ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2288/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 iunie 2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta U.S.H. București a chemat în judecată pe pârâții R.A.M.O., Ministerul Educației și Cercetării (în prezent Ministerul Educației, Cercetării și Inovării), D.M.C., director general al D.G.I.S. din Ministerul Educației și Cercetării și I.C., consilier la D.G.I.S. din Ministerul Educației și Cercetării, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța: - să constate nelegalitatea refuzului domnului L.M., director general al R.A.M.O.

de a da curs cererii universității de publicare a posturilor didactice vacante, scoase la concurs, din statele de funcții aprobate de senatul universitar, fără avizul Ministerului Educației și Cercetării și să-1 oblige să publice anunțul universității privind desfășurarea concursului pentru 13 posturi vacante în cadrul universității; sa constate abuzul săvârșit de pârâții D.M.C. și I.C. prin atribuirea unor competențe care nu le sunt conferite de lege pentru avizarea posturilor didactice vacante scoase la concurs de Universitate, precum și netemeinicia și nelegalitatea motivelor invocate pentru respingerea de la publicarea în Monitorul Oficial a 13 posturi didactice vacante scoase la concurs de Universitate; - să constate nelegalitatea adresei nr. 28953 din 15 martie 2006, act administrativ semnat de pârâtul D.M.C.

datorită încălcării grave a prevederilor legale; să oblige pe pârâți, în solidar, la plata de daune morale în sumă de 100.000 lei (RON); - să dispună în contradictoriu cu Guvernul României anularea H.G. nr. 1011/2001, care contravine atât art. 3 alin. (3) din Legea nr. 88/1993, republicată, și art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată. 2. Motivele de fapt și de drept invocate de reclamant. În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, următoarele: Conform art. 154 din Legea nr. 84/1995, republicată și ale art. 58 alin. (l) și (4) din Legea nr. 128/1997, a scos la concurs 37 de posturi didactice vacante din statele de funcții aprobate de Senatul Universității, solicitând publicarea acestora în Monitorul Oficial, lista fiind înaintată, în virtutea unei vechi cutume, și Ministerului Educației și Cercetării.

R.A.M.O. a publicat însă numai 24 de posturi din cele 37 scoase la concurs, întrucât 13 posturi au fost eliminate de pârâții D.M.C. și I.C., reprezentanți ai D.G.I.S. din Ministerul Educației și Cercetării, cu motivarea că în structura celor 13 posturi se află activități desfășurate la formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, care nu sunt autorizate. Reclamanta susține că, în mod nelegal, cu nerespectarea art. 60 alin. (l) din Legea nr. 84/1995, au fost eliminate de la publicare cele 13 posturi, în condițiile în care modul de organizare a procesului de învățământ (forme de învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță) este atributul exclusiv al instituției de învățământ superior, iar autorizarea se referă la specializări, iar nu la formele de învățământ, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 88/1993, republicată, universitatea având autorizate sau acreditate toate specializările la forma de învățământ zi.

Prin adresa nr. 564 din 19 mai 2006, Universitatea a solicitat domnului L.M., directorul general al R.A.M.O., publicarea și a celorlalte 13 posturi scoase la concurs, primind răspuns, prin adresa nr. 1869 din 29 mai 2006 în sensul că regia nu are competența de a nesocoti avizul dat în acest sens de Ministerul Educației și Cercetării, căruia i-a solicitat punctul de vedere, ce nu a fost comunicat și universității. Susține reclamanta că nici Legea nr. 128/1997 și nici Legea nr. 84/19995 nu reglementează atribuții ale ministerului de a aviza sau aproba statele de funcții și posturile didactice vacante scoase la concurs de instituțiile de învățământ superior, cu atât mai mult cu cât U.S.H. nici nu se află în subordinea ministerului și are garantată autonomia universitară conform dispozițiilor art. 32 alin. (6) din Constituție și ale art. 13, art. 89 și art. 92 din Legea nr. 84/1995, republicată, fapt atestat și prin anexa nr. 3 la H.G.

nr. 223/2005. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea H.G. nr. 1011/2001, reclamanta susține că prin Ordinul ministrului nr. 3404/2006 au fost reglementate criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anii 2006-2007, cu respectarea art. 60 alin.(l) din Legea nr. 84/1995, republicată, iar pârâtul D.M.C., prin adresa nr. 28953 din 15 martie 2006, a făcut precizări și completări la ordinul respectiv, precizând că acesta se aplică cu respectarea art. 3 și art. 17 din H.G. nr. 1011/2001. Reclamanta susține că această hotărâre a Guvernului contravine prevederilor Legii nr. 84/1995 și ale Legii nr. 88/1993, devenind caducă la data apariției H.G.

