ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 983/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 983/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 901/ E din 30

noiembrie 2004 a Tribunalului Iași, secția contencios administrativ, s-a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL în contradictor cu pârâtele SC C.B.

SA Iași, SC E.C. SRL Iași și SC N.C. SRL Iași și s-a constatat nulitatea

absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate la B.N.P. S.B. la 13

decembrie 2002 și 17 decembrie 2002, obligând pârâtele să-i plătească

reclamantei suma de 7.308.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că prin încheierea din

23 iunie 2004, instanța a respins excepția de necompetență materială a

Tribunalului Iași, întrucât contractele de vânzare cumpărare supuse litigiului

au fost încheiate de comercianți iar obiectul acestora îl constituie platforme

betonate și stație de benzină dezafectată, folosite de pârâte în activitatea

comercială și că art. 890 C. com. invocat a fost abrogat prin art. VIII din O.U.G.

nr. 138/2000.

S-a mai reținut că la data de 22

decembrie 1999, reclamanta a participat la licitația organizată de SC P. SA

Iași (actualmente SC C.B. SA Iași) și a adjudecat platforma tehnologică în

suprafață de 13289,82 mp. cu terenul aferent în schimbul prețului de

637.200.000 lei (procese verbale de licitație din 22 decembrie 1999 și 22

decembrie 1999, dosar judecătorie). Urmare acestei licitații, SC P. SA Iași

încheie cu reclamanta contractele de vânzare cumpărare din 30 decembrie 1999 și

30 decembrie 1999 (dosar judecătorie). Prin cele două contracte s-a stabilit că

proprietatea se transmite de drept cumpărătorului în momentul semnării

contractului, în conformitate cu art. 1295 C. civ. Referitor la preț, s-a

stabilit că acesta să se achite integral în termen de 90 zile de la perfectarea

contractului, sub sancțiunea unor penalități de întârziere de 0,3 % pe zi

calculate la suma neachitată (art. 3 și 4 contract). De asemenea, în art. 9 din

cele două contracte s-a stipulat că acestea se vor desființa de drept, fără

nici o somație, dacă cumpărătorul nu achită integral prețul până la data de 2

aprilie 2000 scadentă plus 30 calendaristice cu penalități. Prin urmare, data

la care părțile au înțeles să considere desființate contractele de drept urmare

a neplății prețului este de 2 mai 2000.

Reclamanta a procedat la achitarea

prețului integral, în mai multe tranșe, ultima plată fiind făcută la data de 4

aprilie 2000 (dosar judecătorie). Totodată, ca urmare a solicitării exprese a

SC P. SA Iași motivată de lipsa mijloacelor financiare, reclamanta a procedat

la dezafectarea benzilor transportatoare de pe terenul cumpărat, conform

minutei încheiate între părți la data de 20 ianuarie 2000, costurile acestor

cheltuieli urmând a fi scăzute din prețul datorat de reclamantă (dosar

tribunal).

La data de 25 aprilie 2004, (dosar

tribunal) SC P. SA Iași aduce la cunoștința reclamantei că contractul de

vânzare cumpărare nu a fost încheiat în formă autentică, că părțile s-au

obligat doar să vândă și să cumpere, că această promisiune de vânzare cumpărare

reprezintă un antecontract și, ca urmare a împrejurării că societatea s-a

privatizat, înțelege să rezilieze contractul din 30 decembrie 1999. S-a mai

arătat că sumele avansate cu titlu de preț urmează să fie restituite. Nu s-a

făcut nici o referire cu privire la contractul din 30 decembrie 1999. Ulterior

pârâta SC C.B. SA Iași (fostă SC P. SA Iași) solicită pe cale judecătorească

anularea licitației ce a avut loc la data de 22 decembrie 1999, însă prin

sentința nr. 888/ E din 1 iulie 2002 a Tribunalului Iași acțiunea sa a fost

respinsă (dosar judecătorie). Din considerentele acestei hotărâri rezultă că au

fost respectate procedurile legale cu privire la vânzarea de active și că actul

de înstrăinare îndeplinește cerințele art. 948 C. civ. De asemenea, s-a mai

reținut că pentru legalitatea operațiunii nu are nici o relevanță ori

consecințe juridice faptul că pe platformele tehnologice scoase la licitație se

mai aflau o serie de mijloace fixe proprietatea vânzătorului nedezmembrate, ori

că ulterior licitației s-a schimbat structura acționariatului, iar noul

acționar majoritar nu agreează înstrăinarea celor două active. Hotărârea

tribunalului a rămas irevocabilă la data de 18 noiembrie 2002 ca urmare a

respingerii recursului prin decizia nr. 853 din 18 noiembrie 2002 a Curții de

Apel Iași (dosar judecătorie).

S-a stabilit, așadar, prin hotărâre

judecătorească irevocabilă că vânzarea activelor prin licitație către

reclamantă este perfect valabilă și că dreptul de proprietate s-a transmis la

data încheierii contractelor, respectiv la 30 decembrie 1999, așa cum au

stipulat părțile în contract.

