ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3364/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3534 din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a dispus anularea Hotărârii nr. 42 din 9 mai 2008, adoptată de pârât, în prealabil fiind respinsă excepția de tardivitate a formulării acțiunii. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că excepția de tardivitate invocată este neîntemeiată, reclamantul respectând termenul prevăzut de art. 20 din O.G.

nr. 137/2000 de formulare a acțiunii, aceasta fiind formulată la data de 26 februarie 2008, conform ștampilei aplicată pe plicul de la fila 12 dosar, termen calculat în raport de data comunicării hotărârii contestate, aceea de 11 februarie 2008. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, în raport de prevederile art. 21 alin. (1) și art. 128 din Legea nr. 128/1997, condiția instituită prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Metodologia aprobată prin O.M.E.C.

nr. 3142 din 25 ianuarie 2006, modificat prin Ordinul Ministrului Economiei și Comerțului nr. 5617/2006, potrivit căruia persoana care candidează la concursul pentru ocuparea funcției de director sau director adjunct, trebuie ca la data susținerii concursului să aibă vârsta cu cel puțin patru ani mai mică decât vârsta standard de pensionare, este una justificată obiectiv, dat fiind că mandatul unui director are o durată de 4 ani, iar exercitarea acestuia presupune a priori calitatea de personal didactic titular, calitate care încetează la data pensionării, menținerea unei persoane ca titular în funcția didactică peste vârsta standard de pensionare fiind doar o posibilitate supusă anumitor condiții, astfel că nu poate constitui un argument valabil în susținerea hotărârii atacate.

Instanța de fond a reținut astfel că hotărârea nr. 42 din 9 ianuarie 2008 adoptată de pârât, prin care s-au făcut recomandări reclamantului în sensul de a modifica criteriile de participare la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director sau director adjunct din învățământul preuniversitar de stat, constatând un tratament discriminatoriu prin limitarea accesului la un asemenea post a unei categorii de cadre didactice, este nelegală și netemeinică și a dispus anularea acesteia. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Prin motivele de recurs formulate, pârâtul susține în esență că în cauză a fost încălcată legislația în vigoare în materie de nediscriminare, referindu-se atât la legislația internă cât și la jurisprudența C.E.D.O. Sunt enunțate dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 16 ale O.G. nr. 137/2000, republicată, art. 16 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și prevederilor Codului Muncii – art. 61, referitor la situațiile în care angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului.

În raport de toate aceste reglementări care conțin prevederi referitoare la discriminare, susține recurentul, modificarea Ordinului Ministrului Economiei și Comerțului nr. 3142/2006 prin Ordinul Ministrului Economiei și Comerțului nr. 5617/2006, referitoare la condițiile impuse de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în învățământul preuniversitar „la data susținerii concursului, cu vârsta cu cel puțin 4 ani mai mică decât vârsta standard de pensionare”, nu este justificată obiectiv de un scop legitim, Ordinul nr. 5617/2006 producând efecte discriminatorii. Tratamentul diferențiat pe criterii de vârstă, susține recurentul, a înlăturat, de fapt, dreptul ori libertatea persoanei de a candida la un concurs pentru accederea într-o anumită poziție profesională de conducere.

Aceasta, cu atât mai mult, cu cât în situația asigurării unui management oportun, eficient, performant, angajatorul în spiritul continuității în managementul unităților de învățământ, poate menține persoana în cauză în funcție, până la finalizarea mandatului, chiar dacă a împlinit vârsta standard de pensionare, astfel încât nu se poate vorbi de o „concediere de drept”. Cum art. 128 din Legea nr. 128/1997 prevede posibilitatea menținerii în funcțiile didactice peste vârsta standard de pensionare, arată recurentul, același personal din cadrul unităților de învățământ poate beneficia și de dreptul de a-și finaliza mandatul de director, care se poate prelungi după vârsta standard de pensionare din considerente ce țin de competența profesională deosebită.

Intimatul-reclamant Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte îl va respinge, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Critica formulată de pârâtul-recurent Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se rezumă la faptul că, contrar celor stabilite de instanța de fond, tratamentul diferențiat în ceea ce privește vârsta pentru candidații la funcția de director în învățământul preuniversitar, nu este justificat în mod obiectiv de un scop legitim . Critica este neîntemeiată.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond criteriul prevăzut de Ordinul nr. 5617/2006 privind modificarea și completarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3142/2006, are o justificare obiectivă și anume aceea de a asigura o exercitare cursivă a mandatului de 4 ani de zile, mandat pentru care candidatul depune un plan managerial ce trebuie adus la îndeplinire. Susținerea recurentului în sensul că legislația în vigoare permite executarea mandatului de 4 ani de director cu depășirea vârstei de pensionare nu poate fi reținută.

Prelungirea activității și menținerea persoanei respective în funcția de director și peste vârsta de pensionare este condiționată de deținerea gradului didactic I sau a titlului științific de doctor, precum și avizul Consiliului profesoral și aprobarea inspectorului școlar, deci această prelungire este o posibilitate și nu o certitudine. Pe de altă parte, exercitarea acestui mandat presupune a priori calitatea de personal didactic titular, care încetează la data pensionării. Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, se referă doar la prelungirea activității cadrelor didactice titulare și nu la prelungirea activității de director, astfel încât legea se aplică categoriei profesionale strict vizate și ea nu poate fi extinsă și asupra altor categorii de personal, după cum în mod eronat considera recurentul-pârât.

A admite teza susținută de recurent, ar însemna ca pe parcursul mandatului de 4 ani acesta să poată fi exercitat de două sau mai multe persoane, fiecare având planul său managerial propriu, ceea ce ar conduce la o destabilizare a procesului de învățământ în unitățile școlare. Așadar, prin stabilirea cerinței de vârstă legiuitorul a dorit să asigure continuitatea managementului unităților de învățământ și evitarea destabilizării procesului de învățământ în unitățile școlare, justificarea acestui tratament diferențiat fiind deci unul obiectiv și rezonabil. În acest sens sunt și prevederile art. 6 al Directivei 200/78/CE din 27 noiembrie 2000, care la alin. (1) lit. c), consideră că tratamentul diferențiat se poate referi în special și la „stabilirea unei vârste maxime pentru încadrare, bazată pe formarea necesară pentru postul respectiv sau pe necesitatea unei perioade de încadrare rezonabile înaintea pensionării”.

De menționat, că în acest sens, într-o speță similară Înalta Curte s-a mai pronunțat, prin decizia nr. 3131 din 5 iunie 2009, menținând hotărârea instanței de fond - sentința civilă nr. 3112 din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel București. Pentru toate aceste considerente, constatând că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, cu aplicarea corectă a legii, sentință ce urmează a fi menținută, recursul declarat de pârât se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 3534 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2009.