ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3788/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 361/2009 pronunțată la data de 8 iulie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Cluj, excepție invocată de către M.P. – Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar pe fondul cauzei a admis cererea introdusă de reclamanți - prin mandatar R.K.T. și a dispus suspendarea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Deciziei nr. 95 din 2 iulie 2009 a Procurorului Șef al D.I.I.C.O.T.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, contrar susținerilor celor doi pârâți, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Cluj, deoarece cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având ca obiect suspendarea efectelor celor două acte administrative, în speță nefiind așadar în discuție ipoteza procedurii speciale de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale reglementată de dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr. 27 din 29 martie 2006. Cu privire la fondul cererii de suspendare, instanța de fond a apreciat că acesta este întemeiat, în speță, cele două condiții esențiale pentru dispunerea suspendării unui act administrativ, prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinite cumulativ.

În cazul concret dedus judecății, reține instanța de fond, există împrejurări legate de starea de fapt și de drept care ridică serioase semne de îndoială față de legalitatea actelor administrative a căror suspendare se cere, prin aceste acte administrative suspendându-se acordarea sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, cu trimitere la dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, dispoziții care vin în contradicție cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004 statutul judecătorilor și procurorilor și conform cărora „drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege”.

Pe lângă condiția cazului bine justificat, reține instanța de fond este îndeplinită și condiția existenței unei pagube iminente, astfel cum este definită prin art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cele două acte administrative a căror suspendare se cere, producând reclamanților un prejudiciu material concret, acesta constând în diminuarea indemnizațiilor reclamanților în mod considerabil prin raportare la câștigul salarial aferent lunilor anterioare. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții M.P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și D.I.I.C.O.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În susținerea recursului formulat, M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București, iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată. Recurenta D.I.I.C.O.T. a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. precum și cele prevăzute de art. 304/1 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București, iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată. În esență, motivele de recurs formulate de cei doi recurenți sunt aceleași, fiind criticat atât modul în care a fost soluționată excepția de necompetență teritorială invocată cât și cel de soluționare a fondului cauzei prin admiterea cererii de suspendare formulată de reclamanți.

În primul rând, recurenții consideră că hotărârea primei instanțe este nelegală pentru că a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Astfel, se susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 27 din 29 martie 2006, deoarece în concret acțiunea formulată se referă la „salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de persoane din sistemul justiției”, instanța competentă a judeca astfel de litigii ce privesc drepturile salariale ale magistraților fiind Curtea de Apel București. Referitor la fondul cauzei, recurenții apreciază că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, necesar a fi îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ nu sunt întrunite în speța de față. Condiția cazului bine justificat nu este îndeplinită dat fiind că cele două acte administrative au fost emise în urma adresei din 18 iunie 2009 a M.F.P. prin care li s-a comunicat că plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică se suspendă până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009 și prin urmare nu se poate susține că există o îndoială serioasă în privința legalității celor două acte administrative.

Deasemeni, susțin recurenții, nici cea de a doua condiție impusă de lege – iminența producerii unei pagube, nu este îndeplinită de vreme ce reclamanții sunt beneficiarii unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009. Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse conform art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Contrar celor susținute de cei doi recurenți, excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Cluj a primit o rezolvare corectă la instanța de fond, față de obiectul cererii de chemare în judecată, acela de suspendare a efectelor celor două acte administrative – Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Decizia nr. 95 din 2 iulie 2009 a procurorului șef al D.I.I.C.O.T., acte administrative prin care s-a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 525 din 3 martie 2009 respectiv a Deciziei nr. 45 din 5 martie 2009 și potrivit cu care reclamanții-intimați beneficiau de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază.

Așadar, în mod corect a apreciat instanța de fond, că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 27 din 29 martie 2006, dispoziții care reglementează procedura specială de contestare a modului de stabilire drepturilor salariale, ceea ce nu se regăsește în speța de față. Acțiunea formulate de intimații-reclamați este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispoziții aplicabile în exclusivitate, astfel că este lipsită de relevanță susținerea recurenților privind aplicabilitatea cu prioritate a normei speciale (O.U.G. nr. 27 din 29 martie 2006) în raport cu norma generală (Legea nr. 554/2004). Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la soluționarea greșită a fondului cauzei se constată că și acesta este neîntemeiat.

Instanța de fond a interpretat în mod corect dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ cu privire la existența cumulativă a celor două condiții – cazul bine justificat și existența unei pagube iminente. Cu privire la cazul bine justificat, practica judiciară a statuat că existența unui caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. Cu ocazia soluționării cererii de suspendare a executării actului administrativ, instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Cum prin cele două acte administrative s-a suspendat acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, făcându-se trimitere la dispozițiile O.U.G. nr. 71/204, ordonanța care se referă de fapt la eșalonarea unor drepturi salariale restante obținute prin hotărâri judecătorești devenite titlu executoriu și nu la salariul lunar care nu este un drept restant ci unul actual, astfel că nu poate fi supus prevederilor acestei ordonanțe, în mod corect instanța de fond a apreciat că există o îndoială serioasă asupra legalității celor două acte administrative a căror suspendare se solicită. Cât privește iminenta producerii unei pagube cea de-a doua condiție impusă de textul de lege, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se constată că în mod corect s-a apreciat de instanța de fond că este îndeplinită.

Este evident prejudiciul material pentru viitor adus reclamanților prin diminuarea indemnizațiilor acestora în mod considerabil ca urmare a suspendării plății sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, cu atât mai mult cu cât cele două acte administrative atacate suspendă plata acestui spor fără a indica o perioadă determinată. Plata eșalonată ulterioară a acestor drepturi despre care fac vorbire aceste acte administrative (în condițiile O.U.G. nr. 71/2009 menționată în cuprinsul lor) este nesigură, dacă se au în vedere și alte drepturi salariale restante neonorate, constatate prin sentințe judecătorești executori și pentru care de asemenea s-a dispus plata eșalonată prin acte normative ce au fost modificate ulterior, stabilindu-se moi termene de plată care la rândul lor nu au fost respectate.

Așa fiind, se constată că sentința pronunțată de instanța de fond prin care s-a dispus suspendarea acelor acte administrative până la data soluționării acțiunii în anulare este legală și temeinică fapt pentru care va fi menținute, iar recursul în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de D.I.I.C.O.T. împotriva sentinței civile nr. 361 din 8 iulie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2009.