ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1947/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

În litigiul formând obiectul

dosarului nr. 8654/2004, al Tribunalului Hunedoara, debitoarea SC M.I. SRL

Hunedoara a invocat excepția de nelegalitate a deciziei nr. 10 din 2 decembrie

2004, emisă de Comisia Centrală Fiscală și a Ordinului nr. 1895 din 21

decembrie 2004, al ministrului finanțelor publice, de aprobare a acestei

decizii.

În motivarea excepției se susține că

cele două acte administrative sunt emise în contradicție cu dispozițiile art. 77

- 123 din Legea nr. 64/1995, deoarece prin decizia nr. 10/2004 s-a interpretat

greșit că în accepțiunea Codului fiscal, data declarării falimentului este data

pronunțării hotărârii judecătorești finale de închidere a procedurii prevăzute

de Legea nr. 64/1995, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, când, în

realitate, data declarării falimentului este cea a stării de faliment, nu

momentul închiderii procedurii falimentului.

Tribunalul Hunedoara, prin

încheierea de ședință de la data de 28 februarie 2005, a dispus sesizarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, pentru

soluționarea excepției de nelegalitate invocate și a suspendat judecata, până

la soluționarea irevocabilă a excepției.

Excepția de nelegalitate a fost

respinsă prin sentința civilă nr. 160 din 8 iulie 2005, pronunțată de Curtea de

Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, care reține

că decizia nr. 10/2004 nu reprezintă un act administrativ unilateral, pentru că

nu este emisă în vederea organizării și executării unei legi și nici nu dă naștere,

modifică sau stinge un raport juridic între organul care l-a emis și

reclamantă.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4409 din 20

septembrie 2005, a admis recursul declarat de reclamanta-debitoare SC M.I. SRL

împotriva sentinței, pe care a casat-o și a dispus trimiterea cauzei, spre

rejudecare, la aceeași instanță, dar a respins recursul declarat împotriva

încheierii din 18 mai 2005, ca inadmisibil.

Instanța supremă reține, în

motivarea deciziei, că există contradicție între dispozitivul și considerentele

sentinței, iar recursul declarat împotriva încheierii este inadmisibil.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat

sentința civilă nr. 42 din 24 februarie 2006, prin care a admis excepția de

nelegalitate, constatând nelegalitatea art. 1 alin. (2) din decizia nr. 10/2004

a Comisiei Centrale Fiscale și a Ordinului nr. 1895/2004, al ministrului

finanțelor publice.

Reține că prin decizia nr. 10/2004

s-a definit data declarării falimentului în totală contradicție cu dispozițiile

Legii nr. 64/1995.

Împotriva ultimei sentințe a

declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara,

în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice - Comisia Centrală Fiscală,

care susține că instanța a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 64/1995,

neținând cont că textele invocate de către instanță, se referă la situații care

privesc începerea procedurii falimentului și că există o mare diferență între

intrarea societății în procedura falimentului și momentul declarării

falimentului.

Menționează că momentul declarării

falimentului îl reprezintă data la care s-a închis procedura falimentului și că

până la acea dată, persoana supusă procedurii falimentului poate dispune de

bunuri sau lichidități, iar operațiunile de lichidare nu sunt declanșate.

Susține că procedura falimentului

presupune o serie de activități, cum ar fi transformarea activelor în

lichidități, diferite acțiuni de maximizare a valorii patrimoniului prin

continuarea activității specifice, astfel că o persoană nu poate fi declarată ca

fiind falimentară, atâta timp, cât mai are patrimoniu, declararea falimentului

survenind la data pronunțării hotărârii prin care se dispune închiderea

procedurii și radierea persoanei împotriva căreia s-a dispus începerea

procedurii falimentului.

Analizând motivele de recurs

invocate, în raport cu materialul probator administrat și cu dispozițiile

legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata-reclamantă susține că este

nelegală prevederea din decizia nr. 10 din 2 decembrie 2004 a Comisiei Centrale Fiscale, pct. 1 alin. (2), în care se arată că „În accepțiunea Codului

fiscal, data declarării falimentului este data pronunțării hotărârii

judecătorești finale de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995,

hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă”.

Instanța de fond a însușit punctul

de vedere al reclamantei-intimate, cu o motivare sumară.

Însă, punctul de vedere al intimatei-reclamante,

însușit de către instanța de fond, nu poate fi primit.

În discuție este interpretarea pretins

greșită a Comisiei Centrale Fiscale, referitoare la data declarării

falimentului, și anume, la momentul în care se consideră declarat falimentul

unei persoane.

S-a invocat de către intimat, că

dispozițiile art. 138 lit. d) C. fisc., trebuie interpretate, nu în sensul pct.

1 alin. (2) din decizia nr. 10/2004, ci în sensul că falimentul se declară la

momentul deschiderii lui.

Textul menționat stabilește că „Baza

de impozitare a T.V.A. se ajustează în următoarele situații: ..d)

contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa

din cauza falimentului beneficiarului; ajustarea este permisă începând cu data

de la care se declară falimentul”.

Trebuie avut în vedere că procedura

prevăzută de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a

falimentului, în ce privește falimentul, stabilește mai multe etape de

desfășurare și anume începe cu deschiderea acesteia și se încheie cu hotărârea

prin care se declară falimentul unei anume persoane, care este momentul la care

această hotărâre rămâne definitivă și irevocabilă.

O altă interpretare a datei de la

care se declară falimentul nu se poate face, pentru că declararea falimentului

este ultima fază a procedurii falimentului.

În nici un caz nu trebuie confundată

data deschiderii procedurii falimentului cu cea a declarării falimentului,

între acestea existând etape intermediare de mai lungă sau mai scurtă durată.

Cum se constată că interpretarea

dată de Comisia Centrală Fiscală la pct. 1 alin. (2) din decizia nr. 10 din 2

decembrie 2004 nu este în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 64/1995,

urmează să se dispună admiterea recursului și să fie casată sentința, iar pe

fond să se respingă excepția de nelegalitate, ca neîntemeiată.

Văzând și prevederile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 și art. 314 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, pentru Ministerul

Finanțelor Publice - Comisia Fiscală Centrală, împotriva sentinței civile nr. 42

din 24 februarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ.

Casează sentința atacată și, pe

fond, respinge excepția de nelegalitate a art. 1 alin. (2) din decizia nr. 10

din 2 decembrie 2004 a Comisiei Fiscale Centrale și a Ordinului nr. 1895 din 21

decembrie 2004 al ministrului finanțelor publice.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 mai 2006.