ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4894/2009

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 387 din 18

mai 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 739/117/2007 a fost

respinsă acțiunea formulată de reclamantul S.E., în contradictoriu cu pârâta SC

L.C.S. C. SA (în prezent SC F. SA), pentru anularea Dispoziției nr. 14 din 8

ianuarie 2007 emisă de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj

pronunțată în dosarul nr. 3442/2004 a fost admisă, în parte, acțiunea aceluiași

reclamant formulată împotriva aceleiași pârâte și a fost obligată pârâta să

emită în favoarea reclamantului o decizie pentru stabilirea măsurilor

reparatorii în echivalent pentru cota de 377/777 din imobilul ce a fost înscris

în C.F. 5683 Cluj nr. top 5112/2, această sentință devenind irevocabilă prin

respingerea căilor de atac.

În executarea acestei sentințe,

pârâta a emis Dispoziția nr. 1452 din 1 septembrie 2006 prin care a propus

acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

Prin încheierea nr. 9633/2006 a

Judecătoriei Cluj-Napoca a fost aplicată pârâtei o amendă civilă în cuantum de

50 lei/zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației stipulate prin titlul

executoriu, respectiv sentința nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj,

considerându-se că Dispoziția nr. 1452/2006 emisă de pârâtă nu întrunește

această cerință.

Pârâta a emis o nouă dispoziție,

respectiv nr. 14 din 8 ianuarie 2007, prin care a propus acordarea

despăgubirilor corespunzătoare valorii imobilului de 250 Euro/mp și a trimis

documentația la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Reclamantul a contestat nivelul

despăgubirilor stabilite de către pârâtă.

Prima instanță a respins cererea

reclamantului, apreciind că valoarea imobilelor și stabilirea nivelului

măsurilor reparatorii prin echivalent se face, după apariția Legii nr.

247/2005, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Titlul VII al acestei

legi.

S-a apreciat că această modalitate

legală se aplică inclusiv dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 247/2005 și, cu atât mai mult, se aplică în situația în care

dispoziția este emisă după adoptarea acestei legi.

S-a mai reținut că, prin sentința

civilă nr. 511 /2005 a Tribunalului Cluj nu a fost individualizată măsura

reparatorie cuvenită reclamantului și nici nivelul acesteia, rămânând în

sarcina pârâtei să propună una dintre măsurile reparatorii prin echivalent

prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen legal, reclamantul, solicitând schimbarea acesteia în

sensul admiterii cererii sale.

Reclamantul a criticat această

hotărâre, pe motiv că tinde la anularea efectelor titlului său executoriu și

ale încheierii civile nr. 9663/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca, apreciind că

singura modalitate legală de valorificare a drepturilor sale o constituie plata

efectivă a unor despăgubiri de către pârâtă în cuantumul stabilit de către

instanță și nu acordarea unor despăgubiri prin Fondul Proprietatea.

Prin decizia civilă nr. 361/A din 18

octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că prin Decizia nr. 14 din 8 ianuarie 2007 emisă de

către pârâtă, a fost adusă la îndeplinire sentința civilă nr. 511/2005 a

Tribunalului Cluj.

S-a constatat, de asemenea, că

obiectul cauzei deduse judecății în fața primei instanțe a constat în

cenzurarea dispoziției emisă de către pârâtă în ceea ce privește valoarea

suprafeței de 377 mp teren, reclamantul fiind nemulțumit de suma de 250 Euro/mp

precizată în cuprinsul dispoziției.

Deși acesta era obiectul cauzei

deduse judecății în prima instanță, în apel, reclamantul a formulat critici

suplimentare, susținând că singura modalitate legală de valorificare a

drepturilor sale o constituie

plata efectivă a unor despăgubiri de către intimată,

însă, această cerere a fost apreciată ca o cerere nouă invocată pentru prima

dată în apel și a fost respinsă ca inadmisibilă.

În ceea ce privește critica privind

valoarea de 250 Euro/mp, reclamantul nu a solicitat, în motivele de apel,

administrarea de probe noi în acest sens, probe pe care nu le-a propus

instanței nici oral.

S-a mai apreciat de către instanța

de apel că prin titlul executoriu nu au fost individualizate măsurile

reparatorii, însă, pârâta și-a îndeplinit această obligație prin aceea că a

constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent,

stabilind și o valoare estimativă a imobilului, iar reclamantul nu și-a dovedit

susținerile, nereușind să demonstreze că valoarea terenului în litigiu este mai

mare decât cea individualizată prin dispoziție.

Împotriva acestei decizii, a

formulat recurs reclamantul S.E., aducându-i următoarele critici.

În mod greșit instanța de apel a

reținut că cererea sa de chemare în judecată a fost extrem de sumară, aceasta

fiind de fapt concretă și clară, reclamantul solicitând stabilirea justă a

despăgubirilor care îi revin.

A arătat, de asemenea, că a

solicitat și efectuarea unei expertize tehnice în acest sens, însă cererea a

fost respinsă de către Tribunalul Cluj.

