu se va ține seama de concluziile expertizei judiciare tehnice de specialitate pirogenie - despre toate aceste aspecte cu privire la fondul cauzei instanța de judecată din apel, fie nu Ie-a reținut, fie le-a citit superficial.

Respingerea acțiunii oblice s-a bazat pe prevederile pct. 64 din contract, și nu pe dispozițiile pct. 12 lit. s) din contractul de asigurare.

Faptul că prevederile pct. 12 lit. s) din contract au fost puse în discuția părților și menționate în mod aparte din partea primei instanțe de judecată nu înseamnă că raționamentul de respingere a acțiunii oblice ar fi fost câtuși de puțin afectate pe legalitatea și temeinicia lor.

Probele au fost încuviințate și administrate din partea primei instanțe de judecată pentru dovada condițiilor care au influențat și determinat creșterea riscului de incendiu, condițiile în care un risc incert a devenit un risc cert, adică apariția incendiului era o chestiune de timp, riscul acceptabil din sfera unui contract de asigurare a ieșit din această sferă și a devenit un risc inacceptabil.

Se arată că aceste aspecte ale cauzei au fost trecute cu vederea din partea instanței de apel care a trecut la o interpretare tendențioasă a clauzelor contractuale și a pășit în nelegalitate și netemeinicie, dar a dat dovadă și de faptul că nu a înțeles când se face și pentru ce se face inspecția de risc la momentul anterior încheierii contractului de asigurare, instanța nereținând că asiguratul avea de îndeplinit câteva obligații contractuale elementare și anume după cum urmează:

Referindu-se la pct. 69 din contract, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel nu a analizat nerespectarea obligațiilor din contract din partea asiguratului, neînștiințarea asiguratorului cu privire la împrejurări care influențează riscul, în cursul perioadei asigurate, situație față de care riscul incert a devenit un risc cert, riscurile certe neputând forma obiectul unui contract de asigurare motiv pentru care s-a probat pe fondul cauzei că față de apariția și dezvoltarea acestor împrejurări nu se mai putea încheia contract de asigurare în vederea acoperirii unui risc cert de incendiu.

Referindu-se la pct. 63 din contract, Capitolul XV, recurenta-pârâtă a precizat că a dovedit în cauză că imobilul a rămas, a fost lăsat nesupravegheat și cu instalația defectă, la momentul efectuării inspecției de risc, acest imobil era locuit și cu instalația electrică în bună stare, că a probat faptul că asiguratul și-a încălcat prevederile pct. 38 din Contract, astfel:

- nu a luat măsurile de precauție cu privire la protecția și explorarea bunului asigurat și întreținerea acesteia în bune condiții

- din declarația ultimului paznic al imobilului (din 1 august 2008 și completat în 13 octombrie 2008) rezultă că ploua în camerele superioare unde nu se putea locui, instalația electrică era îngrijită prost, în sensul că ardeau becurile în mod repetat ori se aprindeau cu întârziere și pâlpăiau - aspecte exterioare evidente prin care se manifestă un scurtcircuit electric existent în instalația de iluminat al imobilului,

- acest scurtcircuit nu s-a manifestat la momentul încheierii inspecției de risc și nici nu era vizibil din exterior pentru ca agentul de asigurare să-și dea seama de gradul de pericol existent, după părerea expertului de specialitate din dosar, un asemenea defect poate fi sesizat doar de a lungul unei perioade de timp și îndepărtat ca urmare a folosinței instalației respective,

- afirmația instanței de apel cum că asigurătorul nu a fost străin de aceste împrejurări frizează ridicolul: dacă agentul de asigurare ar fi observat un defect în mod evident ar fi menționat în formularul de inspecție de risc, apoi asiguratorul nu era în măsură să prevadă faptul că familia care locuia în locație și asigura paza se va muta, iar imobilul va rămâne nepăzit.

Precizează recurenta că aceste împrejurări au fost și au rămas necunoscute asigurătorului, că nu se știe din ce cauză instanța de apel nu a reținut că întocmai aceste împrejurări trebuiau comunicate asigurătorului din partea asiguratului, aspect care acesta nu a făcut – a încălcat orice obligație contractuală, instanța menționând că potrivit pct. 64 din contract asiguratorul avea posibilitatea verificării bunului asigurat ori de câte ori considera necesar.

Instanța de apel, consideră recurenta că, procedând astfel, a creat un arbitrariu și întrece în interpretare orice lege a părților, hotărârea fiind o dovadă elocventă de abuz în putere jurisdicțională.

Precizează recurenta și că asiguratul nu a luat măsurile de întreținere a bunului asigurat ca proprietar prudent și diligent în scopul prevenirii producerii incendiului, că asiguratul nu a respectat singura recomandare rezonabilă a asiguratorului pentru a preveni distrugerea sau avarierea bunurilor asigurate, menționată la pct. 19 din Raportul Inspecției de Risc – menținerea pazei imobilului ) la data cuprinderii în asigurare imobilul fiind locuit de foștii proprietari) – voința contractuală a părților s-a manifestat pe această condiție minimală care a fost luată în considerare ca punct de plecare pentru intrarea în valabilitate a contractului.

În condițiile susmenționate, se arată, intimata-reclamantă de rang 1 a devenit titularul unei acțiuni în despăgubire pentru care prima instanță de judecată a pronunțat o sentință de respingere a pretențiilor în mod legal și temeinic, în concordanță cu prevederile contractuale susmenționate.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a diminuat și cheltuielile de judecată ale societății recurente, atât pe fond cât și în apel, din oficiu și fără să fi fost solicitat în mod expres acest lucru din partea părților litigante. Acest aspect al deciziei civile din apel, a arătat recurenta,  constituie o altă nelegalitate săvârșită din partea instanței de apel care în mod dinadins a urmărit să modifice un raport juridic stabilit și definitivat în mod corect - procesul civil a durat deja 5 ani de zile, a avut două cicluri procesuale din care unul complet, s-au administrat două expertize de specialitate, a necesitat deplasări, timp și muncă alocată în decursul anilor, valoarea pretențiilor dar și importanța cauzei deduse judecății, cercetarea de frontieră efectuată în premieră în România în domeniul riscurilor de incendiu .

Pentru motivele arătate recurenta a apreciat că este îndreptățită la acordarea integrală a cheltuielilor de judecată.

A mai arătat recurenta că analiza jurisdicțională efectuată din partea instanței de apel este neprocedurală și nu poate dobândi efecte juridice, decizia civilă pronunțată în apel este pe hârtie un fapt, în drept ea nu există și nu poate exista în afara legii și a competenței legal recunoscute de lege instanțelor de judecată din România.

Intimata-reclamantă B.I.R. SPA Italia Treviso - Sucursala București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului în raport de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Înalta Curte a respins această excepție constatând că prima critică formulată este singura susținută de argumente ce permit exercitarea controlului de legalitate a hotărârii din perspectiva temeiului de drept invocat, respectiv art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din prisma criticii de nelegalitate circumscrisă de recurentă art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a constatat că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

Conform art. 284 alin. (2) C. proc. civ., termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcută odată cu somația de executare.

Sintagma „somația de executare” folosită de legiuitor în evocatul articol are în vedere actul procedural întocmit de executorul judecătoresc înainte de începerea executării silite propriu-zise, fiind concretizarea principiului înștiințării prealabile a debitorului consacrat de art. 387 C. proc. civ.

În speță, somația la care se referă recurenta este o adresă emisă de A. prin care se pune în vedere intimatei-pârâte B.I.R. SPA Italia Treviso - Sucursala București să-i plătească suma datorată în baza sentinței nr. 143/C/2013 a Judecătoriei București, înscrisul neîndeplinind cerințele legale pentru a putea fi considerat somație în sensul art. 284 alin. (2) C. proc. civ. din punct de vedere al formei, al conținutului și al persoanei emitente, astfel că nu se poate discuta în cauză încălcarea de către instanța de apel a principiului echipolenței în soluționarea excepției tardivității declarării apelului, excepție judicios respinsă prin încheierea din 30 ianuarie 2014 care face parte integrantă din decizia recurată.

Criticile ce privesc fondul judecății referitoare la faptul că nu poate fi obligată la plata despăgubirilor (pentru că riscul asigurat s-a produs ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale de către asigurat), precum și cele ce se referă la stabilirea de către instanța de apel a obligației de plată a cheltuielilor de judecată sunt susținute în integralitate de argumente ce readuc în discuție interpretarea probatoriilor și reevaluarea stării de fapt în cauză, situație ce nu permite exercitarea controlului de legalitate în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.