ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3977/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 9 noiembrie 2007 pe rolul Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.T. a

solicitat în contradictoriu cu A.N.A.F. București, anularea Deciziei nr. 123 din

7 mai 2007, precum și anularea raportului de inspecție fiscală parțială nr.

4443 din 31 iulie 2006 și a deciziei de imputare nr. 382 din 28 iulie 2006.

In motivarea acțiunii sale reclamanta a arătat că la data de 17 aprilie 2007

a formulat contestație împotriva Raportului de inspecție fiscală parțială nr.

4443 din 31 iulie 2006, depusă la D.G.F.P. Dolj și înaintată spre soluționare A.N.A.F.

Prin decizia nr. 123 din 7 mai 2007, arată reclamanta, i-a fost respinsă

contestația, motivat de faptul că a fost depusă de o persoană lipsită de

calitatea de a contesta. Un alt motiv invocat a fost acela că s-a depus

contestația la data de 2 aprilie 2007 la D.G.F.P. Dolj, în timp ce actele

contestate au fost comunicate lichidatorului judiciar la data de 31 iulie 2006.

Reclamanta

a opinat că decizia nr. 123 din 7 mai 2007 s-a emis cu încălcarea drepturilor

sale fundamentale, dat fiind faptul că actele contestate nu i-au fost

comunicate, iar, deși i s-a retras dreptul de administrare de la data intrării

in faliment a SC T. SA, apreciază că este singura interesată în contestarea

raportului de inspecție, conform art. 175 pct. 2 C. proc. fisc.

Reclamanta

a mai învederat faptul că are calitatea de a contesta actul fiscal întrucât

întrunește toate cele patru condiții: capacitatea procesuală, calitatea

procesuală, dreptul și interesul.

Prin sentința civilă nr. 16 din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a

fost respinsă.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că, în raport cu

dispozițiile art. 50 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 și încheierea nr. 123 din 1

iunie 2006 a Tribunalului Dolj, reclamantei i s-a ridicat dreptul de

administrare al SC T. SA, astfel încât, potrivit prevederilor art. 175 alin. (2)

din O.G. nr. 92/2003, este îndreptățit să formuleze contestație numai cel ce se

consideră a fi lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.

In

atare condiții, a apreciat prima instanță, persoana lezată și deci îndreptățită

să conteste actul administrativ fiscal este SC T. SA, prin reprezentanții săi

legali, respectiv lichidatorul judiciar.

Prima instanță a mai reținut că administratorul societății supuse

controlului este îndreptățit la a contesta un act administrativ fiscal, însă,

pe de o parte, contestația a fost formulată de către reclamantă în nume

propriu, iar, pe de altă parte, dreptul de administrare al acesteia a fost

retras la data intrării în faliment a societății.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta N.T., invocând

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate,

solicitând admiterea recursului, și modificarea hotărârii recurate în sensul

admiterii contestației formulate împotriva actelor administrativ fiscale, care stau

la baza constituirii ca parte civilă a D.G.F.P. Dolj în dosarul penal și

totodată înscrierea acesteia la masa credală în dosarul de insolvență.

Recurenta-reclamantă critică sentința sub aspectul greșitei respingeri a

contestației, cu motivarea că neavând interes în a contesta actul administrativ

fiscal, nu are nici calitatea de a formula contestație împotriva deciziei nr. 123/2007,

a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, emise de intimata

pârâtă.

Arată recurenta că interesul său în depunerea contestației este

justificat de faptul că pentru aceeași sumă reținută în actul administrativ

fiscal este inculpată într-un dosar penal unde răspunderea penală și materială

este atrasă în calitate de persoană fizică, administrator al persoanei juridice

până la ridicarea dreptului de administrare în dosarul de faliment.

Se arată că interesul real în contestarea actelor administrative fiscale

trebuie să îl aibă și persoana fizică care a constituit persoana juridică și

care poate răspunde material și penal pentru fapte legate de administrarea

societății falite și nu numai administratorii judiciari respectiv lichidatorul

judiciar desemnat în dosarul de faliment care a stat în pasivitate și nu a

acționat ca un adevărat administrator.

Prin concluzii scrise, recurenta solicită casarea sentinței și trimiterea

cauzei spre rejudecare, cu motivarea că instanța de fond nu s-a pronunțat și nu

a soluționat toate cererile cu care a fost investită, în sensul că a analizat

doar partea din acțiune ce se referă la decizia A.N.A.F. de soluționare a contestației,

fără a se pronunța asupra legalității raportului de inspecție fiscală și a

deciziei de impunere a cărei anulare a solicitat-o.

Analizând hotărârea recurată în raport cu criticile formulate și sub

toate aspectele conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat.

Reclamanta N.T. a avut

calitatea de asociat și administrator al S.C. T. S.A. (fostă SC I.M.G. SRL) înregistrată

la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J16/201/2002.

