ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2962/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

05 martie 2008 sub nr. de mai sus, M.G.N., M.G.D., M.G.R. (Q.), M.G.P., M.G.E.

(S.) au solicitat în contradictoriu cu intimații Comisia comunală de fond

funciar Deleni, M.G.A. și M.G.C. revizuirea Deciziei nr. 434 din 17 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și a Deciziei nr. 22 din 23

ianuarie 2008 pronunțată de aceeași instanță.

În motivarea

cererii revizuenții au susținut că hotărârile menționate nu reflectă adevărul

și le încalcă drepturile succesorale ce le revin după decesul antecesorilor săi

constând în cota de 1/7 părți din suprafața totală de 10,75 ha teren înscris în

cele trei titluri de proprietate emise pe numele intimaților persoane fizice.

Prin Decizia

nr. 153 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a

fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire dedusă

judecății în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de

motivele de fapt invocate și de motivul de revizuire indicat, încadrat în

prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care determină, în conformitate cu

dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ. competența instanței superioare

în soluționarea cererii.

Astfel

sesizată, în raport de motivele cererii dedusă judecății, astfel cum au fost

acestea precizate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin

sentința nr. 341 din 20 iunie 2006, Judecătoria Harlău a admis excepția

autorității de lucru judecat a cererii de constatare a nulității absolute a

titlului de proprietate din 1999 emis pe numele pârâtului M.G.A. și a titlului

de proprietate din 1999 emis pe numele pârâtului M.G.C., precm și a cererii de

ieșire din indiviziune pentru suprafața de teren înscrisă în titlul de

proprietate din 30 octombrie 1998, casa de locuit, grajd și alte bunuri rămase

de pe urma defunctului M.C.

A fost

respinsă ca prematur introdusă cererea de ieșire din indiviziune a terenului

înscris în titlul de proprietate din 03 martie 1999 emis pe numele

antecesorului părților M.C.

Dispozițiile

acestei hotărâri au fost menținute prin Decizia nr. 1773 din 28 noiembrie 2006

pronunțată de Tribunalul Iași, care a respins ca nefondat recursul

reclamanților.

Recursul

declarat de reclamanți împotriva susmenționatei hotărâri a fost respins ca

inadmisibil prin Decizia nr. 434 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel Iași, secția civilă.

Reclamanții au

formulat contestație în anulare împotriva acestei hotărâri, cale de atac ce a

fost soluționată de aceeași curte de apel prin Decizia nr. 22 din 23 ianuarie 2008

prin care cererea a fost respinsă ca nefondată.

Revizuenții

au susținut prin cererea dedusă judecății că ultimele două hotărâri sunt

contrare, motiv pentru care, invocând incidența motivului de revizuire prevăzut

de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. au solicitat anularea acestora.

Cererea astfel

formulată nu poate fi primită justificat de neîndeplinirea cerințelor de

admisibilitate pretinse de textul legal invocat ca temei.

Astfel,

potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere. dacă

există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de

grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate".

Textul legal

menționat impune, atunci când obiectul revizuirii îl constituie hotărârea

instanței de recurs, ca aceasta să evoce fondul, iar pentru cazul de revizuire

analizat, contrarietatea hotărârilor date în una și aceeași pricină, între

aceleași persoane, având aceeași calitate.

Rațiunea

reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o

constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii

lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite,

dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, în asemenea situații

executarea hotărârilor fiind imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte

se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația

anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât

prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul

autorității de lucru judecat.

În cadrul

aceluiași proces, cum este cazul în speță, nu se poate ajunge însă la hotărâri

potrivnice, întrucât, chiar dacă, ipotetic, în diferite faze sau cicluri

procesuale, soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură

hotărâre pune capăt judecății.

Prin urmare,

din perspectiva cazului de revizuire invocat și care intră în competența de

soluționare a acestei instanțe, pentru considerentele expuse, cererea de

revizuire dedusă judecății nu este admisibilă.

Cât

privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 3 și

5 C. proc. civ. (fila 55 și urm. dosar recurs) urmează ca, în raport de

dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ. ce

statuează competența instanței care a dat hotărârea

rămasă definitivă în soluționarea acesteia, să se dispună disjungerea acesteia

și înaintarea în favoarea instanței competente material, Judecătoria Harlău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă

cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

și disjunge cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2, 3 și 5 C. proc.

civ. declinând competența de soluționare a acestei cereri în favoarea

Judecătoriei Hârlău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 mai 2010.