ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1324/2015

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, Dosar nr. 2461/110 din 13 mai 2011, reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pe pârâta Asociația de Proprietari A.P. pentru a fi obligată aceasta din urmă la plata sumei de 743.606,54 RON, reprezentând 383.229,49 RON preț energie termică și 360.377 RON penalități de întârziere. Prin precizările la acțiune, reclamanta a arătat că s-a întrerupt cursul prescripției prin extrasele de cont din 13 iulie 2009, din 13 ianuarie 2010 și din 15 iulie 2010, iar prin precizările din data de 13 ianuarie 2011 reclamanta a arătat că pârâta a mai făcut plăți care au fost trecute în contul debitului și al penalităților, acestea scăzând la 333.316,34 RON și respectiv 348.833,10 RON, reclamanta scăzând petitul acțiunii la aceste sume.

Pârâta Asociația de Proprietari A.P. a formulat întâmpinare prin care a susținut că nu s-au respectat dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., deoarece reclamanta nu a expus toate pretențiile, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat în Dosarul nr. 6709/110/2009 și aceea a prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 12 mai 2008. Prin sentința civilă nr. 649 din 19 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru penalitățile de întârziere anterioare datei de 12 mai 2008, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat și a fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC C. SA Bacău în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari A.P.

Bacău. A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 333.316,34 RON preț energie termică și 178.484,20 RON penalități de întârziere, precum și 11.229 RON cu titlul de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că între părți s-a încheiat contractul din 1 decembrie 2004, în baza căruia reclamanta a furnizat pârâtei energie termică în perioada 14 decembrie 2007-15 decembrie 2010, că pârâta a suportat din investiții proprii costul prețului și al montării unor aparate de măsură, motiv pentru care a solicitat reclamantei compensarea acestor costuri cu prețul energiei termice furnizate și a refuzat la plată penalitățile de întârziere.

S-a reținut că prin sentința civilă nr. 760 din 29 ianuarie 2010 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 13409/180/2008 și rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Tribunalul Bacău, reclamanta a fost obligată să achite pârâtei din prezenta cauză suma de 95.575 RON prețul aparatelor de măsură a gigacaloriei. S-a apreciat ca fiind fondată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 12 mai 2008, deoarece potrivit dispozițiilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută în folosul celui căruia curge, că pârâta a semnat cele trei extrase de cont însă cu obiecțiuni, și în mod constant a refuzat la plată facturile privind penalitățile de întârziere.

Din raportul de expertiză contabilă a rezultat că valoarea penalităților de întârziere prescrise este de 296.990,99 RON. Cu privire la respectarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. s-a constatat că într-adevăr valoarea penalităților ce urmau a fi conciliate este mai mare decât prețul acțiunii, însă aceasta nu a vătămat pârâta, care de altfel nici nu s-a mai prezentat la invitația reclamantei. Excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă, apreciindu-se că între cele două cauze nu există identitate de obiect, având în vedere că obiectul Dosarului nr. 6709/110/2009 au fost pretențiile aferente perioadei 1 mai 2005-30 septembrie 2006, anterioară penalităților pretinse în prezenta acțiune.

Pe fondul litigiului, s-a constatat că pentru perioada 12 mai 2008-13 mai 2011 pârâta mai datorează reclamantei suma de 333.316,34 RON pretinsă de reclamantă prin reducerea petitului ca urmare a achitării de către pârâtă a unei părți din debit în timpul procesului, că expertul a stabilit o sumă cu puțin mai mare, însă instanța a acordat doar ceea ce s-a cerut. S-a constatat că penalitățile de întârziere sunt în sumă de 178.484,20 RON pentru perioada 13 mai 2008-13 mai 2011 rămase deduse judecății, așa cum rezultă din raportul de expertiză și calculate conform art. 21 din contract, sumă la care pârâta a fost obligată, iar cu privire la cheltuielile de judecată instanța în baza art. 274 C. proc.

