ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1800/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 399 din 13 aprilie 2007, Tribunalul Neamț, secția comercială, a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta SC T. SA ROMAN, prin lichidator judiciar SC M.R.L. S.P.R.L. IAȘI în contradictor cu pârâta A.P. ROMAN pe care a obligat-o la plata sumei de 186,28 lei reprezentând penalități de întârziere contravaloare agent termic și apă caldă menajeră, respingând cererea de obligare a pârâtei la plata de dobânzi și respingând excepția prescripției dreptului la acțiune. Cu privire la excepția prescripției, instanța de fond a reținut că ultima plată a avut loc la 25 octombrie 2004, dar ca anterior expirării termenului de prescripție 25 octombrie 2007, pârâta a efectuat plata sumei de 186,27 lei la 13 octombrie 2005, situație în care termenul de prescripție expiră la 13 octombrie 2008, acțiunea fiind promovată în termen.

Debitul, conform raportului de expertiză a fost plătit așa încât în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001 instanța de fond a obligat-o pe pârâtă la plata penalităților în cuantum legal cu cel al debitului de 186,27 lei. Curtea de Apel Bacău, secția comercială, prin decizia nr. 94 din 13 septembrie 2007, a admis apelul promovat de reclamantă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 1.068.050.103 ROL penalități de întârziere. Instanța de apel în interpretarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 326/2001 a procedat la calcularea penalităților pentru fiecare factură de la scadența acesteia, penalități care nu depășeau valoarea facturii.

În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta A.P. ROMAN pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin raportare la prevederile Legii nr. 326/2001 și Legii nr. 51/2006, arătând că a fost de bună credință, achitând în totalitate contravaloarea serviciilor suma reprezentând penalitățile fiind prescrisă. Intimata T. SA a depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea recursului arătând că plata prețului facturii nu o scutește pe recurentă de plata penalităților, ultima plată fiind efectuată în luna noiembrie 2005. Cât privește excepția prescripției aceasta a fost respinsă de instanța de fond, termenul de prescripție fiind întrerupt prin plățile efectuate. Opinia Înaltei Curți este în sensul netemeiniciei criticilor formulate.

1. Prin decizia criticată, instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 25 alin (1) din Legea nr. 326/2001 în sensul calculării penalităților pentru fiecare factură de la data scadenței, acestea stipulând că persoanele fizice și juridice beneficiare sunt obligate să achite contravaloarea facturilor reprezentând serviciile prestate, respectiv utilitățile furnizate, în termen de 30 zile de la data emiterii facturii. 2. Cât privește prescripția dreptului la acțiune este de observat că excepția cu acest obiect a fost soluționată de instanța de fond, în sensul respingerii ei reținându-se întreruperea termenului prin plățile parțiale efectuate, sentință intrată în puterea lucrului judecat sub acest aspect prin neapelarea ei de către pârâta recurentă.

Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.P. ROMAN împotriva deciziei civile nr. 94/2007 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2008.