ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2881/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1529 din 2 august 2007 Tribunalul Neamț a respins acțiunea formulată de reclamanta SC T. SA Roman, prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâta A.P., cu sediul în Roman, județul Neamț, pentru plata sumei de 145.540,48 lei reactualizată, reprezentând penalități de întârziere. Reclamanta, prin lichidator judiciar, a promovat apel împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Neamț, considerând-o nelegală, și a solicitat admiterea acestuia și modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Analizând motivele de apel și probele administrate, Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Decizia civilă nr. 136 din 4 decembrie 2007, respingând cererea de apel ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut, în esență, că instanța de fond s-a pronunțat, legal, în limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată facturile invocate ulterior pe parcursul judecății nefăcând obiectul cererii inițiale de chemare în judecată, în ceea ce privește facturile în litigiu iar dreptul la acțiune este prescris. Ca urmare, reclamanta a formulat recurs, în termenul legal invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că reiterează criticile aduse prin cererea de apel legate de nelegalitatea hotărârii, ceea ce trebuie avut în vedere în sensul art. 25 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 326/2001, privind serviciile publice de gospodărie comunală, fiind nivelul penalităților de întârziere care nu trebuie să depășească totalul facturilor emise în baza contractului pentru plata serviciilor și nu numai acela al facturilor pentru care s-au calculat penalitățile ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.

În acest sens, instanța de apel trebuia să aibă în vedere concluziile expertizei contabile. Cât privește aplicarea în cauză a normelor privind prescripția extinctivă, de către instanța de apel este greșită atât timp cât instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, care stipulează că recunoașterea debitului făcută de cel în favoarea căruia curge prescripția conduce la întreruperea cursului acesteia, la dosar fiind depus extrasul de cont din 2 martie 2005, însușit de intimata - pârâtă. Recursul este nefondat.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 326/2001 privind serviciile publice de gospodărie comunală, persoanele fizice și juridice beneficiare ale serviciilor de gospodărie comunală, precum și persoanele juridice consumatoare de energie electrică și termică, gaze naturale și combustibili sunt obligate să achite contravaloarea facturilor reprezentând serviciile prestate, respectiv utilitățile furnizate, în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol întârzierea în achitarea sumelor datorate, atrage majorări de întârziere care nu pot depăși debitul.

Raportând aceste dispoziții legale la obiectul cererii de chemare în judecată se constată potrivit documentelor contabile analizate și de expertul contabil desemnat în cauză, că toate facturile privesc penalități de întârziere calculate la debite anterioare cu termene de plată în perioada 30 decembrie 1999 - 5 februarie 2003 achitate într-adevăr în întârziere, ceea ce putea atrage incidența textului de lege sus-arătat, cu condiția însă ca dreptul la acțiune să nu se fi prescris.

Or, introducerea acțiunii abia la 6 februarie 2007 este făcută cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care a început să curgă pentru fiecare factură privind serviciile și utilitățile conform contractului de la data expirării termenului de 30 de zile calculat de la data emiterii acestora pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea debitului principal și nicidecum de la data emiterii facturilor de penalități de întârziere, așa cum susține recurenta - reclamantă.

Cât privește, incidența art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 în sensul întreruperii acestui termen prin recunoașterea debitului, din observarea extrasului de cont se constată că acesta privește generic doar mențiunea privind existența unui debit de 1.455.404.776 lei, cu titlu de penalități de întârziere, calculate până la 31 octombrie 2004, fără a rezulta, de asemenea, dacă aceste penalități au fost calculate la aceleași facturi de servicii și utilități pentru care s-au calculat penalitățile de întârziere care au format obiectul cererii de chemare în judecată, pentru a se putea reține că în cauză a operat o recunoaștere efectivă și necondiționată chiar a debitului, în sensul cerut de lege.

Cât privește calcularea sumei prin raportare la debitul principal care nu poate fi depășit, critica apare ca lipsită de interes atât timp cât instanța de apel s-a pronunțat pe o excepție și nu pe fond. Așa fiind, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T. SA Roman prin lichidator SC M.R.L. Sprl Iași, împotriva Deciziei Curții de Apel Bacău nr. 136 din 4 decembrie 2007, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2008.