civ. a obligat pârâta la plata sumei de 9.229 RON cu titlul de taxă de timbru la valoarea penalităților admise, 1 / 4 din onorariul expert în sumă de 2.000 RON. Împotriva acestei sentințe, atât reclamanta SC C. SA Bacău, cât și pârâta Asociația de Proprietari A.P. Bacău au declarat apel. Prin încheierea pronunțată la data de 4 noiembrie 2015 de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei la data de 11 noiembrie 2014, pentru a da posibilitatea apelantei pârâte să depună concluzii scrise. Prin aceeași încheiere, având în vedere că s-a invocat deschiderea procedurii insolvenței a apelantei SC C. SA și au fost invocate dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, solicitându-se suspendarea judecății cauzei în raport de prevederile art. 412 pct. 1 noul C. proc.

civ., curtea de apel a arătat că prezenta cauză este supusă dispozițiilor vechiului C. proc. civ., textul de lege care reglementează suspendarea fiind art. 244 pct. 1 C. proc. civ. S-a constatat că apelanta-pârâtă nu a făcut dovada punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva reclamantei SC C. SA, motiv pentru care, cererea de suspendare întemeiată pe art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a fost apreciată ca fiind nefondată. Instanța a mai arătat că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 devin incidente în condițiile în care împotriva debitoarei în insolvență se formulează cereri judiciare sau extrajudiciare de realizare a creanțelor, iar în cauză acțiunea este formulată de debitoare, sens în care nu este incidență suspendarea reglementată de art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește reprezentarea societății în insolvență, instanța a constat că prin încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2013, rămasă irevocabilă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2013, s-a deschis procedura insolvenței față de reclamantă și a fost desemnat în procedură lichidator judiciar S.Q. SPRL, astfel că nici suspendarea pe considerentul lipsei reprezentării societății nu este fondată. Prin decizia nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost admise apelurile promovate de apelanta-reclamantă SC C. SA Bacău și de apelanta-pârâtă Asociația de Proprietari A.P. Bacău, a fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 311.271,04 RON în loc de 330.316,34 RON reprezentând contravaloare energie termică și suma de 198.639,48 RON în loc de 178.484,20 RON penalități.

Au fost compensate cheltuielile de judecată în apel până la concurența sumei de 626,83 RON și a fost obligată intimata-pârâtă să plătească reclamantei suma de 33,34 RON cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea hotărârii, în ceea ce privește apelul reclamantei SC C. SA, instanța de control judiciar a avut în vedere completarea expertizei efectuate în cauză din care a rezultat că facturile emise de reclamantă în perioada 14 decembrie 2007-13 mai 2008 în valoare de 89.817,72 RON, reprezentând contravaloarea energiei termice, au fost achitate în perioada 8 septembrie 2010-19 septembrie 2011, prima factura din 14 decembrie 2007 fiind achitată parțial la data de 8 septembrie 2010. Cum pentru facturile emise în perioada amintită, pârâta a efectuat plăți parțiale, în raport de prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 167/1958, s-a apreciat că termenul de prescripție s-a întrerupt, pentru fiecare dintre facturile menționate începând să curgă câte un nou termen de 3 ani de la fiecare act al plății datoriilor.

Deși prima instanță a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale referitoare la prescripția extinctivă, s-a constatat că aceasta nu a avut în vedere plățile efectuate de pârâtă și, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 13 mai 2011, instanța de apel a reținut că prescripția nu s-a împlinit cu privire la obligațiile de plată dovedite prin facturile de plată a debitului principal emise începând cu data de 14 decembrie 2007. Din completarea la expertiză, a rezultat că pentru perioada ulterioară datei de 17 decembrie 2007 cuantumul penalităților datorate de pârâtă este de 189.392,83 RON, respectiv 92.908,37 RON pentru perioada 14 decembrie 2007-15 mai 2008 și 96.484,46 RON pentru restul perioadei în litigiu.

Deși pârâta nu a recunoscut niciuna dintre obligațiile reprezentând penalități, s-a arătat că plata efectuată pentru debitul principal întrerupe curgerea prescripției și astfel determinarea accesoriilor contractuale s-au realizat în interiorul termenului de prescripție, motiv pentru care apelul reclamantei formulat sub acest aspect a fost reținut ca fiind fondat. La soluționarea apelului pârâtei instanța de apel a avut în vedere motivele de apel formulate de aceasta cu respectarea dispozițiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ. S-a constatat că prin sentința civilă nr. 760/2010 reclamanta a fost obligată să achite pârâtei suma de 95.575 RON cu titlu de pretenții și suma de 6.022,50 RON cheltuieli de judecată.

Reclamanta a intrat, în cursul soluționării cauzei, în procedura insolvenței, pârâta solicitând înscrierea pe tabelul de creanță cu suma de 182.057,60 RON, iar administratorul judiciar dispunând trecerea pe tabelul de creanță a pârâtei cu suma de 108.556 RON. La 25 noiembrie 2013, în cadrul procedurii insolvenței, s-a realizat compensarea creanțelor reciproce dintre cele două părți până la concurența sumei de 108.556 RON. La compensarea creanțelor lichidatorul judiciar a avut în vedere atât sentința nr. 760/2010 menționată, cât și sentința nr. 1266 din 23 decembrie 2009 prin care pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 89.520,70 RON, dar și facturile care stabilesc c/v energiei termice din 8 august 2008; din 8 septembrie 2008; din 13 octombrie 2008; din 14 noiembrie 2008; din 23 decembrie 2009 (parțial), în valoare totală de 19.045,30 RON.

Instanța de apel a constatat că obligațiile de plată dovedite cu facturile avute în vedere la realizarea compensării, deși s-au stins prin compensare, au fost reținute de prima instanță la stabilirea cuantumului obligației de plată a pârâtei. Sub acest aspect instanța de control judiciar a constatat întemeiat apelul pârâtei, astfel că a diminuat obligația de plată stabilită prin hotărârea apelată cu suma deja compensată, pârâta datorând suma de 311.271,04 RON, în loc de 330.316,34 RON. Celelalte motive de apel invocate de pârâtă au fost găsite ca fiind nefondate.

Astfel, în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat rezultată din sentința civilă nr. 1265/2009 s-s apreciat că prima instanță în mod corect a reținut că această hotărâre a obligat pe aceeași pârâtă la plata sumei de 89.520,70 RON pentru perioada anterioară aceleia solicitată prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză (1 mai 2005-30 septembrie 2006). Astfel, chiar dacă hotărârea este pronunțată între aceleași părți, în aceeași calitate, obiectul fiind însă diferit, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. În ceea ce privește critica referitoare la prescripția dreptului la acțiune, acesteia îi sunt incidentele argumentele instanței de apel expuse la soluționarea apelului reclamantei, plățile efectuate de pârâtă constituind o cauză de întrerupere a prescripției.

În ceea ce privește plata facturilor, prin completarea la expertiza contabilă efectuată în cauză, au fost stabilite obligațiile de plată ale pârâtei, expertiza fiind comunicată pârâtei cu adresă, iar la termenul următor pârâta nu a contestat și nici nu a solicitat o expertiză contrară în conformitate cu dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ. De altfel, nici prin cererea de apel pârâta nu a solicitat refacerea probelor, instanța de apel fiind îndreptățită să verifice hotărârea apelată doar în baza probelor administrate de prima instanță, așa cum dispune art. 292 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la subvențiile acordate acestea au fost avute în vedere de către expert la efectuarea expertizei în cauză, sub acest aspect pârâta nu a criticat raportul de expertiză așa cum acesta a fost completat.

