ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3791/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3791/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, reclamanții A.C., N.N., A.B.C., R.M., M.R., N.E., V.D., G.F., C.T., A.O.,

I.J., C.A., A.I., S.C., S.C. și P.X. și Universitatea Petre Andrei au chemat în

judecată pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, solicitând

anularea ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009 emis de Ministrul Educației,

Cercetării și Inovării privind confirmarea funcției de rector al Universității

Petre Andrei din Iași, suspendarea executării ordinului Ministrului Educației,

Cercetării și Inovării, nr. 4294 din 10 iunie 2009 până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei și obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de cadre didactice ale

Universității „Petre Andrei” din Iași, membri ai comunității universitare și

membri ai Senatului universitar, înțeleg să solicite anularea ordinului de

confirmare în funcția de rector al Universității Petre Andrei din Iași, motivat

în esență de faptul că prin emiterea acestui ordin, au fost încălcate

dispozițiile legale privind condițiile și procedura de alegere a rectorului; a

fost nesocotită autonomia­ universitară prin încălcarea dreptului comunității

universitare de a-și desemna prin vot secret rectorul Universității și au fost

săvârșite ingerințe politice în viața comunității universitare, ingerințe

interzise în mod expres prin dispozițiile art. 13 și art. 89 alin. (1) din Legea

84/1995, legea învățământului.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca

neîntemeiate.

În cauză au formulat

cerere de intervenție, la data de 09 octombrie 2009, Universitatea Petre Andrei

din Iași și T.D., arătând că la momentul învestirii instanței de contencios

administrativ nu mai există Universitatea „Petre Andrei”, ci doar Universitatea

„Petre Andrei” din Iași, persoană juridică care nu a formulat nici o acțiune

vizând anularea(suspendarea) Ordinului nr.4294/2009.

Cu privire Ia

pretenția dedusă judecății, au arătat că sunt nefondate susținerile

reclamanților cu privire la pretinsa nelegalitate a ordinului atacat, la faptul

că actul administrativ nu respectă principiile autonomiei universitare.

Prin încheierea de la

termenul din 09 octombrie 2009, prima instanță a constatat că reprezentant al

Universității „Petre Andrei” din Iași în prezentul proces este d-na avocat G.C.,

deoarece are mandat special de reprezentare din partea persoanei confirmate în

funcția de rector, prin ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009, emis de pârât.

De asemenea, a luat

act de renunțarea la judecată a reclamantei Universitatea ,,Petre Andrei” din

Iași, față de existența unui mandat special în acest sens și a unui extras din

procesul verbal al ședinței Senatului Universității din 06 octombrie 2009.

La același termen,

prima instanță a admis în principiu cererile de intervenție în interes propriu

formulate de cei doi intervenienți, a respins ca neîntemeiată excepția

inadmisibilității cererilor de intervenție, considerând că cei doi

intervenienți nu trebuiau să urmeze procedura prealabilă deoarece nu solicită

anularea vreunui act normativ, așa cum se menționează în art. 7 din Legea nr.

554/2004.

Totodată, prima

instanță a respins ca neîntemeiată excepția lipsei obiectului cererilor de

intervenție, reținând că obiectul acestora este constatarea legalității

ordinului atacat. Însă, admițând excepția lipsei unui drept pretins în

susținerea cererilor de intervenție, Curtea a respins cererile de intervenție

în interes propriu și le-a calificat ca cereri de intervenție în interesul

pârâtului.

Prin încheierea din

23 octombrie 2009, prima instanță a admis cererea de suspendare, dispunând

suspendarea executării ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009 până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. La același termen, Curtea a

respins excepția lipsei calității de reprezentant a celor doi avocați ai

reclamanților.

La termenul din 06

noiembrie 2009, prima instanță a respins excepția prematurității cererii de

chemare in judecată formulată de reclamanții N.N. și A.C. deoarece aceștia au

semnat plângerea prealabilă adresată pârâtului și a admis excepția

prematurității cererii în privința celorlalți reclamanți deoarece aceștia nu au

urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din

27 noiembrie 2009, prima instanță a unit excepțiile lipsei calității procesuale

active și lipsei de interes cu fondul, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc.

civ., pentru soluționarea acestora fiind necesară administrarea unor probe

comune cu cele necesare soluționării fondului cauzei.

La termenul din 04

decembrie 2009, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de

neconstituționalitate a art. 4 din Legea nr. 408/1992 deoarece acest text nu

influențează fondul cauzei.

La 22 decembrie 2009,

prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului

încheierii din 23 octombrie 2009, cerere formulată de reclamanți, deoarece art.

14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 prevede că efectul suspendării unui act

administrativ este încetarea oricărei forme de executare până la încetarea

suspendării și nicidecum repunerea părților in situația anterioară, efect al

anulării unui act administrativ.

La 08 ianuarie 2010,

au formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, petenții B.M., T.A., C.M.,

S.L., S.D., H.A., S.A., B.C., I.F., P.P.E., B.O., D.L., T.M., C.A., R.D., T.M.,

P.T.M., B.S., B.A.C., T.A.C., B.G., A.S., D.C., S.F., B.C., F.S., D.N., P.R., A.R.,

A.N., S.C., T.A.M., M.A., prin care au solicitat respingerea cererii

principale.

În motivarea cererii,

intervenienții au arătat că toate susținerile reclamanților cu privire la

pretinsa nelegalitate a ordinului, la faptul că actul administrativ nu respectă

principiile autonomiei universitare și că realizează ingerințe de tip politic

în activitatea universitară sunt nefondate.

La 08 ianuarie 2010,

au formulat cerere de intervenție în interes propriu A.B.C., N.E., G.F., S.C., G.T.,

A.O. și A.I. solicitând anulare ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009, emis de

pârât; suspendarea executării ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009 până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei; restabilirea situației anterioare

emiterii ordinului; obligarea pârâtului la plata unor daune morale și a

cheltuielilor de judecată.

La termenul din 22

ianuarie 2010, prima instanță a admis in principiu atât cererile de intervenție

în interesul pârâtului cât și cererile de intervenție în interes propriu. În

privința cererilor de intervenție în interes propriu, a admis excepția lipsei

de obiect a capătului 2 de cerere, privind suspendarea executării ordinului nr.

4294 din 10 iunie 2009, ca urmare a faptului că a dispus suspendarea executării

ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009 până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei, prin încheierea din 23 octombrie 2009.

La termenul din 19

februarie 2010, prima instanță a admis excepția inadmisibilității celor două

excepții de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, considerând

că nu e îndeplinită una din condițiile de admisibilitate a celor două excepții

de nelegalitate, respectiv condiția ca de soluționarea celor două excepții să

depindă soluționarea cauzei pe fondul ei, apreciind astfel că de soluționarea

excepției de nelegalitate a celor două ordine nu depinde legalitatea ordinului

atacat în prezenta cauză, ordinul nr. 4294/2009.

Prin sentința nr. 1153

din 5 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active

și excepția lipsei de interes a reclamanților ca neîntemeiate, a respins

excepția rămânerii fără obiect a cererii principale ca neîntemeiată, a respins

excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a

intervenienților în interes propriu, ca neîntemeiate.

Prin aceeași sentință

a admis cererea formulată de reclamanții N.N. și A.C. împotriva pârâtului

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, a admis cererea de intervenție în

interes propriu formulată de intervenienții A.B.C., N.E., G.F., S.C., G.T., A.O.

și A.I.; a anulat Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009, emis de pârât, a dispus

repunerea părților în situația anterioară emiterii acestui ordin, obligând pe pârât

la plata sumei de 10 000 Euro, cu titlu de daune morale, fiecare din

intervenienții în interes propriu A.B.C., N.E., G.F., S.C., G.T., A.O. și A.I.

Totodată, a respins

ca neîntemeiate cererile de intervenție formulate de intervenienții Universitatea

Petre Andrei din Iași, T.D., S.L., S.D., H.A., S.A., B.C., I.F., P.P.E., B.O., D.L.,

T.M., C.A., R.D., T.M., P.T.M., B.S., B.G., A.S., D.C., S.F., B.C., F.S., D.N.,

P.R., A.R., A.N., S.C., T.A.M., M.A., C.M., T.A., T.A., B.A.C. și B.M.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul nr. 4294

din 10 iunie 2009, pârâtul a confirmat în funcția de rector al Universității

„Petre Andrei” din Iași, înființată prin Legea nr. 408/2002, pe intervenientul T.D.

