ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3909/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 422 din 23 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios administrativ s-a respins ca nefondată cererea reclamantului Consiliul Județean Bacău - reprezentată de Președinte D.B. Totodată, reclamantul a fost obligat să achite pârâtei suma de 1.160 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat în luna iulie 2004 contractul pentru utilizarea suprafețelor din zona drumurilor județene ocupate de construcții sau instalații, Consiliul Județean Bacău având calitate de administrator al drumurilor județene, iar SC R. SA Direcția de Telecomunicații Est Bacău, în calitate de deținător al construcțiilor.

Acest contract a fost urmat de trei acte adiționale, ultimul încheiat în mai 2007. Prin H.C.L. 153 din 10 noiembrie 2007 au fost mărite tarifele pentru ocuparea în zona drumurilor județene cu cabluri telefonice care traversează/subtraversează drumurile județene. Hotărârea a fost atacată de către pârâtă, (pentru acest punct), dar prin Sentința civilă nr. 564 din 7 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în Dosarul nr. 1806/110/2008, acțiunea a fost respinsă, soluția rămânând irevocabilă prin Decizia nr. 64/R din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov. La data de 15 februarie 2010 reclamanta a emis factura seria X nr. 2 din 15 februarie 2010 pentru suma de 500.130,39 RON contravaloare tarife utilizare zona drumurilor județene și 232.560,63 majorări de întârziere.

Cu O.P. nr. 301442 din 16 martie 2010 a fost achitată suma de 500.130,39 RON. Reclamanta s-a adresat instanței pentru a obliga pârâta și la plata majorărilor de întârziere. În ceea ce privește încetarea aplicabilității contractului începând cu 21 februarie 2008, instanța nu a reținut acest aspect, întrucât nu este susținut decât de o notificare, unilaterală, a pârâtei care își exprima dorința de încetare a contractului. Nu a existat un acord de voință al părților în acest sens, la acea dată, și contractul nu a fost reziliat pe cale judecătorească. Ceea ce a reținut Curtea de Apel Brașov în considerente nu are relevanță dacă nu este cuprins în dispozitiv, și nu este cuprins în dispozitiv, deoarece instanța nu a fost învestită cu o astfel de cerere.

Un al doilea considerent pentru care această apărare fost respinsă este aceea că pârâta a achitat tarifele cuprinse în factura nr. 2 din 15 februarie 2010, deci și-a însușit obligația derivată din convenția pe care a considerat-o în vigoare. În ceea ce privește suspendarea aplicării H.C.J. Bacău nr. 153/2007, această măsură nu a fost dispusă de către instanță. Analizând clauzele contractuale aflate în vigoare în perioada pentru care sunt solicitate majorările de întârziere, instanța a avut în vedere următoarele: Contractul încheiat în anul 2004 a fost afectat de trei acte adiționale, ultimul din 2007 care se aplică în cauză. Acesta, în ceea ce privesc modalitățile de plată, modifică art. 4 din contract, stabilind că pentru perioada 1 ianuarie - 31 mai 2007 plata se va face o singură dată, factura fiind emisă în luna mai, și va fi achitată în termen de 30 zile de la data primirii.

Această clauză nu este aplicabilă pentru perioada de referință. Pentru anul 2008, în lipsa unor prevederi speciale, se aplică lit. b) al art. 2 al Actului adițional nr. 3/2007, care prevede "ulterior, facturile vor fi emise în primele 5 zile ale lunii pentru luna în curs, excepție făcând luna decembrie care se va factura împreună cu luna noiembrie. Facturile astfel emise vor fi achitate în termen de 30 zile de la primire". Sancțiunea penalităților/majorărilor de întârziere, și a dobânzilor, (care în timp a fost modificată ca denumire), are același conținut, respectiv o coerciție financiară aplicată răului platnic, al debitorului cu rea-credință, și o formă de dezdăunare a creditorului. Caracterul sancționator presupune culpa debitorului care nu și-a achitat în termen o obligație.

Dar pentru a se putea aplica sancțiunea, obligația trebuie să existe, respectiv obligația de plată trebuie să existe. În speță, plata era obligatorie la 30 zile de la emiterea facturii, iar factura a fost emisă în februarie 2010. Pasivitatea creditorului nu poate atrage sancționarea creditorului, fără nicio excepție. Nu se poate reține aspectul invocat, respectiv că nu se putea efectua facturarea datorită litigiului pe rolul instanțelor având ca obiect cererea de anulare parțială a H.C.J. Acest aspect nu are nicio legătură cu capacitatea debitorului de a emite factura pentru o plată pe care o consideră justificată și legală. Debitorul are pârghii legale pentru a suspenda termenul de plată sau pentru a îndepărta obligația de plată, dar creditorul, dacă dorește sa oblige debitorul, trebuie să emită factura.

