ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2313/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2313/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamanții B.M., M.B., A.A., L.V., B.G.,
E.D., A.E., C.C., C.M., N.V., D.C., P.D. prin acțiunea înregistrată la 9 iunie
2008, au chemat în judecată pe pârâta SC O. SRL Iași solicitând rezilierea de
plin drept a contractelor de arendă încheiate cu aceasta și înregistrate la Consiliul Local Ceplenița, pentru terenurile proprietatea lor, în calitate de arendatori, că
au predat terenurile în cauză pârâtei care s-a obligat să le plătească arenda
la termenul și în condițiile stipulate în contract.
Judecătoria Hîrlău prin sentința
civilă nr. 35 din 13 ianuarie 2009 a admis excepția necompetenței sale
materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Iași, secția comercială.
Pentru a pronunța această hotărâre,
judecătoria a reținut că acțiunea formulată este de natură comercială, că art. 4
C. com. instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile
comerciantului, acestea fiind considerate fapte de comerț.
Tribunalul Iași prin sentința
comercială nr. 1127/COM din 17 aprilie 2009 și-a declinat competența în
favoarea Judecătoriei Hîrlău și constatând întemeiat conflictul negativ de
competență a înaintat cauza Curții de Apel Iași.
Tribunalul Iași a reținut în
motivarea acestei hotărâri că în cauză sunt aplicabile dispozițiile deciziei
nr. XXXII din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile
Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii, care a stabilit că
în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță
și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani, litigiile civile și comerciale
având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial,
constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice
privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat s-au nu petitul
accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Pe cale de consecință Tribunalul
Iași a reținut că litigiul comercial dedus judecății are ca obiect rezilierea
mai multor contracte de arendă, cu o valoare sub 100.000 lei și că potrivit art.
1 pct. 1 C. proc. civ. competența de soluționare a cauzei revine în primă
instanță Judecătoriei Hîrlău.
Curtea de Apel Iași, secția comercială,
prin sentința nr. 13/COM din 22 iunie 2009 a stabilit competența de soluționare a acțiunii reclamanților în favoarea Judecătoriei Hîrlău, reținând aceeași
motivare ca a Tribunalului Iași.
Împotriva sentinței comerciale nr. 13/COM
din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția comercială, pârâta SC O. SRL a
declarat recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea
recursului, modificarea sentinței în sensul stabilirii competenței în favoarea
Tribunalului Iași.
În criticile formulate recurenta
pârâtă susține în esență că greșit a soluționat Curtea de Apel Iași conflictul
negativ de competență ivit între Judecătoria Hîrlău și Tribunalul Iași, în
raport de obiectul acțiunii care nu este evaluabil în bani, rezilierea
contractelor de arendă.
Recurenta pârâtă susține că și în
cazul în care s-ar cere restabilirea situației anterioare, fiind vorba de un
contract cu executare succesivă, în cazul admiterii acțiunii având ca obiect
rezilierea contractului, părțile nu au ce prestații să-și întoarcă pentru a
reveni la situația anterioară semnării convenției.
Se mai susține că în speță nu sunt
incidente dispozițiile deciziei XXXII pronunțată în recursul în interesul legii
de Înalta Curte de Casație și Justiție și că potrivit art. 2 alin. (1) C. proc.
civ. competența aparține Tribunalului Iași în primă instanță.
Recursul pârâtei este fondat.
Astfel se constată că în raport de
situația de fapt, că la baza raporturilor dintre părți stau contractele de
arendă pentru terenurile proprietatea reclamanților încheiate cu pârâta pe o
perioadă de 15 ani, în care s-a precizat și cuantumul arendei se reține că
acțiunea formulată are natură comercială, deoarece art. 4 C. proc. civ.,
instituie prezumția de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului,
acestea fiind considerate fapte de comerț.
Este adevărat să pentru arendator,
persoană fizică, contractul de arendă este unul civil, însă pentru arendaș,
societate comercială, lucrarea terenului în baza contractului de arendă are
caracterul unei prestări de servicii și constituie obiectul său de activitate.
Potrivit art. 56 C. com. și
dispozițiilor art. 893 și art. 945 C. com., faptele de comerț unilaterale sau mixte
sunt guvernate de legea comercială pentru ambele părți, chiar dacă pentru una
dintre ele actul juridic are caracter civil.
Totodată se constată a fi întemeiată
și critica recurentei cu privire la decizia nr. XXXII pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, care nu este aplicabilă în speță,
întrucât cauza dedusă judecății are ca obiect un litigiu comercial, ce vizează
rezilierea unui contract cu executare succesivă.
Față de această situație, Înalta
Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va admite recursul
pârâtei, va modifica sentința Curții de Apel Iași și va stabili competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC O.
SRL Bălănești Bărgăoani județul Neamț împotriva sentinței nr. 13/COM din 22
iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția comercială, pe care o modifică în
sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17
iunie 2010.