ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2028/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1747 din 15 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile de ordine publică invocate de către pârâtă, privind prescripția dreptului la acțiune și autoritatea de lucru judecat și, pe cale de consecință, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.W. împotriva pârâților SC C. SA și C.I.B., pârâții fiind obligați în solidar la plata sumei de 34.478 Euro, precum și a sumei de 3.335,67 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că dreptul material la acțiunea exercitată de reclamantă nu s-a prescris, întrucât cursul prescripției extinctive a fost întrerupt prin recunoașterea dreptului dedus judecății, făcută de pârâți în folosul cărora curgea prescripția.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, prima instanță a statuat că este nefondată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., în sensul existenței a două cereri de chemare în judecată, din care una să fi fost soluționată irevocabil, iar cealaltă să fie în curs de judecată și să fie îndeplinită condiția triplei identități privitoare la obiect, părți și cauză. Pe fondul raportului juridic litigios, tribunalul a reținut că între părțile litigante au avut loc mai multe tranzacții prin care s-a tranșat soarta creanței invocate de reclamantă și dând efect contractului de tranzacție a statuat că pârâții mai datorează suma de 34.478 Euro. S-a relevat că pârâții au recunoscut prin tranzacție creanța în valoare de 50.000 CHF, achitând prima tranșă, motiv pentru care au fost obligați să plătească doar diferența de 34.478 Euro.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu, din data de 12 august 2008, tribunalul a admis cererea formulată de pârâți și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința comercială nr. 1747/2008, în sensul că suma la care au fost obligați pârâții în solidar, reprezintă 25.000 franci elvețieni și nu 34.478 Euro, cum în mod greșit s-a menționat în dispozitiv. Prin Decizia civilă nr. 223 din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a desființat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. A respins apelul declarat de pârâți împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea acestei soluții, curtea de apel, concluzionând, a reținut următoarele: Raționamentul primei instanțe care a afirmat și s-a prevalat de efectele extinctive ale tranzacției încheiate la 14 august 2007 nu a fost corect. Tribunalul nu trebuia să asimileze puterea tranzacției cu puterea unei hotărâri judecătorești definitive. Chiar dacă a respins excepția, indirect, prin cele statuate, i-a da eficiență. Tribunalul trebuia să țină cont de caracterul sinalagmatic al tranzacției extrajudiciare și de faptul că, în raport de considerentele speței, această tranzacție trebuia considerată desființată cu efect retroactiv, cu toate consecințele specifice. Apreciind că fondul raportului juridic litigios nu a fost cercetat, curtea de apel a făcut aplicațiunea prevederilor art. 297 C. proc.

civ. și, pe cale de consecință, a admis apelul declarat de reclamantă, în contra sentinței comerciale nr. 1747/2008, a desființat această hotărâre și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Curtea de apel a dispus ca tribunalul cu prilejul rejudecării, să aibă în vedere că acțiunea exercitată de reclamantă tinde la valorificarea unui drept de creanță în cuantum de 75.636 CHF, cu daunele interese aferente, pretinse de reclamantă, pentru intervalul 30 noiembrie 2004 – 30 octombrie 2008. În rejudecare, tribunalul să analizeze legitimitatea dreptului reclamantei de a invoca această creanță din perspectiva izvorului juridic al acesteia, din perspectiva legitimării sale procesuale active, a excepției prescripției extinctive, urmând să se cerceteze consecințele pe care le-a avut încheierea tranzacției, desființarea retroactivă a acesteia asupra cursului prescripției și asupra cuantumului creanței ce se pretinde a fi recunoscută.

Totodată, a dispus că instanța, în rejudecare, să se pronunțe asupra caracterului datorat ori nedatorat al daunelor interese pretinse. Pe cale de consecință, apelul exercitat de către pârâți a fost respins. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâții. Recurenta-reclamantă critică pentru nelegalitate decizia pronunțată de curtea de apel și solicită admiterea recursului, modificarea deciziei curții de apel, în sensul admiterii apelului așa cum a fost formulat și, pe fond, admiterea integrală a acțiunii sale introductive de instanță, astfel cum aceasta a fost formulată și precizată. Recurenta-reclamantă formulează astfel următoarele motive de recurs: 1. Instanța de apel, deși formal i-a admis apelul și a respins apelul intimaților, în realitate i-a creat o situație mult mai defavorabilă decât hotărârea atacată (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.), întrucât, atâta vreme cât apelul intimaților-pârâți a fost respins, iar al apelantei-reclamante a fost – teoretic – admis, instanța de apel nu ar fi putut și nu ar fi trebuit să caseze sentința tribunalului, prin care i s-a admis parțial acțiunea introductivă și i s-a acordat suma de 25.000 CHF (franci elvețieni), din totalul pretențiilor sale de 75.636 CHF, pentru că, procedând astfel, instanța de apel a săvârșit o gravă eroare de judecată, căci i-a desființat în întregime titlul executoriu reprezentat de sentința apelată de ea, cu încălcarea dispozițiilor art. 720 8 C. proc. civ., dându-li-se astfel ocazia pârâților de a cere întoarcerea executării. 2. O a doua greșeală gravă a instanței a fost casarea sentinței, în măsura în care art. 297 C. proc.

civ. nu era incident în cauză, apelanta-reclamantă solicitând prin apel modificarea sentinței și nu casarea ei (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Arată că, în realitate, prima instanță nu a soluționat cauza prin admiterea unei excepții fără a intra în cercetarea fondului, ci, dimpotrivă fondul litigiului a fost cercetat in extenso de către tribunal, care însă în mod greșit a ales să dea eficiență juridică unui act juridic (contractul de tranzacție extrajudiciară încheiat de părți la data de 14 august 2007), desființat de plin drept ca urmare a intervenirii unui pact comisoriu expres de ultim grad, aceasta neînsemnând însă că instanța de fond nu a cercetat la fel de amănunțit și celelalte acte generatoare ale raportului juridic litigios (și se referă aici, în special, la protocolul nr. 3408/D6/2004).

