ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3003/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin încheierea din 23 octombrie 2009, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității de reprezentant ca neîntemeiată și a admis cererea de suspendare, dispunând suspendarea executării Ordinului M.E.C.I. din 16 iunie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentanți ai celor doi apărători ai reclamanților, aceasta nu este întemeiată, deoarece la termenul din 23 octombrie 2009, 5 reclamanți prezenți au confirmat existența mandatului, existând la dosar acte suficiente pentru constatarea existenței calității de reprezentanți ai apărătorilor și pentru ceilalți reclamanți.

Referitor la cererea de suspendare a executării Ordinului din 16 iunie 2009, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv: existența unei acțiuni în anularea actului, cazul bine justificat și paguba iminentă. A reținut curtea de apel că există o îndoială serioasă în privința legalității ordinului contestat, deoarece există îndoieli cu privire la legalitatea hotărârii Senatului Universității, care a stat la baza emiterii ordinului, îndoieli care vizează publicitatea desfășurării ședinței, numărul participanților, stabilirea unui mandat special al rectorului confirmat, etc. În legătură cu îndeplinirea condiției iminenței producerii unei pagube, s-a constatat de către prima instanță că prin executarea ordinului s-ar perturba grav funcționarea și activitatea universității, deoarece nu are asigurate cadre didactice și personalul auxiliar necesare desfășurării procesului de învățământ.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul M.E.C.T.S. și intervenienții Universitatea P.A. și T.D., solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ în discuție. M.E.C.T.S. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină instanța în fundamentarea deciziei de respingere a excepției lipsei calității de reprezentant a apărătorului reclamanților care nu au fost prezenți la termenul de judecată din 23 octombrie 2009, instanța punând sub semnul întrebării și dreptul autorității de a emite un mandat special, ceea ce echivalează cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 4 C. proc.

civ., iar reclamanții nu au demonstrat cazul bine justificat așa cum este el definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 și nu am făcut dovada îndeplinirii condiției referitoare la paguba iminentă. Recurenții Universitatea P.A. din Iași și D.T. au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., apreciind că încheierea de suspendare cu privire la care s-a dispus rectificarea erorii materiale la 6 noiembrie 2009 este lovită de nulitate pentru lipsa de motivare a măsurii dispuse, prima instanță ignorând, totodată, solicitarea acestora de a se pronunța prioritar cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, motivat de lipsa de eficiență juridică a pretinsei plângeri prealabile.

Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce succed. Suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor acestuia, care intervine la cererea părții interesate sau din oficiu. Ea este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu de reparat sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

Pentru a putea fi suspendată executarea actului, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare să fie urmărită printr-un astfel de demers judiciar. Prin urmare, nu poate fi suspendată executarea unui act administrativ ale cărei efecte s-au epuizat înainte de pronunțarea instanței, fie chiar și după sesizarea acesteia, deoarece măsura dispusă de instanță se raportează la momentul pronunțării, fiind executorie de drept de la această dată. În speță, concomitent cu acțiunea în anularea Ordinului din 10 iunie 2009, emis de M.E.C.I., reclamanții au solicitat și suspendarea executării acestui ordin până la soluționarea definitivă și irevocabilă a respectivei acțiuni, în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

La data de 5 noiembrie 2009 a fost emis Ordinul, prin care au fost declarate încetate efectele ordinului în discuție, procedându-se la o reconfirmare în funcția de rector pentru o perioadă nedeterminată a recurentului D.T. Ca atare, la data de 6 noiembrie 2009, când s-a dispus completarea dispozitivului încheierii de ședință din 23 octombrie 2009 în sensul admiterii cererii de suspendare, ordinul contestat nu mai era susceptibil de executare, astfel încât luarea acestei măsuri de protecție provizorie nu mai era legalmente posibilă. Susținerile apărătorului intimaților reclamanți în sensul inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi primite.

Textul astfel indicat are în vedere numai măsura suspendării dispusă în condițiile art. 14, evident printr-o hotărâre irevocabilă, care în ipoteza admiterii acțiunii de fond se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, fără a mai fi necesară formularea unei alte cereri pe temeiul art. 15 alin. (1). Pe de altă parte, acceptarea unei astfel de teze ar conduce la restrângerea nejustificată a sferei hotărârilor ce pot forma obiectul recursului și implicit la încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2), corelat cu art. 14 alin. (4) din aceeași lege, texte prin care nu se realizează nicio distincție sub acest aspect. Spre deosebire de suspendare, acțiunea în anulare poate continua, fiind admisibilă examinarea legalității unui act administrativ cu caracter individual care, la data pronunțării nu mai este în vigoare, în măsura în care se invocă și se face dovada unor consecințe vătămătoare produse până la data încetării efectelor sale.

Totodată, raportat la starea de fapt anterior redată, s-ar putea reține doar lipsa de interes a reclamanților-intimați în obținerea și respectiv, menținerea măsurii de protecție provizorie a suspendării executării actului administrativ contestat, ulterior încetării efectelor acestuia și nicidecum lipsa de interes în promovarea recursului, care ar avea drept consecință păstrarea unei hotărâri nelegale. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate în cauză și va modifica încheierea recurată în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanți, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de M.E.C.T.S., Universitatea P.A. Iași și T.D. împotriva încheierii din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, îndreptată prin încheierea din 6 noiembrie 2009 a aceleiași instanțe. Modifică încheierea recurată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanți, ca rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.