ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5047/2011

Obiectul cererii de chemare în judecată. Procedura derulată de prima instanță Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 07 ianuarie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.B.C., A.C., A.I., A.O., G.F., G.T., N.E., N.N., R.M., S.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Cercetării și Inovării, Universitatea „P.A.” din Iași și T.D.: - anularea ordinului nr. 5837 din 06 noiembrie 2009, - suspendarea executării ordinului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, - urmare a anulării Ordinului nr. 5837 din 06 noiembrie 2009, să se dispună restabilirea situației anterioare emiterii acestuia, în sensul: - obligării pârâților să permită accesul reclamanților în imobilul situat în Iași, sediul central al Universității „P.A.” din Iași; - obligării pârâților să permită accesul reclamantului prof. univ. dr. N.N. în spațiile folosite ca secretariat și rectorat ale Universității „P.A.” din Iași, aflate la etajul I al imobilului situat în Iași, sediul central al Universității „P.A.” din Iași; - obligării pârâților să permită accesul reclamantului prof. univ. dr. C.A. în spațiile folosite ca secretariat și decanat ale Facultății de Drept din cadrul Universității „P.A.” din Iași, aflate la etajul II al imobilului situat în Iași, sediul central al Universității „P.A.” din Iași; - obligării pârâților să permită accesul reclamantului prof. univ. dr. B.A. în spațiile folosite ca secretariat și decanat ale Facultății de Economie din cadrul Universității „P.A.” din Iași, aflate la etajul III al imobilului situat în Iași, sediul central al Universității „P.A.” din Iași; - obligării pârâților de a preda către reclamanții prof. univ. dr. N.N., prof. univ. dr. C.A., prof. univ. B.A., logistica, documentele și arhivele Universității „P.A.”, ale Facultății de Drept, Economie, și respectiv Științele Comunicării, obligarea pârâților la plata de daune materiale și morale; - cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin ordinul atacat, se reiterează abuzurile săvârșite prin Ordinul nr. 4294 din 16 iunie 2009, act suspendat prin încheierea de ședință din 23 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 8358/2/2009. Ca și în cazul ordinului anterior, prin Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009 a fost încălcată autonomia universitară, întrucât nu s-a ținut seama de alegerile organizate în mod legal în baza Ordinului 2538/2007 și reorganizate ca urmare a observațiilor formulate de Ministerul învățământului, fiind înaintat un dosar în acest sens pentru confirmarea rectorului la data de 28 ianuarie 2008. De asemenea, persoanele alese în funcții de conducere nu au calitatea de cadre didactice titulare în cadrul Universității „P.A.”, în timp ce persoane care nu aveau această calitate alegeau, în mod abuziv, rectorul universității, alte cadre didactice titulare erau împiedicate să își exercite activitatea. Reclamanții mai afirmă că alegerile nu au ținut seama de structura organizatorică a Universității, conform H.G. nr. 981/2007 și H.G. nr. 635/2008, și că la alegeri au participat alte trei facultăți desprinse din cadrul Facultății de Psihologie, facultăți care nu figurează în această structură organizatorică. Un alt aspect invocat de reclamanți se referă la modalitatea de convocare a senatului, arătându-se faptul că nu a existat o astfel de convocare și nu s-a adus la cunoștință planul managerial al candidaților. În ceea ce privește cererea de suspendare, reclamanții susțin că sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii și au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților arătând faptul că aceștia sunt pensionari și, în consecință , nu mai pot avea decât calitatea de profesori colaboratori. Pe fondul cauzei, pârâții arată că, de la data înființării Universității, prin Legea nr. 408/2002, au existat o serie de nereguli care au condus la imposibilitatea confirmării unui rector legal ales. Reclamantul N.N. și-a arogat calitatea de rector mai mult timp cu toate că desemnarea sa nu s-a făcut în mod legal și Ministerul învățământului a refuzat confirmarea în această funcție, refuz considerat legal de instanțele de judecată. Reclamanții nu au încheiat contract de muncă cu instituția de învățământ înființată prin Legea nr. 408/2002 și nu au realizat transferul de la Fundația „Universitatea P.A. Iași”, persoană juridică distinctă de universitatea înființată prin lege. În aceste condiții, toate alegerile din anul 2007, invocate în acțiune, au fost considerate nelegale, întrucât la acestea au participat cadre didactice care nu erau titulare la instituția de învățământ și nu s-a realizat în mod corect convocarea. În consecință, alegerile validate prin actul atacat sunt legale, fiind monitorizate pe tot parcursul desfășurării lor de organe ale Ministerului Învățământului. Neparticiparea reclamanților la aceste alegeri se datorează faptului că, începând cu emiterea Ordinului nr. 4294/2009, aceștia au refuzat să mai facă parte din corpul profesoral al Universității, nu au calitatea de salariați ai Universității, întrucât angajarea s-a făcut de o altă persoană juridică, iar invocarea calității de membru fondator nu prezintă relevanță în cauză. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului mai arată că alegerile nu trebuie să reflecte structura universității prevăzută de H.G. nr. 981/1997 și H.G. nr. 638/2008, ci structura prevăzută de H.G. nr. 749/2009 și H.G. nr. 943/2009, iar prin Ordinul nr. 4294/2009, T.D. a fost confirmat în funcția de rector pe o perioadă de 6 luni, sentința prin care s-a dispus suspendarea acestui act a fost casată, prin decizia nr. 3003 din 08 octombrie 2010. O cerere de chemare în judecată cu conținut similar a fost înregistrată și sub nr. 1451/2/2010, iar cele două acțiuni au fost reunite sub nr. 119/2/2010. în cadrul Dosarului nr. 1451/2/2010, s-a solicitat printr-o cerere precizatoare și anularea alegerilor desfășurate în data de 30 octombrie 2009. Prin cererea precizatoare, reclamanții mai arată că: la data pretinselor alegeri din 28 octombrie 2009, actul de confirmare a rectorului T.D. era suspendat, fiind ulterior anulat de Curtea de Apel București; Senatul a fost constituit din reprezentanți ai unor facultăți care au fost înființate nelegal; nu există date privind modul de realizare a alegerilor pe facultate; votul a fost deschis și nu secret; au fost validate în funcții de conducere persoane care nu au calitatea de profesor sau conferențiar universitar și persoane care nu sunt titulare la Universitatea „P.A.”; nu există date privind persoanele care au asigurat reprezentarea facultăților în Senatul universității; nu există acte obligatorii a fi depuse cu ocazia alegerilor (programul managerial, documente privind calitate de titulari la Universitate etc). Totodată, se afirmă că, după numirea nelegală a unui rector, s-au întocmit o serie de acte nelegale, inclusiv contractarea unui credit pentru achitarea datoriilor acumulate de Facultatea de Psihologie. În răspunsul la precizarea la acțiune, pârâta Universitatea „P.A.” arată că încheierea de suspendare a actului prin care a fost numit T.D. în funcția de rector interimar a fost casată, constatându-se că, la data la care s-a pronunțat Curtea de Apel prin încheiere, termenul de 6 luni pentru care fusese numit rectorul interimar se împlinise, astfel încât cererea de suspendare a actului rămăsese fără obiect. De asemenea, se arată că legalitatea alegerilor nu poate fi verificată de Curtea de apel, întrucât această instanță este necompetentă. În ceea ce privește structura universității aceasta este prevăzută de H.G. nr. 1093/2009, iar A.R.A.C.I.S. nu are competența de a evalua unitățile de învățământ acreditate, ci doar programele de studii. Punctual, se mai arată că există la dosarul alegerilor toate actele impuse de lege, votul a fost secret, membrii Senatului pot ocupa orice funcție, fără a fi necesar să fie conferențiar sau profesor universitar, persoanele numite în funcții de conducere au încheiat contract de muncă cu Universitatea „P.A.”, numele electorilor se regăsește în convocator. În ceea ce privește creditul contractat acesta era necesar pentru redresarea financiară a universității, iar împiedicarea reclamanților de a-și desfășura activitatea se datorează refuzului acestora de a încheia contracte de muncă cu universitatea ignorându-se dispozițiile art. 4 din Legea nr. 408/2002.