ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2141/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Reclamanta SC CET Iași SA a chemat în

judecată pe pârâta Asociația de Locatari „Frumoasa II" solicitând

obligarea acesteia la plata sumelor de 4.595,24

lei,

contravaloare energie termică facturată pe perioada mai-iunie

2008, 151079,46 lei penalități de întârziere la facturile din perioada

noiembrie 2000-iunie 2007 și 4.365,69 lei cheltuieli de judecată.

Tribunalul Iași, prin sentința nr.

606/COM din 7 aprilie 2010 a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat

pe pârâtă la plata sumei de 151079,46 lei cu titlu de penalități de întârziere

din perioada noiembrie 2000 - iunie 2007 și la 9605,69 lei cheltuieli de

judecată.

Instanța de fond a reținut că

diferența de preț neachitată pe perioada mai-iunie 2008 a fost plătită în două

rate la 24 iunie 2008 și 29 iulie 2008.

În privința penalităților de

întârziere, tribunalul a considerat că dreptul la acțiune nu este prescris

întrucât pârâta a recunoscut evidența acestora cu ocazia desfășurării

concilierilor directe la 17 octombrie 2003, 29 august 2006 și 4 septembrie

2007, iar cuantumul lor, calculat de expert prin aplicarea sumelor legale

(Legea nr. 4/1981, 198/1997, H.G. nr. 564/2000, 874/2002, 1513/2002) și a

normelor convenționale.

Curtea de Apel Iași, prin decizia 100

din 20 decembrie 2010, a admis apelul pârâtei, a admis excepția prescripției

dreptului la acțiune în privința penalităților de întârziere calculate pe

perioada noiembrie 2000 - noiembrie 2001, a schimbat în parte sentința atacată,

obligând pe pârâtă la 113 892,62 lei penalități de întârziere și a păstrat

restul dispozițiilor instanței de fond.

Curtea de apel a reținut în esență că,

primul proces-verbal prin care pârâta recunoaște că datorează penalități de

întârziere a fost încheiat la 18 noiembrie 2004, astfel invocat pentru perioada

noiembrie 2000 - noiembrie 2001 pretențiile reclamantei sunt prescrise.

Apărările pârâtei privind modul de calcul al penalităților, ajutoarele de care

a beneficiat din partea Consiliului local sau înființarea ei prin divizarea

unei alte asociații de locatari, au fost considerate nefondate.

Împotriva deciziei astfel pronunțate,

pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurenta susține că în mod greșit

instanțele au reținut recunoașterea contravalorii penalităților de întârziere

deși la procesul verbal de conciliere nu este semnat, iar la data de 5 martie

2008 a precizat expres că nu recunoaște pretențiile reclamantei.

Mai susține recurenta că greșit

instanțele nu au ținut cont de desprinderea mai multor asociații de

proprietari, iar penalitățile nu erau datorate de pârâtă.

Critica deciziei atacate se referă și

la lipsa temeiului convențional al acordării penalităților, întrucât între

părți nu a existat decât un contract din 15 martie 2003 cu valabilitate de 1

an, contractul de prestări servicii încetând în anul 2004, când prin Hotărârea

nr. 933/2004 și Ordinul nr. 233/2004 furnizării "de utilități trebuiau să

încheie contracte directe de furnizare cu proprietarii de apartamente.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă

solicită să se constate tardivitatea declarării recursului și anularea

lui

ca netimbrat, iar pe fond a solicitat

respingerea acestuia.

În privința tardivității declarării

recursului, instanța constată că cererea a fost depusă în termenul prevăzut de

dispozițiile art. 301 C. proc. civ., comunicarea hotărârii atacate fiind

efectuată la 17 ianuarie 2011, iar exercitarea căii de atac la 31 ianuarie

2011.

Totodată se constată că recursul a

fost timbrat cu taxă judiciară de 1945 lei și timbru judiciar de 5 lei (fila

12).

Recursul este însă nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce se vor expune:

Prevederile art. l din Decretul nr.

167/1958 stabilesc stingerea dreptului la acțiune, având un obiect patrimonial,

prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani. Însă, în același

timp, recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în

folosul căreia curge, întrerupe cursul prescripției. Același efect îl produce

și cererea de chemare în judecată (art. 16).

Este de necontestat faptul că în

procesele verbale din 17 octombrie 2003 și 29 august 2006, pârâta recurentă a

recunoscut explicit datoria către reclamantă care includea și penalitățile de

întârziere stabilite atât contractual cât și legal (Legea nr. 326/2001 și

210/2005 precum și H.G. nr. 874/2002, 1513/2002 și 784/2005), astfel încât

acestea reprezintă acte de recunoaștere a dreptului, care întrerupe cursul

prescripției.

Nesemnarea procesului verbal din 4

noiembrie 2007, nu poate constitui un temei al îndeplinirii termenului de

prescripție, cât timp acțiunea judiciară a fost promovată la 29 mai 2009,

înăuntrul termenului de 3 ani calculat de la data ultimei recunoașteri, 29

august 2006.

Din această perspectivă instanța de

apel, judicios a constatat îndeplinit termenul de prescripție extinctiva al

dreptului material la acțiune numai pe perioada noiembrie 2000 - noiembrie

2001.

Desprinderea din asociația pârâtă a

altor asociații de proprietari, astfel cum a reținut și instanța de apel are

drept consecință regresul recurentei pârâte împotriva asociațiilor nou formate

prin divizare.

Critica deciziei atacate cu privire la

temeiul contractual al răspunderii este înlăturat de existența răspunderii

legale (art. 38 din Legea nr. 325/2006 și art. 42 din Legea nr. 51/2006) pentru

întârzierea termenelor de plată a facturilor emise lunar.

În raport de culpa procesuală,

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C. proc.

civ., obligând partea căzută în pretenții să plătească cheltuieli de judecată.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.

312 C. proc. civ. înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat

recursul declarat împotriva deciziei nr. 100 din 20 decembrie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Iași.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta Asociația de Locatari Frumoasa II Iași împotriva deciziei nr. 100 din

data de 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași - secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință public astăzi 1

iunie 2011.