ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4183/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta D.S. a chemat în judecată C.J.P. Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea hotărârii nr. 19919 din 30 martie 2006 eliberată de această din urmă, cu consecința obligării ei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, hotărârea a cărei anulare o solicită este nelegală, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 320 din 6 iunie 2007 a admis acțiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 19919 din 30 martie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada 1 martie 1942 - martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2005. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, probele de la dosar confirmă strămutarea reclamantei din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, urmare persecuțiilor etnie instituite în localitatea de domiciliu a acesteia, ipoteza normei legale instituită prin art. 1 din Legea nr. 189/2007, fiind incidentă cauzei.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut că, în mod eronat instanța a considerat că hotărârea atacată este din 30 martie 2007, întrucât din dovada comunicării rezultă că data poștei este 4 aprilie 2006, or, potrivit dispozițiilor art. 7 pct. 4 din Legea nr. 189/2000 contestația trebuia făcută în termen de 6 luni de la comunicare. În subsidiar, recurenta a susținut că declarațiile martorilor sunt neconcludente în soluționarea cauzei, întrucât pe de o parte acești martori au dat până la această cauză – sute de declarații la nivelul mai multor petenți, extinzându-se la persoane din afara C., iar pe de altă parte, martorii s-au refugiat în alte perioade, în alte localități și alte județe, decât cei pentru care susțin fapte ca martori oculari.

Recursul este fondat și urmează să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Referitor la motivul de casare privind excepția de tardivitate, Curtea îl găsește neîntemeiat și dispune respingerea acestuia, pronunțându-se asupra fondului cererii de recurs cu care a fost sesizată. Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)). Potrivit art. 6 din O.G.

nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate la cerere, de către organele competente, iar în cazul când aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. În cauză, din răspunsul D.J.A.N. Cluj comunicat reclamantei cu adresa nr. 4508 din 5 septembrie 2005,rezultă că, nici reclamanta și nici mama acesteia nu figurează în documentele deținute de Arhivele Naționale, ca fiind refugiate pe criterii etnice, în perioada 1940 – 1945. Este adevărat că se face și precizarea că, documentele din această perioadă nu s-au păstrat integral,însă, nici celelalte dovezi de care reclamanta a înțeles să se folosească în cauză nu sunt de natură să conducă la concluzia că acesta a fost refugiată în perioada arătată, pe criterii etnice.

Astfel, din declarațiile autentificate ale martorilor F.I. și T.A. pe care instanța de fond le reține ca relevante în stabilirea calității de persoană refugiată a reclamantei, rezultă că, martorii o cunosc pe D.S. și știu că a fost refugiată, fără a preciza în ce împrejurări au cunoscut-o, dacă au fost sau nu și ei refugiați în aceeași perioadă și localitate cu ea și, din ce cauză s-au refugiat. Pe de altă parte, din conținutul declarației martorei C.C., declarație dată în ședința de judecată din 6 iunie 2007, cu prilejul soluționării în fond a cauzei, rezultă că, martora o cunoaște pe reclamantă din copilărie, întrucât „mamele lor îngrijeau casa unui evreu și că de teamă ca persecuțiile care se îndreptau împotriva evreilor și țiganilor să nu se răsfrângă și asupra lor, părinții acestora au decis să se refugieze”.

Din această ultimă declarație, rezultă însă că, refugiul nu a fost determinat de persecuțiile etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantei, ci de teama că, persecuțiile ce se exercitau în acea vreme asupra țiganilor și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa. În consecință, declarațiile date în cauză nu stabilesc, fără putință de tăgadă că, reclamanta a fost refugiată în perioada 1 martie 1942 – martie 1945, pe criterii etnice, astfel că aceasta nu poate beneficia de drepturile pe care Legea nr. 189/2000 le acordă acestei categorii de persoane (refugiați). Așa fiind recursul declarat în cauză de C.J.P. Cluj este fondat, urmând a fi admis, a se casa sentința recurată și în fond, a se respinge ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J. Cluj împotriva sentinței civile nr. 320 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și pe fond respinge acțiunea formulată de D.S. ca neîntemeiată. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2007.