ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 527/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 527/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată la data de 27 septembrie 2011 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul O.I., în

contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. (denumită în continuare, în cuprinsul

prezentei decizii, „C.C.S.D.”), a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o

va pronunța, să dispună:

- obligarea pârâtei

să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire

pentru terenul în suprafață de 5.310 mp înscris în CF Cluj-Napoca sub A+2,

situat în Cluj str. Câmpului (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei

decizii, „imobilul în litigiu”), la care este îndreptățit conform Dispoziției nr.

4003 din 20 iunie 2008 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca, la valoarea

stabilită printr-o expertiză de specialitate de un expert autorizat;

- obligarea pârâtei

să plătească 1.000 lei pe zi de întârziere cu titlu de penalități pentru

fiecare zi de întârziere nejustificată la eliberarea deciziei;

- obligarea pârâtei

la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, în caz de

opunere la admiterea acțiunii.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a învederat că a parcurs celelalte etape prevăzute în

Legea 10/2001, iar, în momentul de față, dosarul se află în evidențele pârâtei

în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art.

16 alin. (7) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, acesta fiindu-i transmis

de către unitatea deținătoare încă din anul 2010. În consecință, reclamantul

solicită obligarea pârâtei ca, în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 554/2004, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin.

(5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) ale Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

pentru imobilul în litigiu.

Reclamantul invocă

principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și

prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la aceeași Convenție.

de Curtea de apel

Prin sentința civilă nr.

713 din 5 decembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamantul O.I. împotriva pârâtei C.C.S.D., și în consecință:

- a obligat pârâta C.C.S.D.

la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubiri conform Titlului VII

al Legii nr. 247/2005 în Dosarul nr. 35684/ CC pentru imobilul în litigiu, în

cel mai scurt termen posibil;

- a respins celelalte

petite;

- a obligat pârâta la

plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.614,00 lei.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Din analiza

procedurii administrative reglementate de Titlul VII - „Regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr.

247/2005, rezultă că intenția legiuitorului este de a asigura o despăgubire

justă și echitabilă în raport cu practica jurisdicțională internă și

internațională, iar o astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în

condițiile acordării sumelor integral și actualizate având în vedere că acestea

au fost determinate în raport de datele cunoscute la momentul stabilirii însă

nu urmează a fi achitate în bani, iar principiile de acordare a titlurilor de

participare la fond au fost afirmate în acest sens.

Prin dispoziția emisă

de Primarul Municipiului Cluj-Napoca i s-a recunoscut reclamantului dreptul de

a primi despăgubiri în echivalent bănesc, iar, față de această împrejurare de

fapt, reclamantul este în posesia unui bun în sensul art. 1 din Protocolul

adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Reclamantul este în

posesia unui drept de creanță, drept pe care jurisprudența C.E.D.O. îl califică

ca un bun în sensul amintit, iar principiul subsidiarității în materia

protecției internaționale a drepturilor omului, instituie în sarcina instanței de

judecată obligația de a preveni încălcarea drepturilor.

Raportat la

principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din aceeași

Convenție, instanța a reținut că, prin condiționarea soluționării dosarelor de

elementul ordinii înregistrării cererilor introdus de comisie, care implică

imposibilitatea definirii cel puțin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate

a soluționării cererii, nu constituie o justificare pertinentă ce poate fi

opusă astfel cu succes ca temei pentru nesoluționarea cererii având ca obiect

stabilirea și concretizarea în final a dreptului la despăgubire.

Reclamantul a parcurs

procedurile instituite în favoarea sa raportat la etapa de soluționare în care

se află litigiul derulat, iar acțiunea apare ca fiind întemeiată în ceea ce

privește solicitarea vizând la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubiri

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în Dosarul nr. 35684/ CC.

Pretențiile reclamantului

vizând obligarea pârâtei în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 la

plata sumei de 1000 RON cu titlu de penalități de întârziere a executării nu

pot fi apreciate ca fiind de natura despăgubirilor pentru daune morale sau

materiale cauzate de către autoritate, acestea fiind în fapt daune cominatorii

solicitate de reclamant, care apar ca fiind incompatibile cu normele care

reglementează materia contenciosului administrativ și în raport de prevederile art.

