ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3364/2009

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3534 din 16 decembrie 2008, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Educației, Cercetării și

Tineretului în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării și a dispus anularea Hotărârii nr. 42 din 9 mai 2008, adoptată de

pârât, în prealabil fiind respinsă excepția de tardivitate a formulării acțiunii.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că excepția de tardivitate invocată este

neîntemeiată, reclamantul respectând termenul prevăzut de art. 20 din O.G. nr.

137/2000 de formulare a acțiunii, aceasta fiind formulată la data de 26

februarie 2008, conform ștampilei aplicată pe plicul de la fila 12 dosar,

termen calculat în raport de data comunicării hotărârii contestate, aceea de 11

februarie 2008.

Pe fondul cauzei, prima instanță a

reținut că, în raport de prevederile art. 21 alin. (1) și art. 128 din Legea

nr. 128/1997, condiția instituită prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Metodologia

aprobată prin O.M.E.C. nr. 3142 din 25 ianuarie 2006, modificat prin Ordinul Ministrului

Economiei și Comerțului nr. 5617/2006, potrivit căruia persoana care candidează

la concursul pentru ocuparea funcției de director sau director adjunct, trebuie

ca la data susținerii concursului să aibă vârsta cu cel puțin patru ani mai mică

decât vârsta standard de pensionare, este una justificată obiectiv, dat fiind că

mandatul unui director are o durată de 4 ani, iar exercitarea acestuia

presupune a priori calitatea de personal didactic titular, calitate care

încetează la data pensionării, menținerea unei persoane ca titular în funcția

didactică peste vârsta standard de pensionare fiind doar o posibilitate supusă

anumitor condiții, astfel că nu poate constitui un argument valabil în

susținerea hotărârii atacate.

Instanța de fond a reținut astfel că

hotărârea nr. 42 din 9 ianuarie 2008 adoptată de pârât, prin care s-au făcut

recomandări reclamantului în sensul de a modifica criteriile de participare la

concursul pentru ocuparea funcțiilor de director sau director adjunct din

învățământul preuniversitar de stat, constatând un tratament discriminatoriu

prin limitarea accesului la un asemenea post a unei categorii de cadre

didactice, este nelegală și netemeinică și a dispus anularea acesteia.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs în termen legal, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – „când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii”.

Prin motivele de recurs formulate,

pârâtul susține în esență că în cauză a fost încălcată legislația în vigoare în

materie de nediscriminare, referindu-se atât la legislația internă cât și la

jurisprudența C.E.D.O.

Sunt enunțate dispozițiile art. 2 alin.

(1) și art. 16 ale O.G. nr. 137/2000, republicată, art. 16 alin. (1) și art. 20

alin. (1) din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului,

precum și prevederilor Codului Muncii – art. 61, referitor la situațiile în

care angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana

salariatului.

În raport de toate aceste

reglementări care conțin prevederi referitoare la discriminare, susține

recurentul, modificarea Ordinului Ministrului Economiei și Comerțului nr.

3142/2006 prin Ordinul Ministrului Economiei și Comerțului nr. 5617/2006,

referitoare la condițiile impuse de către Ministerul Educației, Cercetării și

Tineretului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în

învățământul preuniversitar „la data susținerii concursului, cu vârsta cu cel

puțin 4 ani mai mică decât vârsta standard de pensionare”, nu este justificată

obiectiv de un scop legitim, Ordinul nr. 5617/2006 producând efecte

discriminatorii.

Tratamentul diferențiat pe

criterii de vârstă, susține recurentul, a înlăturat, de fapt, dreptul ori

libertatea persoanei de a candida la un concurs pentru accederea într-o anumită

poziție profesională de conducere.

Aceasta, cu atât mai mult, cu cât în

situația asigurării unui management oportun, eficient, performant, angajatorul

în spiritul continuității în managementul unităților de învățământ, poate

menține persoana în cauză în funcție, până la finalizarea mandatului, chiar

dacă a împlinit vârsta standard de pensionare, astfel încât nu se poate vorbi

de o „concediere de drept”.

