ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9444/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9444/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului
civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 420 din 8 aprilie
2005, pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă, s-a admis cererea de
intervenție principală pronunțată de intervenienta SC R. SA București;
S-a constatat că, intervenienta SC R.
SA București este acționar majoritar al pârâtei
SC C.P.E.I.E., ICE
SA București;
A fost admisă
cererea pentru arătarea titularului dreptului, formulată de pârâta SC ICE SA
București, privind pe SC SC R. SA București și pe A.V.A.S.;
Au fost respinse excepțiile lipsei calității
procesuale active a reclamanților D.I.M.
și
D.A.S. și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC
ICE SA
București și A.V.A.S.
A fost admisă cererea principală, formulată de
reclamanții D.I.M. și D.A.S. în contradictoriu cu pârâtele SC ICE SA București,
SC R. SA București și A.V.A.S. București.
Au fost obligate pârâtele să lase reclamanților
în deplină proprietate și pașnică posesie
imobilul
situat în Iași, compus din construcție (casă de locuit) și teren aferent în
suprafață de 151 mp, identificat în planul de situație întocmit la data de 23
mai 1994 de
RA L. Iași, Serviciul Proiectare, aflat la fila 20, dosar de
fond nr. 2622/1996 al Judecătoriei Iași.
S-a luat act de
renunțarea reclamanților D.I.M. și D.A.S.
la judecata
cererii conexe (înregistrată sub nr. 22053/1999 al Judecătoriei Iași).
A fost respinsă excepția autorității de lucru
judecat, invocată prin cererea reconvențională în temeiul art. 165 și art. 244
alin. (1) C. proc. civ., s-a disjuns și s-a dispus
suspendarea judecății cererii reconvenționale, formulată de pârâta SC
ICE SA București până la
soluționarea definitivă a acțiunii în
revendicare.
Au fost obligate pârâtele să
plătească reclamanților suma de 19.926.560 lei cheltuieli de
judecată.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții D.I.M. și D.A.S.
și-au dovedit calitatea
procesuală activă în acțiunea în
revendicare prin actele de stare civilă atașate la dosar (certificatele de
moștenitor nr. 144 din 12 iulie 1996, eliberat de BNP K.N. și nr. 77 din 29
octombrie 1998, eliberat de BNP M.M.,) motiv pentru care a fost respinsă
excepția lipsei calității procesuale active a
lor, invocată de pârâta SC ICE SA București.
În acest sens, s-a reținut că reclamanții sunt fiii
defunctei T.M. care, în
calitate de
descendentă de gradul 1 a moștenit-o pe defuncta A.E. Aceasta, la rândul său,
era moștenitoarea defunctei H.A., care, în anul 1893 a dobândit prin contractul
de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 25 din 5 ianuarie 1893 la Tribunalul
Iași, secția a III-a, dreptul de
proprietate asupra imobilului situat în
Iași.
Pe parcursul anilor, numărul poștal al imobilului și
numele străzii au suferit modificări, astfel: în anul 1931 adresa era: „str. L.
nr. 39" conform deciziunii nr. 232 din
20
iunie 1931 a fostului Consiliu Municipal Iași, iar în anul 1935 imobilul figura
la adresa din str.
L. nr. 35, potrivit certificatului nr. 25646 din 4
septembrie 1935.
În urma renumerotării stradale a
imobilelor din anul 1950 și a deciziei nr. 111 din
4 februarie 1991 a Consiliului Municipiului Iași, adresa imobilului
este în prezent str. L.
nr. 22 (anterior str. K.) conform adresei nr.
54497 din 19 noiembrie 1999 a Serviciului de Arhitectură și Urbanism din cadrul
Primăriei Municipiului Iași.
În anul
1952, imobilul a fost preluat de stat prin violență conform declarațiilor
martorilor H.L. și P.A., care au arătat că, în primăvara anului 1952, familia
H. a fost
evacuată forțat cu ajutorul forțelor de ordine,
fiind obligată ca împreună cu ceilalți chiriași ce locuiau în imobil să iasă cu
bunurile în stradă.