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 699 din 01 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, reținând, în esență, următoarele: reclamanții sunt salariați ai Universității având, în consecință, calitatea să conteste actul de numire a unui rector; potrivit art. 4 din Legea nr. 408/2002, transferul reclamanților de la fundație la universitate a operat ope legis, de la data intrării în vigoare a legii, nefiind condiționat de întocmirea unor acte ulterioare de transfer, acestea neputând avea decât un caracter constatator; vârsta reclamanților nu prezintă relevanță în condițiile în care nu s-a dovedit că aceștia s-ar fi pensionat și, chiar dacă ar putea să îndeplinească doar funcția de profesor colaborator datorită împlinirii vârstei de pensionare, această funcție de profesor colaborator este de natură să justifice interesul reclamanților pentru desemnarea legală a rectorului; - a respins excepția necompetenței materiale reținând, în esență, că alegerile din cadrul Universității au natura unor acte preparatoare, iar legalitatea lor poate fi verificată, pe cale incidentală, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care se contestă actul administrativ la a cărui emitere au contribuit, respectiv ordinul de confirmare a rectorului; - a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți; - a anulat Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009; - a respins cererea de restabilire a situației anterioare; - a respins cererea de plată a daunelor materiale și morale, ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: De la înființarea sa prin Legea nr. 408/2002, Universitatea „P.A.” din Iași nu a avut un rector desemnat în mod legal, alegerile organizate de-a lungul timpului fiind considerate de ministerul de resort ca nelegale, fapt confirmat și de instanțele de judecată. în cadrul Universității o parte din cadrele didactice a susținut candidatura reclamantului N.N. la această funcție, iar o altă parte din cadrele didactice a susținut candidatura pârâtului T.D. Cei doi pretendenți la funcția de rector au organizat în mai multe situații alegeri, reclamantul N.N. fiind ales rector în cadrul alegerilor organizate la inițiativa sa și pârâtul T.D. fiind ales rector cu ocazia alegerilor organizate la inițiativa sa. Primul ordin de confirmare a unui rector în fruntea acestei universități a fost Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009 prin care fost confirmat în funcție pârâtul T.D. Ordinul respectiv nu se limitează la confirmarea rectorului, ci stabilește și un „mandat special” pentru o perioadă de 6 luni. În acest interval de timp, pârâtul T.D. a organizat noi alegeri în urma cărora a fost ales rector, alegerea sa fiind confirmată prin actul atacat în prezentul dosar, respectiv Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009. Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009 a fost anulat prin sentința civilă nr. 1153 din 05 martie 2010 a Curții de Apel București, sentința fiind supusă recursului. Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009 este nelegal atât în ipoteza anulării Ordinului nr. 4294/2009, cât și în ipoteza menținerii lui în ființă prin respingerea acțiunii în anulare de către instanța de contencios administrativ, în raport cu dispozițiile art. 93 alin. (1) și (2) din Legea nr. 84/1995, conform cărora rectorul se alege de către Senat pentru o perioadă de 4 ani și se confirmă (pentru aceeași perioadă) prin ordin al Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului. Astfel, este nelegală organizarea unor noi alegeri de către rectorul confirmat prin Ordinul nr. 4294/2009 înainte de expirarea mandatului de 4 ani, iar atribuțiile speciale stabilite prin Ordinul nr. 4294/2009 pentru o perioadă de 6 luni nu echivalează cu o reducere a mandatului la acest interval de timp, întrucât prin ordin al ministrului nu se poate reduce mandatul de 4 ani al rectorului, în condițiile în care durata mandatului este stabilită prin lege. Așadar, în măsura în care Ordinul nr. 4294/2009 este considerat valabil, organizarea unor noi alegeri înainte de expirarea termenului de 4 ani este nelegală. Dacă Ordinul nr. 4294/2009 este anulat de instanța de judecată, organizarea unor alegeri în condițiile în care funcția de rector era deținută în mod nelegal de către pârâtul T.D. este nelegală, întrucât nelegalitatea ordinului respectiv viciază și actele ulterioare întocmite de rectorul confirmat prin actul nelegal, fiind nerelevante hotărârile judecătorești de suspendare a executării ordinului, atâta timp cât anularea sa are efecte retroactive, actul nul nefiind susceptibil să producă nici un efect valabil. Sub acest aspect, instanța a observat că, în perioada exercitării atribuțiilor conferite prin Ordinul nr. 4294/2009, pârâtul T.D. a procedat la angajarea unor profesori, a refuzat să recunoască calitatea de angajați a altor profesori (respectiv reclamanții), nerecunoscându-se transferul ce a operat în baza art. 4 din Legea nr. 84/1995. Astfel, instanța a apreciat că rezultatul alegerilor pe facultăți și la nivel de universitate a fost influențat de refuzul pârâtului de a recunoaște calitatea de salariați reclamanților, pe motiv că aceștia au refuzat să semneze un nou contract de muncă cu pârâtul în calitate de reprezentant al Universității, precum și de participarea la alegeri a unor persoane care nu au fost angajate în mod legal, cât timp pârâtul nu a fost confirmat în funcție printr-un ordin legal. În consecință, Curtea de apel a avut în vedere faptul că, independent de soarta Ordinului nr. 4294/2009, pârâtul T.D. nu era în drept să organizeze noi alegeri pentru funcția de rector, nelegalitatea alegerilor atrăgând nelegalitatea ordinului de confirmare în funcția de rector. Cu privire la cererea de restabilire a situației anterioare, Curtea de apel a constatat că accesul reclamanților în sediul Universității este o consecință a contractului de muncă al acestora, iar nu a ordinului atacat, care nu a dispus nimic cu privire la aceste contracte de muncă, iar alegerile organizate, de asemenea, nu constituie o consecință a ordinului, ci o premisă a lui, iar nelegalitatea lor a fost analizată din această perspectivă de instanța de judecată. În ceea ce privește daunele morale și materiale, Curtea a constatat că reclamanții nu au dovedit raportul de cauzalitate dintre ordinul atacat și pretinsele prejudicii materiale și morale.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 699 din 01 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Universitatea „P.A.” din Iași și T.D., invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Deși recurentul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pe de o parte și recurenții Universitatea „P.A.” din Iași și T.D., pe de altă parte, au formulat memorii de recurs distincte, toți recurenții și-au structurat calea de atac exercitată în două părți ce vizează modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, respectiv fondul pricinii. Sintetizând și ordonând criticile formulate, Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe este criticată sub următoarele aspecte: 3.1. Rezolvarea greșita a excepției lipsei calității procesuale active a tuturor reclamanților. Potrivit recurenților, niciunul dintre reclamanți nu avea calitatea de a cere în justiție anularea ordinului întrucât, la data formulării acțiunii, erau îndeplinite dispozițiile art. 56 din Legea nr. 53/2003 – C. muncii, în raport de care contractul de muncă încetează de drept la data împlinirii vârstei legale de pensionare. În plus, niciunul dintre reclamanți nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 129 din Legea nr. 128/1997, respectiv că ar fi avut acordul consiliului facultății și aprobarea anuală a senatului universității. În cuprinsul recursului declarat de Universitatea „P.A.” din Iași și T.D. este prezentată detaliat situația fiecăruia dintre reclamanți, susținându-se că în privința lui B.A. a intervenit la data de 15 aprilie 2010 încetarea contractului de muncă prin acordul părților; contractul de muncă al reclamantei A.O. este lovit de nulitate absolută; S.C., T.G. și A.I. sunt salariate ale Universității „P.A.” Iași, iar nu ale Universității „P.A.” din Iași; ceilalți reclamanți figurează cu contracte de muncă la Fundația Academică „P.A.” Iași. De asemenea, critici ample vizează modul în care s-a preluat personalul de la Universitatea Fundației Academice „P.A.” la Universitatea „P.A.” din Iași, afirmându-se în esență, că acesta s-a realizat nelegal, prin încheierea unor acte adiționale la contractele de muncă. De fapt, potrivit recurenților, Curtea de apel nici nu avea competența să constate că reclamanții au calitatea de salariați ai Universității, această competență revenind Tribunalului Giurgiu, ca instanță specializată în conflicte de muncă, învestită cu un litigiu care poartă tocmai asupra acestei calități. 3.2. Actul administrativ a fost anulat nelegal La acest punct, recurenții au formulat mai multe critici, respectiv: Instanța de fond și-a depășit atribuțiile atunci când a apreciat cu privire la legalitatea Ordinului Ministrului Educației, Cercetării și Inovării nr. 4294/2009. În realitate, acest ordin este supus controlului judecătoresc într-un alt dosar, nr. 4614/1/2010, aflat în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, ignorând situația de fapt de la nivelul universității, respectiv faptul că alegerile au fost monitorizate de o echipă de 7 persoane care a întocmit un raport care propune confirmarea rectorului ales în persoana prof. univ. dr. T.D. 3.2.3. Au fost greșit aplicate prevederile legale Potrivit recurenților, ordinul examinat în prezenta cauză nu putea fi anulat câtă vreme, prin Ordinul nr. 5829 din 05 noiembrie 2009 ministerul dispusese „încetarea aplicabilității Ordinului Ministrului Educației, Cercetării și Inovării nr. 4294 din 10 iunie 2009”, iar acest act administrativ nu a fost contestat de reclamanți. De asemenea, nu au fost avute în vedere prevederile cuprinse în art. 51 alin. (2), art. 54 și art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care consacră posibilitatea emiterii actelor cu durată limitată de timp.

Apărările formulate de intimați Intimații nu au formulat întâmpinare dar prin „Notele de concluzii” depuse în ședința publică din 14 octombrie 2011 au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Referitor la calitatea lor procesuală, intimații au insistat asupra statuărilor cuprinse în Decizia nr. 3791 din 28 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și în sentința civilă nr. 609 din 13 iulie 2011 a Tribunalului Giurgiu, prin care li s-a recunoscut, cu autoritate de lucru judecat, calitatea lor de salariați ai universității. Intimații mai arată că în cărțile lor de muncă este înscrisă mențiunea transferului în interesul serviciului, consemnată la data de 20 septembrie 2007; în același sens este și raportul de inspecție fiscală pe anul 2008, precum și corespondența Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, care surprinde calitatea lor de cadre didactice, angajate ale universității. Pe fondul pricinii, intimații reiterează considerentele Curții de apel, punctând și faptul că în prezent Ordinul nr. 5829 din 05 noiembrie 2009 este caduc, ca efect al anulării irevocabile a Ordinului nr. 4294/2009. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor intimaților, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimații-reclamanți au supus controlului judiciar Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009 prin care recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului l-a confirmat în funcția de rector al Universității „P.A.” din Iași pe recurentul-pârât T.D. Instanța de fond a surprins corect contextul factual și legal în care au fost organizate alegerile din data de 28 octombrie 2009, identificând mai multe motive de nelegalitate, soluția adoptată, atât în privința excepției, cât și a fondului, fiind însușită de instanța de recurs. Răspunzând în concret criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. Referitor la calitatea procesuală activă a intimaților-reclamanți Teza recurenților este următoarea: câtă vreme calitatea de salariați ai Universității „P.A.” din Iași nu le este recunoscută intimaților de o instanță competentă material (respectiv Tribunalul Giurgiu, secția specializată în litigii de muncă și asigurări sociale) aceștia nu au calitatea de a ataca ordinul prin care recurentul T.D. a fost confirmat în funcția de rector al universității. Acest punct de vedere nu poate fi acceptat din mai multe motive. În primul rând, se impune a fi precizat că potrivit art. 52 din Constituție, reflectat în dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în litigiile supuse acestei reglementări se recunoaște calitate procesuală activă oricărei persoane vătămate „într-un drept al său ori într-un interes legitim”. Așa fiind, faptul necontestat că intimații-reclamanți aveau la data introducerii acțiunii calitatea de cadre didactice la Universitatea „P.A.” din Iași, independent de modul în care și-au prezervat această calitate, le conferă interesul legitim de a avea un rector ales și confirmat în mod legal. În al doilea rând, examinând pe cale incidentală calitatea de salariați a reclamanților, Curtea de apel nu s-a substituit instanței competente de dreptul muncii, câtă vreme art. 17 C. proc. civ. îi conferă un atare drept. De altfel, între timp, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a mai pronunțat în aceeași sens prin Decizia nr. 3791 din 28 iunie 2011, în cuprinsul căreia a arătat că „din procesul-verbal de control nr. 19291 din 23 martie 2005 emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă rezultă că aceștia sunt salariați cu contracte de muncă încheiate cu Universitatea „P.A.” din Iași”. Nu trebuie omis și că instanța indicată chiar de recurenți ca având atributul de a statua asupra chestiunii în discuție, respectiv Tribunalul Giurgiu, prin sentința civilă nr. 609 din 13 iulie 2011, supusă recursului, a constatat „calitatea de salariați ai Universității „P.A.” din Iași a reclamanților (53 persoane, între care și intimații-reclamanți din cauza de față) cu consecința reintegrării în posturile deținute anterior datei de 24 august 2009”. În al treilea rând, împrejurarea că pe parcursul soluționării dosarului o parte dintre reclamanți au încetat raporturile de muncă cu Universitatea, prin acord sau pensionare,nu prezintă relevanță, esențială fiind calitatea lor la momentul formulării acțiunii judiciare. În fine, nici susținerea că, în raport de împlinirea vârstei legale de pensionare și de prevederile art. 56 lit. d) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, intimaților-reclamanți N.N., N.E., A.C., R.M. și G.F. le încetase de drept contractul individual de muncă, nu poate fi primită, întrucât până la comunicarea deciziei de pensionare contractul este în ființă. În plus, toate aceste persoane și-au continuat activitatea didactică în cadrul Universității și au fost salarizate corespunzător, ca de altfel și ceilalți intimați-reclamanți, preluați prin transfer în interesul serviciului, în baza art. 4 din Legea nr. 408/2002. Nu în ultimul rând, intimații beneficiază de dreptul de acces la un tribunal, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în contextul în care ei reclamă tocmai faptul că a fost posibilă alegerea ca rector a recurentului T.D., prin înlăturarea lor dintre electori, ca efect al nerecunoașterii statutului lor legal de salariați ai Universității „P.A.” din Iași. 1.2. Referitor la fondul cauzei În esență, criticile recurenților pornesc de la premisa că, la momentul emiterii Ordinului nr. 5837 din 06 noiembrie 2009 de către recurentul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Ordinul nr. 5829 din 05 noiembrie 2009 având același emitent, exista în realitatea juridică, fiind nerelevant că ordinul anterior, nr. 4294 din 10 iunie 2009, era deja supus contestării judiciare. Pe aceeași linie a raționamentului, recurenții consideră că soluția pronunțată de instanțe asupra acestui din urmă act administrativ nu poate influenta soluția din dosarul de fată. Acest punct de vedere nu poate fi primit pentru că, după cum bine a reținut judecătorul fondului, alegerile în urma cărora a fost desemnat rector recurentul T.D. au fost organizate în baza „mandatului special” conferit acestuia prin Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009. Or, în privința acestuia, instanțele judecătorești au stabilit irevocabil - sentința nr. 1153 din 05 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, și Decizia nr. 3791 din 28 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, - că este nelegal, „fiind încălcate atât dispozițiile referitoare la alegerea rectorului de către un senat legal constituit, cât și cele privitoare la durata mandatului acestuia” (citat din decizia instanței de recurs). Conchizând în această privință, și instanța de recurs reține că procedura de alegere a rectorului Universității „P.A.” din Iași, derulată în baza art. 92 din Legea nr. 84/1995 și finalizată prin Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009 a fost nelegală pentru că a fost inițiată în baza unui act administrativ, Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009, la rândul lui nelegal. În plus, la fel ca în cazul acestui din urmă ordin, și în cauza de față s-a reținut ca motiv de nelegalitate organizarea nestatutară a alegerilor, rezultatul acestora fiind în mod evident influențat de refuzul recurentului T.D. de a recunoaște calitatea de salariați a intimaților reclamanți și, consecutiv, de neparticiparea acestora la procesul electiv. În contextul stării conflictuale din Universitatea „P.A.” din Iași, recurentul T.D. avea obligația ca, prealabil organizării alegerilor în discuție, să clarifice acest aspect, mai ales că, printre alte atribuții conferite prin „mandatul special” acordat prin Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009 se regăseau și: „- asigurarea condițiilor de încadrare/promovare a personalului didactic, (...), - preluarea, potrivit Legii nr. 408/2002 a personalului didactic și nedidactic din instituția care a fost autorizată să funcționeze provizoriu”. 1.3 Referitor la depășirea atribuțiilor de către Curtea de apel, prin aceea că a analizat incidența Ordinului nr. 4294/2009 în cauza de față, Înalta Curte observă că această critică nu poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. și nu are susținere, câtă vreme instanța nu a făcut decât să ia în considerarea efectele acestui act administrativ, ceea ce, în raport de considerentele anterioare, era absolut necesar. Chiar dacă acest act administrativ era supus cenzurii judiciare pe cale separată, instanța nu îl putea ignora. De altfel, după cum s-a expus la pct. 1.2 din decizie, raționamentul instanței a fost complex, realizând o abordare a criticilor de nelegalitate sub mai multe aspecte, fără a se limita la ordinul menționat. 1.4. Referitor la ignorarea situației de fapt Indiscutabil, la momentul emiterii ordinului contestat, scopul l-a constituit înlăturarea deficiențelor de funcționare și organizatorice la nivelul Universității „P.A.” din Iași. Această finalitate trebuia atinsă însă cu mijloace legale, adică respectând procedurile prescrise de art. 93, 94 și 146 din Legea nr. 84/1995 a învățământului, în forma în vigoare la epoca respectivă, recurenții neputându-se prevala de propria lor culpă pentru a obține menținerea în realitatea juridică a unui act administrativ vădit nelegal. 1.

Referitor la incidența Ordinidui nr. 5829 din 05 noiembrie 2009 Cu o zi înainte de emiterea ordinului examinat, recurentul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a emis Ordinul nr. 5829 din 05 noiembrie 2009 prin care a dispus „încetarea aplicabilității” Ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009. Potrivit recurenților, intervenirea acestui act administrativ ar avea aptitudinea de a înlătura viciile de nelegalitate generate de Ordinul nr. 4294/2009. Acest raționament este eronat, fiindcă la data emiterii Ordinului nr. 5829/2009 alegerile organizate în baza ordinului anterior erau deja finalizate, altfel spus Ordinul nr. 4294/2009 își epuizase efectele. În același sens s-a mai pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 3791 din 28 iunie 2011, în care s-a reținut că „efectele produse în perioada în care acesta - Ordinul nr. 4294/2009 - a fost pus în executare nu au fost înlăturate prin emiterea unui ordin de încetare a aplicării”. Prin urmare, nu era necesar ca intimații să formuleze o cerere separată de anulare a Ordinului nr. 5829/2009. 1.

Referitor la incidența prevederilor Legii nr. 24/2000 Niciunul dintre textele cuprinse în acest act normativ, invocate de recurenți în susținerea ideii că un act administrativ poate avea și aplicabilitate limitată în timp, nu sunt incidente în speță, pentru că ordinul atacat este un act administrativ individual iar Legea nr. 24/2000 privește, după cum îi spune și titulatura, normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În plus, problema litigioasă nu a fost corect decelată, în discuție fiind limitarea temporală a mandatului rectorului, contrar art. 9 din Legea nr. 84/1995, după cum bine a arătat prima instanță. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, se vor respinge recursurile de față ca nefondate.