ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4894/2009

Asupra recursului civil de față; Prin sentința civilă nr. 387 din 18 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 739/117/2007 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S.E., în contradictoriu cu pârâta SC L.C.S. C. SA (în prezent SC F. SA), pentru anularea Dispoziției nr. 14 din 8 ianuarie 2007 emisă de pârâtă. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr. 3442/2004 a fost admisă, în parte, acțiunea aceluiași reclamant formulată împotriva aceleiași pârâte și a fost obligată pârâta să emită în favoarea reclamantului o decizie pentru stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent pentru cota de 377/777 din imobilul ce a fost înscris în C.F.

5683 Cluj nr. top 5112/2, această sentință devenind irevocabilă prin respingerea căilor de atac. În executarea acestei sentințe, pârâta a emis Dispoziția nr. 1452 din 1 septembrie 2006 prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Prin încheierea nr. 9633/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost aplicată pârâtei o amendă civilă în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației stipulate prin titlul executoriu, respectiv sentința nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj, considerându-se că Dispoziția nr. 1452/2006 emisă de pârâtă nu întrunește această cerință. Pârâta a emis o nouă dispoziție, respectiv nr. 14 din 8 ianuarie 2007, prin care a propus acordarea despăgubirilor corespunzătoare valorii imobilului de 250 Euro/mp și a trimis documentația la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Reclamantul a contestat nivelul despăgubirilor stabilite de către pârâtă. Prima instanță a respins cererea reclamantului, apreciind că valoarea imobilelor și stabilirea nivelului măsurilor reparatorii prin echivalent se face, după apariția Legii nr. 247/2005, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Titlul VII al acestei legi. S-a apreciat că această modalitate legală se aplică inclusiv dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 și, cu atât mai mult, se aplică în situația în care dispoziția este emisă după adoptarea acestei legi. S-a mai reținut că, prin sentința civilă nr. 511 /2005 a Tribunalului Cluj nu a fost individualizată măsura reparatorie cuvenită reclamantului și nici nivelul acesteia, rămânând în sarcina pârâtei să propună una dintre măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii sale. Reclamantul a criticat această hotărâre, pe motiv că tinde la anularea efectelor titlului său executoriu și ale încheierii civile nr. 9663/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca, apreciind că singura modalitate legală de valorificare a drepturilor sale o constituie plata efectivă a unor despăgubiri de către pârâtă în cuantumul stabilit de către instanță și nu acordarea unor despăgubiri prin Fondul Proprietatea. Prin decizia civilă nr. 361/A din 18 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin Decizia nr. 14 din 8 ianuarie 2007 emisă de către pârâtă, a fost adusă la îndeplinire sentința civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj. S-a constatat, de asemenea, că obiectul cauzei deduse judecății în fața primei instanțe a constat în cenzurarea dispoziției emisă de către pârâtă în ceea ce privește valoarea suprafeței de 377 mp teren, reclamantul fiind nemulțumit de suma de 250 Euro/mp precizată în cuprinsul dispoziției. Deși acesta era obiectul cauzei deduse judecății în prima instanță, în apel, reclamantul a formulat critici suplimentare, susținând că singura modalitate legală de valorificare a drepturilor sale o constituie plata efectivă a unor despăgubiri de către intimată, însă, această cerere a fost apreciată ca o cerere nouă invocată pentru prima dată în apel și a fost respinsă ca inadmisibilă.

În ceea ce privește critica privind valoarea de 250 Euro/mp, reclamantul nu a solicitat, în motivele de apel, administrarea de probe noi în acest sens, probe pe care nu le-a propus instanței nici oral. S-a mai apreciat de către instanța de apel că prin titlul executoriu nu au fost individualizate măsurile reparatorii, însă, pârâta și-a îndeplinit această obligație prin aceea că a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, stabilind și o valoare estimativă a imobilului, iar reclamantul nu și-a dovedit susținerile, nereușind să demonstreze că valoarea terenului în litigiu este mai mare decât cea individualizată prin dispoziție. Împotriva acestei decizii, a formulat recurs reclamantul S.E., aducându-i următoarele critici.