Din raportul de

inspecție fiscală încheiat la 26 iulie 2006 de D.G.F.P. Dolj rezultă că s-a

efectuat un control la firma al cărui administrator era reclamanta, pe baza

documentelor transmise de Inspectoratul de Poliție al județului Dolj prin SC

R.V.A. SRL, filiala Craiova, a adresei nr. 35926 din 13 iunie 2006 înaintată de

D.I.I.C.O.T. Dolj și a proceselor verbale întocmite de organele de control ale D.G.F.P.

Dolj.

Prin adresa menționată

emisă de D.I.I.C.O.T. s-a reținut că S.C. T. S.A. Craiova, administratorul și

asociații firmei, prin tranzacții fictive, au prejudiciat bugetul de stat cu

suma de 6.662.196.443 lei prin rambursări ilegale de T.V.A.

Instanța constată că

prin Încheierea nr. 123 a Tribunalului Dolj, secția comercială și de contencios

administrativ, în dosarul nr. 287/F/2004 din ședința publică de la 1 iunie

2006, judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitorului S.C. T. S.A.

Craiova și desemnarea ca lichidator judiciar a SC R.V.A. SRL, filiala Craiova.

În raportul de inspecție

fiscală s-a constatat în sarcina societății falite un debit de 6.660.599.805

lei, raport ce a fost înaintat lichidatorului judiciar desemnat în cauză. Din cuprinsul

deciziei nr. 123/2007 privind soluționarea contestației depuse de reclamanta N.T.,

fost administrator al S.C. T. S.A. rezultă că atât decizia de impunere nr.

382/2006 cât și raportul de inspecție fiscală nr. 4443/2006 au fost comunicate

lichidatorului judiciar numit în dosarul de faliment. Este adevărat că potrivit

art. 50 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării și

lichidării judiciare în vigoare la data comunicării deciziei de impunere „Dreptul

de administrare a debitorului încetează de drept la data la care se dispune

începerea falimentului” însă în cauză se constată că reclamanta este lezată în

drepturile sale prin actele administrative fiscale contestate în care pentru

aceleași sume este cercetată penal în calitate de fost administrator al

societății în faliment și în cauză nu se pune în discuție administrarea

societății debitoare după deschiderea falimentului.

Mai mult, nu este lipsit de

relevanță faptul că lichidatorul judiciar, deși i s-au comunicat actele fiscale

din care rezultă că în sarcina societății aflată în faliment s-au reținut

debite importante, nu a formulat contestație.

Dispozițiile art. 175

alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 republicată potrivit cărora este îndreptățit la

contestație numai cel care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ

fiscal trebuie interpretate potrivit prevederilor art. 52 alin. (1) din

Constituție în sensul că reclamanta are un interes legitim, în formularea

contestației, întrucât actele administrative fiscale atacate vizează

activitatea societății comerciale dintr-o perioadă în care reclamanta a avut

calitatea de administrator, răspunzând de rezultatele activității pe care a condus-o.

Prin interes se înțelege

folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.

Interesul trebuie să fie

în legătură cu pretențiile formulate, deci cu dreptul subiectiv civil afirmat

și cu situația juridică pentru a cărei realizare calea justiției este

obligatorie.

În cauză, în mod corect

susține recurenta reclamantă că are interes în depunerea și susținerea

contestației ce vizează actul administrativ fiscal cu un debit pentru care este

inculpată într-un dosar penal în care răspunderea penală poate fi atrasă ca

persoană fizică pentru activitatea sa ca fost administrator al societății

falite.

Nu se poate contesta

dreptul fostului administrator de a solicită verificarea legalității actelor

administrativ fiscale prin care s-a reținut în sarcina societății un debit ce

vizează inclusiv perioada în care a fost administrator, în condițiile în care

acesta poate răspunde pentru aceste debite atât penal cât și în baza Legii nr.

64/1995 sau a art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în

calitate de fost administrator sau de membru al organului de conducere a debitorului

aflat în insolvență.

În aceste condiții apare

ca nefondată teza susținută de intimată că recurenta N.T., fost administrator

al SC T.I. SA avea posibilitatea de a introduce cererea în calitate de

intervenient conform art. 182 din O.G. nr. 92/2003 republicată numai în situația

în care administratorul judiciar, SC R.V.A. SRL Craiova și-ar fi exercitat

dreptul de a contesta actul fiscal și cum nu s-a formulat contestație în acest

sens, cererea reclamantei ar fi depusă de persoană lipsită de calitatea de a

contesta.

Este real că în cauză nu

s-a mai cercetat legalitatea raportului de inspecție fiscală, însă se constată

că instanța s-a pronunțat pe excepție fără a mai analiza problemele de fond,

reținând excepția lipsei calității de a contesta actul administrativ fiscal conform

art. 175 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 și a pct. 13.1 lit. b) din O.PA.N.A.F. nr.

519/2005.

Față de aceste

considerente, constatând că reclamanta- recurentă are calitate procesual activă

în cauză, are un interes juridic, actual și legitim în formularea acțiunii și în

concordanță cu principiul liberului acces la justiție prin admiterea recursului

conform art. 312 pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanță nu a intrat în

cercetarea fondului pricinii, va fi casată hotărârea atacată și trimisă cauza

spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de N.T.

împotriva sentinței civile nr. 16 din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

noiembrie 2008.