ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2288/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2288/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 iunie 2006 pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta U.S.H. București a chemat în judecată pe pârâții R.A.M.O.,

Ministerul Educației și Cercetării (în prezent Ministerul Educației, Cercetării

și Inovării), D.M.C., director general al D.G.I.S. din Ministerul Educației și

Cercetării și I.C., consilier la D.G.I.S. din Ministerul Educației și

Cercetării, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

-

să constate nelegalitatea refuzului domnului L.M., director general al R.A.M.O.

de a da curs cererii universității de publicare a posturilor didactice vacante,

scoase la concurs, din statele de funcții aprobate de senatul universitar, fără

avizul Ministerului Educației și Cercetării și să-1 oblige să publice anunțul

universității privind desfășurarea concursului pentru 13 posturi vacante în

cadrul universității; sa constate abuzul săvârșit de pârâții D.M.C. și I.C.

prin atribuirea unor competențe care nu le sunt conferite de lege pentru

avizarea posturilor didactice vacante scoase la concurs de Universitate, precum

și netemeinicia și nelegalitatea motivelor invocate pentru respingerea de la

publicarea în Monitorul Oficial a 13 posturi didactice vacante scoase la

concurs de Universitate;

-

să constate nelegalitatea adresei nr. 28953 din 15 martie 2006, act

administrativ semnat de pârâtul D.M.C. datorită încălcării grave a prevederilor

legale; să oblige pe pârâți, în solidar, la plata de daune morale în sumă de

100.000 lei (RON);

- să dispună în

contradictoriu cu Guvernul României anularea H.G. nr. 1011/2001, care

contravine atât art. 3 alin. (3) din Legea nr. 88/1993, republicată, și art. 60

din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată.

drept invocate de reclamant.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Conform

art. 154 din Legea nr. 84/1995, republicată și ale art. 58 alin. (l) și (4) din

Legea nr. 128/1997, a scos la concurs 37 de posturi didactice vacante din

statele de funcții aprobate de Senatul Universității, solicitând publicarea

acestora în Monitorul Oficial, lista fiind înaintată, în virtutea unei vechi

cutume, și Ministerului Educației și Cercetării.

R.A.M.O. a publicat însă numai 24 de posturi din cele 37 scoase la

concurs, întrucât 13 posturi au fost eliminate de pârâții D.M.C. și I.C.,

reprezentanți ai D.G.I.S. din Ministerul Educației și Cercetării, cu motivarea

că în structura celor 13 posturi se află activități desfășurate la formele de

învățământ la distanță și cu frecvență redusă, care nu sunt autorizate.

Reclamanta susține că, în mod nelegal, cu nerespectarea art. 60

alin. (l)

din Legea nr. 84/1995, au fost

eliminate de la publicare cele 13 posturi, în condițiile în care modul de

organizare a procesului de învățământ (forme de învățământ de zi, seral, cu

frecvență redusă și la distanță) este atributul exclusiv al instituției de

învățământ superior, iar autorizarea se referă la specializări, iar nu la

formele de învățământ, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 88/1993,

republicată, universitatea având autorizate sau acreditate toate specializările

la forma de învățământ zi.

Prin adresa nr. 564 din 19 mai 2006, Universitatea a solicitat domnului L.M.,

directorul general al R.A.M.O., publicarea și a celorlalte 13 posturi scoase la

concurs, primind răspuns, prin adresa nr. 1869 din 29 mai 2006 în sensul că

regia nu are competența de a nesocoti avizul dat în acest sens de Ministerul

Educației și Cercetării, căruia i-a solicitat punctul de vedere, ce nu a fost

comunicat și universității.

Susține

reclamanta că nici Legea nr. 128/1997 și nici Legea nr. 84/19995 nu

reglementează atribuții ale ministerului de a aviza sau aproba statele de

funcții și posturile didactice vacante scoase la concurs de instituțiile de

învățământ superior, cu atât mai mult cu cât U.S.H. nici nu se află în

subordinea ministerului și are garantată autonomia universitară conform

dispozițiilor art. 32 alin. (6) din Constituție și ale art. 13, art. 89 și art.

