ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2962/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 05 martie 2008 sub nr. de mai sus, M.G.N., M.G.D., M.G.R. (Q.), M.G.P., M.G.E. (S.) au solicitat în contradictoriu cu intimații Comisia comunală de fond funciar Deleni, M.G.A. și M.G.C. revizuirea Deciziei nr. 434 din 17 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și a Deciziei nr. 22 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de aceeași instanță. În motivarea cererii revizuenții au susținut că hotărârile menționate nu reflectă adevărul și le încalcă drepturile succesorale ce le revin după decesul antecesorilor săi constând în cota de 1/7 părți din suprafața totală de 10,75 ha teren înscris în cele trei titluri de proprietate emise pe numele intimaților persoane fizice.

Prin Decizia nr. 153 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire dedusă judecății în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de motivele de fapt invocate și de motivul de revizuire indicat, încadrat în prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care determină, în conformitate cu dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ. competența instanței superioare în soluționarea cererii. Astfel sesizată, în raport de motivele cererii dedusă judecății, astfel cum au fost acestea precizate, Înalta Curte reține următoarele: Prin sentința nr. 341 din 20 iunie 2006, Judecătoria Harlău a admis excepția autorității de lucru judecat a cererii de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate din 1999 emis pe numele pârâtului M.G.A.

și a titlului de proprietate din 1999 emis pe numele pârâtului M.G.C., precm și a cererii de ieșire din indiviziune pentru suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate din 30 octombrie 1998, casa de locuit, grajd și alte bunuri rămase de pe urma defunctului M.C. A fost respinsă ca prematur introdusă cererea de ieșire din indiviziune a terenului înscris în titlul de proprietate din 03 martie 1999 emis pe numele antecesorului părților M.C. Dispozițiile acestei hotărâri au fost menținute prin Decizia nr. 1773 din 28 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Iași, care a respins ca nefondat recursul reclamanților. Recursul declarat de reclamanți împotriva susmenționatei hotărâri a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 434 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Reclamanții au formulat contestație în anulare împotriva acestei hotărâri, cale de atac ce a fost soluționată de aceeași curte de apel prin Decizia nr. 22 din 23 ianuarie 2008 prin care cererea a fost respinsă ca nefondată. Revizuenții au susținut prin cererea dedusă judecății că ultimele două hotărâri sunt contrare, motiv pentru care, invocând incidența motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. au solicitat anularea acestora. Cererea astfel formulată nu poate fi primită justificat de neîndeplinirea cerințelor de admisibilitate pretinse de textul legal invocat ca temei. Astfel, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere.

dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Textul legal menționat impune, atunci când obiectul revizuirii îl constituie hotărârea instanței de recurs, ca aceasta să evoce fondul, iar pentru cazul de revizuire analizat, contrarietatea hotărârilor date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, în asemenea situații executarea hotărârilor fiind imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității de lucru judecat. În cadrul aceluiași proces, cum este cazul în speță, nu se poate ajunge însă la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă, ipotetic, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecății.

Prin urmare, din perspectiva cazului de revizuire invocat și care intră în competența de soluționare a acestei instanțe, pentru considerentele expuse, cererea de revizuire dedusă judecății nu este admisibilă. Cât privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 3 și 5 C. proc. civ. (fila 55 și urm. dosar recurs) urmează ca, în raport de dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ. ce statuează competența instanței care a dat hotărârea rămasă definitivă în soluționarea acesteia, să se dispună disjungerea acesteia și înaintarea în favoarea instanței competente material, Judecătoria Harlău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și disjunge cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2, 3 și 5 C. proc. civ. declinând competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Judecătoriei Hârlău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.