Cu toate acestea, nici instanța de

apel nu a luat în considerare adeverința eliberată de către Agenția Imobiliară SC

E.I. SRL care a fost depusă de către reclamant la dosarul cauzei.

Reclamantul mai critică faptul că

instanța de apel nu a observat că dispoziția emisă de către pârâtă nu satisface

cerințele stabilite de lege, în sensul că prin sentința civilă nr. 511/2005 a

Tribunalului Cluj pârâta a fost obligația să emită o decizie și nu o

dispoziție, iar dispoziția emisă nu respectă dispozițiile articolelor de lege

invocate în cuprinsul ei.

Reclamantul a precizat că trebuia să

i se ceară acordul atunci când a fost emisă dispoziția respectivă, iar acest

lucru nu s-a întâmplat și că respectiva dispoziție a fost emisă cu întârziere,

deoarece sentința civilă nr. 511/2005 pronunțată de Tribunalul Cluj a devenit executorie

începând cu 15 iulie 2005, iar dispoziția respectivă a fost emisă la data de 8

ianuarie 2007.

Se mai susține de către reclamant că

pârâta a depus dosarul complet, privind despăgubirile prin echivalent cuvenite

lui, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 20

decembrie 2006, deși pe rolul instanțelor judecătorești existau litigii cu

privire la dispoziția emisă de către pârâtă.

Dispoziția nr. 14 din 8 ianuarie

2007 a fost transmisă la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fără

a se respecta termenul în care această dispoziție putea fi atacată de către

reclamant în fața instanțelor judecătorești, încălcându-se astfel, încă o dată,

dispozițiile legale.

La data de 23 mai 2008, pârâta-intimată SC F. SA (fostă SC C. SA) a

depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului.

La aceeași dată, intervenienta SC

L.C.S. I. SA a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenție în interesul

pârâtei SC F. SA ( fostă SC C. SA), solicitând respingerea recursului, arătând

că în urma unui proces de divizare a devenit unitatea deținătoare a acestui

imobil și că, în cauza de față, se aplică dispozițiile art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, republicată și modificată.

Analizând decizia recurată, prin raportare la

criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce urmează :

Deși reclamantul nu precizează

temeiul legal al criticilor formulate, din analiza acestor critici, Înalta

Curte consideră că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., reclamantul considerând că s-a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor legale cu privire la stabilirea contravalorii măsurilor

reparatorii prin echivalent la care este îndreptățit.

În mod legal, atât prima instanță

cât și instanța de apel au reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în sensul că stabilirea valorii

efective a măsurilor reparatorii prin echivalent se face de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar reclamantul, în cazul în care

este nemulțumit de această valoare, va putea să o conteste în fața instanței de

contencios

administrativ, această procedură fiind stabilită de

legiuitor tot în cuprinsul Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Acest lucru este indubitabil, cu

atât mai mult cu cât ambele dispoziții, atât Dispoziția nr. 1452/2006 cât și

Dispoziția nr. 14/2007, au fost emise după modificarea Legii nr. 10/2001 prin

Legea nr. 247/2005, această din urmă lege stabilind calea de urmat în cazul

acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, procedura respectivă fiind

prevăzută în Titlul VII al acestei legi, în acest sens fiind și dispozițiile

Deciziei nr. 52/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Prin urmare, este lipsit de

importanță faptul că s-a reținut prin dispoziția emisă de către pârâtă o

valoare a terenului de 250 Euro/mp, deoarece Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor urmează să facă propria evaluare asupra contravalorii

despăgubirilor ce se cuvin reclamantului, iar acesta are la îndemână, în cazul

în care este nemulțumit de valoarea rezultată, o acțiune în fața instanței de

contencios administrativ.

În ceea ce privește critica cu

privire la faptul că dosarul reclamantului a fost transmis la Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de soluționarea, în mod irevocabil, a

plângerilor formulate împotriva dispozițiile emise de către pârâtă, nici

aceasta nu poate fi reținută, deoarece această procedură s-a dovedit a fi cea

corectă și legală, iar reclamantul, prin faptul că a atacat aceste dispoziții,

nu a făcut decât să prelungească în mod inutil termenul la care urma să i se

stabilească contravaloarea efectivă a măsurilor reparatorii prin echivalent ce

i se cuvin de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acest

lucru urmând să se întâmple abia de acum înainte.

Având în vedere cele arătate mai

sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul, ca nefondat.

În ceea ce privește cererea de

intervenție formulată de către intervenienta SC L.C.S. I. SA în interesul

pârâtei SC F. SA ( fostă SC C. SA ), aceasta urmează a fi admisă având în

vedere soluția cu privire la recursul reclamantului, apreciind că nu este

important faptul că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, ci faptul că reclamantul este îndreptățit la măsuri

reparatorii prin echivalent și că procedura de urmat este cea prevăzută de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

S.E.

împotriva deciziei nr. 361/A din 18 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția civilă, ca nefondat.

Admite cererea de intervenție formulată

de SC L.C.S. I. SA în interesul pârâtei SC F. SA ( fostă SC C. SA )

Cluj-Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 27 aprilie 2009.