ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9058/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 decembrie 2003, reclamanta SC G.C. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 351 din 30 octombrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, anularea procesului-verbal încheiat la 15 septembrie 2003, de comisari din cadrul Gărzii Financiare Hunedoara și suspendarea executării celor două acte contestate, până la soluționarea cauzei de față.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a contestat procesul-verbal din 15 septembrie 2003, dar că prin decizia nr. 351 din 30 octombrie 2003, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a dispus suspendarea soluționării cauzei, până la pronunțarea unei soluții pe latura penală, urmând ca procedura administrativă să fie reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, dispunându-se, totodată, transmiterea dosarului cauzei, la organul de control, pentru soluționarea cauzei, în funcție de soluția adoptată și respingerea cererii de suspendare a executării. Mai arată că această soluție este eronată, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece măsura suspendării poate fi luată, conform prevederilor art. 10 alin. (1) din O.U.G.

nr. 13/2001, atunci când există indiciile săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă prevăzută de ordonanță, ceea ce nu s-a dovedit că ar exista. Susține că procesul-verbal de control este vădit netemeinic și nelegal, pentru că dreptul de a stabili diferența de impozite și taxe, cu majorări și penalități de întârziere, s-a prescris pentru perioada decembrie 1996 - septembrie 1998, că anterior, activitatea societății a mai fost verificată pentru aceeași perioadă, că organele Gărzii Financiare nu erau competente material să efectueze controlul fiscal și că modul de determinare a bazei impozabile a fost greșit.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 124 din 18 iunie 2004, a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat decizia contestată, doar în ce privește respingerea cererii de suspendare a obligațiilor de plată și a dispus suspendarea executării celor două acte atacate, până la soluționarea contestației. Instanța reține, în esență, că soluționarea contestației depinde de modul în care se soluționează cauza penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dar că măsura respingerii cererii de suspendare a procesului-verbal și a deciziei, se impune a fi înlăturată, deoarece depunerea unei cauțiuni nu mai este o condiție prealabilă pentru examinarea pe fond a cererii de suspendare a executării obligației de plată, iar prin menținerea măsurii s-ar crea reclamantei, un potențial prejudiciu, prin prejudicierea gravă a activității acesteia.

Reține și că dispozițiile art. 164 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003, privitoare la depunerea garanției, au fost declarat neconstituționale. Împotriva sentinței a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, susținând că nelegal s-a admis cererea de suspendare a executării celor două acte administrative atacate, cu toate că în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din O.G. nr. 61/2003, exercitarea de către plătitori, a căilor de atac, la organele competente, cu privire la stabilirea obligațiilor bugetare, nu suspendă obligația de plată, suspendarea obligației de plată putând fi dispusă, numai cu constituirea unei garanții la nivelul sumei contestate.

Recursul este fondat. Indiscutabil, la data emiterii deciziei nr. 351/2003, exista o plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, de soluționarea căreia depindea soluționarea contestației formulată împotriva procesului-verbal de control din 15 septembrie 2003, astfel că măsura suspendării soluționării contestației, până la rezolvarea cauzei penale, măsură dispusă prin decizia contestată și menținută prin sentință, apare ca fiind legală. Dar, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) din O.G. nr. 61/2003, în principiu exercitarea căii de atac la organele administrativ-jurisdicționale competente, nu suspendă obligația de plată către bugetul de stat, a datoriei stabilită prin actul de control, și numai pentru motive întemeiate se putea lua măsura suspendării executării obligației, până la soluționarea contestației, cu constituirea unei garanții la nivelul sumei contestate.

Ca atare, numai pentru motive deosebite se putea dispune suspendarea executării creanței bugetare, și numai după ce în prealabil se constituia garanția legală. Admiterea de către instanța de fond, a cererii de suspendare a executării celor două acte administrative contestate, pe considerentul că prin Decizia nr. 40/2004 a Curții Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 164 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003, nu este justificată, deoarece prin această decizie nu s-au abrogat și dispozițiile art. 179 din ordonanță, care prevăd obligativitatea instituirii unor măsuri asiguratorii, iar decizia produce efecte numai pentru viitor, nu și pentru trecut.

Trebuie ținut cont și de faptul că în discuție sunt obligații fiscale în sumă de peste 9 miliarde lei și că există o strânsă legătură între soluționarea contestației și urmărirea penală pornită împotriva unor persoane învinuite de săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care evaziune fiscală, fals intelectual, uz de fals și înșelăciune în convenții, cu efecte directe asupra sumelor reținute ca datorate bugetului de stat, prin actul de control contestat. De aceea, se va reține că soluția dată de către instanța de fond, de suspendare a executării actelor administrative contestate, nu poate fi menținută, astfel că se va dispune casarea sentinței, numai în ce privește această soluție și se va respinge cererea de suspendare a executării celor două acte.

Văzând și prevederile art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 312 și 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 124 din 18 iunie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și respinge cererea de suspendare a executării actelor administrative. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2004.