ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3344/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3344/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4480 din 28

decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a hotărât respingerea excepțiilor invocate de părți, respectiv

excepția inadmisibilității acțiunii, lipsei calității procesual pasive, lipsei

calității procesual active și excepția de litispendență și a admis cererea de

suspendare a executării actului administrativ reprezentat de Ordinul nr. 5837

din 06 noiembrie 2009 emis de ministrul educației, cercetării și inovării,

formulată de reclamanții M.R., N.N., C.A., A.B., C.N.E., G.F., A.O., S.C., G.T.

și A.I. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și

Inovării și Universitatea „Petre Andrei” Iași și a dispus suspendarea ordinului

respectiv până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea

de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii instanța de fond a reținut că reclamanții și-au

precizat cererea de chemare în judecată în sensul că aceasta se întemeiază pe

dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu pe dispozițiile

art. 403 C. proc. civ., așa cum se reține din redactarea cererii inițiale.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesual active a reclamanților, s-a apreciat că aceasta nu poate fi

reținută deoarece ordinul a cărei suspendare se solicită privește conducerea

Universității „Petre Andrei” din Iași, din care au făcut parte reclamanții până

la emiterea ordinului contestat, afirmațiile pârâților privind lipsa de interes

a reclamanților în promovarea acestei cereri nefiind susținute de nici o probă.

Inadmisibilitatea cererii motivată

de neîndeplinirea art. 7 referitoare la lipsa procedurii administrative

prealabile, a fost considerată, de asemenea, ca fiind nefondată, în condițiile

în care s-a reținut existența la dosar a unei cereri prin care reclamanții

solicitau emitentului revocarea ordinului atacat și recunoașterea acestora ca

și organe de conducere ale universității.

Curtea de apel a mai constatat,

totodată, că și excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul

Ministerul Educației Cercetării și Inovație, nu este întemeiată, în condițiile

în care pârâtul este chiar emitentul actului administrativ contestat în cauză.

Referitor la excepția de

litispendență motivată prin faptul că două dintre capetele de cerere fac

obiectul altor cauze, aflate pe rolul instanțelor din Iași, nu a fost reținută,

deoarece reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată în sensul

că, și-au restrâns acțiunea la cererea de suspendare a Ordinului nr. 5837 din

06 noiembrie 2009, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

așa încât nu are nici o relevanță pentru instanța de contencios administrativ

existența unor cauze de competența instanțelor civile investite cu contestații

la executare sau litigii de muncă, chiar dacă sunt promovate de reclamanții din

prezenta cauză.

Pe fondul cauzei, cu privire la

existența cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004, instanța de fond a reținut că această condiție este îndeplinită,

existând îndoieli în privința legalității ordinului atacat, acesta fiind

precedat de emiterea ordinului nr. 4294/2009 suspendat, de asemenea, până la

soluționarea cererii de anulare. Se mai reține, totodată că ordinul contestat

apare ca fiind abuziv, fiind emis cu încălcarea dispozițiilor art. 89 alin. (3)

din Legea nr. 89/1995.

În ceea ce privește îndeplinirea

condiției prevenirii unei pagube iminente, instanța de fond a reținut că

aceasta rezultă din pierderile materiale suferite de reclamanți care la data

emiterii ordinului aveau calitatea de profesori universitari cu funcții de

conducere, cât și din tulburarea evidentă a funcționalității autorității

publice, respectiv Universitatea „Petre Andrei”.

Împotriva sentinței civile nr. 4480

din 28 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, D.T. și Universitatea „Petre Andrei” din Iași

criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6), 7), 8) și 9) C.

proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. recurenții critică

soluția pronunțată de Curtea de Apel susținând că instanța de fond a dat ceea

ce nu s-a cerut atunci când s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a

actului administrativ, considerându-se investită cu o cerere formulată în baza

art. 14 din Legea nr. 554/2004 când în realitate acțiunea reclamanților s-a

întemeiat, în drept, pe prevederile dispozițiilor art. 403 C. proc.civ. Susțin recurenții că instanța de fond a încălcat în mod flagrant principiul

disponibilității în procesul civil, atât prin calificarea arbitrară a cererii

de chemare în judecată, cât și prin faptul că a considerat modificată o cerere

și pentru părți care nu au semnat cererea precizatoare.