În privința

existenței

uneia

sau a două universități, prima instanță a reținut că, în momentul de față,

există o singură entitate juridică, respectiv Universitatea „Petre Andrei” din

Iași, care s-a înființat în baza Legii nr. 408/2002, prin transformarea Universității

“Petre Andrei”, care și-a încetat ființa juridică, producându-se o transmisiune

universală a patrimoniului, ce a constat în preluarea întregului patrimoniu și

personal.

Astfel, premisa de la

care pornește Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009, că ar exista două persoane

juridice, Universitatea ”Petre Andrei” din Iași, înființată prin Legea nr.

408/2002, și Universitatea „Petre Andrei” înființată printr-o hotărâre

judecătorească cu nr. 6/1999 este nelegală, deoarece nu ține seama de

autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 556R din 25 octombrie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Galați și Deciziei civilă nr. 274 din 26 aprilie 2007,

pronunțată de Tribunalul Galați.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și intervenienților

în interes propriu, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal

de control nr. 19291 din 23 martie 2005, emis de ITM, se arată că:

,,Universitatea Petre Andrei din Iași a încheiat, în calitate de angajator,

contracte de muncă pentru 291 de salariați, contracte încheiate în firmă

scrisă, începând cu 01 martie 2003, care conțin elementele prevăzute în modelul

cadru aprobat de legislația specifică, că Universitatea a obținut aprobarea nr.

111 din 04 ianuarie 2005 să păstreze și să completeze carnetele de muncă,

carnete de muncă ce sunt completate la zi, mai puțin ale salariaților de la Facultatea de Psihologie.”

Astfel, printre

aceste contracte de muncă înregistrate se află și cele ale reclamanților și

intervenienților în interes propriu, astfel că excepția lipsei calității

procesuale active a acestora apare ca neîntemeiată.

Calitatea acestora de

salariați ai Universității ,,Petre Andrei” din Iași este confirmată și de

faptul că au fost salariați ai Universității “Petre Andrei”, care și-a încetat

ființa juridică, producându-se o transmisiune universală a patrimoniului către

intervenienta Universitatea ,,Petre Andrei”din Iași ce a constat în preluarea

întregului patrimoniu și personal (inclusiv preluarea contractelor de muncă ale

reclamanților și intervenienților în interes propriu).

Pe de altă parte,

transferul acestora a fost operat în carnetul de muncă la 15 septembrie 2007,

mențiune confirmată prin viza ITM.

Nu în ultimul rând,

potrivit art. 56 din Codul Muncii, contractul de muncă încetează de drept la

data comunicării deciziei de pensionare. Ori niciunul dintre reclamanți sau

intervenienții în interes propriu nu s-a pensionat și, în plus, toți își

primesc drepturile salariale în continuare.

Cu privire la

procedura de alegere

a rectorului Universității ,,Petre Andrei” din Iași, prima instanță a reținut

că la baza Ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009, a cărei anulare se solicită,

prin care intervenientul T.D. a fost confirmat în funcția de rector, au stat

alegerile din Senatul Universității, fapt confirmat și de pârât, prin

întâmpinarea formulată în cauză.

Analizând dosarul

alegerilor pe care pârâtul l-a depus în cauză, prima instanță a reținut că, în

ședința de alegere a rectorului ce a avut loc la 13 martie 2008, nu au participat

decât reprezentanții Facultății de Psihologie și Științele Educației,

Facultății de Asistență Socială și Sociologie și ale Facultății de Științe

Politice și Administrative, iar cele trei facultăți nu au fost înființate de

Senatul legal constituit și nici nu figurează în H.G. nr. 981/2007, poziția 28,

astfel că, din perspectiva art. 92 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, alegerea

rectorului s-a făcut de un Senat nelegal constituit, ca urmare a

nereprezentării în ședința de alegeri a tuturor facultăților din componenta

universității.

În privința

respingerii excepției lipsei de interes a reclamanților și intervenienților în

interes propriu, prima instanță a reținut că

interesul acestora, în cazul admiterii

cererii principale și cererii de intervenție, constă în recunoașterea

existenței unei singure universități, premisă pe care ordinul atacat o neagă;-

recunoașterea dreptului acestora de cadre didactice ale acestei universități și

exercitarea efectivă a dreptului de a profesa, drept încălcat prin măsurile

luate de rectorul confirmat prin ordinul atacat.

Referitor la efectele

juridice ale Ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009, prima instanță a reținut că

pârâtul a încredințat rectorului confirmat prin ordinul atacat, îndeplinirea,

cu precădere, în următoarele 6 luni, următorul mandat special:

- eliberarea actelor

de studii;

- asigurarea

condițiilor de încadrare/promovare a personalului didactic, didactic auxiliar

și nedidactic;

- preluarea, potrivit

Legii nr. 408/2002, a personalului didactic și nedidactic din instituția care a

fost autorizată să funcționeze provizoriu;

- preluarea

studenților din instituția care a fost autorizată să funcționeze provizoriu.

Prima instanță a

reținut că ordinul în litigiu nu are o aplicabilitate limitată pe 6 luni, așa

cum afirmă pârâtul și intervenienții în interesul său.

Așadar, numirea

rectorului nu este făcută pe o durată de 6 luni, ci pe perioada întregului

mandat prevăzut prin Carta Universității. De altfel, legea nu permitea

confirmarea rectorului doar pe 6 luni, de vreme ce alegerea sa de către Senat

nu se făcuse doar pe 6 luni, iar ordinul pârâtului doar confirmă, nu îl numește

pe rector. La fel a procedat pârâtul în cazul confirmării rectorilor altor

universități, confirmare ce nu a fost făcută pe 6 luni, ci doar încredințarea

unui mandat special a fost dată rectorului confirmat pe 6 luni.

Prin urmare, prima

instanță a

considerat

că nu este întemeiată

excepția rămânerii fără obiect a cererii principale și a cererii de intervenție

principală, întrucât efectele juridice ale ordinului atacat de confirmare a

intervenientului T.D. în funcția de rector nu au încetat la împlinirea

termenului de 6 luni (la 10 decembrie 2009).

În privința obligării

pârâtului la plata sumei de 10 000 euro cu titlu de daune morale către fiecare

din cei 7 intervenienți în interes propriu, prima instanță a avut în vedere că

prin confirmarea în funcție a unui rector nelegal ales, prin negarea

autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 556R din 25 octombrie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Galați și Deciziei civilă nr. 274 din 26 aprilie 2007,

pronunțată de Tribunalul Galați, ce recunosc existența unei singure

universități, acesta a produs un prejudiciu moral intervenienților constând în:

- crearea unei

dezordini în activitatea universității prin exercitarea abuzivă de către

intervenientul T.D. a mandatului special încredințat de pârât constând în

eliberarea actelor de studii, asigurarea condițiilor de încadrare/promovare a

personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, preluarea, potrivit

Legii nr. 408/2002, a personalului didactic și nedidactic din instituția care a

fost autorizată să funcționeze provizoriu și preluarea studenților din

instituția care a fost autorizată să funcționeze provizoriu;

- nerecunoașterea

calității intervenienților de cadre didactice ale acestei universități;

- împiedicarea

exercitării efective a dreptului de a profesa, drept încălcat prin măsurile

luate de rectorul confirmat prin ordinul atacat, precum și împiedicarea

accesului in spațiile universității.

Împotri

va acestei sentințe au declarat recurs Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Universitatea „Petre Andrei”

din Iași, T.D., B.A.C., T.A., C.M. și T.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului

formulat, recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului a susținut în esență următoarele:

anularea Ordinului nr. 4294/2009 recurentul a susținut că instanța de fond a

reținut în mod greșit că premisa de la care pornește ordinul atacat potrivit căreia

există două persoane juridice este nelegală, deși acest fapt este confirmat prin

adresa Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași nr. 10738 din 15 februarie 2010.

reținut prin sentința atacată că preluarea personalului didactic și nedidactic

urmare a transmiterii universale a fost confirmată prin procesul verbal de control

nr. 19291/2005 emis de ITM, deși din procesele verbale ulterioare ale ITM Iași

rezultă existența a două entități cu coduri fiscale diferite.

sentința atacată susținând că soluția a fost pronunțată prin raportare la

prevederile Cartei Universale și ale Legii nr. 84/1995, respectiv faptul că ordinul

a fost emis doar pe termen de 6 luni și nu a analizat cauzele anulării acestuia

și nici starea de fapt și de drept existentă în cadrul universității.

care Ordinul MECI nr. 5837/2009, ordin care confirmă faptul că Ordinul nr.

4294/2009 nu mai era în vigoare, la data pronunțării sentinței, cererea reclamanților

era lipsită de obiect.

privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților ,

recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins această excepție

întrucât aceștia nu sunt angajați ai Universității „Petre Andrei din Iași” –

cod fiscal nr. 18849280 ci ai Universității Petre Andrei Iași – cod fiscal 1143157,

astfel că aceștia nu au nici interes și nici calitate procesuală activă, în

ceea ce privește anularea ordinului atacat.

Totodată, recurentul

a criticat soluția instanței de fond și în ceea ce privește acordarea daunelor morale,

apreciind că în speță nu a fost stabilită legătura de cauzalitate între

existența ordinului și starea emoțională a reclamanților, respectiva

consecințelor negative suferite de cei în cauză.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

2

C. proc.

civ., Legea nr. 554/2004.

Universitatea „Petre

Andrei” din Iași și T.D. în calitate de recurenți-intervenienți au formulat

recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs invocate recurenții au susținut în esență că instanța de fond nu a

realizat un examen critic al probelor administrate iar în ceea ce privește motivarea

sentinței atacate, aceasta nu cuprinde nici o precizare cu privire la raționamentul

instanței și la probatoriile care au condus la concluzia admiterii acțiunii și

anulării ordinului atacat cât și a capetelor de cerere privind „repunerea în

situația anterioară” și acordarea daunelor morale intervenienților în nume

propriu.

Totodată, recurenții

au criticat și modul de soluționare al excepțiilor lipsei calității procesuale active

a reclamanților N.N. și C.A. și a lipsei interesului, apreciind că în mod

eronat instanța de fond a respins aceste excepții, deși din probatoriul administrat

în cauză nu rezulta această calitate neexistând nici un contract de muncă legal

încheiat între reclamanți și Universitatea „Petre Andrei” din Iași cu date de identitate

fiscală conferite prin Legea nr. 408/2002, pe de altă parte.

În ceea ce privește

excepția lipsei interesului și a lipsei calității procesuale active a

intervenienților în interes propriu, recurenții au susținut de asemenea inexistența

unui transfer legal al acestora ca și a unor contracte de muncă valabil

încheiate cu Universitatea „Petre Andrei” din Iași înființată prin Legea nr.

408/2002, conform adreselor Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași.

Recurenții au invocat

și excepția lipsei de obiect a cauzei motivată de intervenirea actelor administrative

ulterioare Ordinului nr. 4294/2009, respectiv Ordinul nr. 5829 din 5 noiembrie 2009

potrivit căruia ordinul atacat își încetase aplicabilitatea, susținând că în această

situație atât cererea principală cât și cererea de intervenție în interes propriu

cu rămas fără obiect.

Pe fondul cauzei,

recurenții au susținut că în mod eronat instanța de fond a apreciat ca fiind nelegal

ordinul atacat, pornind de la premise greșite și interpretând nelegal considerente

ale unor hotărâri judecătorești.

Consideră recurenții

că aspectele reținute prin sentința atacată cu privire la procesul de alegeri

al rectoratului și la conținutul actului administrativ atacat nu au suport probator

fiind lipsite de pertinență și de fundament juridic.

Totodată, recurenții

au susținut că din punct de vedere formal, ordinul atacat îndeplinește toate condițiile

de legalitate precizate de Legea nr. 24/2000.

În ceea ce privește

modalitatea de soluționare a solicitărilor inserate în cererea de intervenție

în interes propriu privind repunerea părților în situația anterioară emiterii ordinului

atacat, recurenții au criticat soluția instanței de fond, apreciind că soluția este

nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de competență, echivalând cu

o depășire a atribuțiilor judecătorești.

A fost criticată

sentința atacată și sub aspectul acordării daunelor morale, subliniind faptul

că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă existența unui prejudiciu

produs reclamanților sau intervenienților.

Aceleași motive de

recurs au fost invocate și de intervenienții B.A.C., T.A., C.M., A.T.

Intimații-reclamanți N.N.,

A.C. și intervenienții în nume propriu A.B.C., N.E., G.F., A.O., S.C., G.T. și A.I.

au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor formulate

și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, susținând în

esență nelegalitatea ordinului atacat.

Examinând întregul material

probator administrat în cauză, cererile părților și actele depuse atât cu

ocazia judecării în fond a cauzei cât și în recurs, în raport de criticile formulate,

de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile formulate sunt

fondate, astfel că se impune admiterea lor și modificarea, în parte, a

sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii cererii de restabilire

a situației anterioare și a cererii de acordare a daunelor morale, ca

neîntemeiate și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate, pentru considerentele

în continuare prezentate.

Prin ordinul a cărui

anulare s-a dispus prin sentința atacată, respectiv Ordinul nr. 4294 din 10

iunie 2009 emis de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a fost

confirmat în funcția de rector al Universității „Petre Andrei” din Iași

înființată prin Legea nr. 408/2002, intervenientul T.D. stabilindu-i-se cu precădere

în următoarele șase luni, îndeplinirea următoarelor atribuții privind

eliberarea actelor de studii, asigurarea condițiilor de încadrare/promovare a

personalului didactic, didactic-auxiliar și nedidactic, preluarea potrivit

Legii nr. 408/2002 a personalului didactic și nedidactic din instituția care a

fost autorizată să funcționeze provizoriu.

Criticile recurenților

referitoare la anularea Ordinului atacat nu sunt fondate, întrucât astfel cum

în mod corect a reținut instanța de fond, în baza probatoriului administrat în

cauză, ordinul respectiv a fost emis pornindu-se de la premisa greșită că ar exista

două persoane juridice, respectiv Universitatea „Petre Andrei” din Iași,

înființată prin Legea nr. 408/2002 și Universitatea „Petre Andrei” Iași

înființată prin hotărâre judecătorească nr. 6/1999, ca organizație non profit.

Această premisă

greșită este confirmată de probatoriul administrat în cauză, respectiv decizia civilă

nr. 554R din 25 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați și decizia

civilă nr. 274 din 26 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați care se

bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că în mod corect s-a reținut prin

sentința pronunțată de instanța de fond, faptul că, la momentul de față există o

singură entitate juridică, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, înființată în

baza Legii nr. 408/2002, prin transformarea Universității „Petre Andrei” care și-a

încetat ființa juridică, întregul patrimoniu al acesteia ca și personalul,

fiind preluat.

Nici criticile formulate

de recurenți cu privire la reținerile instanței de fond referitoare la procedura

de alegere a rectorului Universității „ Petre Andrei” din Iași, nu pot fi reținute

întrucât, astfel cum a rezultat din analiza dosarului alegerilor depus la dosarul

cauzei, aceasta s-a făcut de un senat nelegal constituit și în consecință

ordinul de confirmare a persoanei desemnate este de asemenea nelegal.

În ceea ce privește criticile

recurenților cu privire la modul de soluționare a excepției privind lipsa calității

procesuale active a reclamanților ca și a intervenienților în interes propriu,

Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, întrucât astfel cum rezultă din materialul

probator administrat în cauză, respectiv procesul verbal de control nr. 19291

din 23 martie 2005 emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă – aceștia sunt

salariați cu contracte de muncă încheiate cu Universitatea „Petre Andrei” din

Iași.

Pe de altă parte, în

raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 cât și al art. 52 din Constituția

României, acțiunea în contencios administrativ poate fi promovată de orice

persoană ale cărei drepturi sau interese legitime au fost vătămate printr-un

act administrativ nelegal sau prin nerezolvarea unei cereri, iar instanța a

stabilit pe bază de probe faptul că există o vătămare a acestor persoane,

astfel că această problemă ține de fondul litigiului administrativ iar nu de

calitatea procesuală, instanța procedând corect, în raport cu prevederile art.

137 alin. (2) C. proc. civ., la unirea acestei excepții cu fondul cauzei.

