ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3977/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 noiembrie 2007 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.T. a solicitat în contradictoriu cu A.N.A.F. București, anularea Deciziei nr. 123 din 7 mai 2007, precum și anularea raportului de inspecție fiscală parțială nr. 4443 din 31 iulie 2006 și a deciziei de imputare nr. 382 din 28 iulie 2006. In motivarea acțiunii sale reclamanta a arătat că la data de 17 aprilie 2007 a formulat contestație împotriva Raportului de inspecție fiscală parțială nr. 4443 din 31 iulie 2006, depusă la D.G.F.P. Dolj și înaintată spre soluționare A.N.A.F.

Prin decizia nr. 123 din 7 mai 2007, arată reclamanta, i-a fost respinsă contestația, motivat de faptul că a fost depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta. Un alt motiv invocat a fost acela că s-a depus contestația la data de 2 aprilie 2007 la D.G.F.P. Dolj, în timp ce actele contestate au fost comunicate lichidatorului judiciar la data de 31 iulie 2006. Reclamanta a opinat că decizia nr. 123 din 7 mai 2007 s-a emis cu încălcarea drepturilor sale fundamentale, dat fiind faptul că actele contestate nu i-au fost comunicate, iar, deși i s-a retras dreptul de administrare de la data intrării in faliment a SC T. SA, apreciază că este singura interesată în contestarea raportului de inspecție, conform art. 175 pct. 2 C. proc.

fisc. Reclamanta a mai învederat faptul că are calitatea de a contesta actul fiscal întrucât întrunește toate cele patru condiții: capacitatea procesuală, calitatea procesuală, dreptul și interesul. Prin sentința civilă nr. 16 din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că, în raport cu dispozițiile art. 50 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 și încheierea nr. 123 din 1 iunie 2006 a Tribunalului Dolj, reclamantei i s-a ridicat dreptul de administrare al SC T. SA, astfel încât, potrivit prevederilor art. 175 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, este îndreptățit să formuleze contestație numai cel ce se consideră a fi lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.

In atare condiții, a apreciat prima instanță, persoana lezată și deci îndreptățită să conteste actul administrativ fiscal este SC T. SA, prin reprezentanții săi legali, respectiv lichidatorul judiciar. Prima instanță a mai reținut că administratorul societății supuse controlului este îndreptățit la a contesta un act administrativ fiscal, însă, pe de o parte, contestația a fost formulată de către reclamantă în nume propriu, iar, pe de altă parte, dreptul de administrare al acesteia a fost retras la data intrării în faliment a societății. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta N.T., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, și modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestației formulate împotriva actelor administrativ fiscale, care stau la baza constituirii ca parte civilă a D.G.F.P.

Dolj în dosarul penal și totodată înscrierea acesteia la masa credală în dosarul de insolvență. Recurenta-reclamantă critică sentința sub aspectul greșitei respingeri a contestației, cu motivarea că neavând interes în a contesta actul administrativ fiscal, nu are nici calitatea de a formula contestație împotriva deciziei nr. 123/2007, a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, emise de intimata pârâtă. Arată recurenta că interesul său în depunerea contestației este justificat de faptul că pentru aceeași sumă reținută în actul administrativ fiscal este inculpată într-un dosar penal unde răspunderea penală și materială este atrasă în calitate de persoană fizică, administrator al persoanei juridice până la ridicarea dreptului de administrare în dosarul de faliment.

Se arată că interesul real în contestarea actelor administrative fiscale trebuie să îl aibă și persoana fizică care a constituit persoana juridică și care poate răspunde material și penal pentru fapte legate de administrarea societății falite și nu numai administratorii judiciari respectiv lichidatorul judiciar desemnat în dosarul de faliment care a stat în pasivitate și nu a acționat ca un adevărat administrator. Prin concluzii scrise, recurenta solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că instanța de fond nu s-a pronunțat și nu a soluționat toate cererile cu care a fost investită, în sensul că a analizat doar partea din acțiune ce se referă la decizia A.N.A.F.

de soluționare a contestației, fără a se pronunța asupra legalității raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere a cărei anulare a solicitat-o. Analizând hotărârea recurată în raport cu criticile formulate și sub toate aspectele conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Reclamanta N.T. a avut calitatea de asociat și administrator al S.C. T. S.A. (fostă SC I.M.G. SRL) înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J16/201/2002. Din raportul de inspecție fiscală încheiat la 26 iulie 2006 de D.G.F.P. Dolj rezultă că s-a efectuat un control la firma al cărui administrator era reclamanta, pe baza documentelor transmise de Inspectoratul de Poliție al județului Dolj prin SC R.V.A.

