ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2881/2008

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1529 din 2 august

2007 Tribunalul Neamț a respins acțiunea formulată de reclamanta SC T. SA

Roman, prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâta A.P., cu sediul în

Roman, județul Neamț, pentru plata sumei de 145.540,48 lei reactualizată,

reprezentând penalități de întârziere.

Reclamanta, prin

lichidator judiciar, a promovat apel împotriva hotărârii pronunțate de

Tribunalul Neamț, considerând-o nelegală, și a solicitat admiterea acestuia și

modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Analizând motivele de

apel și probele administrate, Curtea de Apel Bacău, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Decizia civilă nr. 136 din 4

decembrie 2007, respingând cererea de apel ca nefondată.

Pentru a se pronunța

astfel, a reținut, în esență, că instanța de fond s-a pronunțat, legal, în

limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată facturile invocate

ulterior pe parcursul judecății nefăcând obiectul cererii inițiale de chemare în

judecată, în ceea ce privește facturile în litigiu iar dreptul la acțiune este

prescris.

Ca urmare, reclamanta

a formulat recurs, în termenul legal invocând motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că reiterează criticile aduse prin cererea

de apel legate de nelegalitatea hotărârii, ceea ce trebuie avut în vedere în

sensul art. 25 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 326/2001, privind serviciile

publice de gospodărie comunală, fiind nivelul penalităților de întârziere care

nu trebuie să depășească totalul facturilor emise în baza contractului pentru

plata serviciilor și nu numai acela al facturilor pentru care s-au calculat

penalitățile ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.

În acest sens,

instanța de apel trebuia să aibă în vedere concluziile expertizei contabile.

Cât privește

aplicarea în cauză a normelor privind prescripția extinctivă, de către instanța

de apel este greșită atât timp cât instanța de apel a ignorat dispozițiile art.

16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, care stipulează că recunoașterea

debitului făcută de cel în favoarea căruia curge prescripția conduce la

întreruperea cursului acesteia, la dosar fiind depus extrasul de cont din 2 martie

2005, însușit de intimata - pârâtă.

Recursul este

nefondat.

Potrivit art. 25 alin.

(1) din Legea nr. 326/2001 privind serviciile publice de gospodărie comunală,

persoanele fizice și juridice beneficiare ale serviciilor de gospodărie

comunală, precum și persoanele juridice consumatoare de energie electrică și

termică, gaze naturale și combustibili sunt obligate să achite contravaloarea

facturilor reprezentând serviciile prestate, respectiv utilitățile furnizate,

în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii. Potrivit alin. (2) al

aceluiași articol întârzierea în achitarea sumelor datorate, atrage majorări de

întârziere care nu pot depăși debitul.

Raportând aceste

dispoziții legale la obiectul cererii de chemare în judecată se constată

potrivit documentelor contabile analizate și de expertul contabil desemnat în

cauză, că toate facturile privesc penalități de întârziere calculate la debite

anterioare cu termene de plată în perioada 30 decembrie 1999 - 5 februarie 2003

achitate într-adevăr în întârziere, ceea ce putea atrage incidența textului de

lege sus-arătat, cu condiția însă ca dreptul la acțiune să nu se fi prescris.

Or, introducerea

acțiunii abia la 6 februarie 2007 este făcută cu depășirea termenului general

de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care a început să

curgă pentru fiecare factură privind serviciile și utilitățile conform

contractului de la data expirării termenului de 30 de zile calculat de la data

emiterii acestora pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea debitului

principal și nicidecum de la data emiterii facturilor de penalități de

întârziere, așa cum susține recurenta - reclamantă.

Cât privește,

incidența art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 în sensul întreruperii

acestui termen prin recunoașterea debitului, din observarea extrasului de cont

se constată că acesta privește generic doar mențiunea privind existența unui

debit de 1.455.404.776 lei, cu titlu de penalități de întârziere, calculate

până la 31 octombrie 2004, fără a rezulta, de asemenea, dacă aceste penalități

au fost calculate la aceleași facturi de servicii și utilități pentru care s-au

calculat penalitățile de întârziere care au format obiectul cererii de chemare

în judecată, pentru a se putea reține că în cauză a operat o recunoaștere

efectivă și necondiționată chiar a debitului, în sensul cerut de lege.

Cât privește

calcularea sumei prin raportare la debitul principal care nu poate fi depășit,

critica apare ca lipsită de interes atât timp cât instanța de apel s-a

pronunțat pe o excepție și nu pe fond.

Așa fiind, recursul

este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC T. SA Roman prin lichidator SC M.R.L. Sprl Iași,

împotriva Deciziei Curții de Apel Bacău nr. 136 din 4 decembrie 2007, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2008.