Preluarea imobilului de către stat s-a
făcut fără titlu, conform mențiunii olografe, înscrisă
pe matricola nr. 2 (impozite și taxe) a fostului Sfat Popular Iași,
Secția Financiară, din perioada
anilor 1942-1950, „naționalizat prin
Decret 92 și Ord. M.F. 9266/1950"
Faptul că imobilul nu a fost
naționalizat este atestat prin adresa nr. 466 din 22 februarie 1996, emisă de
Arhivele Statului Iași, potrivit căreia, din verificarea situației imobilelor
din Iași
naționalizate conform Decretului
nr. 92/1950, imobilul din Iași, str. L. / K
nr. 22 nu figurează.
Mai mult, Decretul nr. 92/1950 la care
se raportează mențiunea „naționalizat" din
matricola de clădiri se referă la „unele măsuri financiare pentru
modificarea, completarea sau abrogarea unor dispozițiuni din legile de taxe și
impozite" și nu prevede dispoziții privitoare la
naționalizare.
După preluarea imobilului de către stat,
acesta a fost administrat succesiv de către întreprinderea Locuințe și Localuri
Iași, I.C.C.F., Direcția Sanitară Iași, iar din anul 1989, prin
Decizia nr. 81 din 24 martie 1989 a fostului
Comitet Executiv al Consiliului Popular Iași, imobilul a
fost dat în
administrarea Institutului de Cercetări Științifice și Inginerie Tehnologică
pentru Electronică București.
La încetarea activității, activele acesteia au
fost preluate de pârâta SC ICE SA București,
înființată
prin H.G. nr. 206/1991, pârâtă care deține în prezent imobilul revendicat de
reclamanții
D.I.M. și D.A.S.
Identitatea dintre imobilul
cumpărat în anul 1893 de autoarea reclamanților și cel ocupat în
prezent de pârâta SC ICE SA s-a dovedit prin expertiza de specialitate
topografică efectuată în cauză de expert R.P.
Deoarece acțiunea în revendicare este definită ca acțiunea
proprietarului neposesor
împotriva
posesorului neproprietar, iar pârâta SC ICE SA București exercită posesia
asupra imobilului revendicat, instanța de fond a respins excepția lipsei
calității procesuale pasive,
invocată de pârâtă.
Prin efectul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990,
potrivit cărora bunurile din
patrimoniul
societății sunt proprietatea acesteia, pârâta SC ICE SA a dobândit calitatea de
proprietar al acestui imobil.
În cadrul procesului de privatizare a pârâtei, FPS (în
prezent A.V.A.S.) a încheiat cu intervenienta SC R. SA contractul de
vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 130 din
1
aprilie 1999, în urma căruia intervenienta a devenit acționarul majoritar al
societății pârâte SC ICE
SA București.
Potrivit adresei nr. 2969 din 26 noiembrie 1999, emisă de
pârâta SC ICE SA București,
intervenienta
SC R. SA București deține 91,40% din acțiuni, iar FPS a păstrat 0,73% din
acțiuni,
astfel că instanța de fond a admis cererea pentru arătarea titularului
dreptului privitoare la SC R. SA și A.V.A.S. formulată de pârâta SC ICE SA, precum
și cererea de intervenție
în interes
propriu formulată de SC R. SA, aspecte față de care a fost respinsă și excepția
lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta A.V.A.S.
Această împrejurare a fost
reținută ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată
cu privire la un recurs în anulare, decizie care, potrivit art. 315 alin. (1)
C. proc. civ.
este obligatorie pentru judecătorii fondului
cu ocazia rejudecării.
Aceeași instanță a reținut cu putere de lucru judecat că
„la data semnării actului de vânzare-cumpărare din 1 aprilie 1999, pârâta
parcursese întregul proces de privatizare și a
transmis toate drepturile și obligațiile sale, inclusiv patrimoniul
său, asupra căruia a avut drept
de proprietate privată".
S-a reținut că acțiunea în revendicare aduce în discuție
conflictul între titluri, întrucât
reclamanții
au prezentat ca mod de dobândire a proprietății contractul de vânzare-cumpărare
din
1893, iar pârâta SC ICE SA București a dobândit același drept prin
efectul legii (Legea nr. 15/1990).
Comparând drepturile autorilor de la care provin
titlurile, tribunalul a dat eficiență contractului de vânzare-cumpărare
încheiat în anul 1893, pentru că provine de la un autor al
cărui titlu este preferabil față de al Statului,
care, a preluat imobilul în mod abuziv, fără temei
legal, prin uzul
violenței și care, în conformitate cu principiul
nemo plusjuris ad alium
transfere potest quam ipse habeat
, în sensul că nu a putut transmite
pârâtei SC ICE SA București mai mult decât a avut el însuși.