După finalizarea acestui litigiu

reclamanta a notificat pârâta SC C.B. SA Iași să se prezinte la data de 10

decembrie 2002 la notariat în vederea încheierii contractelor în formă

autentică (dosar tribunal), însă aceasta a refuzat (dosar judecătorie).

Ulterior, prin hotărârea A.G.A. din

data de 7 decembrie 2002, pârâta SC C.B. SA Iași a hotărât să vândă aceleași

bunuri către SC C.C. SRL Negrești, asociați în ambele societăți fiind numitul C.C.

(dosar tribunal). La data de 13 decembrie 2002 se încheie contractul în formă autentică

(dosar judecătorie), în cuprinsul acestuia făcându-se mențiunea nereală că

bunurile nu au fost promise spre vânzare altei persoane și că nu s-a încheiat

vreun antecontract de vânzare în favoarea altei persoane.

La data de 12 decembrie 2002, deși însă

nu încheiase contractul de vânzare cumpărare și nu devenise proprietara celor

două platforme, pârâta SC C.C. SRL Negrești hotărăște în ședința A.G.A. să

vândă bunurile către SC E.C. SRL Iași. Este de remarcat că acționarul majoritar

al acestei din urmă societăți este tot numitul C.C. (dosar tribunal).

Contractul de încheie ulterior în formă autentică la 17 decembrie 2002.

Se constată, așadar, că numitul C.C.

este acționar atât al pârâtei SC C.B. SA Iași, cât și al pârâtelor SC C.C. SRL

Negrești și SC E.C. SRL Iași; prin persoana acestuia pârâtele au cunoscut atât

faptul adjudecării de către reclamantă a platformelor tehnologice și al

înstrăinării lor către aceasta, cât și faptul consfințirii legalității acestor

operațiuni prin respingerea acțiunii în anularea licitației. În pofida acestor

evidențe, pârâtele au procedat la vânzarea cumpărarea succesivă a bunurilor

adjudecate de reclamantă. Este evident că contractele de vânzare cumpărare

autentificate la 13 decembrie 2002 și 17 decembrie 2002 sunt întemeiate pe o

cauză falsă, scopul operațiunilor nefiind transmiterea dreptului de proprietate

asupra bunurilor, ci sustragerea acestora de la obligația de încheiere a

contractului în formă autentică cu reclamanta. Că este așa o dovedește atât

împrejurarea că bunurile au fost vândute și revândute într-un interval de numai

4 zile (în ședințele A.G.A. hotărându-se înstrăinarea acestora mai înainte de

dobândirea lor în proprietate), cât și din împrejurarea că acționar al celor

trei societăți implicate este numitul C.C., reaua credință a dobânditorilor

fiind astfel dovedită.

Art. 966 C. civ. prevede că

„Obligația fără cauză, sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea

nici un efect”. Cum în speță s-a dovedit că cele două contracte din 13

decembrie 2002 și 17 decembrie 2002 sunt întemeiate pe o cauză falsă, instanța

admite acțiunea și constată nulitatea absolută a acestora.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâtele SC C.B. SA Iași, SC E.C. SRL Iași și SC N.C. SRL Iași.

Apelurile pârâtelor au fost respins

ca nefondate de către Curtea de Apel Iași prin decizia nr. 56 din 10 mai 2005.

Împotriva acestei decizii pârâtele

au declarat recurs, solicitând admiterea lui și casarea deciziei curții de apel

și a sentinței tribunalului, invocând trei motive:

întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se susține că cele două hotărâri

sunt vădit nelegale și netemeinice, deoarece competentă din punct de vedere

material să judece cauza este Judecătoria Iași, deoarece litigiul este de

natură civilă. Aceasta întrucât apelantele nu au ca obiect de activitate

achiziționarea de imobile în scop de revânzare, contractele ce fac obiectul

cauzei sunt operațiuni juridice de natură civilă și deci nu intră în categoria celor

prevăzute de art. 4 C. com., jurisdicția comercială nu se aplică decât faptelor

cu caracter comercial (art. 42 alin. (3) C. com.) iar constatarea nulității

absolute a unui act juridic este de competența instanței civile și nu

comerciale.

întemeiat tot pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se susține că hotărârile sunt

nelegale și netemeinice și pe considerentul că litigiul a fost judecat de o

instanță de contencios administrativ deoarece competent era tribunalul

comercial.

recurs se susține că „cele două hotărâri sunt nelegale și netemeinice deoarece

cuprind motive contradictorii și străine de natura pricinii, s-a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății în acest fel pronunțând o hotărâre lipsită

de temei legal și cu aplicarea greșită a legii, nulitate prevăzută de

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.”.

Se arată că în mod greșit s-a

constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare deoarece:

- nu s-a adjudecat platforma

tehnologică iar instanțele confundă participarea la licitație cu adjudecarea;

- faptul că acțiunea de anularea

licitației pronunțată de SC P. SA a fost respinsă nu are nici o importanță din

moment ce licitația nu a fost urmată de o adjudecare care să fie transmisă sau

intabulată;

- împrejurarea că numitul C.C. ar fi

acționar la cele două societăți nu are relevanță din punct de vedere juridic,

deoarece bunurile nu au fost vândute unei persoane fizice sau de o persoană

fizică, iar hotărârea de vânzare a fost luată de adunarea generală a

acționarilor;

- obiectul contractelor l-a

constituit suprafața de teren și nu platforme tehnologice;

- din nici o probă nu rezultă că

înstrăinarea terenurilor s-a făcut în scop de revânzare.

Intimata reclamantă, prin

întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul pârâtelor, prin

prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

recurs, este de arătat, de la început, că pârâtele au invocat prin întâmpinare

(dosar de fond) necompetența Judecătoriei Iași, unde reclamanta înregistrase

acțiunea, și au cerut declinarea competenței judecării cauzei în favoarea

Tribunalului Iași, „în conformitate cu dispozițiile art. 3 și 4 C. com. și art.

2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.”.

Judecătoria Iași a dat curs acestei

solicitări a pârâtelor și, prin sentința civilă nr. 14084/2003, a admis

excepția privind necompetența sa materială și a declinat competența în favoarea

Tribunalului Iași.

Pârâtele nu au atacat cu recurs

această sentință în schimb, chiar la prima zi de înfățișare la Tribunalul Iași

au invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului și au cerut

declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Iași.

Dincolo de aceste aspecte „anecdotice”,

dar cu o anumită relevanță asupra conduitei procesuale a pârâtelor, este de

precizat că nu ne aflăm în situația prevăzută de pct. 3 al art. 304 C. proc.

civ., respectiv ca hotărârea să fie dată cu încălcarea competenței altei

instanțe. Astfel, Tribunalul Iași a procedat în mod corect și cu respectarea

competenței sale de atribuțiune sau materială la judecarea pricinii, în cauză

fiind vorba de un litigiu de natură comercială. Natura comercială a litigiului

este dată, așa cum au reținut, în mod legal și temeinic, tribunalul și curtea

de apel, de calitatea părților de comercianți (societăți comerciale), de faptul

că obiectul contractelor de vânzare cumpărare îl constituie terenuri pe care se

află platforme tehnologice destinate desfășurării de activități comerciale, că

scopul societăților dobânditoare a fost de revânzare, având în vedere că a doua

vânzare a avut loc la trei zile de la prima vânzare, și de faptul că imobilul a

fost adjudecat anterior, de reclamantă, urmare unei licitații comerciale organizată

de pârâta SC C.B. SA. Toate acestea fac să fie aplicabile în cauză prevederile art.

3, art. 4 și art. 56 C. com.

este întemeiat, pe de o parte pentru că prezenta cauză a fost soluționată de secția

comercială și de contencios administrativ a tribunalului, iar pe de alta, și

mai ales, pentru că ea a fost soluționată de tribunal în mod corect, competența

de atribuțiune sau materială revenind instanței și nu unei secții anume a

respectivei instanțe.

recurs se invocă pct. 7, 8, 9 și 10 din art. 304 C. proc. civ. fără însă a se

dezvolta criticile pentru a putea fi analizate de către instanța de control.

Astfel, se susține că hotărârea

atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (pct. 7)

dar nu se arată care sunt acestea.

Se susține, de asemenea, că s-a

interpretat greșit actul dedus judecății (pct. 8) fără însă a se preciza în ce

sens s-a interpretat greșit acest act, respectiv în ce constă greșeala de

interpretare a instanței. Dincolo de caracterul extrem de vag al acestui motiv

Înalta Curte constată că ambele instanțe au interpretat corect actul juridic

dedus judecății, respectiv cele două contracte de vânzare cumpărare, în

concordanță cu interpretarea dată de toate părțile litigiului, deci inclusiv de

pârâtele recurente.

Deși se indică și pct. 10 al art. 304

C. proc. civ., acesta nu este precizat în nici un fel prin arătarea mijlocului

de apărare sau dovezii asupra căreia sau cărora instanța nu s-a pronunțat, așa

încât, cu toată bunăvoința instanței de control judiciar, acest aspect nu poate

fi examinat.

Se susține că instanța a pronunțat o

hotărâre lipsită de temei legal și cu aplicarea greșită a legii (pct. 9) fără

însă a se preciza în ce constă lipsa temeiului legal sau textul legal greșit

aplicat. Din „argumentele” aduse de recurente se constată că acestea vizează

fie interpretarea probelor administrate fie aspecte care nu țin de obiectul

litigiului dintre părți, constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare cumpărare, ci de licitația la care reclamanta și-a adjudecat

platformele tehnologice, licitație ce a constituit obiectul unui alt proces.

Față de cele de mai sus, Înalta

Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul pârâtelor

ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 274 C.

proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimatei reclamante și să

oblige recurentele pârâte să-i plătească acesteia cheltuielile de judecată în

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtele SC C.B. SA Iași, SC N.C. SRL Iași și SC E.C. SRL Iași, împotriva

deciziei nr. 56 din 10 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Iași, ca

nefondat.

Obligă recurentele să plătească

intimatei reclamante SC M. SRL, în solidar, suma de 2.000 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 8 martie 2006.