ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1227/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

L.G. a chemat în judecată pe pârâții G.N.M. și P.O.M., C.G.G.N.M., solicitând

anularea Deciziei nr. 199 din 16 ianuarie 2008 prin care a fost eliberat din

funcția de inspector clasa I, grad profesional principal, treapta 2 de

salarizare, reintegrarea în funcția deținută anterior, obligarea pârâților la

plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și

celelalte drepturi corespunzătoare funcției, pentru perioada cuprinsă între

data eliberării și data reintegrării în funcție, precum și obligarea pârâtei la

plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că Decizia nr. 199 din 16 ianuarie 2008 emisă de C.G.G.N.M. este lovită

de nulitate absolută întrucât deciziile nr. 300/2007 și nr. 302/2007 care au

stat la baza emiterii acesteia au fost emise la rândul lor de o persoană fără

calitate.

A mai arătat că Decizia nr. 199/2008

încalcă prevederile Secțiunii a V-a   C. muncii în sensul că eliberând din

funcție peste 30 de persoane, G.N.M. trebuia să respecte obligațiile cuprinse

în C. muncii relative la concedierea colectivă.

A menționat că reclamantul prin decizia

atacată a fost eliberat dintr-o funcție care nu mai exista în statul de

funcții, astfel că decizia este nelegală și că disponibilizarea personalului la

nivelul C.G.G.N.M. este abuzivă, deoarece, în realitate numărul de funcții s-a

mărit.

Prin întâmpinare, pârâta G.N.M. a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că Decizia nr. 199/

2008 a fost emisă în temeiul H.G. nr. 1224/2007 prin care s-a prevăzut o nouă

structură organizatorică pentru G.N.M.

A mai arătat că Deciziile nr. 300/2007 și

nr. 302/2007 au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale și că la nivelul

G.N.M. nu s-au operat disponibilizări colective.

Prin sentința civilă nr. 2273 din 11

septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului și cererea pârâtei

privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul a fost eliberat din funcția

publică de inspector prin Decizia nr. 199/2008 emisă de Comisariatul General al

G.N.M., având în vedere desființarea unor posturi publice stabilită prin H.G.

nr. 1224/2007 privind organizarea și funcționarea G.N.M.

A apreciat că decizia de eliberare din

funcție a fost întemeiată pe Deciziile nr. 300/2007 și nr. 302/2007 ale C.G.G.N.M.,

statul de funcții și structura autorității fiind avizate de Agenția Națională a

Funcționarilor Publici.

A constatat că prin cererea de chemare în

judecată, reclamantul nu a solicitat anularea Deciziilor nr. 300/2007 și nr. 302/2007

situație în care instanța nu s-a mai pronunțat asupra acestei chestiuni.

A apreciat că la nivelul G.N.M. nu a avut

loc o concediere colectivă ci o reorganizare a activității în baza H.G. nr. 1224/2007

și, prin urmare, nu s-au încălcat prevederile Secțiunii a V-a din C. muncii.

A considerat că nici susținerea potrivit

căreia Decizia nr. 199/2000 ar fi lipsită de obiect nu poate fi reținută,

deoarece tocmai reducerea postului ocupat de reclamant ca urmare a

reorganizării a reprezentat motivul eliberării din funcția publică.

Cu privire la cererea pârâtei de obligare

a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a

considerat-o ca fiind neîntemeiată, având în vedere că la dosarul cauzei nu s-a

depus dovada achitării facturii fiscale emise în baza contractului de asistență

juridică.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recursul reclamantul L.G., invocând nelegalitatea actelor

administrative care au stat la baza Deciziei nr. 199 din 16 ianuarie 2008

(decizia atacată), precum și nerespectarea procedurilor prevăzute de Sancțiunea

a V-a din C. muncii; totodată, se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra unui capăt de cerere, respectiv cel referitor la acordarea de daune morale.

În dezvoltarea motivelor de recurs

recurentul arată că Deciziile nr. 300 din 9 noiembrie 2007 și nr. 302 din 12

noiembrie 2007 ale Comisarului General al G.N.M., prin care s-au aprobat statul

de funcții și structura organizatorică ale G.N.M. și care au stat la baza

deciziei atacate sunt emise de o persoană care nu avea competență în acest

sens. Astfel, art. 13 din H.G. nr. 368/2007 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, act normativ în vigoare la data

emiterii celor două decizii, prevedea că aprobarea statului de funcții și

structura organizatorică a G.N.M. sunt de competența exclusivă a ministrului

mediului și dezvoltării durabile.