Mai mult, așa cum s-a reținut mai sus, aplicarea H.C.J. nu a fost suspendată de către instanță, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Apelul declarat de reclamantul Consiliul Județean Bacău - reprezentat de Președinte D.B. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 97 de la 22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Reclamantul a fost obligat să plătească intimatei suma de 440,00 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut sub un prim aspect, că raporturile juridice dintre cele două părți au natură comercială, părțile contractând modul de folosire a terenurilor din zona drumurilor județene de către intimată.

Drepturile și obligațiile părților au fost stabilite prin contractul încheiat la 9 iulie 2004, contract prelungit succesiv de părți. Pentru folosirea zonei drumurilor județene intimata s-a obligat, potrivit art. 3 din contract, să achite un tarif stabilit anual prin Hotărârea Consiliului Județean. Plata sumelor datorate în baza contractului se face până la 15 iunie pentru semestrul I și lunar, în baza facturii primite pentru semestrul II. Neplata tarifului în termen atrage obligarea la penalități conform art. 6 din Contract. Pentru anul 2008 tariful de utilizare a fost stabilit prin Hotărârea 153 din 10 noiembrie 2007 a Consiliului Județean. Intimata a contestat Hotărârea nr. 153/2007 și prin Încheierea din 13 iunie 2008 s-a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 153/2007.

Potrivit art. 977 C. civ. contractele se interpretează după intenția comună a părților, iar potrivit art. 983 C. civ. când este îndoială, contractul se interpretează în favoarea celui care se obligă. Așa cum rezultă din înscrisurile depuse de părți, Contractul nr. 153/2007 este un contract-cadru, pentru fiecare an în parte părțile convenind, prin acte adiționale, sumele de plată, termenele de plată; prin aceleași acte adiționale fiind modificate și unele clauze contractuale. Pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 31 ianuarie 2008 părțile nu au mai încheiat un act adițional, ultimul act adițional fiind încheiat la 27 iunie 2007. Potrivit art. 978 C. civ. clauzele se interpretează în sensul în care pot avea efect și nu în acela în care n-ar produce niciunul.

Față de convenția părților, instanța a reținut că în 2008, în lipsa denunțării contractului și a unui act adițional aferent acestei perioade, sunt aplicabile dispozițiile Contractului 3114/2004 cu modificările aduse prin actele adiționale. Sub aspectul plății tarifului, ultima modificare s-a realizat prin Actul adițional din 27 iunie 2007 potrivit căruia pentru semestrul I plata se efectuează o dată, factura urmând a fi emisă în luna mai, iar pentru perioada semestrului II facturile se emit lunar, pe 5 ale lunii pentru luna în curs. Potrivit art. 4 modificat, plata se face în 30 de zile de la data primirii. Așadar, apelanta avea obligația ca pentru semestrul I al anului 2008 să emită factura în luna mai 2008. Susținerea acesteia că nu ar fi putut emite factura ca urmare a suspendării executării Hotărârii nr. 153/2007, nu poate fi primită deoarece aceasta a fost suspendată în luna iunie iar factura trebuia emisă până în luna mai.

Pe de altă parte, este adevărat că intimata a solicitat suspendarea executării Hotărârii nr. 153/2007, însă cererea acesteia a fost analizată de instanță într-o procedură contradictorie cu părțile. Faptul că cererea a fost admisă de instanță relevă că executarea de către intimată a drepturilor sale consacrate prin art. 52 din Constituție nu a fost abuzivă. Împrejurarea că prin hotărârea irevocabilă pronunțată ulterior i-a fost respinsă cererea, nu face ca cererea de suspendare să constituie un abuz al intimatei. A interpreta în sens contrar s-ar ajunge la concluzia că toate acțiunile respinse de instanță ar avea un caracter abuziv, ceea ce în fapt ar constitui o limitare a dreptului de acces la o instanță.

Reținând că în exercitarea drepturilor sale constituționale intimata a solicitat și obținut suspendarea hotărârii care stabilea tariful, conform art. 3 din contract, pentru anul 2008, pentru perioada suspendării actul administrativ nu produce niciun efect. Așa fiind, cât timp apelanta nu a emis facturile reprezentând obligațiile de plată ale intimatei, fie la tariful acceptat de intimată în anul 2007, fie la tariful stabilit prin Hotărârea nr. 153/2007, intimatei nu i se poate reține nicio culpă în executarea contractului. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în termenul convenit (30 de zile) intimata a achitat integral obligațiile de plată față de apelantă. Împotriva acestei decizii, reclamantul Consiliul Județean Bacău a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea situației de fapt, recurentul apreciază că odată constatată legalitatea Hotărârii nr. 153/2007 plata penalităților este în concordanță atât cu acordul de voință cât și cu legislația în vigoare. Astfel că, desfășurarea și deznodământul procesului ce a format obiectul Dosarului nr. 1806.1/110/2008 al Tribunalului Bacău constituie doar o amânare a încasării sumelor cuvenite. Recurentul susține că instanța de apel a reținut că pârâta nu are nicio culpă în plata cu întârziere a sumelor datorate, deoarece a așteptat emiterea facturii și apoi în cele 30 de zile legale a plătit-o, fiind evident că în acest caz are loc o operare cu date care nu sunt în concordanță cu realitatea.

