ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2988/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă

de instanță în registrată pe rolul Tribunalului Neamț, la data de 10 mai 2006,

reclamanta SC T. SA, societate aflată în procedura falimentului, reprezentată

de lichidatorul judiciar SC M.R.L. SRL a solicitat obligarea pârâtei A.P. NR. 26

ROMAN la plata următoarelor sume: 47.945,97 lei reprezentând contravaloarea

agentului termic și a apei calde menajere furnizate pârâtei și 224.789,77 lei

penalități de întârziere calculate până la data de 30 aprilie 2006 și datorate

urmare neplății la termen a contravalorii agentului termic și a apei calde

menajere , conform celor stipulate de părți în contractul de prestări servicii nr.

1352 încheiat la 5 octombrie 2000.

Prin sentința civilă nr. 3170/

COM din data de 25 octombrie 2006, Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la

acțiune , excepția invocată de pârâtă în apărare și pe fond, a admis în parte

acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 47.945,97 lei

reprezentând contravaloare agent termic și apă caldă menajeră și la 47.945,97

lei penalități de întârziere.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că serviciile furnizate pârâtei au fost evidențiate în

facturile emise de reclamanta și comunicate beneficiarei, care nu și-a îndeplinit

obligația contractuală de a plăti la termenele stipulate în art. 13 alin. (1)

din contract, acumulând un debit de 47.945,97 lei, debit ce a fost recunoscut

de pârâta potrivit procesului verbal nr. 1942 din 26 octombrie 2005, precum și

celor arătate în întâmpinarea depusă la dosar.

Referitor la cuantumul

penalităților instanța a statuat că ele nu pot depăși suma datorată cu titlu de

preț, față de dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 326/2001 – art. 25 alin.

(2) care reglementează activitatea reclamantei ca prestator de servicii publice

de gospodărire comunală.

Apărarea pârâtei vizând

prescripția dreptului material la acțiune a fost înlăturată de instanță, cu

motivarea că pârâta a recunoscut că datorează penalități de întârziere,

recunoaștere de natură să întrerupă cursul prescripției în baza art. 16 alin.

(1) din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva acestei sentințe,

pârâta a formulat apel pentru motivele de netemeinicie și nelegalitate sub

aspectul soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune, susținând în

esență că din martie 2003, asociația nu mai beneficiază de agent termic și apă

caldă menajeră, iar sumele solicitate pentru perioada anterioară lunii martie

2003 sunt prescrise, față de data introducerii acțiunii mai 2006.

Curtea de apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 31 pronunțată la

data de 13 martie 2007, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei cu motivarea că

recunoașterea debitului, materializată în adresa nr. 590 din 20 februarie 2006

emanând de la pârâtă este de natură să întrerupă cursul prescripției conform

art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâta susținând că în mod greșit s-a dat eficiență procesului

verbal încheiat cu reclamanta, la 26 octombrie 2005, ca fiind o recunoaștere a

datoriilor asociației, în condițiile în care, convocarea s-a făcut pentru

rezolvarea problemei subvențiilor, pe care asociația urma să le primească de la

stat.

S-a mai susținut de

recurentă că toate chestiunile legate de modul în care s-a semnat procesul

verbal și de contestarea debitului datorat nu au fost examinate de instanțe.

Asupra recursului.

indicat în drept motivele de nelegalitate pe care își întemeiază prezentul

recurs, din dezvoltarea criticilor astfel cum au fost formulate, Curtea va

reține motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motive pe care

le găsește întemeiate pentru rațiunile ce urmează :

declarat de pârâta împotriva sentinței fondului, pe care o menține, instanța de

apel își motivează soluția pe recunoașterea debitorului, recunoașterea

materializată prin adresa nr. 590 din 20 februarie 2006.

Or, acest unic considerent

nu este de natură să expliciteze raționamentul instanței în dezlegarea

problemei prescripției dreptului la acțiune și al cuantumului debitului

datorat, aspecte care au constituit obiectul apelului și totodată apărările

constante ale pârâtei pe tot parcursul procesului.

prescripției dreptului materiale la acțiune și eventual a întreruperii cursului

său urmare recunoașterii debitorului impuneau cu necesitate stabilirea

perioadei aferente facturilor a căror plată se solicită, pentru ca în raport de

aceasta și de data introducerii acțiunii să se facă calcul cursului

prescripției extinctive.

instanței deși înlăturau excepția prescripției, nu stabilesc în mod clar data

nașterii dreptului la acțiune pentru reclamantă și prin urmare raționamentul

lor nu poate fi supus controlului.

dar și în concluziile scrise depuse, reclamanta nu precizează perioada de timp

aferentă facturilor a căror contravaloare o solicită, iar instanțele nu

solicită lămuriri pe aceste aspecte, deși erau esențiale pentru rezolvarea

pricinii, distinct de faptul că, facturile depuse la dosar în copie sunt

ilizibile sub aspectul numărului și datei.

pune problema întreruperii cursului prescripției, prin recunoașterea dreptului

a cărei acțiune se prescrie art. 16 (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, în

măsura în care nu s-a stabilit cursul prescripției, data nașterii dreptului la

acțiune și respectiv momentul în care a fost exercitat, astfel că sub acest

aspect hotărârea instanței de apel este casabilă.

recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul

căruia curge prescripția, se impun câteva precizări sub aspectul aplicării

corecte a dispozițiilor legale susmenționate.

Recunoașterea dreptului trebuie

să fie clară și neexhivocă și trebuie să se producă, ca manifestare explicită

de voință, înainte de împlinirea cursului prescripției extinctive, concluzie

care rezultă din interpretarea gramatical teologică a textului de lege.

din 26 octombrie 2005 întocmit cu ocazia unui punctaj între cele două părți, nu

îndeplinesc exigențele unei recunoașteri în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958,

actul având valoarea unei verificări a facturilor emise de reclamantă și

primite de către pârâtă.

din 20 februarie 2006 emisă de către pârâta recurentă aceasta poate valora recunoașterea

dreptului dar numai în limita sumei recunoscute ca datorate respectiv 1190,97

lei și în măsura în care această recunoaștere survine înainte de împlinirea

termenului de prescripție.

ce privește chestiunea recunoașterii de către pârâta a dreptului, că în

întâmpinarea depusă la acțiunea introductivă aceasta nu recunoaște întreaga

datorie.

O examinare atentă și în

integralitate a susținerilor și apărărilor din întâmpinare nu justifică

concluzia primei instanțe, confirmată implicit de instanța de apel, deoarece și

în acest act de procedură, ca, dealtfel constant pe parcursul litigiului,

pârâta a recunoscut numai o datorie de 1190,97 lei, diferența până la

concurența sumei de 47.945,97 lei reprezentând subvenții ce urmează a fi

achitate de autoritățile administrativ locale.

Pentru considerentele mai

sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) și (3) C. proc. civ., va

admite prezentul recurs și va casa decizia instanței de apel cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceiași instanță pentru a stabili prin administrare

de noi probatorii și prin solicitarea de lămuriri și precizări de la reclamantă

perioada aferentă debitului principal solicitat prin acțiunea introductivă și

în raport de aceasta verificarea exercitării dreptului la acțiune înăuntrul

termenului de prescripție de trei ani, inclusiv, în măsura în care se impune

verificarea îndeplinirii condițiile întreruperii cursului prescripției

extinctive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

A.P. NR. 26 ROMAN împotriva deciziei nr. 31 din 13 martie 2007 a Curții de Apel

Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia

recutată și trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2007.