Decizia nr. 312/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la 17 decembrie 2009, reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, obligarea pârâtului să aprobe publicarea în Monitorul Oficial și scoaterea la concurs a unui număr de 69 posturi de cadre didactice în cadrul Facultății de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și Biochimie Medicală, toate din cadrul Universității reclamante, astfel cum au fost aprobate în ședința Senatului din 26 octombrie 2009, precum și la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantei. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, potrivit secțiunii a III-a din Legea nr. 128/1997, art. 58 și urm., în ședința Senatului Universității din 26 octombrie 2009 a fost aprobată scoaterea la concurs a numărului de 69 posturi didactice, posturi vacante sau transformate pentru avansare, acestea împreună cu statele de funcții fiind depuse la pârât la 12 noiembrie 2009, sub nr. 48690, în vederea publicării în Monitorul Oficial, fără însă a primi nici un răspuns la solicitarea sa, fapt ce nu a permis desfășurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante. Reclamanta a susținut că a realizat demersuri pentru eficientizarea costurilor decurgând din drepturile de personal, făcând dovada respectării măsurilor restrictive impuse de Legea nr. 329/2009. Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamanta nu a probat împrejurarea că instituția se încadrează în condițiile expres prevăzute de O.U.G. 34/2009 pentru a fi exceptată de la regula instituită prin acest act normativ, de suspendare a ocupării prin concurs a posturilor vacante.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 76/CA din 22 martie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași ca nefondată .

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta își întemeiază în drept cererea pe dispozițiile art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2009, ce permit ordonatorilor principali de credite, în mod excepțional și derogator de la interdicția de suspendare a ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante din instituțiile publice, de a putea „aproba ocuparea unui procent de maxim 15% din totalul posturilor ce se vor vacanta, după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, numai în condițiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget”. Instanța de fond a arătat că ultima parte a art. 22 alin. (2) din același act normativ mai prevede o condiție de operare a excepției, și anume: „Pentru posturile din învățământul de stat, urmărirea încadrării în procentul maxim de 15% se realizează la nivelul întregului sistem de învățământ de stat, în condițiile stabilite prin ordin M.E.C.”, iar în alin. (3) al aceluiași articol se prevede expres că: „Ocuparea posturilor prevăzut la alin. (2)…se va face prin concurs sau examen, în condițiile legii, pe răspunderea ordonatorilor principali de credite”, respectiv a pârâtului în cauză. Curtea a concluzionat că din aceste dispoziții rezultă că și în ipoteza evocată de reclamantă, a încadrării sale în cheltuielile de personal, pentru cele 69 posturi în litigiu, dreptul de apreciere al oportunității avizării scoaterii la concurs a unor posturi didactice, revine doar ordonatorului principal de credite, funcție de bugetul existent la nivel național, aspect ce excede cenzurii instanței în prezenta cauză, care are ca obiect doar fondurile utilizate de o singură instituție de învățământ superior de stat din sistem. A arătat Curtea că această abordare se impune cu atât mai mult cu cât alin. (3) instituie în mod corelativ dreptului de apreciere recunoscut ordonatorului principal de credite și obligația de răspundere a acestuia privitor la încadrarea în bugetul acordat la nivel național, ceea ce implică un proces de evaluare globală a posturilor vacante de cadre didactice din întreg învățământul superior de stat, a măsurii în care neocuparea lor îi afectează grav sau chiar poate împiedica derularea procesului de învățământ, și funcție de aceasta, a identificării numărului concret de locuri și a instituțiilor publice ce pot fi încadrate în prevederea derogatorie din alin. (2) al art. 22 din O.U.G. nr. 34/2009. Instanța de fond a respins excepția lipsei procedurii prealabile, motivând că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât obiectul acțiunii nu îl constituie anularea unui act administrativ, ci refuzul nejustificat al autorității administrative de a soluționa cererea reclamantei.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. 4.1. Recurenta consideră că tăcerea autorității pârâte reprezintă un refuz nejustificat de a răspunde cererii și că instanța de fond, fără a analiza argumentele invocate, s-a pronunțat pe o altă cerere decât cea cu care a fost investită, și anume, aceea de a obliga pârâtul să răspundă solicitărilor. 4.2. Deși instanța de fond a arătat la fila 2 a sentinței recurate că reclamanta se încadrează în situația refuzului de a răspunde solicitării pârâtului și nu este necesară procedura prealabilă, mai departe, consideră că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 22 din O.U.G. nr. 34/2009 și nu mai sunt întrunite condițiile de excepție din alin. (2) al art. 22 sus menționat. 4.3. Instanța de fond interpretează același text în mod eronat, opinând că ordonatorul de credite este pârâtul și că nu s-a făcut dovada încadrării în procentul de 15% prevăzut de lege.

Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și Inovării. Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, nefiind îndeplinite prevederile O.U.G. nr. 34/2009, modificată și completată. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 1.1. Recurenta-reclamantă confundă noțiunea de tăcere a autorității publice, adică „nesoluționarea în termenul legal a unei cereri” cu noțiunea de „refuz nejustificat de a soluționa o cerere”. Recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtului să soluționeze pozitiv cererea sa, plângându-se de refuzul nejustificat de soluționare și nu obligarea ca pârâtul să răspundă cererii formulate în temeiul prevăzut de lege. Instanța de fond a soluționat acțiunea din perspectiva refuzului nejustificat de soluționare a cererii prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, astfel încât motivul de recurs este nefondat. 1.2. Recunoașterea instanței de fond în sensul că reclamanta se încadrează în prevederile Legii nr. 554/2004 modificată și completată a avut în vedere soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile și nu fondul cauzei. 1.3. Cu privire la motivele de recurs referitoare la fondul cauzei se observă că recurenta nu a adus niciun argument care să îi susțină demersul, rezumându-se a declara că este îndreptățită să i se rezolve pozitiv cererea. În mod corect instanța de fond a constatat că reclamanta nu a demonstrat temeinicia susținerilor sale și că oportunitatea avizării scoaterii la concurs a unor posturi didactice revine ordonatorului principal de credite. 1.4. În ceea ce privește modificarea cadrului legislativ, intervenită, după pronunțarea instanței de fond, se constată că aceasta este aplicabilă pentru viitor și nu retroactiv, reclamanta putând să se conformeze noului act normativ. 2. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.