Factura a fost emisă cu întârziere față de cele prevăzute în contract, deoarece a avut loc judecarea litigiului care a suspendat executarea acestor sume. Recurentul precizează că atât în acțiunea de la fond, cât și cea din apel nu a susținut nicio clipă că cererea de suspendare formulată de SC R. SA a fost abuzivă sau exercitată cu rea-credință. Însă, în cauză apar două consecințe juridice de care instanțele anterioare nu au ținut cont, interpretând astfel în mod greșit legea în ceea ce privește efectele suspendării efectelor Hotărârii Consiliului Județean nr. 153 din 10 noiembrie 2007. Sub acest aspect, recurentul consideră că motivarea instanței de apel este în neconcordanță cu prevederile legale în domeniu, deoarece odată suspendate efectele hotărârii, în mod normal și firesc nu putea fi emisă factura care să conțină suma ce trebuia plătită de către debitor, și care, în caz de neplată să poată fi executată silit.

Instanța de judecată a reținut în mod eronat că, Consiliul Județean Bacău ar fi putut emite factura pe baza căreia SC R. SA - Centrul de Telecomunicații Bacău, exonerând astfel de vină pârâta care nu a putut plăti în lipsa documentului justificativ. Situația reținută nu este în concordanță cu prevederile legale, subscrisa fiind în imposibilitate de a emite factura justificativă, atâta timp cât instanța de judecată a suspendat executarea actului pe durata derulării litigiului, astfel că principalul argument în baza căruia s-a respins cererea, pasivitatea Consiliului Județean Bacău, nu poate fi reținut.

În conformitate cu legislația în vigoare, creanța întrunește cumulativ cele trei cerințe în ceea ce privește o creanță, respectiv este certă, lichidă și exigibilă, mai exact are o existență neîndoielnică, rezultând din Hotărârea Consiliului Județean Bacău nr. 153/2007 și din Contractul pentru utilizarea suprafețelor din zona drumurilor județene ocupate de construcții sau instalații nr. 3114 din 9 iulie 2004/108 din 13 iulie 2004, cuantumul ei a fost precizat exact în factura emisă în acest scop, iar scadența era precizată în art. 4 alin. (1) din contractul mai sus amintit, respectiv data de 15 iunie pentru semestrul I și lunar, în baza facturii primite, pentru semestrul II anul curent, anul 2008 în cazul de față.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente: Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Prealabil examinării acestui recurs, se observă că prin invocarea unei presupuse interpretării greșite a legii în ceea ce privește efectele suspendării executării Hotărârii Consiliului Județean Bacău nr. 153 din 10 noiembrie 2007, recurenta supune analizei aspecte ce vizează starea de fapt cu privire la imposibilitatea sa de a emite factura pe parcursul suspendării executării efectelor hotărârii anterior menționată.

Aserțiunile recurentei invocate în susținerea prezentului recurs, în sensul că cererea de suspendare fusese formulată cu mult timp înainte și că instanța de apel în mod eronat a reținut starea de pasivitate a sa în emiterea facturii, vor fi respinse. Astfel, se constată că în mod corect instanța de apel a analizat pricina prin prisma prevederilor contractuale, la care părțile s-au obligat, în raport de dispozițiile art. 977, art. 978 și art. 983 C. civ., apreciind corect că în sarcina pârâtei nu poate fi reținută nicio culpă în executarea contractului, aceasta achitându-și integral obligațiile de plată față de reclamantă, în termenul de 30 de zile stabilit de părți.

Împrejurarea că recurenta a emis factura cu întârziere ca urmare a suspendării executării Hotărârii nr. 153/2007 nu poate fi imputată pârâtei, având în vedere că factura trebuia emisă în luna mai 2008, iar recurenta a procedat la emiterea acesteia abia în luna iunie 2008. Pe de altă parte, suspendarea executării actului administrativ, de care se prevalează recurenta, a fost dispusă de către instanța de judecată în luna iunie 2008. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul Consiliul Județean Bacău împotriva Deciziei civile nr. 97 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Consiliul Județean Bacău împotriva Deciziei civile nr. 97 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM