ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3003/2010

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea din 23 octombrie 2009, astfel

cum a fost îndreptată prin încheierea din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția lipsei calității de reprezentant ca neîntemeiată și a admis cererea de

suspendare, dispunând suspendarea executării Ordinului M.E.C.I. din 16 iunie 2009

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei

calității de reprezentanți ai celor doi apărători ai reclamanților, aceasta nu

este întemeiată, deoarece la termenul din 23 octombrie 2009, 5 reclamanți

prezenți au confirmat existența mandatului, existând la dosar acte suficiente

pentru constatarea existenței calității de reprezentanți ai apărătorilor și

pentru ceilalți reclamanți.

Referitor la cererea

de suspendare a executării Ordinului din 16 iunie 2009, prima instanță a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004,

respectiv: existența unei acțiuni în anularea actului, cazul bine justificat și

paguba iminentă. A reținut curtea de apel că există o îndoială serioasă în

privința legalității ordinului contestat, deoarece există îndoieli cu privire

la legalitatea hotărârii Senatului Universității, care a stat la baza emiterii

ordinului, îndoieli care vizează publicitatea desfășurării ședinței, numărul

participanților, stabilirea unui mandat special al rectorului confirmat, etc.

În legătură cu

îndeplinirea condiției iminenței producerii unei pagube, s-a constatat de către

prima instanță că prin executarea ordinului s-ar perturba grav funcționarea și

activitatea universității, deoarece nu are asigurate cadre didactice și

personalul auxiliar necesare desfășurării procesului de învățământ.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâtul M.E.C.T.S. și intervenienții Universitatea P.A.

și T.D., solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare

a executării actului administrativ în discuție.

M.E.C.T.S. a invocat

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în

dezvoltarea cărora a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină instanța în fundamentarea deciziei de respingere a

excepției lipsei calității de reprezentant a apărătorului reclamanților care nu

au fost prezenți la termenul de judecată din 23 octombrie 2009, instanța punând

sub semnul întrebării și dreptul autorității de a emite un mandat special, ceea

ce echivalează cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., iar

reclamanții nu au demonstrat cazul bine justificat așa cum este el definit în art.

2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 și nu am făcut dovada îndeplinirii condiției

referitoare la paguba iminentă.

Recurenții

Universitatea P.A. din Iași și D.T. au invocat motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., apreciind că încheierea de suspendare cu privire

la care s-a dispus rectificarea erorii materiale la 6 noiembrie 2009 este

lovită de nulitate pentru lipsa de motivare a măsurii dispuse, prima instanță

ignorând, totodată, solicitarea acestora de a se pronunța prioritar cu privire

la inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, motivat de lipsa de

eficiență juridică a pretinsei plângeri prealabile.

Examinând actele

dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma

dispozițiilor legale aplicabile în materia supusă controlului judiciar, Înalta

Curte reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce succed.

Suspendarea

executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor

acestuia, care intervine la cererea părții interesate sau din oficiu. Ea este o

măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține

dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu de reparat sau

imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin

hotărâre judecătorească.

Pentru a putea fi

suspendată executarea actului, este necesar ca acesta să fie susceptibil de

executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare să fie urmărită

printr-un astfel de demers judiciar. Prin urmare, nu poate fi suspendată

executarea unui act administrativ ale cărei efecte s-au epuizat înainte de

pronunțarea instanței, fie chiar și după sesizarea acesteia, deoarece măsura

dispusă de instanță se raportează la momentul pronunțării, fiind executorie de

drept de la această dată.

În speță, concomitent

cu acțiunea în anularea Ordinului din 10 iunie 2009, emis de M.E.C.I.,

reclamanții au solicitat și suspendarea executării acestui ordin până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a respectivei acțiuni, în condițiile art.

15 din Legea nr. 554/2004.

La data de 5

noiembrie 2009 a fost emis Ordinul, prin care au fost declarate încetate

efectele ordinului în discuție, procedându-se la o reconfirmare în funcția de

rector pentru o perioadă nedeterminată a recurentului D.T.

Ca atare, la data de

6 noiembrie 2009, când s-a dispus completarea dispozitivului încheierii de

ședință din 23 octombrie 2009 în sensul admiterii cererii de suspendare,

ordinul contestat nu mai era susceptibil de executare, astfel încât luarea

acestei măsuri de protecție provizorie nu mai era legalmente posibilă.

Susținerile

apărătorului intimaților reclamanți în sensul inadmisibilității recursului,

raportat la dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi

primite. Textul astfel indicat are în vedere numai măsura suspendării dispusă

în condițiile art. 14, evident printr-o hotărâre irevocabilă, care în ipoteza

admiterii acțiunii de fond se prelungește de drept până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, fără a mai fi necesară formularea unei alte

cereri pe temeiul art. 15 alin. (1).

Pe de altă parte,

acceptarea unei astfel de teze ar conduce la restrângerea nejustificată a

sferei hotărârilor ce pot forma obiectul recursului și implicit la încălcarea

prevederilor art. 15 alin. (2), corelat cu art. 14 alin. (4) din aceeași lege,

texte prin care nu se realizează nicio distincție sub acest aspect.

Spre deosebire de

suspendare, acțiunea în anulare poate continua, fiind admisibilă examinarea

legalității unui act administrativ cu caracter individual care, la data

pronunțării nu mai este în vigoare, în măsura în care se invocă și se face

dovada unor consecințe vătămătoare produse până la data încetării efectelor

sale.

Totodată, raportat la

starea de fapt anterior redată, s-ar putea reține doar lipsa de interes a

reclamanților-intimați în obținerea și respectiv, menținerea măsurii de

protecție provizorie a suspendării executării actului administrativ contestat,

ulterior încetării efectelor acestuia și nicidecum lipsa de interes în

promovarea recursului, care ar avea drept consecință păstrarea unei hotărâri

nelegale.

Față de cele expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite

recursurile declarate în cauză și va modifica încheierea recurată în sensul

respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanți, ca rămasă fără

obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de M.E.C.T.S., Universitatea P.A. Iași și T.D. împotriva încheierii

din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, îndreptată prin încheierea din 6 noiembrie 2009 a aceleiași instanțe.

Modifică încheierea recurată

în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanți, ca rămasă fără

obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 iunie 2010.