ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2028/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

1747 din 15 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, s-au respins

ca neîntemeiate excepțiile de ordine publică invocate de către pârâtă, privind

prescripția dreptului la acțiune și autoritatea de lucru judecat și, pe cale de

consecință, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.W. împotriva

pârâților SC C. SA și C.I.B., pârâții fiind obligați în solidar la plata sumei

de 34.478 Euro, precum și a sumei de 3.335,67 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că dreptul material la acțiunea exercitată

de reclamantă nu s-a prescris, întrucât cursul prescripției extinctive a fost

întrerupt prin recunoașterea dreptului dedus judecății, făcută de pârâți în folosul

cărora curgea prescripția.

În ceea ce privește excepția

autorității de lucru judecat, prima instanță a statuat că este nefondată,

întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., în

sensul existenței a două cereri de chemare în judecată, din care una să fi fost

soluționată irevocabil, iar cealaltă să fie în curs de judecată și să fie

îndeplinită condiția triplei identități privitoare la obiect, părți și cauză.

Pe fondul raportului juridic

litigios, tribunalul a reținut că între părțile litigante au avut loc mai multe

tranzacții prin care s-a tranșat soarta creanței invocate de reclamantă și dând

efect contractului de tranzacție a statuat că pârâții mai datorează suma de

34.478 Euro. S-a relevat că pârâții au recunoscut prin tranzacție creanța în

valoare de 50.000 CHF, achitând prima tranșă, motiv pentru care au fost

obligați să plătească doar diferența de 34.478 Euro.

Prin încheierea pronunțată

în camera de consiliu, din data de 12 august 2008, tribunalul a admis cererea

formulată de pârâți și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința

comercială nr. 1747/2008, în sensul că suma la care au fost obligați pârâții în

solidar, reprezintă 25.000 franci elvețieni și nu 34.478 Euro, cum în mod

greșit s-a menționat în dispozitiv.

Prin Decizia civilă nr. 223

din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus

menționate, pe care a desființat-o și a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

A respins apelul declarat de

pârâți împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea acestei

soluții, curtea de apel, concluzionând, a reținut următoarele:

Raționamentul primei

instanțe care a afirmat și s-a prevalat de efectele extinctive ale tranzacției

încheiate la 14 august 2007 nu a fost corect.

Tribunalul nu trebuia să

asimileze puterea tranzacției cu puterea unei hotărâri judecătorești

definitive. Chiar dacă a respins excepția, indirect, prin cele statuate, i-a da

eficiență.

Tribunalul trebuia să țină

cont de caracterul sinalagmatic al tranzacției extrajudiciare și de faptul că,

în raport de considerentele speței, această tranzacție trebuia considerată

desființată cu efect retroactiv, cu toate consecințele specifice.

Apreciind că fondul

raportului juridic litigios nu a fost cercetat, curtea de apel a făcut

aplicațiunea prevederilor art. 297 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, a

admis apelul declarat de reclamantă, în contra sentinței comerciale nr. 1747/2008,

a desființat această hotărâre și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Curtea de apel a dispus ca

tribunalul cu prilejul rejudecării, să aibă în vedere că acțiunea exercitată de

reclamantă tinde la valorificarea unui drept de creanță în cuantum de 75.636

CHF, cu daunele interese aferente, pretinse de reclamantă, pentru intervalul 30

noiembrie 2004 – 30 octombrie 2008.

În rejudecare, tribunalul să

analizeze legitimitatea dreptului reclamantei de a invoca această creanță din

perspectiva izvorului juridic al acesteia, din perspectiva legitimării sale

procesuale active, a excepției prescripției extinctive, urmând să se cerceteze

consecințele pe care le-a avut încheierea tranzacției, desființarea retroactivă

a acesteia asupra cursului prescripției și asupra cuantumului creanței ce se

pretinde a fi recunoscută.