Cum art. 128 din Legea nr. 128/1997

prevede posibilitatea menținerii în funcțiile didactice peste vârsta standard

de pensionare, arată recurentul, același personal din cadrul unităților de

învățământ poate beneficia și de dreptul de a-și finaliza mandatul de director,

care se poate prelungi după vârsta standard de pensionare din considerente ce

țin de competența profesională deosebită.

Intimatul-reclamant Ministerul

Educației, Cercetării și Inovării a depus întâmpinare, solicitând respingerea

recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind

legală și temeinică.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de dispozițiile legale

incidente în cauză, Înalta Curte îl va respinge, potrivit considerentelor ce se

vor arăta în continuare.

Critica formulată de

pârâtul-recurent Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se rezumă

la faptul că, contrar celor stabilite de instanța de fond, tratamentul

diferențiat în ceea ce privește vârsta pentru candidații la funcția de director

în învățământul preuniversitar, nu este justificat în mod obiectiv de un scop

legitim .

Critica este neîntemeiată.

Așa cum corect a reținut și instanța

de fond criteriul prevăzut de Ordinul nr. 5617/2006 privind modificarea și

completarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru

ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ

preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării

nr. 3142/2006, are o justificare obiectivă și anume aceea de a asigura o

exercitare cursivă a mandatului de 4 ani de zile, mandat pentru care candidatul

depune un plan managerial ce trebuie adus la îndeplinire.

Susținerea recurentului în sensul că

legislația în vigoare permite executarea mandatului de 4 ani de director cu

depășirea vârstei de pensionare nu poate fi reținută.

Prelungirea activității și

menținerea persoanei respective în funcția de director și peste vârsta de

pensionare este condiționată de deținerea gradului didactic I sau a titlului

științific de doctor, precum și avizul Consiliului profesoral și aprobarea inspectorului

școlar, deci această prelungire este o posibilitate și nu o certitudine.

Pe de altă parte, exercitarea

acestui mandat presupune a priori calitatea de personal didactic titular, care

încetează la data pensionării.

Legea nr. 128/1997, cu modificările și

completările ulterioare, se referă doar la prelungirea activității cadrelor didactice

titulare și nu la prelungirea activității de director, astfel încât legea se

aplică categoriei profesionale strict vizate și ea nu poate fi extinsă și

asupra altor categorii de personal, după cum în mod eronat considera

recurentul-pârât.

A admite teza susținută de recurent,

ar însemna ca pe parcursul mandatului de 4 ani acesta să poată fi exercitat de

două sau mai multe persoane, fiecare având planul său managerial propriu, ceea

ce ar conduce la o destabilizare a procesului de învățământ în unitățile

școlare.

Așadar, prin stabilirea cerinței

de vârstă legiuitorul a dorit să asigure continuitatea managementului

unităților de învățământ și evitarea destabilizării procesului de învățământ în

unitățile școlare, justificarea acestui tratament diferențiat fiind deci unul

obiectiv și rezonabil.

În acest sens sunt și

prevederile art. 6 al Directivei 200/78/CE din 27 noiembrie 2000, care la alin.

(1) lit. c), consideră că tratamentul diferențiat se poate referi în special și

la „stabilirea unei vârste maxime pentru încadrare, bazată pe formarea necesară

pentru postul respectiv sau pe necesitatea unei perioade de încadrare

rezonabile înaintea pensionării”.

De menționat, că în acest sens,

într-o speță similară Înalta Curte s-a mai pronunțat, prin decizia nr. 3131 din

5 iunie 2009, menținând hotărârea instanței de fond - sentința civilă nr. 3112

din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel București.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și

temeinică, cu aplicarea corectă a legii, sentință ce urmează a fi menținută,

recursul declarat de pârât se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc.

civ. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva

sentinței civile nr. 3534 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2009.