În mod greșit instanța de apel a reținut că cererea sa de chemare în judecată a fost extrem de sumară, aceasta fiind de fapt concretă și clară, reclamantul solicitând stabilirea justă a despăgubirilor care îi revin. A arătat, de asemenea, că a solicitat și efectuarea unei expertize tehnice în acest sens, însă cererea a fost respinsă de către Tribunalul Cluj. Cu toate acestea, nici instanța de apel nu a luat în considerare adeverința eliberată de către Agenția Imobiliară SC E.I. SRL care a fost depusă de către reclamant la dosarul cauzei. Reclamantul mai critică faptul că instanța de apel nu a observat că dispoziția emisă de către pârâtă nu satisface cerințele stabilite de lege, în sensul că prin sentința civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj pârâta a fost obligația să emită o decizie și nu o dispoziție, iar dispoziția emisă nu respectă dispozițiile articolelor de lege invocate în cuprinsul ei.

Reclamantul a precizat că trebuia să i se ceară acordul atunci când a fost emisă dispoziția respectivă, iar acest lucru nu s-a întâmplat și că respectiva dispoziție a fost emisă cu întârziere, deoarece sentința civilă nr. 511/2005 pronunțată de Tribunalul Cluj a devenit executorie începând cu 15 iulie 2005, iar dispoziția respectivă a fost emisă la data de 8 ianuarie 2007. Se mai susține de către reclamant că pârâta a depus dosarul complet, privind despăgubirile prin echivalent cuvenite lui, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 20 decembrie 2006, deși pe rolul instanțelor judecătorești existau litigii cu privire la dispoziția emisă de către pârâtă. Dispoziția nr. 14 din 8 ianuarie 2007 a fost transmisă la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fără a se respecta termenul în care această dispoziție putea fi atacată de către reclamant în fața instanțelor judecătorești, încălcându-se astfel, încă o dată, dispozițiile legale.

La data de 23 mai 2008, pârâta-intimată SC F. SA (fostă SC C. SA) a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. La aceeași dată, intervenienta SC L.C.S. I. SA a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenție în interesul pârâtei SC F. SA ( fostă SC C. SA), solicitând respingerea recursului, arătând că în urma unui proces de divizare a devenit unitatea deținătoare a acestui imobil și că, în cauza de față, se aplică dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată și modificată. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează : Deși reclamantul nu precizează temeiul legal al criticilor formulate, din analiza acestor critici, Înalta Curte consideră că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamantul considerând că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale cu privire la stabilirea contravalorii măsurilor reparatorii prin echivalent la care este îndreptățit. În mod legal, atât prima instanță cât și instanța de apel au reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în sensul că stabilirea valorii efective a măsurilor reparatorii prin echivalent se face de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar reclamantul, în cazul în care este nemulțumit de această valoare, va putea să o conteste în fața instanței de contencios administrativ, această procedură fiind stabilită de legiuitor tot în cuprinsul Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Acest lucru este indubitabil, cu atât mai mult cu cât ambele dispoziții, atât Dispoziția nr. 1452/2006 cât și Dispoziția nr. 14/2007, au fost emise după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, această din urmă lege stabilind calea de urmat în cazul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, procedura respectivă fiind prevăzută în Titlul VII al acestei legi, în acest sens fiind și dispozițiile Deciziei nr. 52/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, este lipsit de importanță faptul că s-a reținut prin dispoziția emisă de către pârâtă o valoare a terenului de 250 Euro/mp, deoarece Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmează să facă propria evaluare asupra contravalorii despăgubirilor ce se cuvin reclamantului, iar acesta are la îndemână, în cazul în care este nemulțumit de valoarea rezultată, o acțiune în fața instanței de contencios administrativ.

În ceea ce privește critica cu privire la faptul că dosarul reclamantului a fost transmis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de soluționarea, în mod irevocabil, a plângerilor formulate împotriva dispozițiile emise de către pârâtă, nici aceasta nu poate fi reținută, deoarece această procedură s-a dovedit a fi cea corectă și legală, iar reclamantul, prin faptul că a atacat aceste dispoziții, nu a făcut decât să prelungească în mod inutil termenul la care urma să i se stabilească contravaloarea efectivă a măsurilor reparatorii prin echivalent ce i se cuvin de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acest lucru urmând să se întâmple abia de acum înainte.

Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de către intervenienta SC L.C.S. I. SA în interesul pârâtei SC F. SA ( fostă SC C. SA ), aceasta urmează a fi admisă având în vedere soluția cu privire la recursul reclamantului, apreciind că nu este important faptul că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ci faptul că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent și că procedura de urmat este cea prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.E. împotriva deciziei nr. 361/A din 18 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, ca nefondat. Admite cererea de intervenție formulată de SC L.C.S. I. SA în interesul pârâtei SC F. SA ( fostă SC C. SA ) Cluj-Napoca. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2009.