Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.09.2009
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2212/2009

HOTĂRÂRE
30.09.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2212/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârlău sub nr. 925/239/2008, reclamanții U.N., D.V., R.C., R.C., C.D., M.C., L.M., P.V., B.C., P.T., P.E., C.G., L.M., toți cu domiciliul procedural ales la Cabinetul de Avocat F.M.S. din municipiul Iași, au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta SC O. SRL, cu sediul în localitatea Bălănești, județul Neamț, să dea o hotărâre prin care să se constate rezilierea de plin drept a contractelor de arendă încheiate între reclamanți și pârâți și înregistrate la C.L. Ceplenița, județul Iași. Prin sentința civilă nr. 48 din 15 ianuarie 2009 a Judecătoriei Hârlău a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Prin sentința civilă nr. 656/ Com din 4 martie 2009, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău. Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență, a fost înaintat dosarul Curții de Apel Iași, în vederea soluționării acestuia. Curtea de Apel Iași, în baza art. 22 alin. (2) coroborat cu art. 20 pct. 2 C. proc. civ., a pronunțat sentința nr. 7/ Com din Camera de consiliu de la 27 aprilie 2009, prin care a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Hârlău. Pentru a se pronunța astfel, a reținut atât natura patrimonială, evaluabilă în bani a obiectului litigiului, deoarece privește constarea rezilierii de drept a mai multor contracte cât și valoarea mai mică de 100.000 lei a fiecăruia dintre acestea, în raport de părțile care le-au încheiat, situație care atrage incidența art. 1 pct. 1 C. proc.

civ. În acest sens, s-au avut în vedere și dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunțată în Secții Unite. Pârâta a formulat recurs, invocând nelegalitatea din perspectiva motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi modificată atunci când este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. A susținut astfel că, acțiunea are un obiect neevaluabil în bani, contractul de arendă fiind un contract cu prestații succesive care nu presupune repunerea părților în situația anterioară, încât, sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora competența în primă instanță revine tribunalului, decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, neavând aplicabilitate.

Recursul este nefondat. Așa cum s-a arătat deja, prin acțiune s-a solicitat să se constate, pe cale judecătorească, rezilierea de drept a mai multor contracte de arendă care au dat naștere unor drepturi patrimoniale încât, este evident că lipsirea de efecte a unor astfel de contracte are tot consecințe patrimoniale și ca atare acțiunea prin care se valorifică asemenea drepturi este tot patrimonială, evaluabilă în bani ele neputând fi integrate unor drepturi nepatrimoniale. Așa fiind, în considerarea și a dispozițiilor deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite, incidentă față de dispozițiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ. și având în vedere, totodată, și dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc.

civ., față de valoarea fiecărui contract în raport de părțile care le-au încheiat, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală, încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC O. SRL comuna BÎRGĂOANI împotriva sentinței nr. 7/ com din 27 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2313/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții B.M., M.B., A.A., L.V., B.G., E.D., A.E., C.C., C.M., N.V., D.C., P.D. prin acțiunea înregistrată la 9 iunie 2008, au chemat în judecată pe pâ
ÎCCJ 2009-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2911/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârlău, reclamanții N.G., C.C., U.E., U.P., I.D., P.E., C.C., C.G., I.C., S.E., L.E., T.V., G.N., C.D., L.M
ÎCCJ 2011-12-05
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4188/2011
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin ordonanța nr. 5057 de la 21 mai 2010, Judecătoria Târgu Mureș a admis cererea formulată de creditoarea SC R.D.C. S
ÎCCJ 2019-11-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2065/2019
competente: instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract. Conchizând, instanța a reținut că reclamanta
ÎCCJ 2009-10-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4506/2009
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată Judecătoriei Iași, reclamanta SC F. SRL Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Terit
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă