ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9444/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 420 din 8 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă, s-a admis cererea de intervenție principală pronunțată de intervenienta SC R. SA București; S-a constatat că, intervenienta SC R. SA București este acționar majoritar al pârâtei SC C.P.E.I.E., ICE SA București; A fost admisă cererea pentru arătarea titularului dreptului, formulată de pârâta SC ICE SA București, privind pe SC SC R. SA București și pe A.V.A.S.; Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților D.I.M. și D.A.S. și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC ICE SA București și A.V.A.S.

A fost admisă cererea principală, formulată de reclamanții D.I.M. și D.A.S. în contradictoriu cu pârâtele SC ICE SA București, SC R. SA București și A.V.A.S. București. Au fost obligate pârâtele să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul situat în Iași, compus din construcție (casă de locuit) și teren aferent în suprafață de 151 mp, identificat în planul de situație întocmit la data de 23 mai 1994 de RA L. Iași, Serviciul Proiectare, aflat la fila 20, dosar de fond nr. 2622/1996 al Judecătoriei Iași. S-a luat act de renunțarea reclamanților D.I.M. și D.A.S. la judecata cererii conexe (înregistrată sub nr. 22053/1999 al Judecătoriei Iași). A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, invocată prin cererea reconvențională în temeiul art. 165 și art. 244 alin. (1) C. proc.

civ., s-a disjuns și s-a dispus suspendarea judecății cererii reconvenționale, formulată de pârâta SC ICE SA București până la soluționarea definitivă a acțiunii în revendicare. Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților suma de 19.926.560 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanții D.I.M. și D.A.S. și-au dovedit calitatea procesuală activă în acțiunea în revendicare prin actele de stare civilă atașate la dosar (certificatele de moștenitor nr. 144 din 12 iulie 1996, eliberat de BNP K.N. și nr. 77 din 29 octombrie 1998, eliberat de BNP M.M.,) motiv pentru care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a lor, invocată de pârâta SC ICE SA București.

În acest sens, s-a reținut că reclamanții sunt fiii defunctei T.M. care, în calitate de descendentă de gradul 1 a moștenit-o pe defuncta A.E. Aceasta, la rândul său, era moștenitoarea defunctei H.A., care, în anul 1893 a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 25 din 5 ianuarie 1893 la Tribunalul Iași, secția a III-a, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Iași. Pe parcursul anilor, numărul poștal al imobilului și numele străzii au suferit modificări, astfel: în anul 1931 adresa era: „str.

L. nr. 39" conform deciziunii nr. 232 din 20 iunie 1931 a fostului Consiliu Municipal Iași, iar în anul 1935 imobilul figura la adresa din str. L. nr. 35, potrivit certificatului nr. 25646 din 4 septembrie 1935. În urma renumerotării stradale a imobilelor din anul 1950 și a deciziei nr. 111 din 4 februarie 1991 a Consiliului Municipiului Iași, adresa imobilului este în prezent str. L. nr. 22 (anterior str. K.) conform adresei nr. 54497 din 19 noiembrie 1999 a Serviciului de Arhitectură și Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Iași. În anul 1952, imobilul a fost preluat de stat prin violență conform declarațiilor martorilor H.L. și P.A., care au arătat că, în primăvara anului 1952, familia H. a fost evacuată forțat cu ajutorul forțelor de ordine, fiind obligată ca împreună cu ceilalți chiriași ce locuiau în imobil să iasă cu bunurile în stradă.

Preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu, conform mențiunii olografe, înscrisă pe matricola nr. 2 (impozite și taxe) a fostului Sfat Popular Iași, Secția Financiară, din perioada anilor 1942-1950, „naționalizat prin Decret 92 și Ord. M.F. 9266/1950" Faptul că imobilul nu a fost naționalizat este atestat prin adresa nr. 466 din 22 februarie 1996, emisă de Arhivele Statului Iași, potrivit căreia, din verificarea situației imobilelor din Iași naționalizate conform Decretului nr. 92/1950, imobilul din Iași, str. L. / K nr. 22 nu figurează. Mai mult, Decretul nr. 92/1950 la care se raportează mențiunea „naționalizat" din matricola de clădiri se referă la „unele măsuri financiare pentru modificarea, completarea sau abrogarea unor dispozițiuni din legile de taxe și impozite" și nu prevede dispoziții privitoare la naționalizare.

După preluarea imobilului de către stat, acesta a fost administrat succesiv de către întreprinderea Locuințe și Localuri Iași, I.C.C.F., Direcția Sanitară Iași, iar din anul 1989, prin Decizia nr. 81 din 24 martie 1989 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Iași, imobilul a fost dat în administrarea Institutului de Cercetări Științifice și Inginerie Tehnologică pentru Electronică București. La încetarea activității, activele acesteia au fost preluate de pârâta SC ICE SA București, înființată prin H.G. nr. 206/1991, pârâtă care deține în prezent imobilul revendicat de reclamanții D.I.M. și D.A.S. Identitatea dintre imobilul cumpărat în anul 1893 de autoarea reclamanților și cel ocupat în prezent de pârâta SC ICE SA s-a dovedit prin expertiza de specialitate topografică efectuată în cauză de expert R.P.

Deoarece acțiunea în revendicare este definită ca acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, iar pârâta SC ICE SA București exercită posesia asupra imobilului revendicat, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă. Prin efectul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, potrivit cărora bunurile din patrimoniul societății sunt proprietatea acesteia, pârâta SC ICE SA a dobândit calitatea de proprietar al acestui imobil. În cadrul procesului de privatizare a pârâtei, FPS (în prezent A.V.A.S.) a încheiat cu intervenienta SC R. SA contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 130 din 1 aprilie 1999, în urma căruia intervenienta a devenit acționarul majoritar al societății pârâte SC ICE SA București.

Potrivit adresei nr. 2969 din 26 noiembrie 1999, emisă de pârâta SC ICE SA București, intervenienta SC R. SA București deține 91,40% din acțiuni, iar FPS a păstrat 0,73% din acțiuni, astfel că instanța de fond a admis cererea pentru arătarea titularului dreptului privitoare la SC R. SA și A.V.A.S. formulată de pârâta SC ICE SA, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC R. SA, aspecte față de care a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta A.V.A.S. Această împrejurare a fost reținută ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată cu privire la un recurs în anulare, decizie care, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. este obligatorie pentru judecătorii fondului cu ocazia rejudecării. Aceeași instanță a reținut cu putere de lucru judecat că „la data semnării actului de vânzare-cumpărare din 1 aprilie 1999, pârâta parcursese întregul proces de privatizare și a transmis toate drepturile și obligațiile sale, inclusiv patrimoniul său, asupra căruia a avut drept de proprietate privată". S-a reținut că acțiunea în revendicare aduce în discuție conflictul între titluri, întrucât reclamanții au prezentat ca mod de dobândire a proprietății contractul de vânzare-cumpărare din 1893, iar pârâta SC ICE SA București a dobândit același drept prin efectul legii (Legea nr. 15/1990).

Comparând drepturile autorilor de la care provin titlurile, tribunalul a dat eficiență contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1893, pentru că provine de la un autor al cărui titlu este preferabil față de al Statului, care, a preluat imobilul în mod abuziv, fără temei legal, prin uzul violenței și care, în conformitate cu principiul nemo plusjuris ad alium transfere potest quam ipse habeat , în sensul că nu a putut transmite pârâtei SC ICE SA București mai mult decât a avut el însuși. S-a invocat de către pârâta SC R. SA buna-credință la cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni ale SC ICE SA București, în contextul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care au fost încheiate cu buna-credință.

Însă, contractul de vânzare-cumpărare nr. 130 din 1 aprilie 1999, încheiat între FPS și SC R. SA, nu intră sub incidența dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind supus regimului nulității de drept comun și deci, principiului invocat mai sus, întrucât obiectul contractului nu l-au constituit activele imobiliare ale SC ICE SA București, ci dreptul de proprietate incorporală asupra părții din capitalul social deținut de stat la această societate, înstrăinarea nefiind una cu titlu particular. În plus, în materie imobiliară simpla bună-credință nu este suficientă pentru a valida dobândirea unui drept de la un neproprietar, astfel că, în cadrul acțiunii în revendicare promovată de adevăratul proprietar, subdobânditorul nu se poate apăra valabil prin invocarea bunei-credințe.

Deși, pârâta SC ICE SA București le-a invocat în cauză, nu au aplicabilitate nici dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, deoarece pârâtele SC ICE SA și SC SC R. SA nu fac parte din categoria persoanelor juridice prevăzute de acest text de lege, nefiind instituții publice, la fel cum nu au aplicabilitate nici dispozițiile din art. 27 alin. (1) din același act normativ, pentru că imobilul nu a fost preluat de către stat cu titlu valabil, ci fără titlu. Cu toate că interesul administrării probei a aparținut pârâtelor, acestea nu au dovedit incidența în cauză a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001, în sensul nedovedirii că valoarea acțiunilor deținute de stat la SC ICE SA este mai mică decât valoarea corespunzătoare a imobilului revendicat de reclamanți, situație în care instanța a reținut că restituirea în natură a imobilului nu este îngrădită de nici un text de lege.

Pe de altă parte, SC ICE SA București nu a dovedit nici faptul că, urmare a restituirii imobilului către foștii proprietari ar împiedica continuarea activității și ar supune dizolvării și lichidării societatea, pentru a fi incidente dispozițiile art. 32 4 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, ce prevăd că în această situație, imobilele evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare nu se restituie în natură.

Regula restituirii în natură a imobilelor către foștii proprietari este întărită de legiuitor prin dispozițiile art. 32 4 alin. (2) din aceeași lege, care prevăd, că instituțiile publice implicate în privatizare, vor plăti societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă. Față de aceste considerente a fost admisă acțiunea în revendicare. În privința cererii reconvenționale, s-a invocat de către reclamanți excepția autorității de lucru judecat, excepție ce s-a respins, cu motivarea că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., neexistând identitate de cauză între litigiul de față și cel avut în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 12851 din 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Iași.

În temeiul art. 165 și art. 244 alin. (1) C. proc. civ. a fost disjunsă și suspendată judecata cererii reconvenționale până la soluționarea definitivă a acțiunii în revendicare. De asemenea, în temeiul art. 246 C. proc. civ., instanța a luat act de renunțarea reclamanților la judecata cererii conexe, înregistrată sub nr. 22053 /1999 pe rolul Judecătoriei Iași, conform declarațiilor autentificate sub nr. 119 și 122 din 15 februarie 2000 la BNP C.C., aflate în dosar nr. 16018/1999 al Judecătoriei Iași. ] Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 54 din 22 martie 2006 a respins apelurile formulate de SC R. SA București, A.V.A.S. și SC C.P.P.E.E.I.E.- ICE SA București împotriva sentinței civile nr. 420 din 8 aprilie 2005 a Tribunalului Iași.

Apelantele au fost obligate să plătească intimaților reclamanți D.I.M. și D.A.S. - 200 RON cheltuieli de judecată în apel. Pârâtele SC R. SA și SC ICE SA au criticat sentința instanței de fond pentru următoarele motive: - titlul pe care reclamanții își întemeiază acțiunea în revendicare nu conține suficiente date pentru identificarea imobilului, construcție și teren, deoarece în contract nu este indicată suprafața de teren ocupată sau liberă ce face obiectul vânzării și nici caracteristicile construcției; - din probatoriul administrat în cauză nu rezultă identitate între imobilul revendicat și cel aflat în proprietatea SC ICE SA București; Astfel, prin acțiune, reclamanții au revendicat imobilul construcție format din parter și etaj, situat în Iași, str. L. nr. 55 și terenul aferent în suprafață de 151 mp.

Or, din raportul de expertiză reiese fără echivoc că terenul aferent construcției este de 294 mp, suprafață aproape identică cu cea de 300 mp, identificată în patrimoniul SC ICE SA și nu de 151 mp, așa cum au solicitat reclamanții. Hotărârea instanței de fond indică dispozițiile art. 315 C. proc. civ. civilă referitoare la obligativitatea respectării în caz de rejudecare a dispozițiilor obligatorii ale deciziei civile nr. 3652 din 26 septembrie 2003, pronunțată de fosta Curte Supremă de Justiție. Se arată că, prin decizia de casare s-a dispus suplimentarea probelor pentru a se stabili dacă imobilul din litigiu, pretins a fi aparținut autoarei reclamanților, este identic cu cel din patrimoniul pârâtei.

Or, nu s-a dovedit această identitate, pentru că în titlul de proprietate pe care reclamanții își întemeiază acțiunea în revendicare, imobilul este insuficient descris pentru, ca prin comparare să fie preferat titlul pârâtei care își are izvorul în lege. - în mod greșit instanța de fond a înlăturat apărările pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, atunci când a reținut că, valoarea acțiunilor deținute de stat la SC ICE SA este mai mică decât valoarea corespunzătoare a imobilului revendicat. Greșit instanța de fond și-a întemeiat soluția și pe dispozițiilor art. 1 alin. (4) și art. 5 din Legea nr. 112/1995, deși reclamanții nu aveau calitatea de chiriași în imobil la data introducerii acțiunii.

În privința disjungerii cererii reconvenționale formulată de SC ICE SA București se susține că trebuia trimisă instanței competente în vederea soluționării; Pârâta A.V.A.S. critică sentința instanței de fond sub aspectul greșitei respingeri a excepției privind lipsa calității procesuale pasive a sa, ce rezultă din faptul că aceasta nu are în patrimoniu imobile pe care să le vândă societăților comerciale. Faptul că era proprietarul acțiunilor, deci al capitalului social, al societății nu putea să transforme această instituție și în proprietarul patrimoniului societății. Pe fondul cauzei se susține că nefiind proprietarul imobilului, reclamantul nu se putea îndrepta împotriva sa cu o cerere având ca obiect revendicarea.

Instanța de apel a reținut că imobilul casă aflat în litigiu, a fost dobândit în proprietate de către H.A., autoarea reclamanților prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 25 din 5 ianuarie 1893 la Tribunalul Iași, secția a III-a , adresa privind numărul și numele străzii fiind schimbată pe parcursul anilor, așa cum corect s-a reținut de către instanța de fond. De asemenea, s-a dovedit preluarea lui de către stat fără titlu, dată de la care s-a aflat în folosința mai multor instituții, ca în cele din urmă, în cadrul procesului de privatizare, să ajungă în patrimoniul SC ICE SA București.

Față de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a reținut după un prim ciclu procesual cu putere de lucru judecat, că la data semnării actului de vânzare-cumpărare numărul 130 din 1 aprilie 1999, pârâta parcursese întregul proces de privatizare și a transmis toate drepturile și obligațiile sale, inclusiv patrimoniul, în mod corect instanța de fond a concluzionat că acțiunea în revendicare impune rezolvarea conflictului între titluri, respectiv titlul de proprietate al reclamanților intimați, veridicitatea, autenticitatea și puterea lui probantă, raportat la titlul de proprietate prezentat de recurenții pârâți, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 130/1999. Raportul de expertiză tehnică, întocmit în cauză de expertul R.P., a confirmat identitatea între imobilul ocupat în prezent de pârâta SC ICE SA București și cel care a aparținut autoarei reclamanților intimați.

Este adevărat, că prin același raport de expertiză s-a evidențiat că terenul liber de construcții este de 284 mp, aproape identic cu suprafața de 300 mp, identificată în patrimoniul SC ICE SA București, dar se stabilește că terenul face parte din imobilul ce a aparținut autoarei reclamanților. Î n raport de aceste considerente, primele două motive de apel s-au reținut ca neîntemeiate. De altfel și al treilea motiv s-a apreciat ca neîntemeiat, avându-se în vedere că, potrivit art. 315 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru instanțele de fond investite cu rejudecarea după casare.

În speță, prin decizia de casare s-a dispus necesitatea suplimentării probelor pentru a se stabili dacă imobilul ce a aparținut autoarei reclamanților și cel dobândit de pârâtă este identic. Conformându-se acestor dispoziții în rejudecare s-au administrat probe ce au condus la concluzia că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și a identității lui cu cel deținut de pârâți. Comparând drepturile autorilor de la care provin cele două titluri în discuție, s-a reținut că instanța de fond în mod corect a dat eficiență contractului de vânzare-cumpărare, care constituie titlul reclamanților, constatând că provine de la un autor preferabil celui al statului, care așa cum rezultă din ansamblul probelor administrate a preluat imobilul în mod abuziv, fără titlu și prin violență.

Toate celelalte critici s-au reținut ca nefondate, în sensul că s-a înlăturat incidența art. 20 din Legea nr. 10/2001, deoarece valoarea imobilului revendicat este mai mare decât valoarea acțiunilor deținute de către stat la SC ICE SA București, că instanța de fond s-a referit și la dispozițiile art. 1 alin. (4) și art. 5 din Legea nr. 112/1995, numai pentru a sublinia un principiu general de drept, potrivit căruia un imobil preluat abuziv, fără titlu legal, trebuie să se întoarcă în posesia adevăraților proprietari. Corect s-a reținut și aplicarea art. 165 C. proc. civ. și art. 244 alin. (1) C. proc. civ. , conform cărora s-a disjuns și suspendat judecata cererii reconvenționale până la soluționarea definitivă a acțiunii principale, depinzând în mod concret de soluționarea acesteia.

În ceea ce privește apelul pârâtei A.V.A.S., s-a reținut că aceasta a încheiat în cadrul procesului de privatizare contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 130 din 1 aprilie 1999, cu intervenienta SC R. SA București, devenind acționar majoritar al SC ICE SA București, care, deținând 91,40% din acțiuni, apelantei i-au rămas numai 0,73% acțiuni. Invocând decizia civilă nr. 3652 din 26 februarie 2003, pronunțată de fosta Curte Supremă de Justiție, care este obligatorie pentru judecătorii fondului, conform dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a reținut că a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de apelantă prin respingerea ei, și pe cale de consecință, instanța de fond corect ar fi admis cererea de arătare a titularului dreptului privind pe SC R. SA și A.V.A.S.

Cu privire la susținerile apelantei pe fondul cauzei referitoare la dreptul de proprietate al reclamanților s-a reținut că s-au soluționat prin motivarea detailată a răspunsurilor date la apelul celorlalte pârâte. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Iași a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta A.V.A.S. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel, a apreciat eronat probatoriul administrat și în raport de textele legale puse în discuție, greșit a ajuns la concluzia că ar fi proprietar al imobilului solicitat, ceea ce a dus la admiterea acțiunii și a cererii privind arătarea titularului dreptului și la obligarea sa la restituirea în natură a imobilului în litigiu.

Învederează în acest sens, că administrează în numele statului acțiunile deținute de societățile comerciale și nu imobilele aflate în patrimoniul acestora. Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează: Recurenta a încheiat, în cadrul procesului de privatizare al pârâtei SC ICE SA contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 130 din 1 aprilie 1999 cu intervenienta intimată SC R. SA, în urma căruia aceasta a devenit acționar majoritar al SC ICE SA București prin deținerea unui nr. de 91,40 % din acțiuni, restul de 0,73% fiind păstrate de pârâtă. A.V.A.S., reprezintă autoritatea statului care administrează și valorifică active ale statului, administrând în numele acestuia acțiunile deținute la societățile comerciale, împrejurare ce nu conduce în mod automat la ideea că, implicit, administrează și imobilele evidențiate în patrimoniul societăților.

Singurul proprietar al imobilelor evidențiate în patrimoniul unei societăți este numai acea societate. A.V.A.S. -ul în calitate de acționar, nu poate înstrăina respectivele imobile, nu le poate închiria ori să culeagă fructele de pe urma acestora. Singura îndreptățită la aceste operațiuni juridice este proprietarul, deci, societatea și nu acționarul. Recurentul, fiind proprietarul acțiunilor, deci al capitalului social al societății, nu poate fi și proprietarul patrimoniului societății, astfel că în mod greșit s-a reținut calitatea sa procesuală pasivă, care a dus la admiterea acțiunii și a cererii privind arătarea titularului dreptului. Susținerea instanței de apel cu privire la împrejurarea că judecătorii instanței de fond au respectat dispozițiile deciziei civile nr. 3652 din 26 septembrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție asupra recursului în anulare, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. prin care s-ar fi dezlegat problema de drept vizând excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei prin respingerea excepției, este neîntemeiată. Prin hotărârea respectivă, instanța a dispus numai suplimentarea probelor pentru identificarea imobilului din litigiu. În aceste condiții, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți nu a făcut obiectul unei probleme de drept dezlegate. Față de considerentele arătate anterior se reține că, recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cauză. În consecință, în mod greșit instanțele au reținut calitatea procesuală pasivă a recurentei, admițând acțiunea și cererea privind arătarea titularului dreptului în persoana A.V.A.S.

-ului și a obligat-o împreună cu celelalte pârâte să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu. Pentru considerentele expuse, urmează ca recursul declarat de A.V.A.S. să fie admis, să se caseze în parte decizia instanței de apel, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond; schimbând în parte această hotărâre, va fi respinsă acțiunea reclamanților împotriva A.V.A.S. pentru lipsa calității procesuale pasive, precum și cererea de arătare a titularului dreptului privind această parte, menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 54 din 22 martie 2006 a Curții de Apel Iași, pe care o casează în parte. Admite apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 420 din 8 aprilie 2005 a Tribunalului Iași, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată împotriva A.V.A.S. pentru lipsa calității procesuale pasive, precum și cererea de arătare a titularului dreptului privind această parte. Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2006.