nr. 916/2005. Astfel, reclamanta susține ca adresa emisă de pârâtul D.M.C. este lipsită de forță juridică, fiind redactată de o direcție din cadrul ministerului, și nu are temei legal întrucât completează dispozițiile unui ordin emis de ministru și face referiri la acte normative desuete. În acest sens, reclamanta mai susține că H.G. nr. 1011/2001 încalcă grav prevederile Legii nr. 84/1995, ale Legii nr. 88/1993 și ale Constituției României. Prin întâmpinare, pârâta R.A.M.O. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că în mod legal, cu respectarea prevederilor art. 141 din Legea nr. 84/1995, cererea de publicare a posturilor scoase la concurs a fost supusă avizării ministerului, care are atribuția de a coordona întregul sistem de învățământ și care, astfel, nu a autorizat publicarea anumitor posturi.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației și Cercetării a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de capătul principal de cerere referitor la anularea H.G. nr. 1011/2001, act care nu a fost emis de minister. Pârâtul I.C. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în temeiul art. 115 C. proc. civ. cu preferire la art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și art. 16 din Legea nr. 554/2004, susținând, în esență, că în ceea ce privește solicitarea reclamantei și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, astfel că nu există din partea sa un refuz nejustificat de a rezolva cererea.

Pârâtul D.M.C. a invocat, la rândul său, excepția lipsei calității sale procesuale pasive pentru motive identice cu cele expuse de pârâtul I.C. Pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, arătând că reclamata nu a formulat reclamație administrativă împotriva H.G. nr. 1011/2001, a cărei anulare o solicită prin cererea de chemare în judecată. Prin încheierea din 31 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D.M.C., reținând că acesta a semnat adresa nr. 28953 din 15 martie 2006 a cărei anulare se solicită prin cererea de chemare în judecată.

Prin aceeași încheiere, Curtea de apel a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, reținând că actele administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricând, în raport cu dispozițiile art. 7 alin. (5) cu referire la art. 11 din Legea nr. 554/2004. În cauză, în temeiul art. 49 și urm. C. proc. civ., a formulat cerere de intervenție N.F. prin care solicită, în principal, constatarea nulității deciziei nr. 876 din 20 octombrie 2006, emisă de A.B., rectorul U.S.H., privind încetarea contractului său individual de muncă la Facultatea de drept și administrație publică din cadrul Universității, precum și, în temeiul art. l5 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării aceleiași decizii.

Intervenientul solicită instanței să constate faptul că este legal și valabil contractul său de muncă încheiat cu Universitatea pe durată nedeterminată și înregistrat sub nr. 169 din 7 martie 2005, precum și contractul de editare nr. 4 din 19 ianuarie 2005, încheiat cu SC M.M.R.M. SRL pentru perioada anii 2005 și 2006, atâta timp cât aceste contracte nu au fost anulate, revocate la începutul anului școlar, iar obligațiile contractuale nu au fost încălcate de către părți. Intervenientul susține că aparține instanței de contencios administrativ competența de a se pronunța asupra cererii sale, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

La termenul de judecată din 12 septembrie 2007, pârâtul Ministerul Educației și Cercetării a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a rectorului A.B., susținând că acesta nu are calitate procesuală pentru a reprezenta în instanță U.S.H., în sensul dispozițiilor art. 93 alin. (2) din Legea nr. 84/1995 și ale art. 74 alin. (l) din Legea nr. 128/1997, întrucât prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4441 din 2 august 2004 s-a dispus neconfirmarea domnului A.B. în funcția de rector al Universității. 3. Soluția instanței de fond. Prin încheierea din 30 ianuarie 2008, Curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție formulată de N.F., apreciind că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 49 C. proc.

civ. La termenul de judecată din 19 martie 2008, Curtea de apel, în temeiul art. l37 C. proc. civ., a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității de reprezentant a rectorului A.B. și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației și Cercetării, a acordat părților cuvântul cu privire la excepții și la fondul cauzei și a amânat pronunțarea pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise. Prin sentința civilă nr. 1165 din 9 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta U.S.H.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a rectorului A.B., instanța a reținut că, în acord cu prevederile art. 116 2 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, introduse prin Legea nr. 480/2006, Senatul U.S.H., prin Hotărârea nr. 53 din 24 ianuarie 2007, a înființat funcția de președinte al Universității, ordonator de credite, în care a fost numit prof. univ. dr. A.B., fiind astfel acoperită nulitatea cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.C., instanța a reținut că acesta are calitate procesuală pasivă întrucât a semnat actul a cărui anulare se solicită prin acțiune.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că Ministerul Educației și Cercetării are atribuția de a coordona întregul sistem de învățământ, potrivit art. 141 din Legea nr. 84/1995, iar universitățile particulare au fost monitorizate încă de la înființare, conform prevederilor Legii nr. 88/1993, ale hotărârilor Guvernului referitoare la specialitățile și catedrele autorizate, și ale art. 81 din Legea nr. 128/1997. Totodată, se reține că nu există nicio prevedere în legislație care să excepteze universitățile particulare de la normele comune și coordonarea ministerului, acest fapt fiind dovedit și de faptul că reclamanta a solicitat avizul ministerului pentru publicarea posturilor vacante, a cunoscut și a acceptat eliminarea posturilor de către minister, achitând doar contravaloarea publicării posturilor avizate, care nu au fost eliminate.

Mai reține instanța că situații similare se întâlnesc și în privința altor universități, iar reclamanta trebuie să își supună activitatea standardelor naționale, conform prevederilor art. 103 și art. 104 din Legea nr. 84/1995. 4. Calea de atac exercitată. Împotriva sentinței civile nr. 1165 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta U.S.H. din București, iar împotriva încheierii din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de apel a declarat recurs intervenientul N.F. I. În recursul declarat de U.S.H. București se arată că soluția instanței de fond în privința excepțiilor ridicate de pârâți este legală și temeinică, dar în ceea ce privește soluția instanței de fond criticile vizează faptul că: - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; - hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În motivele de recurs se arată că, potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 1995, modul de organizare al procesului de învățământ, respectiv formula de învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță, este atributul exclusiv al instituției de învățământ superior, iar autorizarea nu se referă la formele de învățământ ci la specializări, iar Legea nr. 88/1993 și Legea nr. 84/1995 nu se referă la autorizarea sau acreditarea formelor de învățământ, singura condiție impusă de lege instituțiilor de învățământ superior este ca acestea să aibă forme de învățământ de zi la specializarea respectivă. De aceea tăierea celor 13 posturi de pe lista posturilor didactice vacante propuse pentru scoaterea la concurs de către reprezentanții D.G.I.S.

din cadrul Ministerului Educației și Cercetării se apreciază ca fiind abuzivă, neavând nici un temei legal. Și refuzul R.A.M.O. de a publica posturile este criticat în motivele de recurs pentru că nu există nicio prevedere legală care să confere Ministerului Educației și Cercetării competența de a aviza sau de a aproba statele de funcții, implicit posturile didactice vacante scoase la concurs de instituțiile de învățământ superior.

Din contră, potrivit prevederilor art. 84 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 „Statul de funcții al personalului didactic se avizează de Consiliul Facultății și se aprobă de Senatul Universitar”, iar art. 58 alin. (4) prevede că „Anunțarea publică a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau transformate se face de către instituția de învățământ superior, în Monitorul Oficial al României și cel puțin într-un ziar de circulație națională, precum și prin afișare la sediu, în cel mult 45 de zile de la data începerii semestrului universitar”. Oricum, lipsa de organizare și funcționare a R.A.M.O. nu prevede că această persoană juridică ce desfășoară activitate de interes public național și care funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, s-ar subordona în vreun fel Ministerului Educației și Cercetării și, de aceea, refuzul acestei autorități apare ca nejustificat.

Este criticată soluția instanței de fond pentru că nu cuprinde motivele pentru care acțiunea a fost respinsă față de pârâții, D.M.C., director general al D.G.I.S. din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, I.C., consilier la D.G.I.S. din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, L.M., director al R.A.M.O. și Guvernul României. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, în consecință, admiterea acțiunii reclamantei. II. În recursul declarat de intervenientul F.N., este criticată soluția instanței de fond prin care a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu și în interesul pârâților Ministerul Educației și Cercetării, D.C. și I.C., cerere formulată în temeiul dispozițiilor art. 49, art. 50, art. 51 C. proc.

civ. În motivele de recurs se arată că intervenția a fost for mulată având în vedere dreptul subiectiv la apărare, dreptul la un proces echitabil, dreptul la viață intimă și privată. Sunt apoi prezentate motivele pentru care a fost formulată cererea de intervenție. Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului declarat de U.S.H.. 5. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat de U.S.H. și va admite recursul declarat de N.F. împotriva Încheierii din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

I. Recursul declarat de U.S.H. va fi respins pentru următoarele considerente: Litigiul dintre părți s-a ivit în momentul în care reclamanta U.S.H. a solicitat Ministerului Educației și Cercetării avizarea posturilor vacante pentru care urma să se organizeze concurs în vederea ocupării lor. Din această listă, un număr de 13 posturi nu au fost autorizate. Această listă, cu cele autorizate, a fost publicată în Monitorul Oficial, iar ulterior, reclamanta a solicitat publicarea în Monitorul Oficial, Partea a III-a și a listei posturilor neavizate de Ministerul Educației și Cercetării. Reclamanta s-a adresat instanței tocmai pentru refuzul publicării celor 13 posturi vacante, nevizate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru nelegalitatea avizării posturilor vacante de către Ministerul Educației și Cercetării.