92 din Legea nr. 84/1995, republicată, fapt atestat și prin anexa nr. 3 la H.G. nr. 223/2005.

În

ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea H.G. nr. 1011/2001,

reclamanta susține că prin Ordinul ministrului nr. 3404/2006 au fost

reglementate criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în

ciclul de studii universitare de licență pentru anii 2006-2007, cu respectarea

art. 60

alin.(l)

din Legea nr. 84/1995,

republicată, iar pârâtul D.M.C., prin adresa nr. 28953 din 15 martie 2006, a

făcut precizări și completări la ordinul respectiv, precizând că acesta se

aplică cu respectarea art. 3 și art. 17 din H.G. nr. 1011/2001. Reclamanta

susține că această hotărâre a Guvernului contravine prevederilor Legii nr. 84/1995

și ale Legii nr. 88/1993, devenind caducă la data apariției H.G. nr. 916/2005.

Astfel, reclamanta susține ca adresa emisă de pârâtul D.M.C. este lipsită de

forță juridică, fiind redactată de o direcție din cadrul ministerului, și nu

are temei legal întrucât completează dispozițiile unui ordin emis de ministru

și face referiri la acte normative desuete. În acest sens, reclamanta mai

susține că H.G. nr. 1011/2001 încalcă grav prevederile Legii nr. 84/1995, ale

Legii nr. 88/1993 și ale Constituției României.

Prin

întâmpinare, pârâta R.A.M.O. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

susținând că în mod legal, cu respectarea prevederilor art. 141 din Legea nr. 84/1995,

cererea de publicare a posturilor scoase la concurs a fost supusă avizării ministerului,

care are atribuția de a coordona întregul sistem de învățământ și care, astfel,

nu a autorizat publicarea anumitor posturi.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației și Cercetării a invocat

excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de capătul principal de

cerere referitor la anularea H.G. nr. 1011/2001, act care nu a fost emis de

minister.

Pârâtul I.C. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

în temeiul art. 115 C. proc. civ. cu preferire la art. 42 din Legea nr.

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și art. 16 din

Legea nr. 554/2004, susținând, în esență, că în ceea ce privește solicitarea

reclamantei și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor

legale, astfel că nu există din partea sa un refuz nejustificat de a rezolva

cererea.

Pârâtul D.M.C. a invocat, la rândul său, excepția lipsei calității sale

procesuale pasive pentru motive identice cu cele expuse de pârâtul I.C.

Pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii

pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

arătând că reclamata nu a formulat reclamație administrativă împotriva H.G. nr.

1011/2001, a cărei anulare o solicită prin cererea de chemare în judecată.

Prin

încheierea din 31 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului D.M.C., reținând că acesta a semnat adresa nr. 28953

din 15 martie 2006 a cărei anulare se solicită prin cererea de chemare în

judecată. Prin aceeași încheiere, Curtea de apel a respins excepția

inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, reținând că

actele administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricând, în raport cu

dispozițiile art. 7 alin. (5) cu referire la art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În

cauză, în temeiul art. 49 și urm. C. proc. civ., a formulat cerere de

intervenție N.F. prin care solicită, în principal, constatarea nulității

deciziei nr. 876 din 20 octombrie 2006, emisă de A.B., rectorul U.S.H., privind

încetarea contractului său individual de muncă la Facultatea de drept și administrație publică din cadrul Universității, precum și, în temeiul

art. l5 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării aceleiași decizii.

Intervenientul solicită instanței să constate faptul că este legal și valabil

contractul său de muncă încheiat cu Universitatea pe durată nedeterminată și

înregistrat sub nr. 169 din 7 martie 2005, precum și contractul de editare nr. 4

din 19 ianuarie 2005, încheiat cu SC M.M.R.M. SRL pentru perioada anii 2005 și

2006, atâta timp cât aceste contracte nu au fost anulate, revocate la începutul

anului școlar, iar obligațiile contractuale nu au fost încălcate de către

părți. Intervenientul susține că aparține instanței de contencios administrativ

competența de a se pronunța asupra cererii sale, în conformitate cu prevederile

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

La termenul de judecată din 12 septembrie 2007, pârâtul Ministerul Educației și Cercetării a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a rectorului

A.B., susținând că acesta nu are calitate procesuală pentru a reprezenta în

instanță U.S.H., în sensul dispozițiilor art. 93 alin. (2) din Legea nr. 84/1995

și ale art. 74 alin. (l) din Legea nr. 128/1997, întrucât prin Ordinul

ministrului educației și cercetării nr. 4441 din 2 august 2004 s-a dispus

neconfirmarea domnului A.B. în funcția de rector al Universității.

Prin

încheierea din 30 ianuarie 2008, Curtea de apel a respins, ca inadmisibilă,

cererea de intervenție formulată de N.F., apreciind că aceasta nu îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 49 C. proc. civ.

La

termenul de judecată din 19 martie 2008, Curtea de apel, în temeiul art. l37 C. proc. civ., a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității de reprezentant

a rectorului A.B. și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Ministerul Educației și Cercetării, a acordat părților cuvântul cu privire la

excepții și la fondul cauzei și a amânat pronunțarea pentru a da părților

posibilitatea de a depune concluzii scrise.

Prin

sentința civilă nr. 1165 din 9 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate și a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta U.S.H.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În

ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a rectorului A.B.,

instanța a reținut că, în acord cu prevederile art. 116

2

alin. (2)

din Legea nr. 84/1995, introduse prin Legea nr. 480/2006, Senatul U.S.H., prin

Hotărârea nr. 53 din 24 ianuarie 2007, a înființat funcția de președinte al

Universității, ordonator de credite, în care a fost numit prof. univ. dr. A.B.,

fiind astfel acoperită nulitatea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului I.C., instanța a reținut că acesta are calitate procesuală pasivă

întrucât a semnat actul a cărui anulare se solicită prin acțiune.

În

ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că Ministerul Educației și

Cercetării are atribuția de a coordona întregul sistem de învățământ, potrivit

art. 141 din Legea nr. 84/1995, iar universitățile particulare au fost

monitorizate încă de la înființare, conform prevederilor Legii nr. 88/1993, ale

hotărârilor Guvernului referitoare la specialitățile și catedrele autorizate,

și ale art. 81 din Legea nr. 128/1997. Totodată, se reține că nu există nicio

prevedere în legislație care să excepteze universitățile particulare de la

normele comune și coordonarea ministerului, acest fapt fiind dovedit și de

faptul că reclamanta a solicitat avizul ministerului pentru publicarea

posturilor vacante, a cunoscut și a acceptat eliminarea posturilor de către

minister, achitând doar contravaloarea publicării posturilor avizate, care nu

au fost eliminate. Mai reține instanța că situații similare se întâlnesc și în

privința altor universități, iar reclamanta trebuie să își supună activitatea

standardelor naționale, conform prevederilor art. 103 și art. 104 din Legea nr.

84/1995.

atac exercitată.

Împotriva sentinței civile nr. 1165 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs reclamanta U.S.H. din București, iar împotriva încheierii din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de apel a declarat recurs intervenientul N.F.

I. În recursul declarat de U.S.H.

București se arată că soluția instanței de fond în privința excepțiilor

ridicate de pârâți este legală și temeinică, dar în ceea ce privește soluția

instanței de fond criticile vizează faptul că:

- hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii;

- hotărârea este dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În motivele de recurs se

arată că, potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 1995, modul de organizare al

procesului de învățământ, respectiv formula de învățământ de zi, seral, cu

frecvență redusă și la distanță, este atributul exclusiv al instituției de

învățământ superior, iar autorizarea nu se referă la formele de învățământ ci

la specializări, iar Legea nr. 88/1993 și Legea nr. 84/1995 nu se referă la

autorizarea sau acreditarea formelor de învățământ, singura condiție impusă de

lege instituțiilor de învățământ superior este ca acestea să aibă forme de

învățământ de zi la specializarea respectivă.

De aceea tăierea celor 13

posturi de pe lista posturilor didactice vacante propuse pentru scoaterea la

concurs de către reprezentanții D.G.I.S. din cadrul Ministerului Educației și

Cercetării se apreciază ca fiind abuzivă, neavând nici un temei legal.

