ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 21/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 21/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 12383 din 30 octombrie

2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr.

43407/3/2006 s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul

SC M.B.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul

M.A. - U.M. București, așa cum a

fost precizată și în consecință:

- a obligat pârâtul la plata

sumei de 473.960,38 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la

data de 21 decembrie 2006, data achitării debitului restant.

- a constatat că nu operează

rezilierea contractului de furnizare de produse nr. 20 din 31 iunie 2006 prin

manifestarea unilaterală de voință exprimată prin adresa din 9 octombrie 2006.

- a respins ca neîntemeiată

cererea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamantei.

- a obligat pârâta la plata

sumei de 7.926,13 RON, taxă de timbru și a sumei de 40.902,37 RON onorariu de

avocat către reclamantă.

Instanța de fond, a reținut

în raport de probatoriul administrat următoarele:

În baza contractului din 31

martie 2006 având ca obiect furnizarea cantității de 12.488,88 tone combustibil

lichid reclamanta a livrat în august 2006 cantitatea de 1.116,76 tone din acest

produs în valoare de 2.990.124,90 RON.

Cum plata s-a făcut cu

întârziere, în baza art. 19.2 din contract, reclamanta este îndreptățită la

daune moratorii, care au fost calculate justificat la 473.960,58 RON.

Instanța a înlăturat

apărările pârâtului referitoare la întârzierea acesteia în efectuarea plății

debitului apreciind că reclamanta a respectat condițiile impuse pentru emiterea

facturilor și nu a încălcat prevederile codului fiscal în ceea ce privește

accizele aferente cantităților de produs livrat.

A mai reținut instanța de

fond că notificarea reclamantei prin adresa din 09 octombrie 2006 nu poate fi

reținută ca producând rezilierea contractului în mod unilateral, deoarece

părțile nu au înserat în contract rezilierea convențională, unilaterală.

Cererea reconvențională prin

care se solicită constatarea rezilierii contractului, a fost respinsă,

apreciindu-se că în raport de motivele invocate, respectiv pretinsa încălcare a

art. 16.1 și art. 2.2., obligațiile contractuale care reveneau pârâtei

reclamante și nu reclamantei - pârâte.

În contra sentinței a

declarat apel pârâtul – reclamant.

Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială prin Decizia nr. 278 pronunțată la 11 iunie 2008 în Dosarul

nr. 43407/3/2006, a respins apelul ca nefondat.

Critica pârâtului, cu

privire la nesoluționarea cererii de suspendare, întemeiată pe art. 244 pct. 2 C.

proc. civ., a fost înlăturată de instanța de apel aceasta reținând, că instanța

de fond a soluționat cererea de suspendare, respingând-o prin încheierea din

data de 23 octombrie 2007.

Referitor la motivul de apel

constând în nerespectarea de către intimată a articolului 16.1 alin. (2) din

contract, Curtea l-a înlăturat, apreciind că este irelevant față de faptul că

apelanta a acceptat la plată facturile și a achitat sumele restante după

introducerea cererii de judecată.

S-au mai respins cu aceeași

motivare și criticile privind nerespectarea de către reclamantă a cerințelor

fiscale pentru facturile emise, reținându-se și faptul că acestea cuprindeau

toate elementele stabilite prin contract.

Instanța de apel, a

confirmat motivarea sentinței în ceea ce privește respingerea cererii

reconvenționale, privind rezilierea contractului, înscrisurile depuse la dosar

fiind relevante în a se reține că reclamanta și-a respectat obligațiile asumate

prin art. 2.2 din contract, privind livrările de produse în luna august.

Pârâtul – reclamant M.A. pentru

U.M. București, a declarat recurs împotriva deciziei menționate în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii

apelului cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.

În argumentarea motivului de

recurs recurentul susține, în esență, următoarele critici:

- instanța de apel a reținut

greșit că cererea de suspendare a cauzei, formulată la fond a fost soluționată.

- instanța de apel a

înlăturat nejustificat criticile vizând reținerea greșită a îndeplinirii de

către reclamanta – pârâtă a dispozițiilor art. 16.1 din contract, în sensul că

a completat corespunzător facturile cu specificarea codului C.P.S.A. cât și

aprecierea eronată privind neintervenirea rezilierii unilaterale a

contractului.

- instanța de apel a

menținut fără temei respingerea cererii reconvenționale, privind rezilierea

contractului.

Prin întâmpinare, reclamanta

– pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Critica privind

nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de suspendare a cauzei, cerere

care s-a întemeiat pe dispozițiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ. și

soluționarea greșită a motivului de apel ce privea această nelegalitate se

subsumează art. 304 pct. 9 C. proc. civ. însă este nefondată.

Analizând lucrările cauzei

se confirmă considerentele deciziei în sensul că, cererea de suspendare s-a

soluționat de instanța de fond prin încheierea din 23 octombrie 2007, din care

rezultă că această cerere a fost respinsă.

Celelalte critici, se

circumscriu poziției procesuale pe care recurenta a avut-o și în cele două

cicluri procesuale, când a solicitat să se constate fie că a intervenit o

reziliere unilaterală a contractului sau să se constate rezilierea contractului

pe temeiul neexecutării obligațiilor contractuale a reclamantei intimate și ele

tind la repunerea în discuție a stării de fapt, în raport de care instanțele au

analizat, modul cum părțile și-au executat aceste obligații.

Or, pe cale devolutivă în

apel, așa cu rezultă din motivarea deciziei s-au analizat aceste critici și s-a

statuat în raport de probatoriul administrat cu privire la starea de fapt.

Repunerea în discuție a

acesteia, în recurs, prin aceste critici, nu poate fi realizată, față de

caracterul recursului, așa cum este reglementată prin art. 304 C. proc. civ.,

în raport de care, prin această cale de atac se pot promova doar critici de

nelegalitate.

Așa fiind, pentru cele ce

preced, Înalta Curte în raport de prevederile art. 312 C. proc. civ., urmează a

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul M.A. pentru U.M. București împotriva deciziei nr. 278

din 11 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2009.