ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2556/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2556/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 15 septembrie

2009, reclamantul G.D.M. a chemat în judecată pârâta C.C.S.D., solicitând obligarea

pârâtei să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlu de despăgubire,

în condițiile Legii nr. 247/2005, pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca,

str. F. în suprafață de 3.500 m.p., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în temeiul dispoziției din 10 martie 2008, modificată prin

dispoziția din 9 iulie 2008, Primarul Municipiului Cluj Napoca a propus acordarea

de despăgubiri pentru imobilul teren notificat, dosarul aflându-se în evidențele

pârâtei în scopul emiterii titlului de despăgubire.

A mai arătat reclamantul

că prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit că

„analizarea dosarului cu privire la verificările prevăzute de art. 16 alin. (4)

și trimiterea către evaluator conform art. 16 alin. (5), se face aleatoriu, pe baza

unui program informatic.

Reclamantul a precizat

că prin stabilirea unui criteriu aleatoriu nu se asigură soluționarea într-un termen

rezonabil a cererilor de acordare a despăgubirilor, fapt ce contravine art. 6 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și totodată

această modalitate de soluționare a cererii anulează speranța legitimă de a dobândi

bunul, așa cum este definit de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

Prin întâmpinare, C.C.S.D.

a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și a precizat că a fost parcursă

etapa transmiterii și înregistrării dosarului iar în ce privește etapa evaluării

a arătat că aceasta este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor

așa cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, astfel că și

dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului urmează să se

supună aceleiași proceduri.

Prin sentința nr. 510

din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta C.C.S.D. să

emită decizia reprezentând titlu de despăgubire privind imobilul teren situat în

Cluj-Napoca, Calea F. în suprafață de 3.500 m.p. precum și la plata sumei de 5.000

RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că potrivit actului nr. 20347

din 19 ianuarie 2009 emis de Prefectul Județului Cluj, cele două decizii ale Primarului

Municipiului Cluj prin care au fost propuse a fi acordate despăgubiri reclamantului

G.D.M. pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca, Calea F. în suprafață de 3.500

m.p., au făcut obiectul controlului de legalitate, fiind avizate în acest sens,

Dosarul nr. 1777/2008 fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D.

A mai reținut că reclamantul

atacă un act administrativ atipic, constând în refuzul nejustificat al C.C.S.D.

de a elibera decizia de despăgubire în termenul prevăzut de dispozițiile generale

în materie, respectiv 30 de zile de la data înregistrării cererii.

S-a apreciat că argumentele

oferite de pârâtă pentru susținerea caracterului aleatoriu al soluționării dosarelor

nu sunt întemeiate, necesare, legale și proporționale cu scopul urmărit.

Condiționarea soluționării

dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie, fără posibilitatea definirii

prin cel pentru un criteriu obiectiv de previzibilitate a soluționării cererii,

nu constituie o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamantului

ca temei pentru nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil.

S-a mai reținut că jurisprudența

Curții de la Strasbourg este în sensul că omisiunea autorității de a se conforma

într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a

art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

reclamantul invocând dreptul la respectarea proprietății, potrivit art. 1 din Primul

protocol adițional la Convenție.

Curtea de apel a apreciat

că cererea privind dreptul reclamantului trebuia să fie soluționată cu respectarea

principiului celerității, ori prin introducerea de către autoritatea administrativă

a criteriului aleatoriu se depășește termenul rezonabil contrar dispoziției Convenției.

Reținând și culpa procesuală

a pârâtei, instanța a obligat-o la achitarea către reclamantă a sumei de 5.000 RON

reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței pronunțată

de instanța de fond a declarat recurs pârâta C.C.S.D., invocând motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cât și dispozițiile cu caracter general

cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Pârâta-recurentă a solicitat

modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, susținând

nelegalitatea hotărârii care a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează atât sursele de finanțare, cuantumul

cât și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi

restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de apărările formulate

în cauză și astfel a reținut greșit o încălcare a termenului rezonabil în soluționarea

dosarului intimatului-reclamant.

Recurentul expune astfel

etapele parcurse în cadrul procedurii administrative și arată că ordinea de soluționare

a dosarelor se stabilește potrivit regulilor și criteriilor prevăzute în decizia

nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.

Un alt motiv de recurs

formulat de pârâta-recurentă, vizează obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată

în cuantum de 5.000 RON.

Cu privire la acest aspect

se invocă prevederile art. 275 C. proc. civ. cu motivarea că a recunoscut implicit

dreptul subiectiv al reclamantului și pretențiile sale ceea ce ar conduce la respingerea

capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Solicită totodată ca prin

aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. să fie micșorate cheltuielile de judecată

acordate în prezenta cauză pentru soluționarea căreia a fost necesar un singur termen

de judecată.

Prin întâmpinare intimatul-reclamant

a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând practica constantă a Curții

de Apel Cluj și a Înaltei Curți de Casație și Justiție care este în sensul obligării

pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.

Deoarece pârâta-recurentă

este în culpă procesuală, căzând în pretenții, în mod corect instanța de fond a

obligat-o conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 274

C. proc. civ. să achite reclamantului suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată.

Cu privire la cuantumul

onorariului contestat în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., intimatul face

referire la o decizie de speță a Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, prin care într-o cauză concretă s-a reținut că instanța

nu poate face ea însăși o apreciere a proporționalității onorariului cu pretențiile

deduse judecății și nici a complexității cauzei, deoarece recursul este o cale de

atac ce se poate exercita numai pentru motive de nelegalitate și nu pentru motive

de netemeinicie.

Examinând pricina prin

prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată

următoarele:

Intimatul-reclamant a

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând

titlul de despăgubire privind imobilul teren situat în Cluj-Napoca, Calea F., în

suprafață de 3.500 m.p., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea

de persoană îndreptățită la despăgubire fiindu-i recunoscută prin dispoziția din

10 martie 2008 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca.

Prin această dispoziție

a fost soluționată modificarea nr. 2329 din 13 noiembrie 2001.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul

preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond,

în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Având în vedere dispozițiile

art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară

și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor

nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la

soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din

Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai

în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și de asemenea,

în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element

al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,

consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de

către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Dreptul la o bună administrație

nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităților

publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei

criticilor aduse hotărârii atacate cu recurs.

Complexitatea etapelor

procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil,

dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale

pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse

la dosar nu rezultă că până la pronunțarea prezentei decizii s-a emis decizia solicitată.

Dosarul conținând dispoziția

cu propunerea de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a

fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. nr. 42923/CC.

Prin Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente adoptată în forma și cu procedura prevăzută la art. 114

alin. (1) din Constituție, s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fiind reglementate procedurile administrative

pentru acordarea despăgubirilor.

Așa cum susține și intimatul-reclamant

prin întâmpinare, argumentele oferite de recurenta-pârâtă derivând din decizia

nr. 2815/2008 pentru susținerea caracterului aleatoriu al soluționării dosarelor

nu sunt întemeiate, necesare, legale și proporționale cu scopul urmărit.

De aceea, Înalta Curte

constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei

ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute

în decizia nr. 2815/2008.

Critica ce vizează cheltuielile

de judecată acordate de prima instanță reclamantului sunt întemeiate în limitele

și pentru considerentele care urmează.

Potrivit dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut

culpa autorității pârâte de a nu soluționa cererea într-un termen rezonabil, respectiv

de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, fapt ce a determinat formularea

acțiunii și implicit efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate, astfel că sub

acest aspect criticile de nelegalitate nu pot fi reținute.

Totodată, analizând solicitarea

recurentei-pârâte privind incidența art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este întemeiată.

Potrivit acestui text

de lege „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților

(…), ori de câtre ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari,

față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.

Textul de lege nu distinge

stadiul procesual în care pot fi aplicate aceste prevederi legale, care de altfel

pot face obiectul recursului prin prisma analizei nelegalității hotărârii recurate

conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nefiind în discuție netemeinicia ci chiar

legalitatea acordării cheltuielilor de judecată.

Este adevărat că onorariile

avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică,

însă acest contract nu este opozabil terților în proces și ca atare în raport de

natura litigiului și după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., instanța poate majora sau micșora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care

o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.

În acest sens, Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 401/2005 a recunoscut dreptul instanței de judecată

de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului

avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea

activității depuse.

Cu privire la cuantumul

cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat solicitat și acordat

de prima instanță, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., motivat de complexitatea cauzei deduse judecății ce are ca obiect un

act administrativ asimilat respectiv obligarea unei autorități publice de a emite

decizia solicitată în baza Legii nr. 247/2005, cauză care a fost soluționată la

primul termen de judecată în lipsa părților conform art. 242 alin. (2) C. proc.

civ.

La instanța de fond a

fost depusă chitanța de plata onorariului de avocat de 5.000 RON, însă această sumă

este considerată prea mare în raport de complexitatea cauzei pentru a fi inclusă

integral în cheltuielile de judecată la care este obligată pârâta, motiv pentru

care conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va fi redus cuantumul cheltuielilor

de judecată la 2.500 RON.

În acest sens, prin admiterea

recursului conform art. 312 C. proc. civ., va fi modificată în parte sentința pronunțată

de Curtea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 510 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința în parte,

în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2.500 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2010.