ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1800/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1800/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 399 din 13
aprilie 2007, Tribunalul Neamț, secția comercială, a admis în parte acțiunea
promovată de reclamanta SC T. SA ROMAN, prin lichidator judiciar SC M.R.L.
S.P.R.L. IAȘI în contradictor cu pârâta A.P. ROMAN pe care a obligat-o la plata
sumei de 186,28 lei reprezentând penalități de întârziere contravaloare agent
termic și apă caldă menajeră, respingând cererea de obligare a pârâtei la plata
de dobânzi și respingând excepția prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la excepția
prescripției, instanța de fond a reținut că ultima plată a avut loc la 25
octombrie 2004, dar ca anterior expirării termenului de prescripție 25
octombrie 2007, pârâta a efectuat plata sumei de 186,27 lei la 13 octombrie
2005, situație în care termenul de prescripție expiră la 13 octombrie 2008,
acțiunea fiind promovată în termen.
Debitul, conform raportului
de expertiză a fost plătit așa încât în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr.
326/2001 instanța de fond a obligat-o pe pârâtă la plata penalităților în
cuantum legal cu cel al debitului de 186,27 lei.
Curtea de Apel Bacău, secția
comercială, prin decizia nr. 94 din 13 septembrie 2007, a admis apelul promovat
de reclamantă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat-o pe
pârâtă la plata sumei de 1.068.050.103 ROL penalități de întârziere.
Instanța de apel în
interpretarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 326/2001 a procedat la
calcularea penalităților pentru fiecare factură de la scadența acesteia,
penalități care nu depășeau valoarea facturii.
În contra deciziei
menționate a declarat recurs pârâta A.P. ROMAN pentru motivul prevăzut de art. 304
pct. 9
C. proc.
civ., prin raportare la prevederile Legii nr. 326/2001 și Legii nr. 51/2006,
arătând că a fost de bună credință, achitând în totalitate contravaloarea
serviciilor suma reprezentând penalitățile fiind prescrisă.
Intimata T. SA a depus
întâmpinare la dosar solicitând respingerea recursului
arătând că plata prețului facturii nu
o scutește pe recurentă de plata penalităților, ultima plată fiind efectuată în
luna noiembrie 2005.
Cât privește excepția
prescripției aceasta a fost respinsă de instanța de fond, termenul de
prescripție fiind întrerupt prin plățile efectuate.
Opinia Înaltei Curți
este în sensul
netemeiniciei criticilor formulate.
Prin decizia criticată,
instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art.
25 alin (1) din Legea nr. 326/2001 în sensul calculării penalităților pentru
fiecare factură de la data scadenței, acestea stipulând că persoanele fizice și
juridice beneficiare sunt obligate să achite contravaloarea facturilor
reprezentând serviciile prestate, respectiv utilitățile furnizate, în termen de
30 zile de la data emiterii facturii.
Cât privește prescripția
dreptului la acțiune este de observat că excepția cu acest obiect a fost
soluționată de instanța de fond, în sensul respingerii ei reținându-se
întreruperea termenului prin plățile parțiale efectuate, sentință intrată în puterea
lucrului judecat sub acest aspect prin neapelarea ei de către pârâta recurentă.
Așa fiind, față de cele ce
preced, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta A.P. ROMAN împotriva deciziei civile nr. 94/2007 din 13 septembrie
2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 mai 2008.