ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2796/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 mai 2006

reclamanta SC T. SA Roman prin lichidator judiciar SC M.R.L. SRL Iași cheamă în

judecată pe pârâta A.P. Roman pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța,

pârâta să fie obligată la plata sumei de 53.128,42 lei reprezentând contravaloare

agent termic și apă caldă menajeră și 96.799,07 lei penalități de întârziere,

cu dobânda legală calculată conform dispozițiilor art. 43 C. com.

Prin sentința civilă nr.

217/Com din 30 martie 2007 Tribunalul Neamț, secția comercială și contencios

administrativ, respinge excepția privind dreptul la acțiune al reclamantei,

invocată de pârâtă, admite în parte acțiunea reclamantei și obligă pe pârâtă să

plătească reclamantei suma de 52.231,82 lei cu titlu de preț, suma de 52.231,82

lei penalități de întârziere și suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel instanța reține că pârâta, în baza contractului nr. 1348 din 4 octombrie

2000, încheiat cu SC G. SA, din care provine societatea reclamantă - prin

divizare, a efectuat plăți la diverse date și anterior anului 2003, actele

consecutive de plată fiind de natură să întrerupă cursul prescripției, atât

pentru preț cât și pentru penalități întrucât la achitarea sumelor nu s-a

indicat categoria de creanță care se stinge, precum și că - din concluziile

raportului de expertiză administrată în cauză - rezultă că cererea în pretenții

este întemeiată în limita sumei de 52.231,82 lei, iar clauza penală prevăzută

în contract la art. 13 alin. (2), care cuprinde cuantumul penalității datorate

pe zi de întârziere, se completează cu dispozițiile legale în vigoare la data

încheierii acestuia, respectiv cu dispozițiile Legii gospodăririi comunale nr. 4/1981,

modificată de Legea nr. 34/1990, și ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001,

care limitează valoarea penalităților pentru întârzierea în achitarea sumelor

datorate prestatorului de servicii publice de gospodărie comunală la cuantumul

debitului.

Prin Decizia civilă nr.

131 din 27 noiembrie 2007 Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței primei instanțe, reținând - în acest sens - că serviciile

la care s-a obligat intimata au fost prestate și că obligația de plată a

pârâtei apelante derivă din art. 13 alin. (1) din contractul încheiat între

părți, în cauză neavând relevanță faptul că administratorul apelantei este

cercetat penal pentru delapidare, reclamanta intimată neavând nici un raport

juridic cu acesta, precum și că plățile efectuate au întrerupt cursul

prescripției.

Împotriva deciziei

instanței de apel, în temeiul art. 299-316 C. proc. civ., pârâta declară recurs

solicitând admiterea acestuia și criticând instanța de apel pentru a fi

pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 82/1991 și ale O.U.G.

nr. 5/2003, și ignorând că reclamanta intimată a promovat acțiunea pentru plata

contravalorii agentului termic și a apei calde menajere după mai mult de trei

ani de la data încetării distribuirii agentului termic, respectiv de la data de

15 ianuarie 2003 - când centralele aferente au fost închise și dezafectate,

dreptul său la acțiune fiind astfel prescris.

Deși recurenta nu

invocă expres vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., dezvoltarea motivelor pe care-și întemeiază recursul face posibilă

încadrarea acestora în motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Examinând criticile

formulate de recurentă se constată că acestea sunt întemeiate și urmează a fi

admise.

Se reține astfel că

instanța de apel, ca și instanța de fond, de altfel, pe de o parte - nu au

stabilit pe deplin situația de fapt, neluând în considerare faptul că

centralele termice aferente au fost dezafectate în cursul derulării

contractului, astfel că unele dintre facturile luate în calcul pentru

stabilirea cuantumului pretențiilor reclamantei intimate par a nu avea suport

în furnizarea corespunzătoare de agent termic și apă caldă menajeră, iar - pe

de altă parte - nu au ținut cont de influența dispozițiilor O.G. nr. 5/2003

asupra stabilirii aceluiași cuantum. Mai mult, contractul de furnizare de

utilități fiind un contract cu prestare succesivă, instanța a ignorat incidența

în cauză a dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958 pentru a stabili

dacă, la data introducerii acțiunii de către reclamanta intimată, termenul de

prescripție era sau nu împlinit, reținând dosar că prin plăți efectuate

inclusiv în anul 2004, la data sesizării, termenul de prescripție nu s-a

împlinit, argumentarea instanței limitându-se la preluarea concluziilor

formulate în acest sens în raportul de expertiză întocmit de un expert

contabil.

Constatându-se astfel

că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în respingerea

excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta recurentă, că

aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii, precum și că se impune

administrarea de probe noi spre a se putea stabili dacă și la ce moment a

operat încetarea furnizării agentului termic și a apei calde menajere de către

reclamanta intimată, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. recursul reclamantei urmează a fi admis și, pe cale de consecință, decizia

recurată urmează a fi casată, iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

pârâta A.P. Roman împotriva Deciziei nr. 131 din 27 noiembrie 2007 a Curții de

Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pe care o

casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2008.