S-a invocat de către pârâta SC R. SA
buna-credință la cumpărarea pachetului
majoritar
de acțiuni ale SC ICE SA București, în contextul art. 46 alin. (2) din Legea
nr. 10/2001,
care prevăd că actele juridice de înstrăinare, inclusiv
cele făcute în cadrul procesului de
privatizare,
având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate
absolută, în
afară de cazul în care au fost încheiate cu buna-credință.
Însă, contractul de vânzare-cumpărare nr. 130 din 1
aprilie 1999, încheiat între FPS și SC R. SA, nu intră sub incidența
dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind
supus regimului nulității de drept comun și deci,
principiului invocat mai sus, întrucât obiectul
contractului nu l-au
constituit activele imobiliare ale SC ICE SA București, ci dreptul de
proprietate incorporală asupra părții din capitalul social deținut de stat la
această societate, înstrăinarea nefiind una cu titlu particular.
În plus, în materie imobiliară simpla bună-credință nu
este suficientă pentru a valida
dobândirea
unui drept de la un neproprietar, astfel că, în cadrul acțiunii în revendicare
promovată de adevăratul proprietar, subdobânditorul nu se poate apăra valabil
prin invocarea bunei-credințe.
Deși, pârâta SC ICE SA București le-a invocat în cauză, nu
au aplicabilitate nici dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, deoarece
pârâtele SC ICE SA și SC SC R. SA nu fac parte din categoria persoanelor
juridice prevăzute de acest text de lege, nefiind instituții
publice, la fel cum nu au aplicabilitate nici
dispozițiile din art. 27 alin. (1) din același act normativ,
pentru că
imobilul nu a fost preluat de către stat cu titlu valabil, ci fără titlu.
Cu toate că interesul administrării probei a aparținut
pârâtelor, acestea nu au dovedit
incidența
în cauză a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001, în sensul nedovedirii
că valoarea
acțiunilor deținute de stat la SC ICE SA este mai mică decât
valoarea corespunzătoare a imobilului revendicat de reclamanți, situație în
care instanța a reținut că restituirea în natură a imobilului nu este îngrădită
de nici un text de lege.
Pe de altă parte, SC ICE SA București nu a dovedit nici
faptul că, urmare a restituirii
imobilului
către foștii proprietari ar împiedica continuarea activității și ar supune
dizolvării și
lichidării societatea, pentru a fi incidente dispozițiile
art. 32
4
alin. (4) din Legea nr.
99/1999
privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, ce prevăd că în
această situație, imobilele evidențiate în patrimoniul societăților comerciale
privatizate sau în curs de
privatizare nu se restituie în natură.
Regula restituirii în natură
a imobilelor către foștii proprietari este întărită de legiuitor prin
dispozițiile art. 32
4
alin. (2) din aceeași lege, care
prevăd, că instituțiile publice implicate în privatizare, vor plăti
societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare o despăgubire
care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea
în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii
proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă.
Față de aceste considerente a fost admisă acțiunea în
revendicare.
În privința cererii
reconvenționale, s-a invocat de către reclamanți excepția autorității de lucru
judecat, excepție ce s-a respins, cu motivarea că nu sunt întrunite condițiile
prevăzute de
art. 1201 C. civ., neexistând identitate de
cauză între litigiul de față și cel avut în vedere la pronunțarea sentinței
civile nr. 12851 din 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Iași.
În temeiul art. 165 și art.
244 alin. (1) C. proc. civ. a fost disjunsă și
suspendată
judecata cererii reconvenționale până la soluționarea definitivă a acțiunii în
revendicare.
De asemenea, în temeiul art.
246 C. proc. civ., instanța a luat act de renunțarea reclamanților la judecata
cererii conexe, înregistrată sub nr. 22053 /1999 pe rolul Judecătoriei
Iași, conform declarațiilor autentificate sub nr. 119 și 122 din 15
februarie 2000 la BNP C.C., aflate în dosar nr. 16018/1999 al Judecătoriei
Iași.
