ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3909/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3909/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 422 din 23 mai 2011

pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios administrativ

s-a respins ca nefondată cererea reclamantului Consiliul Județean Bacău -

reprezentată de Președinte D.B. Totodată, reclamantul a fost obligat să achite

pârâtei suma de 1.160 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat în

luna iulie 2004 contractul pentru utilizarea suprafețelor din zona drumurilor

județene ocupate de construcții sau instalații, Consiliul Județean Bacău având

calitate de administrator al drumurilor județene, iar SC R. SA Direcția de

Telecomunicații Est Bacău, în calitate de deținător al construcțiilor. Acest

contract a fost urmat de trei acte adiționale, ultimul încheiat în mai 2007.

Prin H.C.L. 153 din

10 noiembrie 2007 au fost mărite tarifele pentru ocuparea în zona drumurilor

județene cu cabluri telefonice care traversează/subtraversează drumurile

județene. Hotărârea a fost atacată de către pârâtă, (pentru acest punct), dar

prin Sentința civilă nr. 564 din 7 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

Bacău, în Dosarul nr. 1806/110/2008, acțiunea a fost respinsă, soluția rămânând

irevocabilă prin Decizia nr. 64/R din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov.

La data de 15

februarie 2010 reclamanta a emis factura seria X nr. 2 din 15 februarie 2010

pentru suma de 500.130,39 RON contravaloare tarife utilizare zona drumurilor

județene și 232.560,63 majorări de întârziere. Cu O.P. nr. 301442 din 16 martie

2010 a fost achitată suma de 500.130,39 RON.

Reclamanta s-a

adresat instanței pentru a obliga pârâta și la plata majorărilor de întârziere.

În ceea ce privește

încetarea aplicabilității contractului începând cu 21 februarie 2008, instanța

nu a reținut acest aspect, întrucât nu este susținut decât de o notificare,

unilaterală, a pârâtei care își exprima dorința de încetare a contractului. Nu

a existat un acord de voință al părților în acest sens, la acea dată, și

contractul nu a fost reziliat pe cale judecătorească. Ceea ce a reținut Curtea

de Apel Brașov în considerente nu are relevanță dacă nu este cuprins în

dispozitiv, și nu este cuprins în dispozitiv, deoarece instanța nu a fost

învestită cu o astfel de cerere.

Un al doilea

considerent pentru care această apărare fost respinsă este aceea că pârâta a

achitat tarifele cuprinse în factura nr. 2 din 15 februarie 2010, deci și-a

însușit obligația derivată din convenția pe care a considerat-o în vigoare.

În ceea ce privește

suspendarea aplicării H.C.J. Bacău nr. 153/2007, această măsură nu a fost

dispusă de către instanță.

Analizând clauzele

contractuale aflate în vigoare în perioada pentru care sunt solicitate

majorările de întârziere, instanța a avut în vedere următoarele:

Contractul încheiat

în anul 2004 a fost afectat de trei acte adiționale, ultimul din 2007 care se

aplică în cauză. Acesta, în ceea ce privesc modalitățile de plată, modifică

art. 4 din contract, stabilind că pentru perioada 1 ianuarie - 31 mai 2007

plata se va face o singură dată, factura fiind emisă în luna mai, și va fi

achitată în termen de 30 zile de la data primirii. Această clauză nu este

aplicabilă pentru perioada de referință. Pentru anul 2008, în lipsa unor

prevederi speciale, se aplică lit. b) al art. 2 al Actului adițional nr.

3/2007, care prevede "ulterior, facturile vor fi emise în primele 5 zile

ale lunii pentru luna în curs, excepție făcând luna decembrie care se va

factura împreună cu luna noiembrie. Facturile astfel emise vor fi achitate în

termen de 30 zile de la primire".

Sancțiunea

penalităților/majorărilor de întârziere, și a dobânzilor, (care în timp a fost

modificată ca denumire), are același conținut, respectiv o coerciție financiară

aplicată răului platnic, al debitorului cu rea-credință, și o formă de

dezdăunare a creditorului. Caracterul sancționator presupune culpa debitorului

care nu și-a achitat în termen o obligație. Dar pentru a se putea aplica

sancțiunea, obligația trebuie să existe, respectiv obligația de plată trebuie

să existe.

În speță, plata era

obligatorie la 30 zile de la emiterea facturii, iar factura a fost emisă în

februarie 2010. Pasivitatea creditorului nu poate atrage sancționarea

creditorului, fără nicio excepție. Nu se poate reține aspectul invocat,

respectiv că nu se putea efectua facturarea datorită litigiului pe rolul

instanțelor având ca obiect cererea de anulare parțială a H.C.J. Acest aspect

nu are nicio legătură cu capacitatea debitorului de a emite factura pentru o

plată pe care o consideră justificată și legală. Debitorul are pârghii legale

pentru a suspenda termenul de plată sau pentru a îndepărta obligația de plată,

dar creditorul, dacă dorește sa oblige debitorul, trebuie să emită factura. Mai

mult, așa cum s-a reținut mai sus, aplicarea H.C.J. nu a fost suspendată de

către instanță, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Apelul declarat de

reclamantul Consiliul Județean Bacău - reprezentat de Președinte D.B. împotriva

acestei sentințe a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 97 de la

22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal. Reclamantul a fost obligat să plătească

intimatei suma de 440,00 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

astfel, instanța de apel a reținut sub un prim aspect, că raporturile juridice

dintre cele două părți au natură comercială, părțile contractând modul de

folosire a terenurilor din zona drumurilor județene de către intimată.

Drepturile și obligațiile părților au fost stabilite prin contractul încheiat la

9 iulie 2004, contract prelungit succesiv de părți.

Pentru folosirea

zonei drumurilor județene intimata s-a obligat, potrivit art. 3 din contract,

să achite un tarif stabilit anual prin Hotărârea Consiliului Județean. Plata

sumelor datorate în baza contractului se face până la 15 iunie pentru semestrul

I și lunar, în baza facturii primite pentru semestrul II. Neplata tarifului în

termen atrage obligarea la penalități conform art. 6 din Contract.

Pentru anul 2008

tariful de utilizare a fost stabilit prin Hotărârea 153 din 10 noiembrie 2007 a

Consiliului Județean.

Intimata a contestat

Hotărârea nr. 153/2007 și prin Încheierea din 13 iunie 2008 s-a dispus

suspendarea executării Hotărârii nr. 153/2007.

Potrivit art. 977 C.

civ. contractele se interpretează după intenția comună a părților, iar potrivit

art. 983 C. civ. când este îndoială, contractul se interpretează în favoarea

celui care se obligă.

Așa cum rezultă din

înscrisurile depuse de părți, Contractul nr. 153/2007 este un contract-cadru,

pentru fiecare an în parte părțile convenind, prin acte adiționale, sumele de

plată, termenele de plată; prin aceleași acte adiționale fiind modificate și

unele clauze contractuale.

Pentru perioada 1

ianuarie 2008 - 31 ianuarie 2008 părțile nu au mai încheiat un act adițional,

ultimul act adițional fiind încheiat la 27 iunie 2007.

Potrivit art. 978 C.

civ. clauzele se interpretează în sensul în care pot avea efect și nu în acela

în care n-ar produce niciunul.

Față de convenția

părților, instanța a reținut că în 2008, în lipsa denunțării contractului și a

unui act adițional aferent acestei perioade, sunt aplicabile dispozițiile

Contractului 3114/2004 cu modificările aduse prin actele adiționale.

Sub aspectul plății

tarifului, ultima modificare s-a realizat prin Actul adițional din 27 iunie

2007 potrivit căruia pentru semestrul I plata se efectuează o dată, factura

urmând a fi emisă în luna mai, iar pentru perioada semestrului II facturile se

emit lunar, pe 5 ale lunii pentru luna în curs. Potrivit art. 4 modificat,

plata se face în 30 de zile de la data primirii.

Așadar, apelanta avea

obligația ca pentru semestrul I al anului 2008 să emită factura în luna mai

suspendării executării Hotărârii nr. 153/2007, nu poate fi primită deoarece

aceasta a fost suspendată în luna iunie iar factura trebuia emisă până în luna

mai.

Pe de altă parte,

este adevărat că intimata a solicitat suspendarea executării Hotărârii nr.

153/2007, însă cererea acesteia a fost analizată de instanță într-o procedură

contradictorie cu părțile. Faptul că cererea a fost admisă de instanță relevă

că executarea de către intimată a drepturilor sale consacrate prin art. 52 din

Constituție nu a fost abuzivă.

Împrejurarea că prin

hotărârea irevocabilă pronunțată ulterior i-a fost respinsă cererea, nu face ca

cererea de suspendare să constituie un abuz al intimatei. A interpreta în sens

contrar s-ar ajunge la concluzia că toate acțiunile respinse de instanță ar

avea un caracter abuziv, ceea ce în fapt ar constitui o limitare a dreptului de

acces la o instanță.

Reținând că în

exercitarea drepturilor sale constituționale intimata a solicitat și obținut

suspendarea hotărârii care stabilea tariful, conform art. 3 din contract,

pentru anul 2008, pentru perioada suspendării actul administrativ nu produce

niciun efect.

Așa fiind, cât timp

apelanta nu a emis facturile reprezentând obligațiile de plată ale intimatei,

fie la tariful acceptat de intimată în anul 2007, fie la tariful stabilit prin

Hotărârea nr. 153/2007, intimatei nu i se poate reține nicio culpă în

executarea contractului. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în termenul convenit

(30 de zile) intimata a achitat integral obligațiile de plată față de apelantă.

Împotriva acestei

decizii, reclamantul Consiliul Județean Bacău a declarat recurs, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a

fost formulată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, după prezentarea situației de fapt, recurentul apreciază

că odată constatată legalitatea Hotărârii nr. 153/2007 plata penalităților este

în concordanță atât cu acordul de voință cât și cu legislația în vigoare.

Astfel că, desfășurarea și deznodământul procesului ce a format obiectul

Dosarului nr. 1806.1/110/2008 al Tribunalului Bacău constituie doar o amânare a

încasării sumelor cuvenite.

Recurentul susține că

instanța de apel a reținut că pârâta nu are nicio culpă în plata cu întârziere

a sumelor datorate, deoarece a așteptat emiterea facturii și apoi în cele 30 de

zile legale a plătit-o, fiind evident că în acest caz are loc o operare cu date

care nu sunt în concordanță cu realitatea. Factura a fost emisă cu întârziere

față de cele prevăzute în contract, deoarece a avut loc judecarea litigiului

care a suspendat executarea acestor sume.

Recurentul precizează

că atât în acțiunea de la fond, cât și cea din apel nu a susținut nicio clipă

că cererea de suspendare formulată de SC R. SA a fost abuzivă sau exercitată cu

rea-credință. Însă, în cauză apar două consecințe juridice de care instanțele

anterioare nu au ținut cont, interpretând astfel în mod greșit legea în ceea ce

privește efectele suspendării efectelor Hotărârii Consiliului Județean nr. 153

din 10 noiembrie 2007.

Sub acest aspect,

recurentul consideră că motivarea instanței de apel este în neconcordanță cu

prevederile legale în domeniu, deoarece odată suspendate efectele hotărârii, în

mod normal și firesc nu putea fi emisă factura care să conțină suma ce trebuia

plătită de către debitor, și care, în caz de neplată să poată fi executată

silit.

Instanța de judecată

a reținut în mod eronat că, Consiliul Județean Bacău ar fi putut emite factura

pe baza căreia SC R. SA - Centrul de Telecomunicații Bacău, exonerând astfel de

vină pârâta care nu a putut plăti în lipsa documentului justificativ.

Situația reținută nu

este în concordanță cu prevederile legale, subscrisa fiind în imposibilitate de

a emite factura justificativă, atâta timp cât instanța de judecată a suspendat

executarea actului pe durata derulării litigiului, astfel că principalul

argument în baza căruia s-a respins cererea, pasivitatea Consiliului Județean

Bacău, nu poate fi reținut.

În conformitate cu

legislația în vigoare, creanța întrunește cumulativ cele trei cerințe în ceea

ce privește o creanță, respectiv este certă, lichidă și exigibilă, mai exact

are o existență neîndoielnică, rezultând din Hotărârea Consiliului Județean

Bacău nr. 153/2007 și din Contractul pentru utilizarea suprafețelor din zona

drumurilor județene ocupate de construcții sau instalații nr. 3114 din 9 iulie

2004/108 din 13 iulie 2004, cuantumul ei a fost precizat exact în factura emisă

în acest scop, iar scadența era precizată în art. 4 alin. (1) din contractul

mai sus amintit, respectiv data de 15 iunie pentru semestrul I și lunar, în

baza facturii primite, pentru semestrul II anul curent, anul 2008 în cazul de

față.

Analizând recursul în

limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, Înalta

Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru

următoarele considerente:

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci

când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Prealabil examinării

acestui recurs, se observă că prin invocarea unei presupuse interpretării

greșite a legii în ceea ce privește efectele suspendării executării Hotărârii

Consiliului Județean Bacău nr. 153 din 10 noiembrie 2007, recurenta supune

analizei aspecte ce vizează starea de fapt cu privire la imposibilitatea sa de

a emite factura pe parcursul suspendării executării efectelor hotărârii

anterior menționată.

Aserțiunile

recurentei invocate în susținerea prezentului recurs, în sensul că cererea de

suspendare fusese formulată cu mult timp înainte și că instanța de apel în mod

eronat a reținut starea de pasivitate a sa în emiterea facturii, vor fi

respinse.

Astfel, se constată

că în mod corect instanța de apel a analizat pricina prin prisma prevederilor

contractuale, la care părțile s-au obligat, în raport de dispozițiile art. 977,

art. 978 și art. 983 C. civ., apreciind corect că în sarcina pârâtei nu poate

fi reținută nicio culpă în executarea contractului, aceasta achitându-și

integral obligațiile de plată față de reclamantă, în termenul de 30 de zile

stabilit de părți.

Împrejurarea că

recurenta a emis factura cu întârziere ca urmare a suspendării executării

Hotărârii nr. 153/2007 nu poate fi imputată pârâtei, având în vedere că factura

trebuia emisă în luna mai 2008, iar recurenta a procedat la emiterea acesteia

abia în luna iunie 2008. Pe de altă parte, suspendarea executării actului

administrativ, de care se prevalează recurenta, a fost dispusă de către

instanța de judecată în luna iunie 2008.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul

Consiliul Județean Bacău împotriva Deciziei civile nr. 97 din 22 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul Consiliul Județean Bacău împotriva Deciziei

civile nr. 97 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM