ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3344/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs. Prin sentința civilă nr. 4480 din 28 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât respingerea excepțiilor invocate de părți, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii, lipsei calității procesual pasive, lipsei calității procesual active și excepția de litispendență și a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009 emis de ministrul educației, cercetării și inovării, formulată de reclamanții M.R., N.N., C.A., A.B., C.N.E., G.F., A.O., S.C., G.T.

și A.I. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și Universitatea „Petre Andrei” Iași și a dispus suspendarea ordinului respectiv până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii instanța de fond a reținut că reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată în sensul că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu pe dispozițiile art. 403 C. proc. civ., așa cum se reține din redactarea cererii inițiale.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, s-a apreciat că aceasta nu poate fi reținută deoarece ordinul a cărei suspendare se solicită privește conducerea Universității „Petre Andrei” din Iași, din care au făcut parte reclamanții până la emiterea ordinului contestat, afirmațiile pârâților privind lipsa de interes a reclamanților în promovarea acestei cereri nefiind susținute de nici o probă. Inadmisibilitatea cererii motivată de neîndeplinirea art. 7 referitoare la lipsa procedurii administrative prealabile, a fost considerată, de asemenea, ca fiind nefondată, în condițiile în care s-a reținut existența la dosar a unei cereri prin care reclamanții solicitau emitentului revocarea ordinului atacat și recunoașterea acestora ca și organe de conducere ale universității.

Curtea de apel a mai constatat, totodată, că și excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Educației Cercetării și Inovație, nu este întemeiată, în condițiile în care pârâtul este chiar emitentul actului administrativ contestat în cauză. Referitor la excepția de litispendență motivată prin faptul că două dintre capetele de cerere fac obiectul altor cauze, aflate pe rolul instanțelor din Iași, nu a fost reținută, deoarece reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată în sensul că, și-au restrâns acțiunea la cererea de suspendare a Ordinului nr. 5837 din 06 noiembrie 2009, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, așa încât nu are nici o relevanță pentru instanța de contencios administrativ existența unor cauze de competența instanțelor civile investite cu contestații la executare sau litigii de muncă, chiar dacă sunt promovate de reclamanții din prezenta cauză.

Pe fondul cauzei, cu privire la existența cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut că această condiție este îndeplinită, existând îndoieli în privința legalității ordinului atacat, acesta fiind precedat de emiterea ordinului nr. 4294/2009 suspendat, de asemenea, până la soluționarea cererii de anulare. Se mai reține, totodată că ordinul contestat apare ca fiind abuziv, fiind emis cu încălcarea dispozițiilor art. 89 alin. (3) din Legea nr. 89/1995. În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente, instanța de fond a reținut că aceasta rezultă din pierderile materiale suferite de reclamanți care la data emiterii ordinului aveau calitatea de profesori universitari cu funcții de conducere, cât și din tulburarea evidentă a funcționalității autorității publice, respectiv Universitatea „Petre Andrei”.

2. Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 4480 din 28 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, D.T. și Universitatea „Petre Andrei” din Iași criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6), 7), 8) și 9) C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. recurenții critică soluția pronunțată de Curtea de Apel susținând că instanța de fond a dat ceea ce nu s-a cerut atunci când s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a actului administrativ, considerându-se investită cu o cerere formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 când în realitate acțiunea reclamanților s-a întemeiat, în drept, pe prevederile dispozițiilor art. 403 C. proc.civ.

Susțin recurenții că instanța de fond a încălcat în mod flagrant principiul disponibilității în procesul civil, atât prin calificarea arbitrară a cererii de chemare în judecată, cât și prin faptul că a considerat modificată o cerere și pentru părți care nu au semnat cererea precizatoare. Printr-un al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.civ. recurenții susțin că hotărârea contestată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ci doar fraze eliptice și contradictorii și texte juridice străine de natura pricinii. Astfel, deși instanța de fond a reținut că ordinul atacat a fost precedat de un alt ordin ce a fost suspendat în instanță nu a făcut nici o apreciere în privința legăturii care ar fi între ordine și ce a determinat-o să considere că suspendarea unui ordin generează suspendarea altui ordin, cu alt conținut și cu alte temeiuri de drept.

Totodată instanța de fond a apreciat asupra pretinsului caracter abuziv al ordinului contestat făcând referire la încălcarea unui text de lege fără incidență în cauză, respectiv art. 89 alin. (3) din Legea nr. 89/1995. Printr-un alt motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenții susțin că instanța de fond, fără temei legal a preluat din cererea de chemare în judecată, calificarea ordinului contestat ca fiind de numire și nu de confirmare a rectorului, făcând, astfel, o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății. Cu privire la motivul de recurs precizat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și în considerarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., recurenții susțin că instanța de fond nu s-a pronunțat atât, cu privire la excepția de inadmisibilitate vizând incidența art. 403 C. proc. civ., cât și asupra a două capete de cerere, respectiv repunerea părților în situația anterioară și constatarea suspendării de drept a ordinului contestat; este criticată, de asemenea, respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesual active a reclamanților precum și a excepției lipsei calității procesual pasive a emitentului, pentru motivele invocate în fața instanței de fond. Într-un ultim motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susțin recurenții că suspendarea ordinului M.E.C.I.

nr. 5837/2009 s-a făcut cu aprecierea greșită a probatoriului administrat și cu neîndeplinirea condițiilor expres și limitativ prevăzute de lege; susțin recurenții că în speța dedusă judecății motivele invocate, atât în privința cazului bine justificat, cât și în privința cauzei iminente sunt străine de obiectul cauzei. Astfel, susțin recurenții că sunt nefondate și lipsite de logică juridică susținerile instanței cu privire la faptul că aparența de nelegalitate a ordinului contestat ar fi dată de faptul că acestuia îi precede un alt act administrativ suspendat de instanța de contencios administrativ iar condiția pagubei iminente ar fi justificată de pierderile materiale suferite de reclamanți care nu mai au calitatea de salariați ai universității.