]
Curtea de Apel Iași, secția
civilă, prin decizia nr. 54 din 22 martie 2006 a respins apelurile
formulate de SC R. SA București, A.V.A.S. și SC C.P.P.E.E.I.E.- ICE SA
București împotriva sentinței civile nr. 420 din 8 aprilie 2005 a Tribunalului
Iași.
Apelantele au fost obligate
să plătească intimaților reclamanți D.I.M. și
D.A.S. - 200
RON cheltuieli de judecată în apel.
Pârâtele SC R. SA și SC ICE
SA au criticat sentința instanței de fond pentru
următoarele
motive:
- titlul pe care reclamanții
își întemeiază acțiunea în revendicare nu conține
suficiente
date pentru identificarea imobilului, construcție și teren, deoarece în
contract nu este indicată suprafața de teren ocupată sau liberă ce face
obiectul vânzării și nici caracteristicile construcției;
- din probatoriul
administrat în cauză nu rezultă identitate între imobilul
revendicat
și cel aflat în proprietatea SC ICE SA București;
Astfel, prin acțiune,
reclamanții au revendicat imobilul construcție format din parter și etaj,
situat în Iași, str. L. nr. 55 și terenul aferent în suprafață de 151 mp. Or,
din raportul de expertiză reiese fără echivoc că terenul aferent construcției
este de 294 mp, suprafață aproape
identică cu cea de 300
mp, identificată în patrimoniul SC ICE SA și nu de 151 mp, așa cum au solicitat
reclamanții.
Hotărârea instanței de fond indică dispozițiile art. 315
C. proc. civ.
civilă referitoare la
obligativitatea respectării în caz de rejudecare a dispozițiilor obligatorii
ale deciziei civile nr. 3652 din 26 septembrie 2003, pronunțată de fosta Curte
Supremă
de Justiție.
Se arată că, prin decizia de
casare s-a dispus suplimentarea probelor pentru a se stabili dacă
imobilul din litigiu, pretins a fi aparținut autoarei reclamanților,
este identic cu cel din
patrimoniul
pârâtei. Or, nu s-a dovedit această identitate, pentru că în titlul de
proprietate pe care
reclamanții își întemeiază acțiunea în revendicare,
imobilul este insuficient descris pentru, ca prin comparare să fie preferat
titlul pârâtei care își are izvorul în lege.
- în mod greșit instanța de
fond a înlăturat apărările pârâtei privind aplicarea
dispozițiilor
art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, atunci când a reținut că, valoarea
acțiunilor deținute de stat la SC ICE SA este mai mică decât valoarea
corespunzătoare a imobilului revendicat.
Greșit instanța de fond și-a
întemeiat soluția și pe dispozițiilor art. 1 alin. (4)
și
art. 5 din Legea nr. 112/1995, deși reclamanții nu aveau calitatea de chiriași
în imobil la data introducerii acțiunii.
În privința disjungerii
cererii reconvenționale formulată de SC ICE SA București se susține
că trebuia trimisă instanței competente în vederea soluționării;
Pârâta A.V.A.S. critică sentința instanței de fond sub
aspectul greșitei respingeri a excepției
privind
lipsa calității procesuale pasive a sa, ce rezultă din faptul că aceasta nu are
în patrimoniu
imobile pe care să le vândă societăților comerciale.
Faptul că era proprietarul acțiunilor, deci al capitalului social, al
societății nu putea să transforme această instituție și în proprietarul
patrimoniului societății.
Pe fondul cauzei se susține că nefiind proprietarul
imobilului, reclamantul nu se putea îndrepta împotriva sa cu o cerere având ca
obiect revendicarea.
Instanța de apel a reținut
că imobilul casă aflat în litigiu, a fost dobândit în proprietate de către
H.A., autoarea reclamanților prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat
sub nr. 25 din 5 ianuarie 1893 la Tribunalul Iași, secția
a III-a , adresa privind numărul și numele
străzii
fiind schimbată pe parcursul anilor, așa cum corect s-a reținut de către
instanța de fond.
De asemenea, s-a dovedit preluarea lui de către stat fără
titlu, dată de la care s-a aflat în
folosința
mai multor instituții, ca în cele din urmă, în cadrul procesului de
privatizare, să ajungă
în patrimoniul SC ICE SA București.