Prin cererea de apel s-a susținut că penalitățile ar fi fost „șterse” de către consiliul local, însă s-a constatat că pârâta nu a făcut dovada celor susținute, critica nefiind fondată nici sub acest aspect. Cu privire la motivele de apel noi depuse la termenul de 16 septembrie 2014 și care se referă la plata sumei de 89.817,72 RON, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ., prima zi de înfățișare fiind termenul din 5 mai 2014, dată la care procedura de citare a fost realizată, iar pârâta a fost reprezentată în instanță de președintele acesteia. În raport de limitele în care au fost admise apelurile, Curtea de Apel Bacău a compensat cheltuielile de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru datorată de fiecare dintre apelante până la concurența sumei de 626,83 RON și a fost obligată intimata-pârâtă să plătească reclamantei suma de 33,34 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei instanței de apel, în termen legal, au declarat recurs, atât reclamanta SC C. SA Bacău, cât și pârâta Asociația de Proprietari A.P. Bacău, aceasta din urmă declarând recurs și împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2014 pronunțată de către Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În argumentarea recursului, reclamanta SC C. SA Bacău susține, în esență, că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 167/1958, vizând întreruperea cursului prescripției pentru facturile de debit emise în perioada 30 noiembrie 2005-15 noiembrie 2007 (pe care le redă astfel cum acestea sunt menționate în suplimentul la raportul de expertiză).

Arată că instanța de apel, făcând aplicarea textelor legale menționate, pe baza suplimentului la raportul de expertiză contabilă a modificat soluția primei instanțe, reținând că se datorează penalități calculate asupra facturilor de debit începând cu factura din 14 decembrie 2007, fără a observa însă că la data respectivă mai erau facturi de debit neachitate care sunt trecute în anexa 2.1.2.1. Astfel, potrivit calcului expertului, penalitățile însumate fac 119.676,37 RON, sumă ce trebuie adăugată sumei de 198.639,48 RON acordată de instanța de apel.

Rezultă suma de 309.067,20 RON la care trebuie adăugată suma de 9.246,65 RON rest plată din factura de penalități din 15 februarie 2008, așa cum a reținut expertul în raportul de expertiză depus la termenul din 9 noiembrie 2012: „menționăm că factura din 15 februarie 2008 (penalități) în valoare de 10.481,65 RON a fost achitată parțial în sumă de 1.235,00 RON prin chitanța din 14 ianuarie 2009 rămânând de achitat suma de 9.246,65 RON (anexa 2.1.1.).”. Așa fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 318.253,85 RON cu titlu de penalități. Recurenta-pârâtă Asociația de Proprietari A.P.

Bacău apreciază decizia atacată ca fiind nelegală, susținând, în esență, că există motive contradictorii în cuprinsul hotărârii, că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și, în consecință, hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În motivarea deciziei, arată recurenta-pârâtă, instanța a reținut că prezenta cauză este supusă vechiului C. proc. civ., dispoziții care vor fi aplicate și în baza cărora se va desfășura întreg procesul civil, însă la soluționarea apelului declarat de pârâtă recurge la aplicarea unor dispoziții procesuale defavorabile pârâtei, și anume prevederile art. 477 noul C. proc. civ., aceasta fiind singura dispoziție din noul cod la care recurge instanța pe timpul desfășurării recursului.

Apreciază că în temeiul acestor dispoziții procesuale, instanța de judecată a procedat la excluderea unor înscrisuri oficiale aflate la dosarul cauzei, care confirmau faptul că debitul real datorat reclamantei este în valoare de 67.468,61 RON. În opinia recurentei-pârâte, suma achitată de pârâtă, în valoare de 83.789,73 RON se impune a fi scăzută din debitul de 151.258,34 RON, rămânând ca rest de achitat un debit în valoare de 67.468,61 RON, debit pe care asociația și-l însușește. Precizează că SC C. SA Bacău nu și-a onorat aceste obligații și pe cale de consecință, recurenta solicită diminuarea sumei pretinse de reclamantă cu suma neachitată pârâtei în valoare de 182.058 RON plus suma de 83.789, 73 RON care a fost deja achitată de asociație, rezultând în final un debit în valoare de 67.468,61 RON, debit pe care Asociația de Proprietari A.P.

Bacău îl apreciază ca fiind legal și corect calculat. Referitor la penalitățile solicitate de către SC C. SA Bacău, ca fiind în valoare de 360.317 RON, consideră că acestea au fost calculate în mod nelegal. Reiterează excepția prescripției la acțiune susținând, în esență, că nu s-a dovedit cu probe temeinice existența cauzelor de întrerupere ori de suspendare a prescripției. În acest context, consideră că instanța de apel a reținut în mod eronat, ca fiind îndeplinite cerințele referitoare la întreruperea prescripției pe considerentul că factura emisă de creditor și achitată parțial de către debitor ar întrerupe termenul de prescripție, reținându-se în acest sens prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 167/1958, însă dispozițiile procesuale în vigoare nu atestă calitatea de act începător de executare unei facturi fiscale (art. 632 noul C. civ.).

