ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4183/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta D.S. a chemat în judecată C.J.P. Cluj,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului

administrativ să dispună anularea hotărârii nr. 19919 din 30 martie 2006

eliberată de această din urmă, cu consecința obligării ei la acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, hotărârea a cărei anulare o solicită este nelegală,

întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost

dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 320

din 6 iunie 2007 a admis acțiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr.

19919 din 30 martie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei

calitatea de refugiat pe perioada 1 martie 1942 - martie 1945 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 noiembrie 2005.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că, probele de la dosar confirmă strămutarea reclamantei din

localitatea de domiciliu într-o altă localitate, urmare persecuțiilor etnie

instituite în localitatea de domiciliu a acesteia, ipoteza normei legale

instituită prin art. 1 din Legea nr. 189/2007, fiind incidentă cauzei.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut că, în mod

eronat instanța a considerat că hotărârea atacată este din 30 martie 2007, întrucât

din dovada comunicării rezultă că data poștei este 4 aprilie 2006, or, potrivit

dispozițiilor art. 7 pct. 4 din Legea nr. 189/2000 contestația trebuia făcută

în termen de 6 luni de la comunicare.

În subsidiar, recurenta a

susținut că declarațiile martorilor sunt neconcludente în soluționarea cauzei,

întrucât pe de o parte acești martori au dat până la această cauză – sute de

declarații la nivelul mai multor petenți, extinzându-se la persoane din afara C.,

iar pe de altă parte, martorii s-au refugiat în alte perioade, în alte

localități și alte județe, decât cei pentru care susțin fapte ca martori

oculari.

Recursul este fondat și

urmează să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Referitor la motivul de

casare privind excepția de tardivitate, Curtea îl găsește neîntemeiat și

dispune respingerea acestuia, pronunțându-se asupra fondului cererii de recurs

cu care a fost sesizată.

Potrivit art. 1 lit. a) din

Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana

cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive

etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în

altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)).

Potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea

situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte

oficiale eliberate la cerere, de către organele competente, iar în cazul când

aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, din răspunsul D.J.A.N.

Cluj comunicat reclamantei cu adresa nr. 4508 din 5 septembrie 2005,rezultă că,

nici reclamanta și nici mama acesteia nu figurează în documentele deținute de

Arhivele Naționale, ca fiind refugiate pe criterii etnice, în perioada 1940 –

1945.

Este adevărat că se face și

precizarea că, documentele din această perioadă nu s-au păstrat integral,însă,

nici celelalte dovezi de care reclamanta a înțeles să se folosească în cauză nu

sunt de natură să conducă la concluzia că acesta a fost refugiată în perioada

arătată, pe criterii etnice.

Astfel, din declarațiile

autentificate ale martorilor F.I. și T.A. pe care instanța de fond le reține ca

relevante în stabilirea calității de persoană refugiată a reclamantei, rezultă

că, martorii o cunosc pe D.S. și știu că a fost refugiată, fără a preciza în ce

împrejurări au cunoscut-o, dacă au fost sau nu și ei refugiați în aceeași

perioadă și localitate cu ea și, din ce cauză s-au refugiat.

Pe de altă parte, din

conținutul declarației martorei C.C., declarație dată în ședința de judecată

din 6 iunie 2007, cu prilejul soluționării în fond a cauzei, rezultă că,

martora o cunoaște pe reclamantă din copilărie, întrucât „mamele lor îngrijeau

casa unui evreu și că de teamă ca persecuțiile care se îndreptau împotriva evreilor

și țiganilor să nu se răsfrângă și asupra lor, părinții acestora au decis să se

refugieze”. Din această ultimă declarație, rezultă însă că, refugiul nu a fost

determinat de persecuțiile etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantei, ci

de teama că, persecuțiile ce se exercitau în acea vreme asupra țiganilor și

evreilor ar putea să se exercite și asupra sa.

În consecință, declarațiile

date în cauză nu stabilesc, fără putință de tăgadă că, reclamanta a fost

refugiată în perioada 1 martie 1942 – martie 1945, pe criterii etnice, astfel

că aceasta nu poate beneficia de drepturile pe care Legea nr. 189/2000 le

acordă acestei categorii de persoane (refugiați).

Așa fiind recursul declarat în

cauză de C.J.P. Cluj este fondat, urmând a fi admis, a se casa sentința

recurată și în fond, a se respinge ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.J. Cluj împotriva sentinței civile nr. 320 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și

pe fond respinge acțiunea formulată de D.S. ca neîntemeiată.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 1 noiembrie 2007.