ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3788/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 361/2009 pronunțată la data

de 8 iulie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței

teritoriale a Curții de Apel Cluj, excepție invocată de către M.P. – Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar pe

fondul cauzei a admis cererea introdusă de reclamanți - prin mandatar R.K.T. și

a dispus suspendarea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Deciziei

nr. 95 din 2 iulie 2009 a Procurorului Șef al D.I.I.C.O.T.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că, contrar susținerilor celor doi pârâți,

competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Cluj,

deoarece cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având ca obiect suspendarea efectelor celor

două acte administrative, în speță nefiind așadar în discuție ipoteza procedurii

speciale de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale

reglementată de dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr. 27 din 29 martie 2006.

Cu privire la fondul cererii

de suspendare, instanța de fond a apreciat că acesta este întemeiat, în speță,

cele două condiții esențiale pentru dispunerea suspendării unui act

administrativ, prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind

îndeplinite cumulativ.

În cazul concret dedus judecății,

reține instanța de fond, există împrejurări legate de starea de fapt și de

drept  care ridică serioase semne de îndoială față de legalitatea actelor

administrative a căror suspendare se cere, prin aceste acte administrative

suspendându-se acordarea sporului de 50% de risc și suprasolicitare

neuropsihică, cu trimitere la dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, dispoziții care vin

în contradicție cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004 statutul

judecătorilor și procurorilor și conform cărora „drepturile salariale ale

judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în

cazurile prevăzute de prezenta lege”.

Pe lângă condiția cazului

bine justificat, reține instanța de fond este îndeplinită și condiția existenței

unei pagube iminente, astfel cum este definită prin art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004, cele două acte administrative a căror suspendare se cere, producând reclamanților

un prejudiciu material concret, acesta constând în diminuarea indemnizațiilor reclamanților

în mod considerabil prin raportare la câștigul salarial aferent lunilor

anterioare.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, în termen legal, pârâții M.P. de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție și D.I.I.C.O.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea recursului

formulat, M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., solicitând

admiterea acestuia, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei

spre competentă soluționare Curții de Apel București, iar pe fond respingerea

acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

Recurenta D.I.I.C.O.T. a

invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. precum și cele

prevăzute de art. 304/1 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea

sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel

București, iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

În esență, motivele de

recurs formulate de cei doi recurenți sunt aceleași, fiind criticat atât modul

în care a fost soluționată excepția de necompetență teritorială invocată cât și

cel de soluționare a fondului cauzei prin admiterea cererii de suspendare

formulată de reclamanți.

În primul rând, recurenții consideră

că hotărârea primei instanțe este nelegală pentru că a fost pronunțată cu

încălcarea competenței altei instanțe, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.

3 C. proc. civ.

Astfel, se susține că în mod

greșit instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.

36 din O.U.G. nr. 27 din 29 martie 2006, deoarece în concret acțiunea formulată

se referă la „salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor

categorii de persoane din sistemul justiției”, instanța competentă a judeca

astfel de litigii ce privesc drepturile salariale ale magistraților fiind

Curtea de Apel București.

Referitor la fondul cauzei,

recurenții apreciază că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cele două condiții prevăzute

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ,

necesar a fi îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării unui act

administrativ nu sunt întrunite în speța de față.

Condiția cazului bine

justificat nu este îndeplinită dat fiind că cele două acte administrative au

fost emise în urma adresei din 18 iunie 2009 a M.F.P. prin care li s-a

comunicat că plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică se suspendă

până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009 și prin urmare nu se poate

susține că există o îndoială serioasă în privința legalității celor două acte

administrative.

Deasemeni, susțin

recurenții, nici cea de a doua condiție impusă de lege – iminența producerii

unei pagube, nu este îndeplinită de vreme ce reclamanții sunt beneficiarii unor

hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și

suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile prevăzute

de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009.

Recursurile sunt nefondate

și urmează a fi respinse conform art. 312 C. proc. civ., potrivit

considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Contrar celor susținute de

cei doi recurenți, excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Cluj a

primit o rezolvare corectă la instanța de fond, față de obiectul cererii de

chemare în judecată, acela de suspendare a efectelor celor două acte

administrative – Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Decizia nr. 95

din 2 iulie 2009 a procurorului șef al D.I.I.C.O.T., acte administrative prin

care s-a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 525 din 3 martie 2009

respectiv a Deciziei nr. 45 din 5 martie 2009 și potrivit cu care

reclamanții-intimați beneficiau de sporul de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază.

Așadar, în mod corect a

apreciat instanța de fond, că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 36 alin.

(1) din O.U.G. nr. 27 din 29 martie 2006, dispoziții care reglementează

procedura specială de contestare a modului de stabilire drepturilor salariale,

ceea ce nu se regăsește în speța de față.

Acțiunea formulate de

intimații-reclamați este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispoziții aplicabile în

exclusivitate, astfel că este lipsită de relevanță susținerea recurenților

privind aplicabilitatea cu prioritate a normei speciale (O.U.G. nr. 27 din 29

martie 2006) în raport cu norma generală (Legea nr. 554/2004).

Cât privește cel de-al

doilea motiv de recurs, referitor la soluționarea greșită a fondului cauzei se

constată că și acesta este neîntemeiat.

Instanța de fond a

interpretat în mod corect dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ cu privire la existența cumulativă a celor două

condiții – cazul bine justificat și existența unei pagube iminente.

Cu privire la cazul bine

justificat, practica judiciară a statuat că existența unui caz bine justificat,

în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, poate fi

reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și

evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre

fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Cu ocazia soluționării

cererii de suspendare a executării actului administrativ, instanța are numai

posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât

în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul

litigiului.

Cum prin cele două acte

administrative s-a suspendat acordarea sporului de 50% pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică, făcându-se trimitere la dispozițiile O.U.G. nr. 71/204,

ordonanța care se referă de fapt la eșalonarea unor drepturi salariale restante

obținute prin hotărâri judecătorești devenite titlu executoriu și nu la

salariul lunar care nu este un drept restant ci unul actual, astfel că nu poate

fi supus prevederilor acestei ordonanțe, în mod corect instanța de fond a

apreciat că există o îndoială serioasă asupra legalității celor două acte

administrative a căror suspendare se solicită.

Cât privește iminenta

producerii unei pagube cea de-a doua condiție impusă de textul de lege, astfel

cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se

constată că în mod corect s-a apreciat de instanța de fond că este îndeplinită.

Este evident prejudiciul

material pentru viitor adus reclamanților prin diminuarea indemnizațiilor

acestora în mod considerabil ca urmare a suspendării plății sporului pentru

risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, cu atât mai mult cu cât cele două

acte administrative atacate suspendă plata acestui spor fără a indica o

perioadă determinată.

Plata eșalonată ulterioară a

acestor drepturi despre care fac vorbire aceste acte administrative (în

condițiile O.U.G. nr. 71/2009 menționată în cuprinsul lor) este nesigură, dacă

se au în vedere și alte drepturi salariale restante neonorate, constatate prin

sentințe judecătorești executori și pentru care de asemenea s-a dispus plata

eșalonată prin acte normative ce au fost modificate ulterior, stabilindu-se moi

termene de plată care la rândul lor nu au fost respectate.

Așa fiind, se constată că

sentința pronunțată de instanța de fond prin care s-a dispus suspendarea acelor

acte administrative până la data soluționării acțiunii în anulare este legală

și temeinică fapt pentru care va fi menținute, iar recursul în baza art. 312 C.

proc. civ. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și de D.I.I.C.O.T. împotriva sentinței civile nr. 361 din 8 iulie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 august 2009.