Totodată, art. 7 din H.G. nr. 1224/2007

pentru organizarea și funcționarea G.N.M. prevedea că în cadrul structurii

organizatorice, prin decizie a comisarului general, se pot organiza servicii,

birouri și compartimente, cu respectarea prevederilor legale, rezultând și din

acest text că reorganizarea la nivelul G.N.M. nu este o atribuție a comisarului

general.

Referitor la cel de-al doilea motiv

de recurs se arată că instanța de fond nu a constatat incidența în cauză a

prevederilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. muncii referitor la concedierile

colective, situație în care angajatul trebuia să respecte anumite condiții

procedurale (prevăzute de art. 69-72 C. muncii) pentru valabilitatea eliberării

din funcție a unui număr mare de funcționari publici.

Recurentul mai arată că Avizul nr. 1060620

din 9 ianuarie 2008 al A.N.F.P. nu reprezintă un aviz de legalitate al deciziei

atacate, astfel cum a considerat instanța de fond, ci se referă doar la

conformitatea funcțiilor publice cu prevederile art. 2 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 188/1999.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din preambulul

Deciziei nr. 199 din 16 ianuarie 2008, această decizie a avut la bază măsuri de

reorganizare fundamentate pe H.G. nr. 1224/2007 privind organizarea și

funcționarea G.N.M., act normativ care, la rândul său, a fost adoptat în baza

O.U.G. nr. 107/2007.

Prin O.U.G. nr. 107 din 10 octombrie

2007 s-a modificat art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 17/2005 pentru stabilirea unor

măsuri organizatorice la nivelul administrației publice centrale, fiind

desființate comisariatele regionale, G.N.M. funcționând la nivel central prin

Comisariatul General și având în subordine 41 de comisariate județene,

Comisariatul municipiului București și Rezervația Biosferei Delta Dunării.

O.U.G. nr. 107 din 10 octombrie 2007

a fost respinsă prin Legea nr. 235 din 31 octombrie 2008, publicată în M.Of.

nr. 747 din 5 noiembrie 2008, fără a se prevedea măsuri cu privire la efectele

juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.

Potrivit art. 115 alin. (8) din

Constituția României „prin legea de aprobare sau de respingere se vor

reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice

produce pe perioada de aplicare a ordonanței”.

În prezent H.G. nr. 1224/2007 emisă

în baza O.U.G. nr. 107/2007 nu mai poate produce efecte juridice și, pe cale de

consecință, deciziile emise în baza H.G. nr. 1224/2007 nu mai au suport legal.

Conform art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, un act normativ nu mai

poate produce efecte juridice după abrogarea actului normativ superior în baza

căruia a fost emis.

În cauza de față, O.U.G. nr. 107/2007

nu a fost abrogată, însă a fost respinsă în Parlament iar efectele respingerii

unei ordonanțe de urgență sunt identice cu cele ale abrogării actului normativ.

În prezent este în vigoare O.U.G.

nr. 17/2005 care organizează G.N.M. în comisariate regionale și comisariate

județene, astfel că nu se mai justifică emiterea deciziei nr. 199 din 16

ianuarie 2008 prin care reclamantul-recurent a fost eliberat din funcție, ca

urmare a desființării unor posturi publice.

În ceea ce privește motivul de

recurs referitor la acordarea unor daune morale, Înalta Curte constată că

decizia atacată nu a fost de natură să producă reclamantului-recurent

prejudicierea unor atribute morale cum ar fi onoarea sau reputația, astfel că

simpla reintegrare în funcția și postul avut, despăgubirile salariale aferente

constituie o reparație integrală, conform art. 998-999 C. civ.

Pentru considerentele menționate, cu

referire la art. 304 pct. 9, art. 304

1

și art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se modificarea parțială a

sentinței, în sensul admiterii capetelor de cerere privind anularea deciziei de

eliberare din funcție, reintegrarea în funcția avută și acordarea

despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul L.G.

împotriva sentinței civile nr. 2273 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

admite în parte acțiunea.

Anulează Decizia nr. 199 din 16 ianuarie 2008

a Comisarului General al G.N.M.

Dispune reintegrarea reclamantului în

funcția deținută anterior.

Obligă pârâta G.N.M. la plata drepturilor

salariale cuvenite reclamantului pe perioada de la data eliberării din funcție

până la data reintegrării efective, indexate la zi.

Respinge capătul de cerere privind daunele

morale.

Obligă pârâții, în solidar, la plata

sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat, prin

apreciere.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

martie 2009.