ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2796/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 mai 2006 reclamanta SC T. SA Roman prin lichidator judiciar SC M.R.L. SRL Iași cheamă în judecată pe pârâta A.P. Roman pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata sumei de 53.128,42 lei reprezentând contravaloare agent termic și apă caldă menajeră și 96.799,07 lei penalități de întârziere, cu dobânda legală calculată conform dispozițiilor art. 43 C. com. Prin sentința civilă nr. 217/Com din 30 martie 2007 Tribunalul Neamț, secția comercială și contencios administrativ, respinge excepția privind dreptul la acțiune al reclamantei, invocată de pârâtă, admite în parte acțiunea reclamantei și obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 52.231,82 lei cu titlu de preț, suma de 52.231,82 lei penalități de întârziere și suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel instanța reține că pârâta, în baza contractului nr. 1348 din 4 octombrie 2000, încheiat cu SC G. SA, din care provine societatea reclamantă - prin divizare, a efectuat plăți la diverse date și anterior anului 2003, actele consecutive de plată fiind de natură să întrerupă cursul prescripției, atât pentru preț cât și pentru penalități întrucât la achitarea sumelor nu s-a indicat categoria de creanță care se stinge, precum și că - din concluziile raportului de expertiză administrată în cauză - rezultă că cererea în pretenții este întemeiată în limita sumei de 52.231,82 lei, iar clauza penală prevăzută în contract la art. 13 alin. (2), care cuprinde cuantumul penalității datorate pe zi de întârziere, se completează cu dispozițiile legale în vigoare la data încheierii acestuia, respectiv cu dispozițiile Legii gospodăririi comunale nr. 4/1981, modificată de Legea nr. 34/1990, și ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001, care limitează valoarea penalităților pentru întârzierea în achitarea sumelor datorate prestatorului de servicii publice de gospodărie comunală la cuantumul debitului.

Prin Decizia civilă nr. 131 din 27 noiembrie 2007 Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, reținând - în acest sens - că serviciile la care s-a obligat intimata au fost prestate și că obligația de plată a pârâtei apelante derivă din art. 13 alin. (1) din contractul încheiat între părți, în cauză neavând relevanță faptul că administratorul apelantei este cercetat penal pentru delapidare, reclamanta intimată neavând nici un raport juridic cu acesta, precum și că plățile efectuate au întrerupt cursul prescripției. Împotriva deciziei instanței de apel, în temeiul art. 299-316 C. proc.

civ., pârâta declară recurs solicitând admiterea acestuia și criticând instanța de apel pentru a fi pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 82/1991 și ale O.U.G. nr. 5/2003, și ignorând că reclamanta intimată a promovat acțiunea pentru plata contravalorii agentului termic și a apei calde menajere după mai mult de trei ani de la data încetării distribuirii agentului termic, respectiv de la data de 15 ianuarie 2003 - când centralele aferente au fost închise și dezafectate, dreptul său la acțiune fiind astfel prescris. Deși recurenta nu invocă expres vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor pe care-și întemeiază recursul face posibilă încadrarea acestora în motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Examinând criticile formulate de recurentă se constată că acestea sunt întemeiate și urmează a fi admise. Se reține astfel că instanța de apel, ca și instanța de fond, de altfel, pe de o parte - nu au stabilit pe deplin situația de fapt, neluând în considerare faptul că centralele termice aferente au fost dezafectate în cursul derulării contractului, astfel că unele dintre facturile luate în calcul pentru stabilirea cuantumului pretențiilor reclamantei intimate par a nu avea suport în furnizarea corespunzătoare de agent termic și apă caldă menajeră, iar - pe de altă parte - nu au ținut cont de influența dispozițiilor O.G. nr. 5/2003 asupra stabilirii aceluiași cuantum.

Mai mult, contractul de furnizare de utilități fiind un contract cu prestare succesivă, instanța a ignorat incidența în cauză a dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958 pentru a stabili dacă, la data introducerii acțiunii de către reclamanta intimată, termenul de prescripție era sau nu împlinit, reținând dosar că prin plăți efectuate inclusiv în anul 2004, la data sesizării, termenul de prescripție nu s-a împlinit, argumentarea instanței limitându-se la preluarea concluziilor formulate în acest sens în raportul de expertiză întocmit de un expert contabil.

Constatându-se astfel că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta recurentă, că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii, precum și că se impune administrarea de probe noi spre a se putea stabili dacă și la ce moment a operat încetarea furnizării agentului termic și a apei calde menajere de către reclamanta intimată, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul reclamantei urmează a fi admis și, pe cale de consecință, decizia recurată urmează a fi casată, iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.P. Roman împotriva Deciziei nr. 131 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2008.