ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 577/2009

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 717 din 22 august 2008 Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins contestația

în anulare formulată de A.O.

împotriva deciziei nr. 4330 din

9 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

ca inadmisibilă și

totodată i-a

aplicat contestatorului sancțiunea amenzii judiciare în

cuantum de 100 lei în temeiul dispozițiilor art. 108

1

alin.

(1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că a

exercitat această cale

atac împotriva deciziei nr. 4330 din 9 noiembrie 2007,

prin care, la rândul său, a

fost respinsă ca inadmisibilă o contestație în

anulare împotriva deciziei nr.

1494 din 9 martie 2007, fără să se indice vreo

împrejurare de fapt sau de drept

care să poată fi încadrată în cazurile de

contestație în anulare prevăzute de lege.

Instanța a mai reținut că litigiul privind modul de calcul al pensiei

contestatorului, inițiat printr-o cerere de chemare în judecată înregistrată

la Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal,

cu nr. 802 din 29 mai 1996, a fost soluționat

irevocabil prin decizia

nr. 3976 din 19

noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, care a

respins ca nefondat recursul

împotriva sentinței nr. 1228 din 17

decembrie 2002.

Decizia

de recurs a fost atacată cu o contestație în anulare respinsă

ca tardivă, prin decizia nr. 5297 din 29

iunie 2004.

După

pronunțarea acelei decizii, contestatorul a formulat nu mai

puțin de alte șase contestații în anulare

prin care, de fiecare dată, a atacat, ca fiind nelegală și netemeinică, decizia

pronunțată în soluționarea contestației în anulare anterioare.

Toate

contestațiile au fost respinse ca inadmisibile prin deciziile

nr. 216 din 18 ianuarie

2005, 4338 din 16 septembrie 2005, 952 din 21 martie 2006,

3458 din 17 octombrie

2006, 1494 din 9 martie 2007 și 4330 din 9 noiembrie 2007.

Având în vedere

conduita procesuală a contestatorului care a perturbat litigiul timp de mai

mulți ani, instanța a aplicat acestuia o amendă judiciară în cuantum de 100

lei.

Ulterior

și împotriva deciziei nr. 717 din 22 august 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție contestatorul a

formulat contestație în

anulare, întemeiată

pe dispozițiile art. 318 și art. 319 C. proc. civ.

Prin Decizia

nr. 2907 din 17 septembrie 2008, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ, a respins

contestația

în anulare ca

inadmisibilă, reținând că potrivit art. 321 C. proc. civ.

„nu se poate face o nouă contestație pentru

motive ce au existat la

data celei dintâi".

S-a mai reținut că dispozițiile art.

317-321

C. proc. civ.

reglementează

contestația în anulare ca fiind o cale de atac de retractare ce poate fi

exercitată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de

lege.

A concluzionat

instanța supremă că, în cadrul contestației în anulare nu se analizează

temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se

verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate

anterior, constatând că în speță nu este aplicabil nici unul dintre acestea.

Împotriva

acestei decizii a formulat contestație în anulare A.S.O., invocând generic

dispozițiile art. 317-321 C. proc. civ.

, fără a dezvolta vreunul dintre motivele

contestației în

anulare

prevăzute de art. 317 - 318 din cod, reiterând susținerile

referitoare la fondul pretențiilor deduse

judecății, aceleași susțineri

formulate

în diferitele etape procesuale ale judecării cauzei.

Contestația este inadmisibilă.

Analizând

motivele invocate de contestatoare, prin raportare la

dispozițiile legale care

reglementează această cale extraordinară de atac,

Înalta Curte constată

inadmisibilitatea contestației în anulare, pentru

următoarele argumente.

dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile irevocabile pot fi

atacate cu contestație în anulare,

pentru

motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi

invocate

pe calea apelului sau recursului".

Prin

urmare condițiile de admisibilitate a contestației în anulare obișnuită sunt în

număr de două și anume: hotărârea care se atacă să fie

irevocabilă și motivul contestației să nu fi putut fi

invocat pe calea apelului sau recursului.

Pe de altă

parte, art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., enumera expres și

limitativ motivele pentru care contestația în anulare obișnuită poate fi

exercitată, și anume: când

procedura de

citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost

îndeplinită

și când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Or, din conținutul contestației în anulare nu rezultă că A.S.O.

a dorit să invoce ca și motiv de anulare a

deciziei atacate,

vreuna din ipotezele

prevăzute de textele legale menționate mai sus,

criticile formulate referindu-se exclusiv la fondul cauzei și la modul

cum a fost dezlegată pricina de către instanțele de fond, respectiv de recurs.

2.

Referitor la motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza

I

C. proc. civ.

textul legal prevede

„in terminis", ca și condiție de

admisibilitate a contestației în anulare specială,

că pot constitui obiect al

acesteia numai hotărârile instanțelor de recurs care

sunt rezultatul unei

greșeli

materiale.

Or, în speță, contestatorul și-a îndreptat cererea de contestație în

anulare împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța supremă, tot în

soluționarea căii

extraordinare de atac a contestației în anulare, nefiind vorba despre o decizie

pronunțată în soluționarea recursului, astfel încât

nu este îndeplinită ipoteza textului legal, care

permite exercitarea

contestației în anulare

speciale numai împotriva hotărârilor pronunțate în

recurs.

În

concluzie, față de considerentele prezentate, se constată că în

cauză nu sunt întrunite

cerințele de admisibilitate prevăzute în art. 317 și

art. 318 C. proc. civ. astfel

încât, contestația în anulare

urmează

a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

contestația în anulare formulată de A.S.O.

împotriva deciziei nr. 2907 din

17 septembrie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 februarie 2009.