SRL, filiala Craiova, a adresei nr. 35926 din 13 iunie 2006 înaintată de D.I.I.C.O.T. Dolj și a proceselor verbale întocmite de organele de control ale D.G.F.P. Dolj. Prin adresa menționată emisă de D.I.I.C.O.T. s-a reținut că S.C. T. S.A. Craiova, administratorul și asociații firmei, prin tranzacții fictive, au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 6.662.196.443 lei prin rambursări ilegale de T.V.A. Instanța constată că prin Încheierea nr. 123 a Tribunalului Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 287/F/2004 din ședința publică de la 1 iunie 2006, judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitorului S.C. T. S.A. Craiova și desemnarea ca lichidator judiciar a SC R.V.A.

SRL, filiala Craiova. În raportul de inspecție fiscală s-a constatat în sarcina societății falite un debit de 6.660.599.805 lei, raport ce a fost înaintat lichidatorului judiciar desemnat în cauză. Din cuprinsul deciziei nr. 123/2007 privind soluționarea contestației depuse de reclamanta N.T., fost administrator al S.C. T. S.A. rezultă că atât decizia de impunere nr. 382/2006 cât și raportul de inspecție fiscală nr. 4443/2006 au fost comunicate lichidatorului judiciar numit în dosarul de faliment.

Este adevărat că potrivit art. 50 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare în vigoare la data comunicării deciziei de impunere „Dreptul de administrare a debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului” însă în cauză se constată că reclamanta este lezată în drepturile sale prin actele administrative fiscale contestate în care pentru aceleași sume este cercetată penal în calitate de fost administrator al societății în faliment și în cauză nu se pune în discuție administrarea societății debitoare după deschiderea falimentului. Mai mult, nu este lipsit de relevanță faptul că lichidatorul judiciar, deși i s-au comunicat actele fiscale din care rezultă că în sarcina societății aflată în faliment s-au reținut debite importante, nu a formulat contestație.

Dispozițiile art. 175 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 republicată potrivit cărora este îndreptățit la contestație numai cel care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal trebuie interpretate potrivit prevederilor art. 52 alin. (1) din Constituție în sensul că reclamanta are un interes legitim, în formularea contestației, întrucât actele administrative fiscale atacate vizează activitatea societății comerciale dintr-o perioadă în care reclamanta a avut calitatea de administrator, răspunzând de rezultatele activității pe care a condus-o. Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă. Interesul trebuie să fie în legătură cu pretențiile formulate, deci cu dreptul subiectiv civil afirmat și cu situația juridică pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie.

În cauză, în mod corect susține recurenta reclamantă că are interes în depunerea și susținerea contestației ce vizează actul administrativ fiscal cu un debit pentru care este inculpată într-un dosar penal în care răspunderea penală poate fi atrasă ca persoană fizică pentru activitatea sa ca fost administrator al societății falite. Nu se poate contesta dreptul fostului administrator de a solicită verificarea legalității actelor administrativ fiscale prin care s-a reținut în sarcina societății un debit ce vizează inclusiv perioada în care a fost administrator, în condițiile în care acesta poate răspunde pentru aceste debite atât penal cât și în baza Legii nr. 64/1995 sau a art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în calitate de fost administrator sau de membru al organului de conducere a debitorului aflat în insolvență.

În aceste condiții apare ca nefondată teza susținută de intimată că recurenta N.T., fost administrator al SC T.I. SA avea posibilitatea de a introduce cererea în calitate de intervenient conform art. 182 din O.G. nr. 92/2003 republicată numai în situația în care administratorul judiciar, SC R.V.A. SRL Craiova și-ar fi exercitat dreptul de a contesta actul fiscal și cum nu s-a formulat contestație în acest sens, cererea reclamantei ar fi depusă de persoană lipsită de calitatea de a contesta. Este real că în cauză nu s-a mai cercetat legalitatea raportului de inspecție fiscală, însă se constată că instanța s-a pronunțat pe excepție fără a mai analiza problemele de fond, reținând excepția lipsei calității de a contesta actul administrativ fiscal conform art. 175 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 și a pct. 13.1 lit. b) din O.PA.N.A.F. nr. 519/2005. Față de aceste considerente, constatând că reclamanta- recurentă are calitate procesual activă în cauză, are un interes juridic, actual și legitim în formularea acțiunii și în concordanță cu principiul liberului acces la justiție prin admiterea recursului conform art. 312 pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, va fi casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de N.T. împotriva sentinței civile nr. 16 din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2008.