3. Hotărârea instanței de recurs. Analizând sentința atacată prin prisma criticilor recurenților-pârâți și raportat la prevederile legale incidente, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite, în parte, prezentele recursuri pentru următoarele considerente: În primul rând, Înalta Curte constată că nu sunt fondate și nu pot fi primite motivele de recurs formulate în temeiul art. 304 pct. 6), 7) și 8) C. proc. civ. dat fiind faptul că din analiza considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de fond s-a pronunțat în limitele cererilor cu care a fost investită de către reclamanți și a indicat, în pofida unor erori materiale și a unei motivări în termeni generali, argumentele care i-au format convingerea în sensul hotărârii pronunțate.

Totodată faptul că instanța de fond, investită doar cu o cerere de suspendare provizorie a unui act administrativ, referindu-se la conținutul ordinului contestat a reținut că este vorba de numirea și nu de confirmarea rectorului universității nu echivalează cu o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., așa cum în mod eronat susțin recurenții. Înalta Curte va reține, însă, în parte, criticile recurenților circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., pentru considerentele arătate în continuare: Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege. Îndeplinirea acestor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată.

Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. Din motivarea cererii de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă îndeplinirea acestor condiții pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de intimații-reclamanți. Astfel, raportat la conținutul Ordinului nr. 5837 din 6 noiembrie 2009 ca și la probele administrate Înalta Curte constată că în mod greșit prima instanță, a constatat că cerința cazului bine justificat este îndeplinită în cauză prin împrejurări de fapt ce atestă, prima facie, caracterul abuziv al ordinului contestat.

Astfel, Înalta Curte consideră că simpla referire la faptul că ordinul contestat a fost precedat de un alt ordin care a fost la rândul său suspendat de către instanța de contencios administrativ, nu constituie, un argument care să justifice măsura excepțională a suspendării provizorii, în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a ordinului contestat în condițiile în care este fără putere de tăgadă faptul că cele două ordine, chiar dacă se referă la una și aceiași persoană și au în vedere aceiași funcție, au la bază împrejurări de fapt diferite, și au produs efecte diferite, ordinul contestat nemaiavând un caracter provizoriu, fiind emis, în baza art. 93 din Legea învățământului nr. 84/1995, în urma parcurgerii unei proceduri aparent legale, în acest sens.

Totodată caracterul abuziv al ordinului contestat nu poate fi apreciat prin simpla raportare la încălcarea unui text de lege, fiind necesară indicarea în concret a împrejurărilor de natură a crea instanței îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat. Ori în cauză dedusă prezentei judecăți instanța de fond s-a limitat la indicarea unui text de lege pretins a fi încălcat în emiterea actului administrativ contestat, aspect de natură a nu convinge instanța de control judiciar asupra îndeplinirii condiției cazului justificat. De asemenea nu este îndeplinită nici cea de-a doua cerință impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind dovedită existența pericolului producerii unei pagube iminente pentru intimați sau perturbarea gravă a funcționării instituției publice.

Îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute ca atare de către reclamanți în cererea de chemare în judecată. Susținerile referitoare la faptul că paguba iminentă creată reclamanților prin ordinul contestat, constă în pierderile de natură salarială nu sunt suficiente și concludente pentru a demonstra iminența producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecință a executării și nu în împrejurări străine regimului administrativ aplicabile actului atacat, și care, de altfel, fac obiectul unor litigii aflate pe rolul altor instanțe.

De asemenea și justificarea pagubei iminente prin tulburarea evidentă a funcționalității universității, nu este de natură a susține măsura suspendării în condițiile în care ordinul contestat viza tocmai confirmarea, unei persoane, în funcția de rector al universității, aspect care nu poate fi calificat, de plano, drept factor evident de tulburare a funcționalității respectivei instituții, în absența administrării unor mijloace de probă în acest sens. În ceea ce privește criticile recurenților referitoare la modul de soluționare a excepțiilor invocate în cauză, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate reținând în acest sens că recurenții au reiterat aceleași susțineri ca și în fața instanței de fond cărora li s-a răspuns punctual și pertinent în considerentele hotărârii recurate.

În consecință neputând fi primite aceste critici, Înalta Curte urmează să mențină hotărârea instanței de fond ca temeinică și legală sub aspectul modului de soluționare a excepțiilor invocate în cauză. Față de considerentele mai sus expuse Înalta Curte constatând că în mod greșit instanța de fond a admis cererea, reținând îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate sub acest aspect. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite, în parte, prezentele recursuri și va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii intimaților-reclamanți de suspendare a executării Ordinului nr. 5837 din 6 noiembrie 2009 emis de Ministerul Educației, Cercetării , Tineretului și Sportului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, T.D. și Universitatea „Petre Andrei” din Iași, împotriva sentinței civile nr. 4480 din 28 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a Ordinului nr. 5837 din 6 noiembrie 2009 emis de M.E.C.T.S., ca neîntemeiată. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă