Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.10.2008
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3253/2008

HOTĂRÂRE
03.10.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3253/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 138 din 10 decembrie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I.I. împotriva pârâților C.J.P. Hunedoara și Guvernul României, având ca obiect constatarea neconstituționalității O.U.G. nr. 4/2005, O.U.G. nr. 19/2007, H.G. nr. 1315/2001, H.G. nr. 1474/2002, H.G. nr. 1433/200, H.G. nr. 963/2004 și H.G. nr. 1550/2004. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin Decizia Curții Constituționale nr. 660/2007, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 9 din Legea nr. 554/2004, în măsura în care permite ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanță.

Conform art. 147 din Constituția republicată, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă în acest interval de timp Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu cele ale Legii fundamentale. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. În aceste condiții, prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 au fost suspendate în intervalul 2 august 2007 - 14 septembrie 2007, în măsura în care permit ca acțiunea în contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanță.

Reclamantul a invocat pe calea acțiunii principale doar neconstituționalitatea unor acte normative, neexistând pe rolul instanțelor un litigiu în care aceste acte normative să-i stabilească sau, dimpotrivă, să-l lipsească pe reclamant de dreptul de un anumit cuantum al pensiei, întrucât un astfel de litigiu a fost soluționat în mod irevocabil prin Decizia nr. 888 din 25 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba - Iulia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul care a solicitat modificarea acesteia, anularea Deciziilor nr. 171320 din 20 martie 2006 și nr. 171320 din 28 august 2006 emise de intimata C.J.P. Hunedoara și acordarea punctajului mediu anual rezultat din evaluarea și recalcularea drepturilor sale de pensie, la nivelul celui determinat la data de 1 aprilie 2001. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul arată că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 126 alin. (6) din Constituția republicată. Intimații au formulat întâmpinări în cauză (filele 14 - 15, 39 - 42) în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Prin cererea introductivă de instanță, recurentul a solicitat anularea O.U.G. nr. 4/2005, O.U.G. nr. 19/2007, H.G. nr. 1315/2001, H.G. nr. 1474/2002, H.G. nr. 1433/200, H.G.

nr. 963/2004 și H.G. nr. 1550/2004 (a se vedea filele 2 - 3, 20 - 21 dosar fond). Prima instanță nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind anularea hotărârilor de Guvern anterior individualizate, ci s-a pronunțat prin sentința atacată doar în legătură cu ordonanțele de Guvern. În consecință, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., va admite recursul, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

D E C I D E Admite recursul declarat de Iacob Iosif împotriva sentinței civile nr. 138/CA/2007 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5328/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.I., a solici
ÎCCJ 2008-01-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 182/2008
forma în vigoare la momentul contestației. În lipsa unei decizii de soluționare a contestației din partea organului fiscal, reclamanta a depus cererea în contencios administrativ după 62 de zile de așteptare a soluției organului administrat
ÎCCJ 2016-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 361/2016
47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe jud
ÎCCJ 2006-05-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1947/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În litigiul formând obiectul dosarului nr. 8654/2004, al Tribunalului Hunedoara, debitoarea SC M.I. SRL Hunedoara a invocat excepția de nelegalitate a dec
ÎCCJ 2023-09-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3933/2023
Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de recurenții-reclamanți A. și B. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (2) din Le
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă