ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3791/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3791/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.C., N.N., A.B.C., R.M., M.R., N.E., V.D., G.F., C.T., A.O., I.J., C.A., A.I., S.C., S.C. și P.X. și Universitatea Petre Andrei au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, solicitând anularea ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009 emis de Ministrul Educației, Cercetării și Inovării privind confirmarea funcției de rector al Universității Petre Andrei din Iași, suspendarea executării ordinului Ministrului Educației, Cercetării și Inovării, nr. 4294 din 10 iunie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de cadre didactice ale Universității „Petre Andrei” din Iași, membri ai comunității universitare și membri ai Senatului universitar, înțeleg să solicite anularea ordinului de confirmare în funcția de rector al Universității Petre Andrei din Iași, motivat în esență de faptul că prin emiterea acestui ordin, au fost încălcate dispozițiile legale privind condițiile și procedura de alegere a rectorului; a fost nesocotită autonomia universitară prin încălcarea dreptului comunității universitare de a-și desemna prin vot secret rectorul Universității și au fost săvârșite ingerințe politice în viața comunității universitare, ingerințe interzise în mod expres prin dispozițiile art. 13 și art. 89 alin. (1) din Legea 84/1995, legea învățământului.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiate. În cauză au formulat cerere de intervenție, la data de 09 octombrie 2009, Universitatea Petre Andrei din Iași și T.D., arătând că la momentul învestirii instanței de contencios administrativ nu mai există Universitatea „Petre Andrei”, ci doar Universitatea „Petre Andrei” din Iași, persoană juridică care nu a formulat nici o acțiune vizând anularea(suspendarea) Ordinului nr.4294/2009. Cu privire Ia pretenția dedusă judecății, au arătat că sunt nefondate susținerile reclamanților cu privire la pretinsa nelegalitate a ordinului atacat, la faptul că actul administrativ nu respectă principiile autonomiei universitare.
Prin încheierea de la termenul din 09 octombrie 2009, prima instanță a constatat că reprezentant al Universității „Petre Andrei” din Iași în prezentul proces este d-na avocat G.C., deoarece are mandat special de reprezentare din partea persoanei confirmate în funcția de rector, prin ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009, emis de pârât.
De asemenea, a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei Universitatea ,,Petre Andrei” din Iași, față de existența unui mandat special în acest sens și a unui extras din procesul verbal al ședinței Senatului Universității din 06 octombrie 2009. La același termen, prima instanță a admis în principiu cererile de intervenție în interes propriu formulate de cei doi intervenienți, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererilor de intervenție, considerând că cei doi intervenienți nu trebuiau să urmeze procedura prealabilă deoarece nu solicită anularea vreunui act normativ, așa cum se menționează în art. 7 din Legea nr. 554/2004. Totodată, prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția lipsei obiectului cererilor de intervenție, reținând că obiectul acestora este constatarea legalității ordinului atacat.
Însă, admițând excepția lipsei unui drept pretins în susținerea cererilor de intervenție, Curtea a respins cererile de intervenție în interes propriu și le-a calificat ca cereri de intervenție în interesul pârâtului. Prin încheierea din 23 octombrie 2009, prima instanță a admis cererea de suspendare, dispunând suspendarea executării ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. La același termen, Curtea a respins excepția lipsei calității de reprezentant a celor doi avocați ai reclamanților. La termenul din 06 noiembrie 2009, prima instanță a respins excepția prematurității cererii de chemare in judecată formulată de reclamanții N.N. și A.C. deoarece aceștia au semnat plângerea prealabilă adresată pârâtului și a admis excepția prematurității cererii în privința celorlalți reclamanți deoarece aceștia nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea din 27 noiembrie 2009, prima instanță a unit excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes cu fondul, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., pentru soluționarea acestora fiind necesară administrarea unor probe comune cu cele necesare soluționării fondului cauzei. La termenul din 04 decembrie 2009, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 4 din Legea nr. 408/1992 deoarece acest text nu influențează fondul cauzei. La 22 decembrie 2009, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului încheierii din 23 octombrie 2009, cerere formulată de reclamanți, deoarece art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 prevede că efectul suspendării unui act administrativ este încetarea oricărei forme de executare până la încetarea suspendării și nicidecum repunerea părților in situația anterioară, efect al anulării unui act administrativ.
La 08 ianuarie 2010, au formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, petenții B.M., T.A., C.M., S.L., S.D., H.A., S.A., B.C., I.F., P.P.E., B.O., D.L., T.M., C.A., R.D., T.M., P.T.M., B.S., B.A.C., T.A.C., B.G., A.S., D.C., S.F., B.C., F.S., D.N., P.R., A.R., A.N., S.C., T.A.M., M.A., prin care au solicitat respingerea cererii principale. În motivarea cererii, intervenienții au arătat că toate susținerile reclamanților cu privire la pretinsa nelegalitate a ordinului, la faptul că actul administrativ nu respectă principiile autonomiei universitare și că realizează ingerințe de tip politic în activitatea universitară sunt nefondate. La 08 ianuarie 2010, au formulat cerere de intervenție în interes propriu A.B.C., N.E., G.F., S.C., G.T., A.O.
și A.I. solicitând anulare ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009, emis de pârât; suspendarea executării ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei; restabilirea situației anterioare emiterii ordinului; obligarea pârâtului la plata unor daune morale și a cheltuielilor de judecată. La termenul din 22 ianuarie 2010, prima instanță a admis in principiu atât cererile de intervenție în interesul pârâtului cât și cererile de intervenție în interes propriu.
În privința cererilor de intervenție în interes propriu, a admis excepția lipsei de obiect a capătului 2 de cerere, privind suspendarea executării ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009, ca urmare a faptului că a dispus suspendarea executării ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, prin încheierea din 23 octombrie 2009. La termenul din 19 februarie 2010, prima instanță a admis excepția inadmisibilității celor două excepții de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, considerând că nu e îndeplinită una din condițiile de admisibilitate a celor două excepții de nelegalitate, respectiv condiția ca de soluționarea celor două excepții să depindă soluționarea cauzei pe fondul ei, apreciind astfel că de soluționarea excepției de nelegalitate a celor două ordine nu depinde legalitatea ordinului atacat în prezenta cauză, ordinul nr. 4294/2009.
Prin sentința nr. 1153 din 5 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamanților ca neîntemeiate, a respins excepția rămânerii fără obiect a cererii principale ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a intervenienților în interes propriu, ca neîntemeiate. Prin aceeași sentință a admis cererea formulată de reclamanții N.N. și A.C. împotriva pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții A.B.C., N.E., G.F., S.C., G.T., A.O.
și A.I.; a anulat Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009, emis de pârât, a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii acestui ordin, obligând pe pârât la plata sumei de 10 000 Euro, cu titlu de daune morale, fiecare din intervenienții în interes propriu A.B.C., N.E., G.F., S.C., G.T., A.O. și A.I. Totodată, a respins ca neîntemeiate cererile de intervenție formulate de intervenienții Universitatea Petre Andrei din Iași, T.D., S.L., S.D., H.A., S.A., B.C., I.F., P.P.E., B.O., D.L., T.M., C.A., R.D., T.M., P.T.M., B.S., B.G., A.S., D.C., S.F., B.C., F.S., D.N., P.R., A.R., A.N., S.C., T.A.M., M.A., C.M., T.A., T.A., B.A.C. și B.M. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009, pârâtul a confirmat în funcția de rector al Universității „Petre Andrei” din Iași, înființată prin Legea nr. 408/2002, pe intervenientul T.D.
În privința existenței uneia sau a două universități, prima instanță a reținut că, în momentul de față, există o singură entitate juridică, respectiv Universitatea „Petre Andrei” din Iași, care s-a înființat în baza Legii nr. 408/2002, prin transformarea Universității “Petre Andrei”, care și-a încetat ființa juridică, producându-se o transmisiune universală a patrimoniului, ce a constat în preluarea întregului patrimoniu și personal. Astfel, premisa de la care pornește Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009, că ar exista două persoane juridice, Universitatea ”Petre Andrei” din Iași, înființată prin Legea nr. 408/2002, și Universitatea „Petre Andrei” înființată printr-o hotărâre judecătorească cu nr. 6/1999 este nelegală, deoarece nu ține seama de autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 556R din 25 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Galați și Deciziei civilă nr. 274 din 26 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Galați.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și intervenienților în interes propriu, prima instanță a reținut următoarele: Prin procesul verbal de control nr. 19291 din 23 martie 2005, emis de ITM, se arată că: ,,Universitatea Petre Andrei din Iași a încheiat, în calitate de angajator, contracte de muncă pentru 291 de salariați, contracte încheiate în firmă scrisă, începând cu 01 martie 2003, care conțin elementele prevăzute în modelul cadru aprobat de legislația specifică, că Universitatea a obținut aprobarea nr. 111 din 04 ianuarie 2005 să păstreze și să completeze carnetele de muncă, carnete de muncă ce sunt completate la zi, mai puțin ale salariaților de la Facultatea de Psihologie.” Astfel, printre aceste contracte de muncă înregistrate se află și cele ale reclamanților și intervenienților în interes propriu, astfel că excepția lipsei calității procesuale active a acestora apare ca neîntemeiată.
Calitatea acestora de salariați ai Universității ,,Petre Andrei” din Iași este confirmată și de faptul că au fost salariați ai Universității “Petre Andrei”, care și-a încetat ființa juridică, producându-se o transmisiune universală a patrimoniului către intervenienta Universitatea ,,Petre Andrei”din Iași ce a constat în preluarea întregului patrimoniu și personal (inclusiv preluarea contractelor de muncă ale reclamanților și intervenienților în interes propriu). Pe de altă parte, transferul acestora a fost operat în carnetul de muncă la 15 septembrie 2007, mențiune confirmată prin viza ITM. Nu în ultimul rând, potrivit art. 56 din Codul Muncii, contractul de muncă încetează de drept la data comunicării deciziei de pensionare.
Ori niciunul dintre reclamanți sau intervenienții în interes propriu nu s-a pensionat și, în plus, toți își primesc drepturile salariale în continuare. Cu privire la procedura de alegere a rectorului Universității ,,Petre Andrei” din Iași, prima instanță a reținut că la baza Ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009, a cărei anulare se solicită, prin care intervenientul T.D. a fost confirmat în funcția de rector, au stat alegerile din Senatul Universității, fapt confirmat și de pârât, prin întâmpinarea formulată în cauză. Analizând dosarul alegerilor pe care pârâtul l-a depus în cauză, prima instanță a reținut că, în ședința de alegere a rectorului ce a avut loc la 13 martie 2008, nu au participat decât reprezentanții Facultății de Psihologie și Științele Educației, Facultății de Asistență Socială și Sociologie și ale Facultății de Științe Politice și Administrative, iar cele trei facultăți nu au fost înființate de Senatul legal constituit și nici nu figurează în H.G.
nr. 981/2007, poziția 28, astfel că, din perspectiva art. 92 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, alegerea rectorului s-a făcut de un Senat nelegal constituit, ca urmare a nereprezentării în ședința de alegeri a tuturor facultăților din componenta universității. În privința respingerii excepției lipsei de interes a reclamanților și intervenienților în interes propriu, prima instanță a reținut că interesul acestora, în cazul admiterii cererii principale și cererii de intervenție, constă în recunoașterea existenței unei singure universități, premisă pe care ordinul atacat o neagă;- recunoașterea dreptului acestora de cadre didactice ale acestei universități și exercitarea efectivă a dreptului de a profesa, drept încălcat prin măsurile luate de rectorul confirmat prin ordinul atacat.
Referitor la efectele juridice ale Ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009, prima instanță a reținut că pârâtul a încredințat rectorului confirmat prin ordinul atacat, îndeplinirea, cu precădere, în următoarele 6 luni, următorul mandat special: - eliberarea actelor de studii; - asigurarea condițiilor de încadrare/promovare a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic; - preluarea, potrivit Legii nr. 408/2002, a personalului didactic și nedidactic din instituția care a fost autorizată să funcționeze provizoriu; - preluarea studenților din instituția care a fost autorizată să funcționeze provizoriu. Prima instanță a reținut că ordinul în litigiu nu are o aplicabilitate limitată pe 6 luni, așa cum afirmă pârâtul și intervenienții în interesul său.
Așadar, numirea rectorului nu este făcută pe o durată de 6 luni, ci pe perioada întregului mandat prevăzut prin Carta Universității. De altfel, legea nu permitea confirmarea rectorului doar pe 6 luni, de vreme ce alegerea sa de către Senat nu se făcuse doar pe 6 luni, iar ordinul pârâtului doar confirmă, nu îl numește pe rector. La fel a procedat pârâtul în cazul confirmării rectorilor altor universități, confirmare ce nu a fost făcută pe 6 luni, ci doar încredințarea unui mandat special a fost dată rectorului confirmat pe 6 luni. Prin urmare, prima instanță a considerat că nu este întemeiată excepția rămânerii fără obiect a cererii principale și a cererii de intervenție principală, întrucât efectele juridice ale ordinului atacat de confirmare a intervenientului T.D.
în funcția de rector nu au încetat la împlinirea termenului de 6 luni (la 10 decembrie 2009). În privința obligării pârâtului la plata sumei de 10 000 euro cu titlu de daune morale către fiecare din cei 7 intervenienți în interes propriu, prima instanță a avut în vedere că prin confirmarea în funcție a unui rector nelegal ales, prin negarea autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 556R din 25 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Galați și Deciziei civilă nr. 274 din 26 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Galați, ce recunosc existența unei singure universități, acesta a produs un prejudiciu moral intervenienților constând în: - crearea unei dezordini în activitatea universității prin exercitarea abuzivă de către intervenientul T.D.
a mandatului special încredințat de pârât constând în eliberarea actelor de studii, asigurarea condițiilor de încadrare/promovare a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, preluarea, potrivit Legii nr. 408/2002, a personalului didactic și nedidactic din instituția care a fost autorizată să funcționeze provizoriu și preluarea studenților din instituția care a fost autorizată să funcționeze provizoriu; - nerecunoașterea calității intervenienților de cadre didactice ale acestei universități; - împiedicarea exercitării efective a dreptului de a profesa, drept încălcat prin măsurile luate de rectorul confirmat prin ordinul atacat, precum și împiedicarea accesului in spațiile universității.
Împotri va acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, T.D., B.A.C., T.A., C.M. și T.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a susținut în esență următoarele:
Cu privire la anularea Ordinului nr. 4294/2009 recurentul a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit că premisa de la care pornește ordinul atacat potrivit căreia există două persoane juridice este nelegală, deși acest fapt este confirmat prin adresa Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași nr. 10738 din 15 februarie 2010.
În mod greșit s-a reținut prin sentința atacată că preluarea personalului didactic și nedidactic urmare a transmiterii universale a fost confirmată prin procesul verbal de control nr. 19291/2005 emis de ITM, deși din procesele verbale ulterioare ale ITM Iași rezultă existența a două entități cu coduri fiscale diferite.
Recurentul critică sentința atacată susținând că soluția a fost pronunțată prin raportare la prevederile Cartei Universale și ale Legii nr. 84/1995, respectiv faptul că ordinul a fost emis doar pe termen de 6 luni și nu a analizat cauzele anulării acestuia și nici starea de fapt și de drept existentă în cadrul universității.
În condițiile în care Ordinul MECI nr. 5837/2009, ordin care confirmă faptul că Ordinul nr. 4294/2009 nu mai era în vigoare, la data pronunțării sentinței, cererea reclamanților era lipsită de obiect.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților , recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins această excepție întrucât aceștia nu sunt angajați ai Universității „Petre Andrei din Iași” – cod fiscal nr. 18849280 ci ai Universității Petre Andrei Iași – cod fiscal 1143157, astfel că aceștia nu au nici interes și nici calitate procesuală activă, în ceea ce privește anularea ordinului atacat. Totodată, recurentul a criticat soluția instanței de fond și în ceea ce privește acordarea daunelor morale, apreciind că în speță nu a fost stabilită legătura de cauzalitate între existența ordinului și starea emoțională a reclamanților, respectiva consecințelor negative suferite de cei în cauză. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 2 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004. Universitatea „Petre Andrei” din Iași și T.D. în calitate de recurenți-intervenienți au formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenții au susținut în esență că instanța de fond nu a realizat un examen critic al probelor administrate iar în ceea ce privește motivarea sentinței atacate, aceasta nu cuprinde nici o precizare cu privire la raționamentul instanței și la probatoriile care au condus la concluzia admiterii acțiunii și anulării ordinului atacat cât și a capetelor de cerere privind „repunerea în situația anterioară” și acordarea daunelor morale intervenienților în nume propriu. Totodată, recurenții au criticat și modul de soluționare al excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamanților N.N. și C.A. și a lipsei interesului, apreciind că în mod eronat instanța de fond a respins aceste excepții, deși din probatoriul administrat în cauză nu rezulta această calitate neexistând nici un contract de muncă legal încheiat între reclamanți și Universitatea „Petre Andrei” din Iași cu date de identitate fiscală conferite prin Legea nr. 408/2002, pe de altă parte. În ceea ce privește excepția lipsei interesului și a lipsei calității procesuale active a intervenienților în interes propriu, recurenții au susținut de asemenea inexistența unui transfer legal al acestora ca și a unor contracte de muncă valabil încheiate cu Universitatea „Petre Andrei” din Iași înființată prin Legea nr. 408/2002, conform adreselor Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași. Recurenții au invocat și excepția lipsei de obiect a cauzei motivată de intervenirea actelor administrative ulterioare Ordinului nr. 4294/2009, respectiv Ordinul nr. 5829 din 5 noiembrie 2009 potrivit căruia ordinul atacat își încetase aplicabilitatea, susținând că în această situație atât cererea principală cât și cererea de intervenție în interes propriu cu rămas fără obiect. Pe fondul cauzei, recurenții au susținut că în mod eronat instanța de fond a apreciat ca fiind nelegal ordinul atacat, pornind de la premise greșite și interpretând nelegal considerente ale unor hotărâri judecătorești. Consideră recurenții că aspectele reținute prin sentința atacată cu privire la procesul de alegeri al rectoratului și la conținutul actului administrativ atacat nu au suport probator fiind lipsite de pertinență și de fundament juridic. Totodată, recurenții au susținut că din punct de vedere formal, ordinul atacat îndeplinește toate condițiile de legalitate precizate de Legea nr. 24/2000. În ceea ce privește modalitatea de soluționare a solicitărilor inserate în cererea de intervenție în interes propriu privind repunerea părților în situația anterioară emiterii ordinului atacat, recurenții au criticat soluția instanței de fond, apreciind că soluția este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de competență, echivalând cu o depășire a atribuțiilor judecătorești. A fost criticată sentința atacată și sub aspectul acordării daunelor morale, subliniind faptul că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă existența unui prejudiciu produs reclamanților sau intervenienților. Aceleași motive de recurs au fost invocate și de intervenienții B.A.C., T.A., C.M., A.T. Intimații-reclamanți N.N., A.C. și intervenienții în nume propriu A.B.C., N.E., G.F., A.O., S.C., G.T. și A.I. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor formulate și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, susținând în esență nelegalitatea ordinului atacat. Examinând întregul material probator administrat în cauză, cererile părților și actele depuse atât cu ocazia judecării în fond a cauzei cât și în recurs, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile formulate sunt fondate, astfel că se impune admiterea lor și modificarea, în parte, a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii cererii de restabilire a situației anterioare și a cererii de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiate și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate, pentru considerentele în continuare prezentate. Prin ordinul a cărui anulare s-a dispus prin sentința atacată, respectiv Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009 emis de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a fost confirmat în funcția de rector al Universității „Petre Andrei” din Iași înființată prin Legea nr. 408/2002, intervenientul T.D. stabilindu-i-se cu precădere în următoarele șase luni, îndeplinirea următoarelor atribuții privind eliberarea actelor de studii, asigurarea condițiilor de încadrare/promovare a personalului didactic, didactic-auxiliar și nedidactic, preluarea potrivit Legii nr. 408/2002 a personalului didactic și nedidactic din instituția care a fost autorizată să funcționeze provizoriu. Criticile recurenților referitoare la anularea Ordinului atacat nu sunt fondate, întrucât astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, în baza probatoriului administrat în cauză, ordinul respectiv a fost emis pornindu-se de la premisa greșită că ar exista două persoane juridice, respectiv Universitatea „Petre Andrei” din Iași, înființată prin Legea nr. 408/2002 și Universitatea „Petre Andrei” Iași înființată prin hotărâre judecătorească nr. 6/1999, ca organizație non profit. Această premisă greșită este confirmată de probatoriul administrat în cauză, respectiv decizia civilă nr. 554R din 25 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați și decizia civilă nr. 274 din 26 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați care se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că în mod corect s-a reținut prin sentința pronunțată de instanța de fond, faptul că, la momentul de față există o singură entitate juridică, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, înființată în baza Legii nr. 408/2002, prin transformarea Universității „Petre Andrei” care și-a încetat ființa juridică, întregul patrimoniu al acesteia ca și personalul, fiind preluat. Nici criticile formulate de recurenți cu privire la reținerile instanței de fond referitoare la procedura de alegere a rectorului Universității „ Petre Andrei” din Iași, nu pot fi reținute întrucât, astfel cum a rezultat din analiza dosarului alegerilor depus la dosarul cauzei, aceasta s-a făcut de un senat nelegal constituit și în consecință ordinul de confirmare a persoanei desemnate este de asemenea nelegal. În ceea ce privește criticile recurenților cu privire la modul de soluționare a excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamanților ca și a intervenienților în interes propriu, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, întrucât astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, respectiv procesul verbal de control nr. 19291 din 23 martie 2005 emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă – aceștia sunt salariați cu contracte de muncă încheiate cu Universitatea „Petre Andrei” din Iași. Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 cât și al art. 52 din Constituția României, acțiunea în contencios administrativ poate fi promovată de orice persoană ale cărei drepturi sau interese legitime au fost vătămate printr-un act administrativ nelegal sau prin nerezolvarea unei cereri, iar instanța a stabilit pe bază de probe faptul că există o vătămare a acestor persoane, astfel că această problemă ține de fondul litigiului administrativ iar nu de calitatea procesuală, instanța procedând corect, în raport cu prevederile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., la unirea acestei excepții cu fondul cauzei. Recurenți au susținut că în mod greșit instanța de fond a analizat și reținut nelegalitatea actului atacat fără a analiza cauzele emiterii acestuia și nici starea de fapt din cadrul universității, criticile astfel formulate fiind nefondate întrucât, instanța de fond a analizat actul administrativ atacat din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 84/1995 cât și a Cartei Universitare, în baza cărora a fost emis ordinul. Invocarea deficiențelor de funcționare și organizatorice ca și înlăturarea unui așa-zis vid de putere, nu pot justifica emiterea unui ordin cu nerespectarea prevederilor legale, în speță fiind încălcate atât dispozițiile referitoare la alegerea rectorului de către un senat nelegal constituit cât și cele privitoare la durata mandatului acestuia. Nici susținerile recurenților referitoare la modul de soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei de obiect a cererii principale cât și a cererii de intervenție nu sunt fondate, întrucât emiterea ordinului nr. 5837/2009 la data de 5 noiembrie 2009 – anterior pronunțării instanței de fond nu are relevanță cu privire la efectele actului administrativ a cărui nelegalitate s-a constatat de către instanța de fond, efecte care s-au produs și care nu au fost înlăturate prin emiterea Ordinului nr. 5829/2009 privind încetarea aplicabilității acestuia. În fapt, anularea sau încetarea aplicării unui act administrativ după declanșarea controlului judecătoresc de legalitate, nu lipsește de obiect acțiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului respectiv este cenzurată în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii lui, iar pe de altă parte efectele produse în perioada în care acesta a fost pus în executare, nu au fost înlăturate prin emiterea unui alt ordin de încetare a aplicării acestuia. Instanța de control judiciar constată însă că sunt fondate criticile formulate de recurenți cu privire la acordarea daunelor morale către intervenienții în interes propriu cât și cu privire la admiterea cererii de restabilire a situației anterioare. Astfel, în ceea ce privește restabilirea situației anterioare se constată că măsurile solicitate de reclamanți ca și de intervenienții în nume propriu privind accesul în incintă sau posibilitatea de a-și desfășura activitatea sunt consecințe directe ale contractelor de muncă ale acestora, și nu ale ordinului atacat, iar soluționarea unor astfel de diferende, propriu zis conflicte de muncă, exced competenței instanței de contencios administrativ. În ceea ce privește daunele morale, Înalta Curte constată că instanța de fond a dispus acordarea acestora fără ca în cauză să fie dovedit raportul de cauzalitate între ordinul atacat și prejudiciul moral invocat. Potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale revine reclamantului, conform principiului de drept actori incumbit onus probandi , respectiv potrivit regulilor dreptului comun, reclamantul trebuie să facă dovada existenței prejudiciului moral încercat , caracterul ilicit al faptei pârâtului săvârșită de acesta cu vinovăție și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv și fapta pârâtului. În speță nu au fost dovedite de către intervenienți aceste condiții, astfel că nu se justifică acordarea daunelor morale. În practică aprecierea prejudiciului moral trebuie concretizată după circumstanțele reale ale cauzei, ori în speță, având în vedere că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între ordinul atacat și consecințele vătămătoare pretinse, cât și perioada scurtă în care ordinul și-a produs efectele, fără repercusiuni majore în plan profesional cât și social ale intervenienților, sumele acordate acestora cu titlu de daune morale apar ca fiind nejustificate, având în vedere că anularea actului administrativ atacat reprezintă în sine o compensare suficientă a eventualelor prejudicii morale suferite de aceștia. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va admite recursurile formulate în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și în consecință va modifica, în parte, sentința atacată în sensul că va respinge cererea privind restabilirea situației anterioare și cererea de acordare a daunelor morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, T.D., B.A.C., T.A., C.M. și T.A. împotriva sentinței nr. 1153 din 05 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în parte, în sensul că respinge cererea de restabilire a situației anterioare și cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiate. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.