În asemenea condiții, consideră pârâta, se pot aplica prevederile art. 3 și art. 4 lit. b) din Decretul nr. 167/1958. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, consideră că sunt îndeplinite condițiile art. 431 C. proc. civ. (art. 163, art. 166 și art. 294 C. proc. civ. de la 1865), motivat de existența Dosarului nr. 6709/110/2009, Dosarul nr. 2429/110/2008 și Dosarul nr. 13409/180/2008 care, au avut același obiect dedus judecății. Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă critică decizia atacată, motivat de împrejurarea că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 481 C. proc. civ. (art. 296 C. proc. civ. de la 1865) constând în faptul că s-a creat o situație mai grea în propria cale de atacată decât aceea din hotărârea atacată, fără consimțământul reclamantei, prin majorarea sumei reprezentând penalități de la 178.484,20 RON la 198.639,48 RON.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din 4 noiembrie 2014 pronunțată de către Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta critică încheierea atacată susținând, în esență, că instanța a reținut și a aplicat greșit dispozițiile legale în baza cărora a respins cererile de suspendare a judecății cauzei. Aceasta întrucât, instanța de judecată a respins cererea de suspendare a cauzei, formulată și întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ. pe motiv că prezenta cauză este supusă dispozițiilor vechiului C. proc.

civ., iar textul de lege care reglementează suspendarea fiind art. 244 pct. 1 din vechiul C. proc. civ. De asemenea, apreciază recurenta, motivarea curții privind suspendarea pe considerentul lipsei reprezentării societății ca fiind nefondată, nu este incidență cauzei deoarece pârâta nu a invocat lipsa reprezentării societății, ci a învederat instanței de judecată deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului asupra SC C. SA Bacău în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile, așa cum prevăd dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 5 vechiul C. proc. civ. Curtea a respins în mod eronat prin aplicarea greșită a prevederilor legale și cererea de suspendare întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 2 noul C. proc.

civ. pe motiv că nu s-a făcut dovada punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva reclamantei SC C. SA Bacău reținându-se prevederile art. 244 pct. 1 vechiul C. proc. civ., articol care se referă la altceva, nefiind aplicabil prezentei cauze. Totodată, condiția invocată în motivarea respingerii cererii de suspendare, și anume nedovedirea punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva reclamantei SC C. SA Bacău, este o condiție neconformă cu dispozițiile legale, indiferent de tipul procedurii la care se face referire, deoarece ambele coduri de procedură civilă prevăd la art. 244 alin. (1) pct. 2 (C. proc. civ. de la 1865) că: „Instanța poate suspenda judecata, când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”, respectiv aceiași prevedere și în noul C. proc.

civ. la art. 413 alin. (1) pct. 2 cu adăugirea că „dacă legea nu prevede altfel”, însă nicăieri legiuitorul nu impune ca și condiție imperativă dovedirea punerii în mișcare a acțiunii penale care nu este identică cu începerea urmăririi penale, cum s-a reținut în mod eronat de către instanță, în motivarea încheierii. Reclamanta SC C. SA Bacău prin lichidator judiciar S.Q. SPRL a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Asociația de Proprietari A.P. Bacău împotriva deciziei nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., solicitând constatarea nulității recursului. Pârâta Asociația de Proprietari A.P. Bacău a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta SC C. SA Bacău prin lichidator judiciar S.Q. SPRL împotriva deciziei nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. de la 1865, solicitând, în principal, constatarea nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Preliminar, Înalta Curte reține că legea aplicabilă litigiului din punct de vedere procesual este vechiul C. proc.

civ. (de la 1865), având în vedere, dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a noului C. proc. civ. Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul reclamantei SC C. SA Bacău prin lichidator judiciar S.Q. SPRL nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente: Contrar susținerilor reclamantei, instanța de apel a reținut o situație de fapt conformă probelor administrate și a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor privitoare la interpretarea cursului prescripției, nefiind incident motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. invocat de recurentă. Apelul, prin efectul său devolutiv, a permis instanței de control judiciar să concluzioneze că, în speță, prima instanță nu a avut în vedere plățile efectuate de pârâtă și, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 13 mai 2011, prescripția nu s-a împlinit cu privire la obligațiile de plată dovedite prin facturile de plată a debitului principal emise începând cu data de 14 decembrie 2007. Din completarea la expertiză, anexa 2.1.2.1 a rezultat că pentru perioada ulterioară datei de 14 decembrie 2007 cuantumul penalităților datorate de pârâtă sunt de 189.392,83 RON, respectiv 92.908,37 RON pentru perioada 14 decembrie 2007-15 mai 2008 și 96.484,46 RON pentru restul perioadei în litigiu.

Se constată că recurenta-reclamantă pretinde că expertiza a menționat și alte facturi restante pentru care s-au calculat penalități (2005-2007), însă este de reținut că aceste facturi, inclusiv penalitățile aferente nu au făcut obiectul pretenției dedusă judecății. Cât privește criticile vizând cuantumul penalităților, respectiv redarea facturilor astfel cum acestea apar în suplimentul la raportul de expertiză, susținerile recurentei potrivit cărora pentru penalitățile restante 2005-2007 s-a emis factura din 15 februarie 2008, este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005. Așa fiind, Înalta Curte constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, recursul declarat de reclamanta SC C. SA Bacău prin lichidator judiciar S.Q.

SPRL împotriva deciziei nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, este nefondat, și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menținându-se hotărârea atacată, ca fiind legală. Examinând decizia atacată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul pârâtei Asociația de Proprietari A.P. Bacău nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente: Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă. De asemenea, criticile recurentei nu susțin contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată. De altfel, prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt invocate formal, fără o dezvoltare corespunzătoare a motivului de nelegalitate expres și limitativ reglementat de normele procedurale. Din dezvoltarea motivelor de recurs, se constată că recurenta este în eroare asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., legea sancționând denaturarea sau schimbarea înțelesului unui act juridic, or, în speță, recurenta încearcă o schimbare a situației de fapt, antamând probleme ce țin de modalitatea de administrare și interpretare a probelor, fără a arăta în concret care este actul juridic dedus judecății și în ce constă interpretarea greșită a acestuia în sensul textului de lege anterior evocat. Interpretarea dată probelor reprezintă o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar a verificat, legalitatea și temeinicia sentinței apelate, raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în limitele în care apelantele au înțeles să învestească instanța de control judiciar și să-și argumenteze susținerile, ținând cont și de întregul probatoriu administrat, iar faptul că soluția nu a corespuns voinței pârâtei nu poate fi asimilat unei nemotivări sau motivări contradictorii și nici nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe aplicarea greșită a unor dispoziții contractuale ori aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 477 noul C. civ., astfel cum în mod eronat pretinde recurenta ca fiind „singura dispoziție legală la care a recurs instanța pe timpul desfășurării procesului”.

De asemenea, în cauză au fost corect interpretate dispozițiile legale în materia prescripției și nu există niciun motiv de nelegalitate care să impună modificarea deciziei recurate. S-a reținut cu justețe incidența art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul 167/1958, potrivit căruia prescripția se întrerupe printr-un act începător de executare, plățile parțiale efectuate de pârâtă constituind o cauză de întrerupere a prescripției, începând să curgă câte un nou termen de 3 ani de la fiecare act al plății datoriilor. Astfel, deși pârâta nu a recunoscut niciuna din obligațiile reprezentând penalități, plata efectuată pentru debitul principal întrerupe curgerea prescripției și astfel determinarea accesoriilor contractuale s-au realizat în interiorul termenului de prescripție.

În mod legal a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, întrucât între cele două cauze nu există identitate de obiect, având în vedere că obiectul Dosarului nr. 6709/110/2009 a fost pretenții aferente perioadei 1 mai 2005-30 septembrie 2006, perioadă anterioară penalităților pretinse în prezentul litigiu, fiind nefondate și criticile recurentei formulate sub acest aspect. Recurenta-pârâtă în mod greșit se prevalează de o încălcare a dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., respectiv a principiului non reformatio in pejus, susținând că i s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac decât cea din hotărârea atacată, prin majorarea sumei datorate reclamantei. Aceasta întrucât, principiul non reformatio in pejus consacrat de art. 296 teza a ll-a C. proc.

civ. își găsește aplicabilitatea numai în situația în care există doar apelul unei părți. În condițiile în care apelul este declarat de două sau mai multe părți cu interese contrare, cum este și situația de față, apelantei-intimate i se poate agrava situația în calea de atac.

În speță, instanța de control judiciar a constatat legal că deși prima instanță a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale referitoare la prescripția extinctivă, aceasta nu a avut în vedere plățile efectuate de pârâtă și, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 13 mai 2011, prescripția nu s-a împlinit cu privire la obligațiile de plată dovedite prin facturile de plată a debitului principal emise începând cu data de 14 decembrie 2007, astfel că, admițând apelul reclamantei SC C. SA și schimbând, în parte, sentința apelată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 198.639,48 RON în loc de 178.484,20 RON penalități, în condițiile în care aceasta din urmă solicitase prin cererea de chemare în judecată 360.377 RON penalități de întârziere.

Pentru toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și invocat de recurentă, întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea, dând o corectă eficiență textelor de lege incidente în speță, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică. Așa fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Asociația de Proprietari A.P. Bacău împotriva deciziei nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

Analizând încheierea recurată, în raport de criticile formulate de pârâta, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed: Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situațiile în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare și precise, dar în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta critică în realitate aplicarea greșită a legii. Potrivit dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.

Prevalându-se de împrejurarea că s-a respins în mod eronat prin aplicarea greșită a prevederilor legale cererea de suspendare întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ. (respectiv art. 244 pct. 2 vechiul C. proc. civ.), întrucât instanța a reținut prevederile art. 244 pct. 1 vechiul C. proc. civ., recurenta invocă în realitate o greșeală materială circumscrisă procedurii prevăzute de dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., care nu poate forma obiectul examinării instanței de recurs. Aceasta întrucât, din considerentele încheierii recurate rezultă cu evidență că instanța de apel a analizat cazul de suspendare invocat de pârâtă, arătând că aceasta nu a făcut dovada punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva reclamantei SC C. SA Bacău.

Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. În cauză, s-a constatat că pârâtă nu a făcut dovada punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva reclamantei SC C. SA Bacău, prin urmare, că nu au existat indiciile unei infracțiuni pentru o faptă care are o înrâurire directă asupra soluționării civile pendinte, motiv pentru care s-a apreciat în mod legal ca fiind nefondată și sub acest aspect cererea de suspendare a cauzei. În altă ordine de idei, este de reținut că suspendarea legală facultativă este acea formă a suspendării care permite judecătorului ca în anumite împrejurări determinate de lege, să aprecieze asupra oportunității sistării temporare a judecății, iar suspendarea judecătorească instituită de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., contrar susținerilor recurentei, are un caracter facultativ. Este adevărat că potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”, însă, este de reținut că această normă este de strictă interpretare, iar suspendarea operează numai cu privire la acțiunile pornite împotriva debitoarei, în scopul protejării persoanei juridice aflate în această situație, neputând fi extinsă prin analogie. Or, în cauză, astfel cum în mod legal a constatat și instanța de control judiciar, acțiunea este formulată de debitoare, sens în care nu era incidență suspendarea reglementată de art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Fără a reitera considerentele expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii) nu a fost demonstrată. Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 8 și pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, încheierea atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Asociația de Proprietari A.P. Bacău împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2014 pronunțată de către Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, menținând încheierea atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Bacău prin lichidator judiciar S.Q. SPRL împotriva deciziei nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursurile declarate de pârâta Asociația de Proprietari A.P. Bacău împotriva deciziei nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2014 pronunțată de către Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2015.