- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 5 octombrie 2007
Decizia nr. 2988/2007 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 3170 a Tribunalului Neamț
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță în registrată pe rolul Tribunalului Neamț, la data de 10 mai 2006, reclamanta SC T. SA, societate aflată în procedura falimentului, reprezentată de lichidatorul judiciar SC M.R.L. SRL a solicitat obligarea pârâtei A.P.
NR. 26 ROMAN la plata următoarelor sume: 47.945,97 lei reprezentând contravaloarea agentului termic și a apei calde menajere furnizate pârâtei și 224.789,77 lei penalități de întârziere calculate până la data de 30 aprilie 2006 și datorate urmare neplății la termen a contravalorii agentului termic și a apei calde menajere , conform celor stipulate de părți în contractul de prestări servicii nr. 1352 încheiat la 5 octombrie 2000. Prin sentința civilă nr. 3170/ COM din data de 25 octombrie 2006, Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune , excepția invocată de pârâtă în apărare și pe fond, a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 47.945,97 lei reprezentând contravaloare agent termic și apă caldă menajeră și la 47.945,97 lei penalități de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că serviciile furnizate pârâtei au fost evidențiate în facturile emise de reclamanta și comunicate beneficiarei, care nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a plăti la termenele stipulate în art. 13 alin. (1) din contract, acumulând un debit de 47.945,97 lei, debit ce a fost recunoscut de pârâta potrivit procesului verbal nr. 1942 din 26 octombrie 2005, precum și celor arătate în întâmpinarea depusă la dosar. Referitor la cuantumul penalităților instanța a statuat că ele nu pot depăși suma datorată cu titlu de preț, față de dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 326/2001 – art. 25 alin. (2) care reglementează activitatea reclamantei ca prestator de servicii publice de gospodărire comunală.
Apărarea pârâtei vizând prescripția dreptului material la acțiune a fost înlăturată de instanță, cu motivarea că pârâta a recunoscut că datorează penalități de întârziere, recunoaștere de natură să întrerupă cursul prescripției în baza art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a formulat apel pentru motivele de netemeinicie și nelegalitate sub aspectul soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune, susținând în esență că din martie 2003, asociația nu mai beneficiază de agent termic și apă caldă menajeră, iar sumele solicitate pentru perioada anterioară lunii martie 2003 sunt prescrise, față de data introducerii acțiunii mai 2006. Curtea de apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 31 pronunțată la data de 13 martie 2007, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei cu motivarea că recunoașterea debitului, materializată în adresa nr. 590 din 20 februarie 2006 emanând de la pârâtă este de natură să întrerupă cursul prescripției conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta susținând că în mod greșit s-a dat eficiență procesului verbal încheiat cu reclamanta, la 26 octombrie 2005, ca fiind o recunoaștere a datoriilor asociației, în condițiile în care, convocarea s-a făcut pentru rezolvarea problemei subvențiilor, pe care asociația urma să le primească de la stat. S-a mai susținut de recurentă că toate chestiunile legate de modul în care s-a semnat procesul verbal și de contestarea debitului datorat nu au fost examinate de instanțe. Asupra recursului.
Deși recurenta nu a indicat în drept motivele de nelegalitate pe care își întemeiază prezentul recurs, din dezvoltarea criticilor astfel cum au fost formulate, Curtea va reține motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motive pe care le găsește întemeiate pentru rațiunile ce urmează :
Respingând apelul declarat de pârâta împotriva sentinței fondului, pe care o menține, instanța de apel își motivează soluția pe recunoașterea debitorului, recunoașterea materializată prin adresa nr. 590 din 20 februarie 2006. Or, acest unic considerent nu este de natură să expliciteze raționamentul instanței în dezlegarea problemei prescripției dreptului la acțiune și al cuantumului debitului datorat, aspecte care au constituit obiectul apelului și totodată apărările constante ale pârâtei pe tot parcursul procesului.
Rezolvarea problemei prescripției dreptului materiale la acțiune și eventual a întreruperii cursului său urmare recunoașterii debitorului impuneau cu necesitate stabilirea perioadei aferente facturilor a căror plată se solicită, pentru ca în raport de aceasta și de data introducerii acțiunii să se facă calcul cursului prescripției extinctive.
Sub acest aspect, ambele instanței deși înlăturau excepția prescripției, nu stabilesc în mod clar data nașterii dreptului la acțiune pentru reclamantă și prin urmare raționamentul lor nu poate fi supus controlului.
În acțiunea introductivă, dar și în concluziile scrise depuse, reclamanta nu precizează perioada de timp aferentă facturilor a căror contravaloare o solicită, iar instanțele nu solicită lămuriri pe aceste aspecte, deși erau esențiale pentru rezolvarea pricinii, distinct de faptul că, facturile depuse la dosar în copie sunt ilizibile sub aspectul numărului și datei.
Prin urmare, nu se poate pune problema întreruperii cursului prescripției, prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie art. 16 (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, în măsura în care nu s-a stabilit cursul prescripției, data nașterii dreptului la acțiune și respectiv momentul în care a fost exercitat, astfel că sub acest aspect hotărârea instanței de apel este casabilă.
Cu privire la recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, se impun câteva precizări sub aspectul aplicării corecte a dispozițiilor legale susmenționate. Recunoașterea dreptului trebuie să fie clară și neexhivocă și trebuie să se producă, ca manifestare explicită de voință, înainte de împlinirea cursului prescripției extinctive, concluzie care rezultă din interpretarea gramatical teologică a textului de lege.
În cauză procesul verbal din 26 octombrie 2005 întocmit cu ocazia unui punctaj între cele două părți, nu îndeplinesc exigențele unei recunoașteri în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, actul având valoarea unei verificări a facturilor emise de reclamantă și primite de către pârâtă.
Cât privește adresa nr. 590 din 20 februarie 2006 emisă de către pârâta recurentă aceasta poate valora recunoașterea dreptului dar numai în limita sumei recunoscute ca datorate respectiv 1190,97 lei și în măsura în care această recunoaștere survine înainte de împlinirea termenului de prescripție.
Mai trebuie precizat în ce privește chestiunea recunoașterii de către pârâta a dreptului, că în întâmpinarea depusă la acțiunea introductivă aceasta nu recunoaște întreaga datorie. O examinare atentă și în integralitate a susținerilor și apărărilor din întâmpinare nu justifică concluzia primei instanțe, confirmată implicit de instanța de apel, deoarece și în acest act de procedură, ca, dealtfel constant pe parcursul litigiului, pârâta a recunoscut numai o datorie de 1190,97 lei, diferența până la concurența sumei de 47.945,97 lei reprezentând subvenții ce urmează a fi achitate de autoritățile administrativ locale. Pentru considerentele mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) și (3) C. proc. civ., va admite prezentul recurs și va casa decizia instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță pentru a stabili prin administrare de noi probatorii și prin solicitarea de lămuriri și precizări de la reclamantă perioada aferentă debitului principal solicitat prin acțiunea introductivă și în raport de aceasta verificarea exercitării dreptului la acțiune înăuntrul termenului de prescripție de trei ani, inclusiv, în măsura în care se impune verificarea îndeplinirii condițiile întreruperii cursului prescripției extinctive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de pârâta A.P. NR. 26 ROMAN împotriva deciziei nr. 31 din 13 martie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia recutată și trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2007.