Printr-un al doilea motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.civ. recurenții susțin că

hotărârea contestată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ci doar fraze

eliptice și contradictorii și texte juridice străine de natura pricinii.

Astfel, deși instanța de fond a reținut că ordinul atacat a fost precedat de un

alt ordin ce a fost suspendat în instanță nu a făcut nici o apreciere în

privința legăturii care ar fi între ordine și ce a determinat-o să considere că

suspendarea unui ordin generează suspendarea altui ordin, cu alt conținut și cu

alte temeiuri de drept. Totodată instanța de fond a apreciat asupra pretinsului

caracter abuziv al ordinului contestat făcând referire la încălcarea unui text

de lege fără incidență în cauză, respectiv art. 89 alin. (3) din Legea nr. 89/1995.

Printr-un alt motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenții susțin că

instanța de fond, fără temei legal a preluat din cererea de chemare în

judecată, calificarea ordinului contestat ca fiind de numire și nu de

confirmare a rectorului, făcând, astfel, o interpretare greșită a actului

juridic dedus judecății.

Cu privire la motivul de recurs

precizat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și în considerarea

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., recurenții susțin că instanța

de fond nu s-a pronunțat atât, cu privire la excepția de inadmisibilitate

vizând incidența art. 403 C. proc. civ., cât și asupra a două capete de cerere,

respectiv repunerea părților în situația anterioară și constatarea suspendării

de drept a ordinului contestat; este criticată, de asemenea, respingerea de

către instanța de fond a excepției lipsei calității procesual active a

reclamanților precum și a excepției lipsei calității procesual pasive a

emitentului, pentru motivele invocate în fața instanței de fond.

Într-un ultim motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susțin recurenții că

suspendarea ordinului M.E.C.I. nr. 5837/2009 s-a făcut cu aprecierea greșită a

probatoriului administrat și cu neîndeplinirea condițiilor expres și limitativ

prevăzute de lege; susțin recurenții că în speța dedusă judecății motivele

invocate, atât în privința cazului bine justificat, cât și în privința cauzei

iminente sunt străine de obiectul cauzei. Astfel, susțin recurenții că sunt

nefondate și lipsite de logică juridică susținerile instanței cu privire la

faptul că aparența de nelegalitate a ordinului contestat ar fi dată de faptul

că acestuia îi precede un alt act administrativ suspendat de instanța de

contencios administrativ iar condiția pagubei iminente ar fi justificată de

pierderile materiale suferite de reclamanți care nu mai au calitatea de

salariați ai universității.

Analizând sentința atacată prin

prisma criticilor recurenților-pârâți și raportat la prevederile legale

incidente, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va admite, în parte, prezentele recursuri pentru următoarele

considerente:

În primul rând, Înalta Curte

constată că nu sunt fondate și nu pot fi primite motivele de recurs formulate

în temeiul art. 304 pct. 6), 7) și 8) C. proc. civ. dat fiind faptul că din

analiza considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de fond s-a

pronunțat în limitele cererilor cu care a fost investită de către reclamanți și

a indicat, în pofida unor erori materiale și a unei motivări în termeni

generali, argumentele care i-au format convingerea în sensul hotărârii

pronunțate. Totodată faptul că instanța de fond, investită doar cu o cerere de

suspendare provizorie a unui act administrativ, referindu-se la conținutul

ordinului contestat a reținut că este vorba de numirea și nu de confirmarea

rectorului universității nu echivalează cu o interpretare greșită a actului

juridic dedus judecății, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., așa cum în

mod eronat susțin recurenții.

Înalta Curte va reține, însă, în

parte, criticile recurenților circumscrise motivelor de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., pentru considerentele

arătate în continuare:

Este incontestabil faptul că

suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la

momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o

măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe

regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată

reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel

cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea acestor condiții se

analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza

împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată. Acestea

trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de

care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii

unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Din motivarea cererii de chemare în

judecată și din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă îndeplinirea acestor

condiții pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de

intimații-reclamanți.

Astfel, raportat la conținutul

Ordinului nr. 5837 din 6 noiembrie 2009 ca și la probele administrate Înalta

Curte constată că în mod greșit prima instanță, a constatat că cerința cazului

bine justificat este îndeplinită în cauză prin împrejurări de fapt ce atestă,

prima facie, caracterul abuziv al ordinului contestat.

Astfel, Înalta Curte consideră că

simpla referire la faptul că ordinul contestat a fost precedat de un alt ordin

care a fost la rândul său suspendat de către instanța de contencios

administrativ, nu constituie, un argument care să justifice măsura excepțională

a suspendării provizorii, în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

a ordinului contestat în condițiile în care este fără putere de tăgadă faptul

că cele două ordine, chiar dacă se referă la una și aceiași persoană și au în

vedere aceiași funcție, au la bază împrejurări de fapt diferite, și au produs

efecte diferite, ordinul contestat nemaiavând un caracter provizoriu, fiind

emis, în baza art. 93 din Legea învățământului nr. 84/1995, în urma parcurgerii

unei proceduri aparent legale, în acest sens.

Totodată caracterul abuziv al

ordinului contestat nu poate fi apreciat prin simpla raportare la încălcarea

unui text de lege, fiind necesară indicarea în concret a împrejurărilor de

natură a crea instanței îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de

legalitate a actului administrativ contestat. Ori în cauză dedusă prezentei

judecăți instanța de fond s-a limitat la indicarea unui text de lege pretins a

fi încălcat în emiterea actului administrativ contestat, aspect de natură a nu

convinge instanța de control judiciar asupra îndeplinirii condiției cazului

justificat.

De asemenea nu este îndeplinită nici

cea de-a doua cerință impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

nefiind dovedită existența pericolului producerii unei pagube iminente pentru

intimați sau perturbarea gravă a funcționării instituției publice.

Îndeplinirea condiției referitoare

la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența

producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță

simplele afirmații făcute ca atare de către reclamanți în cererea de chemare în

judecată.

Susținerile referitoare la faptul că

paguba iminentă creată reclamanților prin ordinul contestat, constă în pierderile

de natură salarială nu sunt suficiente și concludente pentru a demonstra

iminența producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecință a

executării și nu în împrejurări străine regimului administrativ aplicabile

actului atacat, și care, de altfel, fac obiectul unor litigii aflate pe rolul

altor instanțe.

De asemenea și justificarea pagubei

iminente prin tulburarea evidentă a funcționalității universității, nu este de

natură a susține măsura suspendării în condițiile în care ordinul contestat

viza tocmai confirmarea, unei persoane, în funcția de rector al universității,

aspect care nu poate fi calificat, de plano, drept factor evident de tulburare

a funcționalității respectivei instituții, în absența administrării unor mijloace

de probă în acest sens.

În ceea ce privește criticile

recurenților referitoare la modul de soluționare a excepțiilor invocate în

cauză, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate reținând în acest sens

că recurenții au reiterat aceleași susțineri ca și în fața instanței de fond

cărora li s-a răspuns punctual și pertinent în considerentele hotărârii

recurate. În consecință neputând fi primite aceste critici, Înalta Curte

urmează să mențină hotărârea instanței de fond ca temeinică și legală sub

aspectul modului de soluționare a excepțiilor invocate în cauză.

Față de considerentele mai sus

expuse Înalta Curte constatând că în mod greșit instanța de fond a admis

cererea, reținând îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 constată că recursurile

formulate în cauză sunt fondate sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite, în parte, prezentele recursuri

și va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a

cererii intimaților-reclamanți de suspendare a executării Ordinului nr. 5837

din 6 noiembrie 2009 emis de Ministerul Educației, Cercetării , Tineretului și

Sportului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, T.D. și

Universitatea „Petre Andrei” din Iași, împotriva sentinței civile nr. 4480 din

28 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată,

în sensul că respinge cererea de suspendare a Ordinului nr. 5837 din 6

noiembrie 2009 emis de M.E.C.T.S., ca neîntemeiată.

Menține restul dispozițiilor

sentinței.

Irevocabilă