ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9058/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 2

decembrie 2003, reclamanta SC G.C. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 351

din 30 octombrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, anularea

procesului-verbal încheiat la 15 septembrie 2003, de comisari din cadrul Gărzii

Financiare Hunedoara și suspendarea executării celor două acte contestate, până

la soluționarea cauzei de față.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că a contestat procesul-verbal din 15 septembrie 2003, dar că prin

decizia nr. 351 din 30 octombrie 2003, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor, a dispus suspendarea soluționării

cauzei, până la pronunțarea unei soluții pe latura penală, urmând ca procedura

administrativă să fie reluată la încetarea motivului care a determinat

suspendarea, dispunându-se, totodată, transmiterea dosarului cauzei, la organul

de control, pentru soluționarea cauzei, în funcție de soluția adoptată și

respingerea cererii de suspendare a executării.

Mai arată că această soluție este

eronată, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece măsura suspendării

poate fi luată, conform prevederilor art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001,

atunci când există indiciile săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar

avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în

procedura administrativă prevăzută de ordonanță, ceea ce nu s-a dovedit că ar

exista.

Susține că procesul-verbal de

control este vădit netemeinic și nelegal, pentru că dreptul de a stabili diferența

de impozite și taxe, cu majorări și penalități de întârziere, s-a prescris

pentru perioada decembrie 1996 - septembrie 1998, că anterior, activitatea

societății a mai fost verificată pentru aceeași perioadă, că organele Gărzii

Financiare nu erau competente material să efectueze controlul fiscal și că

modul de determinare a bazei impozabile a fost greșit.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 124 din 18

iunie 2004, a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat decizia contestată,

doar în ce privește respingerea cererii de suspendare a obligațiilor de plată

și a dispus suspendarea executării celor două acte atacate, până la

soluționarea contestației.

Instanța reține, în esență, că soluționarea

contestației depinde de modul în care se soluționează cauza penală înregistrată

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dar că măsura respingerii

cererii de suspendare a procesului-verbal și a deciziei, se impune a fi

înlăturată, deoarece depunerea unei cauțiuni nu mai este o condiție prealabilă

pentru examinarea pe fond a cererii de suspendare a executării obligației de

plată, iar prin menținerea măsurii s-ar crea reclamantei, un potențial

prejudiciu, prin prejudicierea gravă a activității acesteia.

Reține și că dispozițiile art. 164 alin.

(1) și (2) din O.G. nr. 92/2003, privitoare la depunerea garanției, au fost

declarat neconstituționale.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și în

numele Ministerului Finanțelor Publice, susținând că nelegal s-a admis cererea

de suspendare a executării celor două acte administrative atacate, cu toate că

în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din O.G. nr. 61/2003,

exercitarea de către plătitori, a căilor de atac, la organele competente, cu

privire la stabilirea obligațiilor bugetare, nu suspendă obligația de plată,

suspendarea obligației de plată putând fi dispusă, numai cu constituirea unei

garanții la nivelul sumei contestate.

Recursul este fondat.

Indiscutabil, la data emiterii

deciziei nr. 351/2003, exista o plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, de soluționarea căreia depindea soluționarea

contestației formulată împotriva procesului-verbal de control din 15 septembrie

2003, astfel că măsura suspendării soluționării contestației, până la

rezolvarea cauzei penale, măsură dispusă prin decizia contestată și menținută

prin sentință, apare ca fiind legală.

Dar, în conformitate cu prevederile art.

10 alin. (3) din O.G. nr. 61/2003, în principiu exercitarea căii de atac la

organele administrativ-jurisdicționale competente, nu suspendă obligația de

plată către bugetul de stat, a datoriei stabilită prin actul de control, și

numai pentru motive întemeiate se putea lua măsura suspendării executării

obligației, până la soluționarea contestației, cu constituirea unei garanții la

nivelul sumei contestate.

Ca atare, numai pentru motive

deosebite se putea dispune suspendarea executării creanței bugetare, și numai

după ce în prealabil se constituia garanția legală.

Admiterea de către instanța de fond,

a cererii de suspendare a executării celor două acte administrative contestate,

pe considerentul că prin Decizia nr. 40/2004 a Curții Constituționale, s-a

constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 164 alin. (1) și (2) din O.G.

nr. 92/2003, nu este justificată, deoarece prin această decizie nu s-au abrogat

și dispozițiile art. 179 din ordonanță, care prevăd obligativitatea instituirii

unor măsuri asiguratorii, iar decizia produce efecte numai pentru viitor, nu și

pentru trecut.

Trebuie ținut cont și de faptul că

în discuție sunt obligații fiscale în sumă de peste 9 miliarde lei și că există

o strânsă legătură între soluționarea contestației și urmărirea penală pornită

împotriva unor persoane învinuite de săvârșirea mai multor infracțiuni, printre

care evaziune fiscală, fals intelectual, uz de fals și înșelăciune în

convenții, cu efecte directe asupra sumelor reținute ca datorate bugetului de

stat, prin actul de control contestat.

De aceea, se va reține că soluția

dată de către instanța de fond, de suspendare a executării actelor

administrative contestate, nu poate fi menținută, astfel că se va dispune

casarea sentinței, numai în ce privește această soluție și se va respinge

cererea de suspendare a executării celor două acte.

Văzând și prevederile art. 14 din

Legea nr. 29/1990 și art. 312 și 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și pentru Ministerul

Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 124 din 18 iunie 2004 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și respinge

cererea de suspendare a executării actelor administrative.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 decembrie 2004.