ÎCCJ, decizie (scj.ro #82581)

Apel. Termenul de exercitare a apelului.

Alicarea art. 284 alin. (2) C. proc. civ

.

Cuprins

pe materii

: Drept procesual civil. Citarea și comunicarea

actelor de procedură. Comunicare  sentinței în vederea curgerii termenului

de apel

Index

alfabetic

: Drept procesual civil

- Apel

- Termen. Comunicarea

sentinței în vederea

curgerii termenului de apel

C. proc. civ

., art. 92, 100, 284

alin. (2)

Termenul de apel curge chiar dacă  comunicarea hotărârii a fost făcută

odată cu somația de executare, conform art. 284 alin. (2) C. proc. civ.,

nefiind admisibilă aplicarea extensivă a acestor proceduri, prin analogie și a

teoriei echipolenței, prin a se prezuma că partea a luat cunoștință pe alte căi

de hotărârea judecătorească care o nemulțumește

.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia

nr. 7148 din 15 decembrie 2004

Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, prin sentința

nr.103 din 19 iunie 2001, a admis acțiunea reclamantului R.I. și l-a obligat pe

pârâtul K.S. să-i restituie împrumutul în sumă de 100.000 de mărci germane, cu

dobânda legală de 6 % pe an pe perioada 1 mai 1997, la zi, precum și 33.695.000

de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul pârâtului a fost respins ca tardiv prin decizia nr.22 din

21 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.  Instanța a

reținut, în esență, că sentința apelată a fost comunicată pârâtului odată cu

somația de executare, anume la data de 27 aprilie 2002, ceea ce, prin raportare

la dispozițiile art.284 alin. (2) C. proc. civ. are semnificația începerii

curgerii termenului de apel, față de pârât, termen care s-a împlinit la data de

14 mai 2002. Cum, în cauză, apelul a fost promovat la 8 noiembrie 2002,

instanța l-a apreciat ca tardiv și l-a respins în consecință. S-a mai motivat

că actul de procedură  reprezentând comunicarea sentinței, odată cu

somația de executare, nu afectează legalitatea îndeplinirii lui, chiar dacă

factorul poștal a fost sancționat administrativ și chiar dacă dovada de

comunicare a fost înmânată unei alte persoane care își desfășura activitatea în

imobilul în care domiciliază pârâtul, chestiunea discutată având autoritate de

lucru judecat în litigiul de față.

Recursul pârâtului este fondat.

La data de 1 aprilie 2002, reclamantul a cerut executorului

judecătoresc executarea silită a pârâtului în baza sentinței civile nr.103/

2001,  adică a hotărârii care a fost apelată. Cererea de executare silită

a fost încuviințată de Judecătoria Beclean prin încheierea nr.325/2002 dată în

camera de consiliu și fără citarea părților.

Din dovada de îndeplinire a procedurii aflată în dosarul de

executare rezultă că, odată cu somația de executare, pârâtului i s-ar fi

comunicat și sentința nr.103 din 19 iunie 2001, adică hotărârea ce se executa,

agentul procedural consemnând în procesul-verbal de predare că somația de

executare, hotărârea judecătorească și alte înscrisuri (procură de

reprezentare, extras C.F. etc.) au fost înmânate (comunicate) personal

pârâtului-recurent.

Cunoscând că această împrejurare nu corespunde realității,

pârâtul s-a adresat organului competent de urmărire penală pentru săvârșirea

infracțiunii de fals de către factorul poștal, care a îndeplinit atribuțiunile

de agent procedural. Prin Ordonanța din 1 noiembrie 2002  Parchetul de pe

lângă Judecătoria Beclean a reținut că factorul poștal   a comis la

data de 27 aprilie 2002, infracțiunea de fals (art.289 C. pen.) și întrucât

învinuitul nu avea antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta,

procurorul a apreciat incidente prevederile art.18

1

și art.91 C.

pen., aplicând agentului procedural o sancțiune administrativă (amendă).

Importantă, pentru cauza de față, este împrejurarea că ordonanța

procurorului reține că sentința apelată, ca și celelalte acte care însoțeau

somația de executare, nu au fost comunicate pârâtului, că actul de procedură a

fost întocmit cu încălcarea prevederilor art.92 și 100 C. proc. civ. și că cele

consemnate în dovada de comunicare, de către agent, constituie rodul

infracțiunii de fals.

Legea impune respectarea anumitor condiții privitoare la forma

și conținutul actelor de procedură, dar atari prescripții procedurale nu sunt

întotdeauna suficiente. Adeseori, legea dispune ca un anumit act să fie

întocmit într-o perioadă de timp determinată pentru exercitarea unui drept sau

pentru îndeplinirea unei obligații procedurale. Este și cazul exercitării

căilor de atac.

În procedură, când, în vederea unei operații juridice, legea

și-a fixat preferințele sale, forma desemnată de ea rămâne constantă,

obligatorie și exclusivă, întrucât nici părțile și nici organele judiciare nu o

pot înlocui cu alta.

Dacă aceasta este regula, în dreptul  procesual civil este

cunoscută și noțiunea de echipolență (echivalență) a actelor juridice

procesuale prin care se înțelege aptitudinea sau calitatea unor acte de

procedură sau împrejurări constatate de judecător de a îndeplini – prin

echivalare –, funcția și efectele unui alt act de procedură  pe care îl

prescrie legea.

Echipolența se aplică numai în trei situații, anume determinate

de Codul de procedură civilă, prima dintre acestea, care interesează speța de

față, fiind prevăzută de art.284 alin.2 din cod. Potrivit textului, termenul de

apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcută odată cu somația de

executare. Drept urmare, dacă hotărârea nu a fost comunicată înainte de

începerea executării, comunicarea făcută odată cu somația va constitui punctul

de plecare al termenului de apel. În acest caz, comunicarea făcută odată cu

somația este valabilă și pentru curgerea termenului de apel, deși o atare

comunicare a avut o altă finalitate.

Toate cazurile de echipolență sunt de strictă interpretare și nu

pot fi extinse prin analogie, fiind de neacceptat ca teoria echipolenților să

fie dusă prea departe, întrucât, buna ei aplicațiune atârnă, întotdeauna, de

prudența judecătorului.

Deoarece, în speță, s-a demonstrat că sentința nu a fost

comunicată pârâtului nici înainte și nici odată cu somația de executare și

întrucât în procedură este de neadmis a se prezuma că partea a luat cunoștință,

pe alte căi, de hotărârea judecătorească care o nemulțumește, se constată că

fără prudența necesară și, în orice caz greșit, instanța de apel a dat o

interpretare extensivă prevederilor art.284 alin. (2) C. proc. civ.

Împrejurarea reținută pe cale incidentală în considerentele unei

hotărâri dată în faza executării silite (contestație la executare) în sensul că

actul de procedură din 27 aprilie 2002 (comunicarea somației împreună cu

sentința de obligare a pârâtului) ar fi fost îndeplinit în condițiile legii, nu

poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat în litigiul de față în care se

dezbat problemele de fond ale procesului, și, în orice caz, acele constatări

din faza execuțională, chiar reținute într-o hotărâre judecătorească, trebuie

considerate ca neavenite cât timp s-a pus în executare o hotărâre ce nu este

definitivă.

Prin decizia recurată principiul discutat a fost răsturnat,

deoarece, numai chestiunile ce au fost dezbătute irevocabil în procesul de fond

nu pot fi repuse în discuție pe cale de contestație la executare, pentru că

doar atunci se opune autoritatea de lucru judecat, principiul neoperând în sens

invers când cele invocate în contestația la executare sunt opuse apărărilor pe

fond.

Cum

sentința nu a fost comunicată pârâtului, apelul declarat de acesta se privește

exercitat în termen, motiv pentru care s-a admis recursul, a fost casată

decizia dată în apel, cu consecința reluării judecății la instanța de

trimitere, în sensul soluționării pe fond a apelului declarat de pârât.