Atât în acțiune cât și în motivele de recurs, reclamanta a recunoscut faptul că lista posturilor vacante a fost înaintată pentru avizare la Ministerul Educației și Cercetării, dar că, de fapt, această avizare nu are niciun suport real. Aceste susțineri ale reclamantei-recurente sunt nefondate pentru că, potrivit prevederilor Legii nr. 84/1995, republicată și modificată, Ministerul Educației și Cercetării coordonează întregul sistem de învățământ superior, atât cel privat cât și cel de stat, iar potrivit art. 15 alin. (9) din același act normativ, instituțiile de învățământ superior sunt coordonate de Ministerul Educației și Cercetării, cu respectarea autonomiei universitare. Reclamanta fiind o universitate particulară acreditată, înființată prin lege, face parte din sistemul național de învățământ și trebuie să se supună dispozițiilor Legii nr. 84/1995.

Avizarea posturilor vacante s-a făcut în raport de statele de funcțiuni aprobate de conducerea U.S.H. București pentru anul universitar 2005/2006 și structura U.S.H. aprobată prin H.G. nr. 916 din 11 august 2005, publicată în M. Of. nr. 766 din 23 august 2005. Reclamanta nu a putut demonstra nelegalitatea măsurii dispuse de Ministerul Educației și Cercetării ci invocă faptul că nu era necesară avizarea listei posturilor vacante în vederea publicării în Monitorul Oficial, ori, așa cum am arătat mai sus, în calitatea sa de coordonator al instituțiilor de învățământ superior, al respectării standardelor de către toți membrii sistemului național de învățământ, Ministerul Educației și Cercetării (în prezent Ministerul, Educației, Cercetării și Inovării) are obligația de a lua toate măsurile ca actele normative ce vizează învățământul să fie respectate, inclusiv în ceea ce privește posturile ce sunt scoase la concurs.

În aceste condiții nici R.A.M.O. nu putea publica lista unor posturi vacante dacă acestea nu erau avizate de Ministerul Educației și Cercetării. Nu pot fi, deci, reținute criticile care vizează aplicarea greșită a legii de către instanța de fond. Referitor la criticile din recurs ce vizează nemotivarea soluției acestea vor fi respinse pentru că instanța de fond a prezentat motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, potrivit art. 261 C. proc. civ. II. Recursul declarat de intervenientul N.F. va fi admis pentru următoarele considerente: În fața instanței de fond, la data de 6 septembrie 2007 s-a formulat o cerere de intervenție, întemeiată pe dispozițiile art. 49 și urm. C. proc.

civ. În cadrul acestei cereri de intervenție, intervenientul a solicitat suspendarea deciziei nr. 876 din 20 octombrie 2006 a Rectorului U.S.H. prin care i-a fost restructurat postul de conferențiar universitar de la U.S.H., tardivitatea, ilegalitatea și nulitatea Deciziei nr. 876 din 20 octombrie 2006. Instanța de fond a acordat cuvântul părților pe admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție formulată de petentul N.F. (și nu N.N. cum s-a trecut în încheierea din 23 ianuarie 2007) la 23 ianuarie 2007 și având nevoie pentru a delibera asupra admisibilității în principiu a acestei cereri a fost amânată pronunțarea la 30 ianuarie 2008. La dosarul cauzei minuta pronunțării asupra cererii de intervenție are data de 30 ianuarie 2008, dar încheierea prin care cererea de intervenție formulată de N.F.

a fost respinsă ca inadmisibilă este datată la 23 ianuarie 2008. Oricum, încheierea prin care s-a respins cererea de intervenție ca inadmisibilă (deși este datată 23 ianuarie 2008, pronunțarea s-a făcut la 30 ianuarie 2008, conform minutei și încheierii de amânarea pronunțării din 23 ianuarie 2008) nu este motivată de instanța de fond. Nici cu ocazia motivării soluției pronunțate pe fond nu s-au făcut referiri la cererea de intervenție și motivele pentru care această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă. Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare. De altfel, chiar C.E.D.O. (vezi Cauza Albina împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 § 1 din C.E.D.O. și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Cum în cauză cererea de intervenție formulată a fost respinsă fără nicio motivare, în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 312 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi casată încheierea din 30 ianuarie 2009 și trimisă cererea de intervenție spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de U.S.H. București împotriva sentinței civile nr. 1165 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de N.F. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează încheierea atacată și trimite cererea de intervenție în interes propriu formulată de N.F., aceleiași instanțe, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2009.