Recurenți au susținut

că în mod greșit instanța de fond a analizat și reținut nelegalitatea actului

atacat fără a analiza cauzele emiterii acestuia și nici starea de fapt din

cadrul universității, criticile astfel formulate fiind nefondate întrucât,

instanța de fond a analizat actul administrativ atacat din perspectiva

dispozițiilor Legii nr. 84/1995 cât și a Cartei Universitare, în baza cărora a

fost emis ordinul.

Invocarea deficiențelor

de funcționare și organizatorice ca și înlăturarea unui așa-zis vid de putere,

nu pot justifica emiterea unui ordin cu nerespectarea prevederilor legale, în

speță fiind încălcate atât dispozițiile referitoare la alegerea rectorului de

către un senat nelegal constituit cât și cele privitoare la durata mandatului

acestuia.

Nici susținerile

recurenților referitoare la modul de soluționare de către instanța de fond a

excepției lipsei de obiect a cererii principale cât și a cererii de intervenție

nu sunt fondate, întrucât emiterea ordinului nr. 5837/2009 la data de 5

noiembrie 2009 – anterior pronunțării instanței de fond nu are relevanță cu

privire la efectele actului administrativ a cărui nelegalitate s-a constatat de

către instanța de fond, efecte care s-au produs și care nu au fost înlăturate

prin emiterea Ordinului nr. 5829/2009 privind încetarea aplicabilității acestuia.

În fapt, anularea sau

încetarea aplicării unui act administrativ după declanșarea controlului judecătoresc

de legalitate, nu lipsește de obiect acțiunea în contencios administrativ,

pentru că legalitatea actului respectiv este cenzurată în raport cu prevederile

legale în vigoare la data emiterii lui, iar pe de altă parte efectele produse în

perioada în care acesta a fost pus în executare, nu au fost înlăturate prin emiterea

unui alt ordin de încetare a aplicării acestuia.

Instanța de control

judiciar constată însă că sunt fondate criticile formulate de recurenți cu

privire la acordarea daunelor morale către intervenienții în interes propriu

cât și cu privire la admiterea cererii de restabilire a situației anterioare.

Astfel, în ceea ce

privește restabilirea situației anterioare se constată că măsurile solicitate

de reclamanți ca și de intervenienții în nume propriu privind accesul în

incintă sau posibilitatea de a-și desfășura activitatea sunt consecințe directe

ale contractelor de muncă ale acestora, și nu ale ordinului atacat, iar soluționarea

unor astfel de diferende, propriu zis conflicte de muncă, exced competenței instanței

de contencios administrativ.

În ceea ce privește daunele

morale, Înalta Curte constată că instanța de fond a dispus acordarea acestora

fără ca în cauză să fie dovedit raportul de cauzalitate între ordinul atacat și

prejudiciul moral invocat.

Potrivit dispozițiilor

art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale

revine reclamantului, conform principiului de drept

actori incumbit onus

probandi

, respectiv potrivit regulilor dreptului comun, reclamantul trebuie

să facă dovada existenței prejudiciului moral încercat , caracterul ilicit al faptei

pârâtului săvârșită de acesta cu vinovăție și a raportului de cauzalitate dintre

prejudiciul respectiv și fapta pârâtului.

În speță nu au fost

dovedite de către intervenienți aceste condiții, astfel că nu se justifică

acordarea daunelor morale.

În practică

aprecierea prejudiciului moral trebuie concretizată după circumstanțele reale

ale cauzei, ori în speță, având în vedere că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate

între ordinul atacat și consecințele vătămătoare pretinse, cât și perioada scurtă

în care ordinul și-a produs efectele, fără repercusiuni majore în plan

profesional cât și social ale intervenienților, sumele acordate acestora cu

titlu de daune morale apar ca fiind nejustificate, având în vedere că anularea actului

administrativ atacat reprezintă în sine o compensare suficientă a eventualelor

prejudicii morale suferite de aceștia.

Având în vedere aceste

considerente, Înalta Curte va admite recursurile formulate în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și în consecință va

modifica, în parte, sentința atacată în sensul că va respinge cererea privind restabilirea

situației anterioare și cererea de acordare a daunelor morale, menținând celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Universitatea

„Petre Andrei” din Iași, T.D., B.A.C., T.A., C.M. și T.A. împotriva sentinței

nr. 1153 din 05 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în

parte, în sensul că respinge cererea de restabilire a situației anterioare și

cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiate.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 28 iunie 2011.