ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 990/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 990/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de
față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr. 111/F din 17 noiembrie 2008,
pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-a respins, ca nefondat, plângerea
formulată de petentul
M.I. și s-a menținut rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Brașov la 4 septembrie 2008, în Dosarul nr. 200/P/2008.
Pentru a pronunța această soluție
s-au reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 200/P/2008
din 4 septembrie 2008, adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov
s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de L.I. – procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, cercetat sub aspectul
infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.
Petentul a susținut prin
plângere cât și cu ocazia audierii sale, că procurorul Lazăr Ioan ar fi
menționat, cu rea-credință, în cuprinsul rechizitoriului întocmit în Dosarul nr.
281/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești – având ca obiect
săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și tentativă la viol de către M.I., o
caracterizare a acestuia ce nu corespunde realității.
Procurorul, în motivarea
soluției cu respectarea normelor procedurale instituite prin art. 203 C. proc.
pen. și-a exprimat convingerea – pe baza actelor premergătoare că nu sunt
aspecte care să afecteze legalitatea soluției adoptate, că împrejurările
menționate reprezintă aprecierea personală a procurorului investit cu
întocmirea actului de sesizare a instanței și are la bază împrejurările
concrete în care s-a realizat cercetarea penală.
În baza art. 275 – art. 278 C.
proc. pen., prin rezoluția nr. 821/II/2/2008 din 30 septembrie 2008, s-a
respins plângerea formulată de petentul M.I. împotriva rezoluției din 4
septembrie 2008, dată în Dosarul nr. 200/P/2008, ca nefondată.
În condițiile art. 278
1
C. proc. pen., petentul s-a adresat instanței competente, reiterând
nemulțumirile privind mențiunile necorespunzătoare realității cu privire la
persoana sa, făcute de procurorul de caz în actul de sesizare al instanței.
Procedând la judecarea
plângerii și la pronunțarea unei soluții de respingere, prima instanță a
reținut că demersurile efectuate de procuror cu ocazia instrumentării cauzei
penale sunt în conformitate cu legea și nu au lezat în nici un fel drepturile
sau interesele legitime ale petentului M.I..
În termen legal, petentul a
declarat recurs fără a-l motiva în scris; oral, recurentul a susținut că atât
procurorul cât și instanța au făcut abuzuri în ceea ce-l privește, forțând
martorii să declare împotriva sa; în sensul celor arătate a depus, în copie,
declarațiile unor martori audiați de instanță.
Examinând legalitatea și temeinicia
sentinței recurate, în raport de această critică și de dispozițiile art. 385
6
C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385
9
alin. (3) C.
proc. pen., se constată față de motivele ce urmează, că recursul este nefondat.
În raport de actele premergătoare
efectuate în cauză, în mod corect atât procurorul cât și prima instanță au
constatat că în raport de modul în care a fost instrumentată cauza de
magistratul reclamat, nu există nici măcar indicii că acesta a comis în această
împrejurare, o infracțiune, nici chiar fapta imputată de petent, respectiv, art.
246 C. pen.
Afirmația are în vedere
faptul că demersurile procurorului au fost efectuate în spiritul și limita
legii substanțiale și procesuale, iar datele ce caracterizau pe inculpat puteau
fi amintite de procuror, ele rezultând din actele cauzei.
Împrejurarea că petentul
este nemulțumit că a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni nu
poate constitui, în sensul legii, temei al răspunderii penale pentru procurorul
de caz, atâta timp cât, acesta a respectat întru totul legea.
Cât privește stabilirea
răspunderii penale a petentului în dosarul penal în care a fost trimis în
judecată, în condițiile legii, acesta urmează a-și face apărările necesare în
fața primei instanțe, sau a instanțelor de control judiciar cu ocazia
exercitării căilor legale de atac.
În aceste condiții, cum
susținerile petentului nu s-au confirmat, în temeiul art. 385
15
pct.
1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent se va respinge, ca
nefondat, fiind menținută ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.
Văzând și dispozițiile art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr. 111/F din 17
noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiționar
la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2009.