Și refuzul R.A.M.O. de a

publica posturile este criticat în motivele de recurs pentru că nu există nicio

prevedere legală care să confere Ministerului Educației și Cercetării

competența de a aviza sau de a aproba statele de funcții, implicit posturile

didactice vacante scoase la concurs de instituțiile de învățământ superior. Din

contră, potrivit prevederilor art. 84 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 „Statul

de funcții al personalului didactic se avizează de Consiliul Facultății și se

aprobă de Senatul Universitar”, iar art. 58 alin. (4) prevede că „Anunțarea

publică a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau

transformate se face de către instituția de învățământ superior, în Monitorul

Oficial al României și cel puțin într-un ziar de circulație națională, precum

și prin afișare la sediu, în cel mult 45 de zile de la data începerii semestrului

universitar”.

Oricum,

lipsa de organizare și funcționare a R.A.M.O. nu prevede că această persoană

juridică ce desfășoară activitate de interes public național și care

funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, s-ar

subordona în vreun fel Ministerului Educației și Cercetării și, de aceea,

refuzul acestei autorități apare ca nejustificat.

Este

criticată soluția instanței de fond pentru că nu cuprinde motivele pentru care

acțiunea a fost respinsă față de pârâții, D.M.C., director general al D.G.I.S.

din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, I.C., consilier la D.G.I.S.

din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, L.M., director al R.A.M.O. și

Guvernul României.

S-a

solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, în

consecință, admiterea acțiunii reclamantei.

II.

În recursul declarat de intervenientul F.N., este criticată soluția instanței

de fond prin care a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu și

în interesul pârâților Ministerul Educației și Cercetării, D.C. și I.C., cerere

formulată în temeiul dispozițiilor art. 49, art. 50, art. 51 C. proc. civ.

În

motivele de recurs se arată că intervenția a fost for mulată având în vedere

dreptul subiectiv la apărare, dreptul la un proces echitabil, dreptul la viață

intimă și privată.

Sunt

apoi prezentate motivele pentru care a fost formulată cererea de intervenție.

Ministerul

Educației, Cercetării și Inovării a formulat întâmpinare și a solicitat

respingerea recursului declarat de U.S.H..

5.

Soluția instanței de recurs.

După

examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în

cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat de U.S.H. și va admite

recursul declarat de N.F. împotriva Încheierii din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

I.

Recursul declarat de U.S.H. va fi respins pentru următoarele considerente:

Litigiul

dintre părți s-a ivit în momentul în care reclamanta U.S.H. a solicitat

Ministerului Educației și Cercetării avizarea posturilor vacante pentru care

urma să se organizeze concurs în vederea ocupării lor.

Din

această listă, un număr de 13 posturi nu au fost autorizate. Această listă, cu

cele autorizate, a fost publicată în Monitorul Oficial, iar ulterior,

reclamanta a solicitat publicarea în Monitorul Oficial, Partea a III-a și a

listei posturilor neavizate de Ministerul Educației și Cercetării.

Reclamanta

s-a adresat instanței tocmai pentru refuzul publicării celor 13 posturi

vacante, nevizate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru nelegalitatea

avizării posturilor vacante de către Ministerul Educației și Cercetării.

Atât

în acțiune cât și în motivele de recurs, reclamanta a recunoscut faptul că

lista posturilor vacante a fost înaintată pentru avizare la Ministerul Educației și Cercetării, dar că, de fapt, această avizare nu are niciun suport

real.

Aceste

susțineri ale reclamantei-recurente sunt nefondate pentru că, potrivit

prevederilor Legii nr. 84/1995, republicată și modificată, Ministerul Educației

și Cercetării coordonează întregul sistem de învățământ superior, atât cel

privat cât și cel de stat, iar potrivit art. 15 alin. (9) din același act

normativ, instituțiile de învățământ superior sunt coordonate de Ministerul

Educației și Cercetării, cu respectarea autonomiei universitare.

Reclamanta

fiind o universitate particulară acreditată, înființată prin lege, face parte

din sistemul național de învățământ și trebuie să se supună dispozițiilor Legii

nr. 84/1995.

Avizarea

posturilor vacante s-a făcut în raport de statele de funcțiuni aprobate de

conducerea U.S.H. București pentru anul universitar 2005/2006 și structura U.S.H.

aprobată prin H.G. nr. 916 din 11 august 2005, publicată în M. Of. nr. 766 din 23

august 2005.

Reclamanta

nu a putut demonstra nelegalitatea măsurii dispuse de Ministerul Educației și

Cercetării ci invocă faptul că nu era necesară avizarea listei posturilor

vacante în vederea publicării în Monitorul Oficial, ori, așa cum am arătat mai

sus, în calitatea sa de coordonator al instituțiilor de învățământ superior, al

respectării standardelor de către toți membrii sistemului național de învățământ,

Ministerul Educației și Cercetării (în prezent Ministerul, Educației,

Cercetării și Inovării) are obligația de a lua toate măsurile ca actele

normative ce vizează învățământul să fie respectate, inclusiv în ceea ce privește

posturile ce sunt scoase la concurs.

În

aceste condiții nici R.A.M.O. nu putea publica lista unor posturi vacante dacă

acestea nu erau avizate de Ministerul Educației și Cercetării.

Nu

pot fi, deci, reținute criticile care vizează aplicarea greșită a legii de

către instanța de fond.

Referitor

la criticile din recurs ce vizează nemotivarea soluției acestea vor fi respinse

pentru că instanța de fond a prezentat motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, potrivit art. 261 C. proc. civ.

II.

Recursul declarat de intervenientul N.F. va fi admis pentru următoarele

considerente:

În

fața instanței de fond, la data de 6 septembrie 2007 s-a formulat o cerere de

intervenție, întemeiată pe dispozițiile art. 49 și urm. C. proc. civ.

În

cadrul acestei cereri de intervenție, intervenientul a solicitat suspendarea

deciziei nr. 876 din 20 octombrie 2006 a Rectorului U.S.H. prin care i-a fost restructurat postul de conferențiar universitar de la U.S.H., tardivitatea,

ilegalitatea și nulitatea Deciziei nr. 876 din 20 octombrie 2006.

Instanța

de fond a acordat cuvântul părților pe admisibilitatea în principiu a cererii

de intervenție formulată de petentul N.F. (și nu N.N. cum s-a trecut în

încheierea din 23 ianuarie 2007) la 23 ianuarie 2007 și având nevoie pentru a delibera asupra admisibilității în principiu a acestei cereri a fost amânată

pronunțarea la 30 ianuarie 2008.

La

dosarul cauzei minuta pronunțării asupra cererii de intervenție are data de 30 ianuarie 2008, dar încheierea prin care cererea de intervenție formulată de N.F. a fost

respinsă ca inadmisibilă este datată la 23 ianuarie 2008.

Oricum,

încheierea prin care s-a respins cererea de intervenție ca inadmisibilă (deși

este datată 23 ianuarie 2008, pronunțarea s-a făcut la 30 ianuarie 2008, conform minutei și încheierii de amânarea pronunțării din 23 ianuarie 2008) nu este motivată de instanța de fond.

Nici

cu ocazia motivării soluției pronunțate pe fond nu s-au făcut referiri la

cererea de intervenție și motivele pentru care această cerere a fost respinsă

ca inadmisibilă.

Potrivit

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă,

între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței

și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest

text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate,

iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art.

304 pct. 7 C. proc. civ., rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună

administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de

către instanțele superioare.

De

altfel, chiar C.E.D.O. (vezi Cauza Albina împotriva României) subliniază rolul

pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 § 1 din C.E.D.O.

și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât

dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță

care are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,

argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Cum

în cauză cererea de intervenție formulată a fost respinsă fără nicio motivare,

în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 312 C. proc. civ. și

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi casată

încheierea din 30 ianuarie 2009 și trimisă cererea de intervenție spre rejudecare

instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de U.S.H.

București împotriva sentinței civile nr. 1165 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de N.F.

împotriva încheierii din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și trimite

cererea de intervenție în interes propriu formulată de N.F., aceleiași

instanțe, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2009.