3. Cu privire la fondul cauzei, consideră ca esențială pentru corecta soluționare a acestui litigiu aprecierea corectă a momentului recunoașterii exprese de către pârâți a unei părți din datoria neachitată vânzătoarei U.A.G., datorie în cuantum de 168.636 CHF, recunoscută și consolidată prin Protocolul din 2004. Susține că, după ce reclamanții-debitori i-au achitat o parte din suma datorată, au rămas restanți până în prezent cu o diferență de plată în cuantum de 75.636 CHF – din care prima instanță le-a acordat doar 25.000 CHF, drept pentru care solicită instanței de recurs obligarea pârâților la plata întregii lor datorii către ea, completată cu dobânda legală aplicabilă. Mai solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în recurs și în apel.

Recurenții-pârâți critică decizia curții de apel în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., art. 1200 C. civ. și art. 1704 și urm. C. civ. și solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului formulat de către intimata-reclamantă și menținerea hotărârii instanței de fond, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel și în recurs. În motivarea recursului lor, pârâții susțin, în concluzie, că atâta vreme cât reclamanta care a depus tranzacția încheiată în fața instanței de fond nu a investit instanța cu o cerere vizând rezoluțiunea acesteia (măcar de constatare dacă s-a invocat un pact comisoriu de gr.

IV), instanța era ținută de a avea în vedere această tranzacție. În ce privește recursul reclamantei, se constată că este fondat și va fi admis potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare. Se constată astfel că motivele de recurs 1 și 2, fundamentate de reclamantă pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt întemeiate. Astfel, referitor la primul motiv de recurs, se constată că instanța de apel, prin soluția adoptată, admițând apelul reclamantei, casând sentința tribunalului și trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe, i-a creat reclamantei o situație mai rea în propria cale de atac, ignorând principiul non reformatio in pejus, consacrat și de dispozițiile art. 296 C. proc.

civ., în sensul că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Au fost ignorate, de asemenea, și dispozițiile art. 720 8 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea pronunțată în prima instanță în materie comercială sunt executorii, întrucât, reclamantei, în propria cale de atac, i s-a desființat în întregime titlul executoriu reprezentat de sentința pe care a apelat-o. Trebuie concluzionat astfel că, atunci când apelul se exercită de o parte nemulțumită de admiterea parțială a acțiunii, care cere modificarea sentinței în sensul admiterii integrale a acțiunii sale, - cum este cazul în speță – instanța de apel nu poate interveni în sensul desființării în întregime a sentinței, - așa cum eronat a procedat în speță instanța de apel, pentru că aceasta ar însemna a lipsi de conținut dispozițiile legale mai sus menționate.

În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că relevă, de asemenea, întemeiat greșita aplicare a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., care nu sunt incidente în cauză, întrucât prin apelul formulat, reclamanta nu a solicitat casarea, ci modificarea sentinței tribunalului. Se reține astfel că, de vreme ce prima instanță nu a soluționat cauza pe cale de excepție fără a intra în cercetarea fondului, ci dimpotrivă, a cercetat fondul litigiului, iar apelul este o cale devolutivă de atac, erau întrunite toate condițiile pentru ca instanța de apel să judece cauza în fond și să dea ea însăși o soluție și nu să desființeze soluția dată de tribunal și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.

Cel de-al treilea motiv de recurs privește fondul cauzei și nu poate fi examinat de instanța de recurs, care constatând a fi întemeiate primele două motive de recurs, va admite recursul reclamantei, va casa decizia curții de apel pentru considerentele mai sus menționate și va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru judecarea pe fond a apelului reclamantei, ocazie cu care vor fi avute în vedere și criticile exprimate de reclamantă în cel de-al treilea motiv de recurs.

Cu privire la recursul declarat de pârâți, se constată că deși aceștia au fost legal citați pentru termenul de astăzi, 24 iunie 2009, cu mențiunea de a achita taxele judiciare de timbru, datorate pentru recursul declarat, respectiv 1322,5 lei noi taxă de timbru și 5 lei noi timbru judiciar, (fila 18 dosar recurs), ei nu au dat curs acestei obligații ce le revenea potrivit legii și dispoziției instanței, - împrejurare în care Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, precum și a dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 32/1995 și va anula ca netimbrat recursul declarat de pârâți. Drept urmare: Se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa decizia curții de apel și se va trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea pe fond a apelului reclamantei.

Se va anula, ca netimbrat, apelul declarat de pârâți împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta B.W.G.W. împotriva Deciziei nr. 223 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea pe fond a apelului reclamantei. Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâții B.I.C. și SC C. SA Cluj-Napoca împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24 iunie 2009.