Față de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care
a reținut după un prim ciclu procesual cu putere de lucru judecat, că la data
semnării actului de vânzare-cumpărare numărul 130 din 1 aprilie 1999, pârâta
parcursese întregul proces de privatizare și a transmis toate drepturile
și obligațiile sale, inclusiv patrimoniul, în mod
corect instanța de fond a concluzionat că acțiunea
în revendicare impune
rezolvarea conflictului între titluri, respectiv titlul de proprietate al
reclamanților intimați, veridicitatea, autenticitatea și puterea lui probantă,
raportat la titlul de proprietate prezentat de recurenții pârâți, respectiv
contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 130/1999.
Raportul de expertiză tehnică, întocmit în cauză de
expertul R.P., a confirmat
identitatea
între imobilul ocupat în prezent de pârâta SC ICE SA București și cel care a
aparținut
autoarei reclamanților intimați.
Este adevărat, că prin același raport de expertiză s-a
evidențiat că terenul liber de construcții este de 284 mp, aproape identic cu
suprafața de 300 mp, identificată în patrimoniul
SC ICE SA București, dar se stabilește că terenul face parte din
imobilul ce a aparținut autoarei
reclamanților.
Î
n raport de aceste considerente,
primele două motive de apel s-au reținut ca neîntemeiate.
De altfel și al treilea
motiv s-a apreciat ca neîntemeiat, avându-se în vedere că, potrivit art. 315 C.
proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs asupra problemelor de drept
dezlegate
și asupra necesității administrării unor probe
sunt obligatorii pentru instanțele de fond investite cu rejudecarea după
casare.
În speță, prin decizia de casare s-a dispus necesitatea
suplimentării probelor pentru a se stabili dacă imobilul ce a aparținut
autoarei reclamanților și cel dobândit de pârâtă este identic.
Conformându-se acestor dispoziții în rejudecare
s-au administrat probe ce au condus la concluzia că reclamanții au făcut dovada
dreptului de proprietate asupra imobilului și a identității lui cu cel
deținut
de pârâți.
Comparând drepturile
autorilor de la care provin cele două titluri în discuție, s-a reținut că
instanța de fond în mod corect a dat eficiență contractului de
vânzare-cumpărare, care constituie titlul reclamanților, constatând că provine
de la un autor preferabil celui al statului, care așa cum
rezultă
din ansamblul probelor administrate a preluat imobilul în mod abuziv, fără
titlu și prin violență.
Toate celelalte critici s-au reținut ca nefondate, în
sensul că s-a înlăturat incidența art. 20 din Legea nr. 10/2001, deoarece
valoarea imobilului revendicat este mai mare decât valoarea acțiunilor deținute
de către stat la SC ICE SA București, că instanța de fond s-a referit și la
dispozițiile art. 1 alin. (4) și art. 5 din Legea nr. 112/1995, numai pentru a
sublinia un principiu
general de drept,
potrivit căruia un imobil preluat abuziv, fără titlu legal, trebuie să se
întoarcă în
posesia adevăraților proprietari.
Corect s-a reținut și
aplicarea art. 165 C. proc. civ. și art. 244 alin. (1) C. proc. civ.
, conform cărora s-a disjuns și suspendat judecata cererii
reconvenționale până la soluționarea definitivă a acțiunii principale,
depinzând în mod concret de soluționarea acesteia.
În ceea ce privește apelul pârâtei A.V.A.S., s-a reținut
că aceasta a încheiat în cadrul
procesului
de privatizare contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 130 din 1 aprilie
1999, cu intervenienta SC R. SA București, devenind acționar majoritar al SC
ICE SA București,
care, deținând 91,40% din acțiuni, apelantei i-au
rămas numai 0,73% acțiuni.
Invocând decizia civilă nr. 3652 din 26 februarie 2003,
pronunțată de fosta Curte Supremă de Justiție, care este obligatorie pentru
judecătorii fondului, conform dispozițiilor art. 315 alin. (1)
C. proc. civ., s-a reținut că a fost soluționată
excepția lipsei calității procesuale pasive,
invocată de apelantă prin
respingerea ei, și pe cale de consecință, instanța de fond corect ar fi admis
cererea de arătare a titularului dreptului privind pe SC R. SA și A.V.A.S.
Cu privire la susținerile apelantei pe fondul cauzei
referitoare la dreptul de proprietate al
reclamanților
s-a reținut că s-au soluționat prin motivarea detailată a răspunsurilor date la
apelul
celorlalte pârâte.
Împotriva deciziei pronunțată
de Curtea de Apel Iași a declarat recurs, în termenul prevăzut
de lege, pârâta A.V.A.S.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurenta a arătat că instanța de
apel, a
apreciat eronat probatoriul administrat și în raport de textele legale puse în
discuție, greșit a ajuns la concluzia că ar fi proprietar al imobilului
solicitat, ceea ce a dus la admiterea acțiunii și a cererii privind arătarea
titularului dreptului și la obligarea sa la restituirea în natură a imobilului
în
litigiu.
Învederează în acest sens,
că administrează în numele statului acțiunile deținute de
societățile
comerciale și nu imobilele aflate în patrimoniul acestora.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Recurenta a încheiat, în
cadrul procesului de privatizare al pârâtei SC ICE SA contractul de
vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 130 din 1 aprilie 1999 cu intervenienta
intimată SC R. SA,
în urma căruia aceasta a devenit
acționar majoritar al SC ICE SA București prin deținerea unui nr. de 91,40 %
din acțiuni, restul de 0,73% fiind păstrate de pârâtă.
A.V.A.S., reprezintă
autoritatea statului care administrează și valorifică active ale statului,
administrând în numele acestuia acțiunile deținute la societățile comerciale,
împrejurare ce nu
conduce în mod automat la ideea că,
implicit, administrează și imobilele evidențiate în patrimoniul societăților.
Singurul
proprietar al imobilelor evidențiate în patrimoniul unei societăți este numai
acea
societate.
A.V.A.S. -ul în calitate de acționar, nu poate
înstrăina respectivele imobile, nu le poate
închiria
ori să culeagă fructele de pe urma acestora. Singura îndreptățită la aceste
operațiuni
juridice este proprietarul, deci, societatea și nu
acționarul.
Recurentul, fiind
proprietarul acțiunilor, deci al capitalului social al societății, nu poate fi
și
proprietarul patrimoniului societății, astfel că în mod
greșit s-a reținut calitatea sa procesuală pasivă, care a dus la admiterea
acțiunii și a cererii privind arătarea titularului dreptului.
Susținerea instanței de apel
cu privire la împrejurarea că judecătorii instanței de fond au respectat
dispozițiile deciziei civile nr. 3652 din 26 septembrie 2003, pronunțată de
Curtea Supremă de Justiție asupra recursului în anulare, potrivit dispozițiilor
art. 315 alin. (1) C. proc. civ. prin care s-ar fi dezlegat problema de drept
vizând excepția lipsei calității procesuale pasive a
recurentei
prin respingerea excepției, este neîntemeiată. Prin hotărârea respectivă,
instanța a dispus numai suplimentarea probelor pentru identificarea imobilului
din litigiu. În aceste condiții, excepția lipsei calității procesuale pasive a
acestei părți nu a făcut obiectul unei probleme de drept dezlegate. Față de
considerentele arătate anterior se reține că, recurentul nu are calitate
procesuală pasivă în cauză.
În consecință, în mod greșit
instanțele au reținut calitatea procesuală pasivă a recurentei, admițând
acțiunea și cererea privind arătarea titularului dreptului în persoana A.V.A.S.
-ului și a
obligat-o împreună cu celelalte pârâte să lase
reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.
Pentru considerentele expuse, urmează ca recursul declarat
de A.V.A.S. să fie admis, să se
caseze în
parte decizia instanței de apel, în sensul admiterii apelului declarat de
pârâtă împotriva
sentinței instanței de fond; schimbând în parte această
hotărâre, va fi respinsă acțiunea reclamanților împotriva A.V.A.S. pentru lipsa
calității procesuale pasive, precum și cererea de arătare a titularului
dreptului privind această parte, menținându-se celelalte dispoziții ale
hotărârilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite
recursul declarat de reclamantul pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 54 din
22 martie 2006 a Curții de Apel Iași, pe care o casează în parte.
Admite apelul declarat de A.V.A.S. împotriva
sentinței civile nr. 420 din 8 aprilie 2005 a
Tribunalului Iași, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acțiunea
formulată împotriva A.V.A.S. pentru lipsa calității procesuale pasive, precum
și
cererea de arătare a titularului dreptului privind această parte.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2006.