ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1906/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1906/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Curtea de Apel București, secția a
VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1607 din
6 octombrie 2005, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta L.I.T., în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, a anulat
rezoluția din 23 iulie 2004 a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor,
Diplomelor și Certificatelor Universitare și a obligat pârâtul să emită un
ordin de numire a reclamantei în postul de conferențiar universitar la
disciplina literatură universală și comparată - Catedra de Literatură a
Facultății de Filologie din Universitatea H.; a respins, totodată, cererea
reclamantei, de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale și morale,
precum și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut că, în condițiile în care Universitatea H. nu i-a întocmit
reclamantei, dosar de pensionare, iar aceasta a promovat concursul pentru
postul de conferențiar universitar organizat de universitate, Ministerul
Educației și Cercetării nu avea nici un motiv să infirme rezultatul concursului
și, pe cale de consecință, titlul didactic obținut de reclamantă.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât,
potrivit art. 129 alin. (1) și (2) din Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului
didactic, există posibilitatea menținerii, și după vârsta de pensionare, ca
titular în funcția didactică avută, a persoanelor care fac dovada competenței
lor profesionale.
Împotriva acestei sentințe, în
termen legal, a declarat recurs, Ministerul Educației și Cercetării, invocând
nelegalitățile prevăzute de art. 304 pct. 4, 6 și 9 C. proc. civ.
Recurentul a susținut că, în mod
greșit, instanța de fond l-a obligat să emită, în favoarea reclamantei, ordin
de confirmare a titlului universitar de conferențiar, deoarece competența în
această materie revine, potrivit Legii nr. 84/1995, Consiliul Național de
Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.
Sentința instanței de fond a fost
criticată și pentru faptul de a fi acordat, ceea ce nu s-a cerut, atunci când
s-a pronunțat asupra posibilității Universității H. de a menține intimata-reclamantă
în funcție, peste vârsta de pensionare.
S-a precizat, de asemenea, că prin
soluția pronunțată s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (1) din Legea nr. 128/1997,
care enumeră expres și limitativ categoriile de persoane ce pot rămâne în
activitate după vârsta de 65 de ani, în condițiile în care intimata nu se
încadrează în niciuna dintre ele, precum și dispozițiile art. 61 și urm., din
aceiași lege, referitoare la procedura de concurs și atribuțiile Consiliului
Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.
Recursul este fondat.
Este dovedit în cauză că în urma
participării reclamantei la concursul pentru ocuparea postului de conferențiar
poziția 14, la disciplina literatură universală și comparată, „Catedra de
literatură”, la Facultatea de Filologie din cadrul Universității H. din
București, scos în data de 31 octombrie 2002, la concurs, dosarul, împreună cu
raportul comisiei de concurs și cu documentele însoțitoare, a fost înaintat
Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor
Universitare.
Acest organism a adoptat, în
reuniunea din 23 iulie 2004, o rezoluție prin care s-a refuzat confirmarea
titlului didactic de conferențiar universitar, urmare a faptului că dosarul de
concurs nu a primit avizul de legalitate al Direcției Juridice din cadrul
Ministerului Educației și Cercetării, pe motiv că la data înscrierii la concurs,
candidata îndeplinea condițiile de pensionare conform Legii nr. 19/2000,
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Potrivit prevederilor art. 41 alin. (2)
din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de
asigurări sociale, vârsta standard de pensionare este de 60 de ani, pentru
femei și 65 de ani, pentru bărbați, atingerea acestei vârste urmând a se
realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a legii, prin
creșterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani,pentru femei și
de la 62 de ani, pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3.
În ceea ce privește personalul
didactic, sunt aplicabile dispozițiile de drept comun din Legea nr. 19/2000,
dar și unele prevederi cu caracter derogatoriu, cuprinse în Titlul VII al Legii
nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic.
Astfel, conform prescripțiilor art. 127
alin. (4) din Legea nr. 128/1997, după îndeplinirea vârstei de pensionare,
cadrele didactice pensionate pot desfășura activități didactice, salarizate,
însă, numai prin cumul sau prin plata cu ora, iar conform dispozițiilor art. 129
alin. (1) din același act normativ, numai profesorii universitari și
conferențiarii universitari cu titlu științific de doctor pot rămâne în
activitatea didactică până la vârsta de 65 de ani. Mai mult, potrivit
prevederilor art. 129 alin. (2) din Legea menționată, de asemenea numai
profesorii universitari și conferențiarii universitari cu titlul științific de
doctor, cu excepțiile prevăzute în titlul VIII - Dispoziții tranzitorii și
finale, care dovedesc competența profesională deosebită, pot fi menținuți ca titulari
în funcția didactică, la împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu
acordul consiliului facultății, cu aprobarea anuală a senatului universitar,
prin vot nominal deschis, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
În ceea ce o privește pe reclamanta
L.I.T., născută la 10 octombrie 1941, se reține că într-adevăr, la data
înscrierii la concursul pentru ocuparea postului de conferențiar universitar,
aceasta îndeplinea condițiile de pensionare prevăzute de art. 41 din Legea nr. 19/2000,
inclusiv vârsta eșalonată trecută în anexa nr. 3 a actului normativ în discuție.
Reclamantei nu îi sunt aplicabile
dispozițiile art. 129 alin. (1) și (2) din Legea nr. 128/1997, întrucât
aceasta, la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, nu avea
dobândit titlul didactic de profesor universitar sau de conferențiar
universitar cu titlul științific de doctor, numai într-o atare ipoteză fiind
recunoscut dreptul de a fi menținut în activitate până la vârsta de 65 de ani
și, respectiv, până la vârsta de 70 de ani.
În aceste condiții, în raport cu prevederile
art. 127 alin. (4) și art. 129 din Legea nr. 128/1997, privind Statutul
personalului didactic, care au un caracter parțial derogatoriu în raport cu
dispozițiile Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte
drepturi de asigurări sociale, cum reclamanta, lector universitar, nu mai avea
dreptul, datorită împlinirii vârstei standard de pensionare, de a candida la
concursul organizat de Universitatea H. București, în anul 2002, pentru
ocuparea postului de conferențiar universitar, în mod corect s-a refuzat, de
către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor
Universitare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în baza avizului
Direcției Juridice din minister, confirmarea titlului didactic de conferențiar
universitar.
Așa fiind, apreciind că în mod
greșit instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei, în
contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării și a dispus anularea
rezoluției din 23 iulie 2004 și obligarea pârâtului la emiterea ordinului de
numire a reclamantei pe postul de conferențiar universitar, urmează a fi admis
recursul declarat în cauză de Ministerul Educației și Cercetării, cu consecința
modificării sentinței civile nr. 1607 din 6 octombrie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în sensul
respingerii acțiunii reclamantei L.I.T., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Ministerul Educației și Cercetării împotriva sentinței civile nr. 1607 din 6
octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în tot și,
pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 25 mai 2006.