Totodată, a dispus că

instanța, în rejudecare, să se pronunțe asupra caracterului datorat ori

nedatorat al daunelor interese pretinse.

Pe cale de consecință,

apelul exercitat de către pârâți a fost respins.

Împotriva deciziei curții de

apel au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâții.

Recurenta-reclamantă critică

pentru nelegalitate decizia pronunțată de curtea de apel și solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei curții de apel, în sensul admiterii apelului

așa cum a fost formulat și, pe fond, admiterea integrală a acțiunii sale

introductive de instanță, astfel cum aceasta a fost formulată și precizată.

Recurenta-reclamantă

formulează astfel următoarele motive de recurs:

formal i-a admis apelul și a respins apelul intimaților, în realitate i-a creat

o situație mult mai defavorabilă decât hotărârea atacată (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.), întrucât, atâta vreme cât apelul intimaților-pârâți a fost

respins, iar al apelantei-reclamante a fost – teoretic – admis, instanța de

apel nu ar fi putut și nu ar fi trebuit să caseze sentința tribunalului, prin

care i s-a admis parțial acțiunea introductivă și i s-a acordat suma de 25.000

CHF (franci elvețieni), din totalul pretențiilor sale de 75.636 CHF, pentru că,

procedând astfel, instanța de apel a săvârșit o gravă eroare de judecată, căci

i-a desființat în întregime titlul executoriu reprezentat de sentința apelată

de ea, cu încălcarea dispozițiilor art. 720

8

C. proc. civ.,

dându-li-se astfel ocazia pârâților de a cere întoarcerea executării.

instanței a fost casarea sentinței, în măsura în care art. 297 C. proc. civ. nu

era incident în cauză, apelanta-reclamantă solicitând prin apel modificarea

sentinței și nu casarea ei (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Arată că, în

realitate, prima instanță nu a soluționat cauza prin admiterea unei excepții

fără a intra în cercetarea fondului, ci, dimpotrivă fondul litigiului a fost

cercetat in extenso de către tribunal, care însă în mod greșit a ales să dea

eficiență juridică unui act juridic (contractul de tranzacție extrajudiciară

încheiat de părți la data de 14 august 2007), desființat de plin drept ca

urmare a intervenirii unui pact comisoriu expres de ultim grad, aceasta

neînsemnând însă că instanța de fond nu a cercetat la fel de amănunțit și

celelalte acte generatoare ale raportului juridic litigios (și se referă aici,

în special, la protocolul nr. 3408/D6/2004).

consideră ca esențială pentru corecta soluționare a acestui litigiu aprecierea

corectă a momentului recunoașterii exprese de către pârâți a unei părți din

datoria neachitată vânzătoarei U.A.G., datorie în cuantum de 168.636 CHF,

recunoscută și consolidată prin Protocolul din 2004. Susține că, după ce

reclamanții-debitori i-au achitat o parte din suma datorată, au rămas restanți

până în prezent cu o diferență de plată în cuantum de 75.636 CHF – din care

prima instanță le-a acordat doar 25.000 CHF, drept pentru care solicită

instanței de recurs obligarea pârâților la plata întregii lor datorii către ea,

completată cu dobânda legală aplicabilă. Mai solicită obligarea intimaților la

plata cheltuielilor de judecată în recurs și în apel.

Recurenții-pârâți critică

decizia curții de apel în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., art. 1200 C. civ. și art. 1704 și urm. C. civ. și solicită admiterea

recursului, modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii

apelului formulat de către intimata-reclamantă și menținerea hotărârii

instanței de fond, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate în apel și în recurs.

În motivarea recursului lor,

pârâții susțin, în concluzie, că atâta vreme cât reclamanta care a depus

tranzacția încheiată în fața instanței de fond nu a investit instanța cu o

cerere vizând rezoluțiunea acesteia (măcar de constatare dacă s-a invocat un

pact comisoriu de gr. IV), instanța era ținută de a avea în vedere această

tranzacție.

În ce privește recursul

reclamantei, se constată că este fondat și va fi admis potrivit considerentelor

ce vor fi arătate în continuare.

Se constată astfel că

motivele de recurs 1 și 2, fundamentate de reclamantă pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. sunt întemeiate.

Astfel, referitor la primul

motiv de recurs, se constată că instanța de apel, prin soluția adoptată,

admițând apelul reclamantei, casând sentința tribunalului și trimițând cauza

spre rejudecare primei instanțe, i-a creat reclamantei o situație mai rea în

propria cale de atac, ignorând principiul non reformatio in pejus, consacrat și

de dispozițiile art. 296 C. proc. civ., în sensul că apelantului nu i se poate

crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Au fost ignorate, de

asemenea, și dispozițiile art. 720

8

C. proc. civ., potrivit cărora

hotărârea pronunțată în prima instanță în materie comercială sunt executorii,

întrucât, reclamantei, în propria cale de atac, i s-a desființat în întregime

titlul executoriu reprezentat de sentința pe care a apelat-o.

Trebuie concluzionat astfel

că, atunci când apelul se exercită de o parte nemulțumită de admiterea parțială

a acțiunii, care cere modificarea sentinței în sensul admiterii integrale a

acțiunii sale, - cum este cazul în speță – instanța de apel nu poate interveni

în sensul desființării în întregime a sentinței, - așa cum eronat a procedat în

speță instanța de apel, pentru că aceasta ar însemna a lipsi de conținut

dispozițiile legale mai sus menționate.

În ce privește cel de-al

doilea motiv de recurs, se constată că relevă, de asemenea, întemeiat greșita

aplicare a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., care nu sunt incidente în

cauză, întrucât prin apelul formulat, reclamanta nu a solicitat casarea, ci modificarea

sentinței tribunalului.

Se reține astfel că, de

vreme ce prima instanță nu a soluționat cauza pe cale de excepție fără a intra

în cercetarea fondului, ci dimpotrivă, a cercetat fondul litigiului, iar apelul

este o cale devolutivă de atac, erau întrunite toate condițiile pentru ca instanța

de apel să judece cauza în fond și să dea ea însăși o soluție și nu să

desființeze soluția dată de tribunal și să trimită cauza spre rejudecare primei

instanțe.

Cel de-al treilea motiv de

recurs privește fondul cauzei și nu poate fi examinat de instanța de recurs,

care constatând a fi întemeiate primele două motive de recurs, va admite

recursul reclamantei, va casa decizia curții de apel pentru considerentele mai

sus menționate și va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru judecarea pe fond

a apelului reclamantei, ocazie cu care vor fi avute în vedere și criticile

exprimate de reclamantă în cel de-al treilea motiv de recurs.

Cu privire la recursul

declarat de pârâți, se constată că deși aceștia au fost legal citați pentru

termenul de astăzi, 24 iunie 2009, cu mențiunea de a achita taxele judiciare de

timbru, datorate pentru recursul declarat, respectiv 1322,5 lei noi taxă de

timbru și 5 lei noi timbru judiciar, (fila 18 dosar recurs), ei nu au dat curs

acestei obligații ce le revenea potrivit legii și dispoziției instanței, -

împrejurare în care Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 146/1997, precum și a dispozițiilor art. 9 alin. (1) și

(2) din O.G. nr. 32/1995 și va anula ca netimbrat recursul declarat de pârâți.

Drept urmare:

Se va admite recursul

declarat de reclamantă, se va casa decizia curții de apel și se va trimite

cauza aceleiași instanțe pentru judecarea pe fond a apelului reclamantei.

Se va anula, ca netimbrat,

apelul declarat de pârâți împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta B.W.G.W. împotriva Deciziei nr. 223 din 17 noiembrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru judecarea pe fond a apelului reclamantei.

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de pârâții B.I.C. și SC C. SA Cluj-Napoca împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 24 iunie 2009.