24 din Legea nr. 554/2004.

Cheltuielile de

judecată solicitate apar ca fiind justificate, dovada efectuării acestora fiind

prezentată la fila 54 a dosarului de fond, iar, în raport cu poziția procesuală

a pârâtei, sunt incidente prevederile art. 274 C. proc. civ., întrucât culpa

pentru declanșarea demersului judiciar aparține pârâtei.

în cauză

3.1. Recursul

declarat de reclamantul O.I.

Împotriva sentinței

pronunțate de curtea de apel a declarat recurs reclamantul O.I., în temeiul art.

304

1

C. proc. civ.

Printr-o primă

critică din recurs, recurentul-reclamant susține că instanța de fond în mod

greșit a respins cererea sa de obligare a pârâtei să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire la valoarea stabilită prin raport de expertiză. Sub acest

aspect, recurentul-reclamant invocă, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr.

XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite, în cuprinsul

cărora se arată că „

în raport cu spiritul

reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței

judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/ dispoziției

de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă

doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte

decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul

plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo

dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce

face obiectul litigiului

”. Totodată, recurentul-reclamant învederează faptul că

raportul tehnic de evaluare a fost întocmit de un expert ANEVAR, iar ignorarea

cererii sale duce la tergiversarea nejustificată a soluționării cererii sale

legitime, contrar necesității de respectare a termenului rezonabil consacrat de

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Printr-o a doua

critică din recurs, recurentul-reclamant susține că instanța de fond în mod

greșit a respins cererea sa de obligare a pârâtei la plata unor penalități de

1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere nejustificată în eliberarea deciziei,

raportându-se la dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deși

penalitățile au fost solicitate în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

3.2. Recursul

declarat de pârâta C.C.S.D.

Î

mpotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta C.C.S.D., invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă

susține că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a obligat C.C.S.D. să

emită decizia reprezentând titlul de despăgubire și a reținut faptul că

autoritatea pârâtă a nesocotit principiul termenului rezonabil consacrat de art.

6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale și dispozițiile art. 1 din Protcolul adițional nr. 1 la aceeași

Convenție.

În esență,

recurenta-pârâtă arată că pârâta C.C.S.D. își exercită atribuțiile în procedura

reglementată de Titlul VII - „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, în cadrul

căreia sunt parcurse mai multe etape, și anume: etapa transmiterii și

înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor și etapa evaluării,

procedura fiind finalizată prin emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire.

Susține

recurenta-pârâtă că, prin Dispoziția Primarului Municipiului Cluj-Napoca nr. 4003/2008

s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, fără a

fi identificată suprafața terenului, astfel că, prin procesul-verbal din 27

ianuarie 2010, dosarul a fost returnat primăriei în vederea menționării în

dispoziție a suprafeței și pentru atașarea la dosar a înscrisurilor din care să

reiasă că fostul proprietar tabular, O.V., a fost membru al Cooperativei

Agricole de Producție „Înfrățirea”, suprafața de teren cu care acesta s-a

înscris în cooperativă, pentru precizarea expresă a prevederilor art. 2 din

Legea nr. 10/2001, incidente cauzei, precum și pentru completarea dosarului

administrativ cu certificatul de moștenitor emis de pe urma defunctului Oprea

Vasile și cu situația juridică a terenului respectiv cu motivarea imposibilității

de restituire în natură, totală sau parțială. În acest sens, recurenta-pârâtă

susține că aparține unității notificate competența de stabilire a întinderii

dreptului de proprietate și nu cade în sarcina C.C.S.D. și a evaluatorului

desemnat de C.C.S.D. competența de identificare a imobilului.

Sub aspectul

obligăriila plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă susține că, față

de obiectul cauzei și munca îndeplinită de avocat, cheltuielile de judecată

acordate sunt nejustificat de mari, motiv pentru care solicită reducerea

acestora. Totodată, precizează că pârârta C.C.S.D. este o entitate fără

personalitate juridică, care funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor

Publice și nu are buget propriu, astfel că nu poate fi obligată să plătească în

nume propriu cheltuielile de judecată acordate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor din cele două recursuri, în raport cu art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondat pentru

considerentele arătate în continuare.

și de drept relevante

În esență, reclamantul

O.I. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune formulată în

contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., întemeiată pe refuzul nejustificat al

pârâtei de a emite titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu, la

valoarea stabilită printr-o expertiză de specialitate de un expert autorizat,

precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 lei pe zi de întârziere cu

titlu de penalități pentru fiecare zi de întârziere nejustificată la eliberarea

deciziei și la plata cheltuielilor de judecată.

Din analiza

lucrărilor cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

- în calitate de

persoană îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu, reclamantul O.I. a

depus notificare în anul 2001, înregistrată la executorul judecătoresc C.M. sub

nr. 1196 din 14 august 2001;

- Primarul

Municipiului Cluj-Napoca a emis Dispoziția nr. 3899 din 28 februarie 2007, prin

care a respins notificarea formulată de O.I., cu motivarea că persoana nu face

dovada legăturii cu proprietarul imobilului;

- ulterior, Primarul

Municipiului Cluj-Napoca a emis Dispoziția nr. 4003 din 20 iunie 2008, prin

care a modificat art. 1 din Dispoziția nr. 3899 din 28 februarie 2007, în

sensul propunerii de despăgubiri în condițiile Titlului VII - „Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”

din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul în litigiu, în favoarea reclamantului O.I.

- dosarul administrativ

de despăgubire a fost transmis la C.C.S.D. în anul 2008, unde a fost

înregistrat sub nr. 35684/ CC.

recursul declarat de reclamantul O.I.

Criticile recurentului-reclamant

referitoare la cererea sa de obligare a pârâtei să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire la valoarea stabilită prin raport de expertiză sunt

neîntemeiate, având în vedere faptul că emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire pentru imobilul în litigiu este supusă dispozițiilor Titlului

VII - „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005.

Astfel, conform

dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, valoarea despăgubirilor

urmează a fi stabilită pe baza raportului de evaluare întocmit de evaluatorul

sau societatea de evaluatori desemnați de C.C.S.D. în temeiul art. 13 alin. (7)

din actul normativ menționat. Considerentele Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secții unite, invocate de recurentul-reclamant,

vizează interpretarea și „aplicarea

dispozițiilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, în legătură cu competența

instanței de a judeca pe fond contestația făcută de persoana îndreptățită

împotriva deciziei/dispoziției de respingere a notificării sau a cererii de

restituire formulate la instanță, în cazul în care entitatea deținătoare nu

răspunde la notificare în termenul de 60 de zile prevăzut în art. 25 alin. (1)

din aceeași lege” și nu statuează cu privire la aplicarea dispozițiilor

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aplicabile raportului juridic dedus

judecății în prezenta cauză, în sensul celor susținute de recurent privind

determinarea cuantumului despăgubirilor pe bază de raport de expertiză tehnică

judiciară.

În ceea ce privește

criticile referitoare la greșita respingere a capătului de cerere privind obligarea

pârâtei la plata unor penalități de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere

nejustificată în eliberarea deciziei raportat la dispozițiile art. 18 alin. (5)

din Legea nr. 554/2004, instanța de recurs reține că soluția instanței de fond

este legală și temeinică. Sub acest aspect, față de cererea reclamantului

privind

acordarea

de penalități de întârziere solicitate ca mijloc de constrângere în vederea

executării hotărârii, în sensul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte reține că, în actuala fază procesuală, nu se constată existența

unor elemente de natură a justifica aplicarea

sancțiunii

penalităților față de autoritatea pârâtă, căreia

îi incumbă obligația de

executare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile în condițiile prevăzute

de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Cu referire la

recursul declarat de pârâta C.C.S.D.

Față de aspectele

reliefate, Înalta Curte constată că intervalul de timp pe parcursul căruia a

fost derulată procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul în litigiu (interval

cuprins între luna august 2001 - când a fost formulată notificarea - și luna septembrie

2011 - când a fost introdusă acțiunea), în condițiile în care calitatea de

persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția

Primarului Municipiului Cluj-Napoca nr. 3899 din 28 februarie 2007, astfel cum

a fost modificată prin Dispoziția Primarului Municipiului Cluj-Napoca din 20

iunie 2008, conferă consistență concluziei că a fost încălcat principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful

1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

Faptul că legea

specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor, precum și

susținerile recurentei-pârâte referitoare la respectarea ordinii de transmitere

a dosarelor de despăgubire în procedura de evaluare, atâta timp cât, în temeiul

art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația

primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină

principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6

parag. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil,

aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul

procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de

apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite arbitrare sau a unei atitudini de pasivitate a

autorităților publice pe parcursul unui interval de peste 10 ani.

Susținerile recurentei-pârâte

referitoare la faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 nu poate fi finalizată, întrucât dosarul a fost restituit

entității notificate în vederea lămuririi anumitor aspecte juridice și de fapt

privind imobilului în litigiu nu pot fi primite. Sub acest aspect, Înalta Curte

are în vedere, pe de o parte faptul că, aparține entității notificate, iar nu

CCSD, competența de stabilire a întinderii dreptului de proprietate și a

posibilității de restituire în natură a imobilului, iar, pe de altă parte,

faptul că, prin adresa din 10 iulie 2008 (fila 48 la dosarul de fond), Primăria

Municipiului Cluj-Napoca a transmis C.C.S.D. actele de stare civilă ale

reclamantului, certificatul de moștenitor, sentința civilă nr. 776/2005 a

Trubunalului Cluj, Nota Comisiei tehnice privind situația terenului revendicat

și planul de situație de identificare a terenului. Or, se prezumă că datele pe

care le conțin documentele transmise C.C.S.D. răspund lămuririlor solicitate de

C.C.S.D. cu ocazia restituirii dosarului la primărie.

Înalta Curte reține

că, prin conduita adoptată, pârâta C.C.S.D. a nesocotit principiul termenului

rezonabil de soluționare a dosarului de despăgubire, întrucât de la momentul

notificării în anul 2001, respectiv de la momentul înregistrării dosarului la C.C.S.D.

în anul 2008, abia în anul 2010 (prin procesul-verbal din 27 ianuarie 2010),

deci după 9 ani de la notificare, respectiv după 2 ani de la înregistrarea

dosarului la C.C.S.D., pârâta a inițiat demersuri pentru eventuala clarificare

a situației de fapt și de drept a imobilului în litigiu. Instanța de recurs are

în vedere faptul că nici până la data pronunțării prezentei decizii, dosarul

administrativ al reclamantului nu a fost finalizat, după trecerea a circa 12

ani de la data notificării, respectiv a circa 5 ani de la înregistrarea

dosarului la C.C.S.D.

Aceste elemente

constituie argumente pentru menținerea sentinței fondului sub aspectul

obligării C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire, conform Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 în Dosarul 35684/ CC pentru imobilul în litigiu, în cel

mai scurt termen posibil.

Recursul formulat de

pârâta C.C.S.D. este nefondat și sub aspectul criticilor referitoare la

obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond realizând o

aplicare corectă a prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. în raport cu

soluția dată cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește solicitarea de

reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată, nu pot fi primite simplele

aserțiuni din recurs referitoare la caracterul nejustificat al acestora raport

la obiectul pricinii și la munca depusă de avocat, întrucât acestea nu pot

fundamenta o motivare de reducere a cheltuielilor respective în sensul

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, nu pot fi primite

nici susținerile recurentei-pârâte referitoare la faptul că nu are

personalitate juridică, nu are buget propriu și funcționează în subordinea Ministerului

Finanțelor Publice, în condițiile în care C.C.S.D. este o autoritate publică în

sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și are calitate

procesuală pasivă în litigiile privind actele administrative tipice sau

asimilate pe care le emite, astfel că obligația stabilită în sarcina sa de

plată a cheltuielilor de judecată se execută conform dispozițiilor O.G. nr. 22/2002,

aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002.

soluției adoptate în recurs

Având

în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, nefiind identificate motive

de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de O.I. și C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 713 din 5

decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2013.