ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 811/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, SC D.C.R.D. SRL Mioveni a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 224 din 7 august 2007 emisă de A.N.A.F. prin care s-a dispus, în baza art. 184 din O.G. nr. 92/2003, suspendarea soluționării cauzei referitoare la sume contestate de 645.249 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii, solicitându-se admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 224 din 7 august 2007 emisă de A.N.A.F. și obligarea organului fiscal la soluționarea contestației formulate de reclamantă la 4 mai 2007. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 47/ F-C din 26 martie 2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P.

Argeș și a respins acțiunea reclamantei față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeași sentință a fost admisă contestația împotriva A.N.A.F., anulată Decizia nr. 224 din 7 august 2007 și obligată pârâta să soluționeze contestația administrativă formulată de reclamantă. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a D.G.F.P. Argeș s-a reținut că în cauză nu se pune în discuție legalitatea și temeinicia actelor emise de această pârâtă și anularea actului contestat nu are efecte asupra actelor fiscale emise de D.G.F.P. Argeș. În privința acțiunii împotriva A.N.A.F. s-a reținut că la solicitarea D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Argeș, D.G.F.P.

Argeș a efectuat un control la reclamantă, control în urma căruia a întocmit raportul de inspecție fiscală și ulterior decizia de impunere prin care reclamanta a fost obligată să plătească datorii suplimentare ca urmare a tranzacțiilor comerciale efectuate în perioada 2004 - 2006. Aceste acte au fost contestate în procedura administrativă care a fost suspendată prin Decizia nr. 224 din 7 august 2007 în baza art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

S-a reținut în decizie că reclamanta a încheiat facturi fiscale privind achiziționarea diferitelor cantități de lemn, fără ca acestea să fie regăsite faptic în gestiunea societății, iar unele dintre societățile cu care reclamanta a avut relații comerciale consemnate în facturile fiscale fie au un livrat mărfurile către reclamantă, fie au fost radiate, fie au folosit facturi ce nu au fost ridicate de la unități autorizate, fie nu au fost identificate la sediile lor declarate, fie nu figurează în baza de date a D.G.F.P. București, iar pentru aceste fapte au fost sesizate organele de cercetare penală. A.N.A.F.

a reținut și faptul că între debitele fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantului și stabilirea caracterului infracțional al faptelor există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea contestației administrative, existând suspiciuni cu privire la realitatea operațiunilor comerciale efectuate de reclamantă, întrucât furnizorii nu au prezentat documente legale de însoțire a mărfurilor. Însă, instanța de fond a considerat că soluționarea contestației administrative nu este impietată în vreun fel de demararea și continuarea cercetărilor penale, organul fiscal având toate elementele pentru a stabili întinderea obligațiilor fiscale suplimentare ale reclamantei pentru că dacă D.G.F.P.

Argeș a putut stabili întinderea respectivelor obligații fiscale, atunci și A.N.A.F. poate verifica legalitatea și temeinicia sumelor impuse reclamantei și ar putea soluționa contestația administrativă formulată de aceasta. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.N.A.F., prin D.G.F.P. Argeș, considerând că este nelegală și netemeinică. Au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Se arată în motivele de recurs că potrivit art. 108 din O.G.

nr. 92/2003, republicată, „organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală”, astfel că sesizarea organelor de urmărire penală de către organele de control fiscal se realizează ulterior efectuării inspecției fiscale pentru că numai atunci se poate stabili dacă tranzacțiile nu au fost reale și dacă facturile fiscale nu pot reprezenta documente justificative. În cadrul cercetărilor penale se stabilește realitatea tranzacțiilor, iar în funcție de aceasta organele de soluționare a contestației pot să stabilească drept documente justificative facturile în speță și astfel se poate modifica impozitul pe profit datorat de societate și TVA – ul de plată.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerii acțiunii ca neîntemeiată. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Argeș a solicitat D.G.F.P. Argeș efectuarea unei inspecții fiscale parțiale la SC D.C.R.D. SRL Mioveni, iar în urma acesteia s-a întocmit raportul de inspecție fiscală din 29 martie 2007 prin care s-au stabilit obligații bugetare suplimentare de plată către bugetul statului în sarcina reclamantei. Fiind întocmit la solicitarea organelor de urmărire penală, rezultatul inspecției fiscale a fost comunicat, alături de altele, dar în baza acelorași solicitări, către D.I.I.C.O.T.

– biroul teritorial Argeș dar nu s-a precizat că s-au depistat indicii de săvârșire a vreunei infracțiuni. Împotriva procesului-verbal de inspecție fiscală și a deciziei de impunere emisă în baza lui s-a formulat contestație de către reclamantă, dar prin Decizia nr. 224 din 7 august 2007 emisă de A.N.A.F. s-a dispus suspendarea procedurii administrative pentru sumele contestate, în baza art. 184 C. proc. fisc. În motivarea acestei soluții, A.N.A.F. a reținut că între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin raportul de inspecție fiscală încheiat la 29 martie 2007 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă, pentru că prioritate de soluționare o au organele penale fiind pusă în discuție realitatea operațiunilor economice desfășurate de contestatoare care au condus la stabilirea obligațiilor fiscale contestate de aceasta.

Motivul invocat de recurentă că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 93/2003 (în prezent art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 93/2003) suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă poate fi dispusă de organul de soluționare competent, prin decizie motivată, când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

De asemenea, potrivit art. 106 alin. (1) C. proc. fisc., sesizarea organelor de urmărire penală se face de organele fiscale care au constatat, cu ocazia inspecției fiscale, fapte ce pot întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni. În speță, se observă că nu organele de control fiscal au sesizat organele de drept cu indicii despre săvârșirea unei infracțiuni ci controlul a fost efectuat la solicitarea organelor de urmărire penală. Ar trebui remarcat faptul că pentru anul 2004 organele fiscale efectuaseră un control anterior și au aprobat restituirea TVA către reclamantă, iar în urma solicitărilor organelor de urmărire penală acea perioadă a fost reverificată.

În același timp se poate observa că organele fiscale au efectuat controlul în anul 2006 și deși este înregistrat un dosar penal din același an nu se precizează care sunt infracțiunile pentru care sunt cercetați administratorii firmelor, nu se precizează dacă administratorii firmei reclamante sunt cercetați pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, mai ales că, în raportul înaintat D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Argeș se fac referiri la numitul M.C. care nu este administratorul firmei reclamante. Mai mult, din anul 2006 și până în anul 2008, când dosarul a fost declinat de la D.I.I.C.O.T. la D.N.A. – structura centrală nu rezultă că administratorii firmei reclamante ar fi fost cercetați pentru săvârșirea vreunei infracțiuni care să aibă o înrâurire asupra contestației în procedura administrativă.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 93/2003 pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. a Județului Argeș împotriva sentinței civile nr. 47/ F-C din 26 martie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2009.