ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 811/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Pitești, secția

contencios administrativ și fiscal, SC D.C.R.D. SRL Mioveni a formulat

contestație împotriva Deciziei nr. 224 din 7 august 2007 emisă de A.N.A.F. prin

care s-a dispus, în baza art. 184 din O.G. nr. 92/2003, suspendarea

soluționării cauzei referitoare la sume contestate de 645.249 lei, procedura

administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a

motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii, solicitându-se

admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 224 din 7 august 2007 emisă de A.N.A.F.

și obligarea organului fiscal la soluționarea contestației formulate de

reclamantă la 4 mai 2007.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 47/ F-C

din 26 martie 2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P.

Argeș și a respins acțiunea reclamantei față de aceasta ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași sentință a fost

admisă contestația împotriva A.N.A.F., anulată Decizia nr. 224 din 7 august

2007 și obligată pârâta să soluționeze contestația administrativă formulată de

reclamantă.

Cu privire la calitatea

procesuală pasivă a D.G.F.P. Argeș s-a reținut că în cauză nu se pune în

discuție legalitatea și temeinicia actelor emise de această pârâtă și anularea

actului contestat nu are efecte asupra actelor fiscale emise de D.G.F.P. Argeș.

În privința acțiunii

împotriva A.N.A.F. s-a reținut că la solicitarea D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial

Argeș, D.G.F.P. Argeș a efectuat un control la reclamantă, control în urma

căruia a întocmit raportul de inspecție fiscală și ulterior decizia de impunere

prin care reclamanta a fost obligată să plătească datorii suplimentare ca

urmare a tranzacțiilor comerciale efectuate în perioada 2004 - 2006.

Aceste acte au fost

contestate în procedura administrativă care a fost suspendată prin Decizia nr.

224 din 7 august 2007 în baza art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

S-a reținut în decizie că reclamanta

a încheiat facturi fiscale privind achiziționarea diferitelor cantități de

lemn, fără ca acestea să fie regăsite faptic în gestiunea societății, iar unele

dintre societățile cu care reclamanta a avut relații comerciale consemnate în

facturile fiscale fie au un livrat mărfurile către reclamantă, fie au fost

radiate, fie au folosit facturi ce nu au fost ridicate de la unități

autorizate, fie nu au fost identificate la sediile lor declarate, fie nu

figurează în baza de date a D.G.F.P. București, iar pentru aceste fapte au fost

sesizate organele de cercetare penală.

A.N.A.F. a reținut și faptul

că între debitele fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantului și

stabilirea caracterului infracțional al faptelor există o strânsă

interdependență de care depinde soluționarea contestației administrative,

existând suspiciuni cu privire la realitatea operațiunilor comerciale efectuate

de reclamantă, întrucât furnizorii nu au prezentat documente legale de însoțire

a mărfurilor.

Însă, instanța de fond a

considerat că soluționarea contestației administrative nu este impietată în

vreun fel de demararea și continuarea cercetărilor penale, organul fiscal având

toate elementele pentru a stabili întinderea obligațiilor fiscale suplimentare

ale reclamantei pentru că dacă D.G.F.P. Argeș a putut stabili întinderea

respectivelor obligații fiscale, atunci și A.N.A.F. poate verifica legalitatea

și temeinicia sumelor impuse reclamantei și ar putea soluționa contestația

administrativă formulată de aceasta.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs A.N.A.F., prin D.G.F.P. Argeș, considerând că este nelegală și

netemeinică.

Au fost invocate prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii.

Se arată în motivele de

recurs că potrivit art. 108 din O.G. nr. 92/2003, republicată, „organele

fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările

efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elementele constitutive

ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală”, astfel că

sesizarea organelor de urmărire penală de către organele de control fiscal se

realizează ulterior efectuării inspecției fiscale pentru că numai atunci se

poate stabili dacă tranzacțiile nu au fost reale și dacă facturile fiscale nu

pot reprezenta documente justificative.

În cadrul cercetărilor

penale se stabilește realitatea tranzacțiilor, iar în funcție de aceasta

organele de soluționare a contestației pot să stabilească drept documente

justificative facturile în speță și astfel se poate modifica impozitul pe

profit datorat de societate și TVA – ul de plată.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea sentinței și respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

După examinarea motivelor de

recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge

recursul declarat pentru următoarele considerente:

D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial

Argeș a solicitat D.G.F.P. Argeș efectuarea unei inspecții fiscale parțiale la

SC D.C.R.D. SRL Mioveni, iar în urma acesteia s-a întocmit raportul de

inspecție fiscală din 29 martie 2007 prin care s-au stabilit obligații bugetare suplimentare de plată către bugetul statului în sarcina reclamantei.

Fiind întocmit la solicitarea

organelor de urmărire penală, rezultatul inspecției fiscale a fost comunicat,

alături de altele, dar în baza acelorași solicitări, către D.I.I.C.O.T. – biroul

teritorial Argeș dar nu s-a precizat că s-au depistat indicii de săvârșire a

vreunei infracțiuni.

Împotriva procesului-verbal

de inspecție fiscală și a deciziei de impunere emisă în baza lui s-a formulat

contestație de către reclamantă, dar prin Decizia nr. 224 din 7 august 2007

emisă de A.N.A.F. s-a dispus suspendarea procedurii administrative pentru

sumele contestate, în baza art. 184 C. proc. fisc.

În motivarea acestei

soluții, A.N.A.F. a reținut că între stabilirea obligațiilor bugetare

constatate prin raportul de inspecție fiscală încheiat la 29 martie 2007 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență

de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă, pentru că

prioritate de soluționare o au organele penale fiind pusă în discuție

realitatea operațiunilor economice desfășurate de contestatoare care au condus

la stabilirea obligațiilor fiscale contestate de aceasta.

Motivul invocat de recurentă

că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 184

alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 93/2003 (în prezent art. 214 alin. (1) lit. a)

din O.G. nr. 93/2003) suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe

cale administrativă poate fi dispusă de organul de soluționare competent, prin

decizie motivată, când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat

organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei

infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției

ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

De asemenea, potrivit art. 106

alin. (1) C. proc. fisc., sesizarea organelor de urmărire penală se face de

organele fiscale care au constatat, cu ocazia inspecției fiscale, fapte ce pot

întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni.

În speță, se observă că nu

organele de control fiscal au sesizat organele de drept cu indicii despre

săvârșirea unei infracțiuni ci controlul a fost efectuat la solicitarea

organelor de urmărire penală. Ar trebui remarcat faptul că pentru anul 2004

organele fiscale efectuaseră un control anterior și au aprobat restituirea TVA

către reclamantă, iar în urma solicitărilor organelor de urmărire penală acea

perioadă a fost reverificată.

În același timp se poate

observa că organele fiscale au efectuat controlul în anul 2006 și deși este

înregistrat un dosar penal din același an nu se precizează care sunt

infracțiunile pentru care sunt cercetați administratorii firmelor, nu se

precizează dacă administratorii firmei reclamante sunt cercetați pentru

săvârșirea vreunei infracțiuni, mai ales că, în raportul înaintat D.I.I.C.O.T.

– biroul teritorial Argeș se fac referiri la numitul M.C. care nu este

administratorul firmei reclamante.

Mai mult, din anul 2006 și

până în anul 2008, când dosarul a fost declinat de la D.I.I.C.O.T. la D.N.A. – structura

centrală nu rezultă că administratorii firmei reclamante ar fi fost cercetați

pentru săvârșirea vreunei infracțiuni care să aibă o înrâurire asupra

contestației în procedura administrativă.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 93/2003 pentru a se

dispune suspendarea procedurii administrative, în baza art. 312 C. proc. civ.,

va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.A.F. prin D.G.F.P. a Județului Argeș împotriva sentinței civile nr. 47/ F-C

din 26 martie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2009.