ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1638/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 180 din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S.; a respins acțiunea introdusă de reclamantele: M. (S.) V.G., V. (R.) B., S. (M.) R., L. (N.) I.D., B. (A.) G.E., A. (H.) C.T., L. (C.) V., C. (L.) I.C.M., P. (C.) I.E., O. (B.) A., C. (S.) E., G. (N.) F., A. (L.) A., P. (A.) C., M. (I.) P., C. (D.) D. și M. (H.) A., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S.; a admis acțiunea formulată de reclamantele mai sus menționate în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H.; a obligat pe pârâta Universitatea S.H.

din București să elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licență”, însoțit de Suplimentul de Diplomă, prin care să se ateste că reclamantele au susținut și promovat examenul de licență, în specialitatea urmată de fiecare în parte, obținând Titlul de Licențiat; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta - reclamantă Universitatea S.H. din București, în contradictoriu cu pârâtul-chemat în garanție M.E.C.T.S. și a obligat pe pârâtul-chemat în garanție M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data pronunțării prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în Diploma de Licență și Suplimentul de Diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului reclamantelor de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universități S.H.

din București. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia toate cele 17 reclamante au încheiat, în cursul anului 2006, contracte de studii cu Universitatea S.H.

București, având ca obiect pregătirea acestora în cadrul formei denumită ”învățământ la distanță”, la Facultatea de psihologie și pedagogie, respectiv la Facultatea de management, că pentru anii următori de studii au fost încheiate noi contracte, că, în anul 2008, s-au încheiat contracte de studii universitare de licență pentru anul universitar 2008 - 2009 și că, în urma promovării examenului de licență, în sesiunea iulie 2009, celor în cauză li s-au eliberat adeverințe individuale, prin care se atestă că respectivii studenți au ”susținut și promovat examenul de licență”, obținând ”Titlul de Licențiat” în specialitatea urmată, la finalul înscrisului făcându-se precizarea că adeverința are ”termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență” și că ”Universitatea S.H., având învățământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățământ la distanță și cu frecvență redusă”.

Prin adresa nr. 36125 din 25 iunie 2009, Ministerul Educației a adus la cunoștința instituțiilor de învățământ superior acreditate că SC R. SA - Compania de Material Didactic - eliberează formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților numai cu aprobarea scrisă a Ministerului Educației”, cerându-li-se celor vizați să „solicite Ministerului Educației aprobarea notei de comandă printr-o cerere conform machetei”. Urmare acestei solicitări, Universitatea S.H.

București, prin adresa nr. 769 din 25 august 2009, a înaintat Ministerului Educației necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților pentru anul 2009 (estimat la peste 70.000 de absolvenți), cerere la care s-a revenit prin adresele nr. 960 din 8 octombrie 2009 și nr. 1224 din 14 decembrie 2009. Întrucât reclamantelor nu li s-au eliberat diplomele de licență, acestea, prin cererea adresată, la data de 3 decembrie 2010, Ministerului Educației și respectiv Universității S.H., au solicitat a li se elibera actul administrativ care să ateste absolvirea formei de învățământ urmate, în perioada anilor 2006 - 2009. La această solicitare, Ministerul Educației - Direcția Generală Învățământ Superior, prin adresa nr. 19561 din 10 ianuarie 2011, face cunoscut petentelor că specializarea Psihologie, Pedagogie și Management, forma de învățământ ID „nu este prevăzută în nici o hotărâre de guvern, din anul 2005 până în anul 2009”, că „orice formă de învățământ trebuie să se regăsească în respectivele acte normative pentru a fi considerată legală”, că „M.E.C.T.S.

recunoaște, fără nici o altă formalitate, numai diplomele și adeverințele eliberate în conformitate cu prevederile legale de către instituțiile de învățământ superior acreditate, absolvenților cu diplomă care au urmat un program de studii la o formă de învățământ acreditată/ autorizată prevăzută în Nomenclator” și că a emis ”în lunile iunie și octombrie 2010 avize în vederea ridicării de către Universitatea S.H. a tipizatelor de la SC R. SA pentru actele de studii, numai pentru specializările care au funcționat legal, aprobate prin hotărâri de guvern, pentru promoția 2009”. În raport de această situație de fapt, Curtea a constatat că Universitatea S.H. din București a fost înființată prin Legea nr. 443 din 5 iulie 2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ și că, prin H.G.

nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ de zi, domeniile de licență: management, sociologie, psihologie, drept, științe ale educației, informatică și altele. Ca parte a sistemului național de învățământ, Universitatea S.H. se bucură, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamantele au urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.

Prima instanță a mai reținut că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, Ministrul Educației a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul cărui se stabilește, la art. 2, că „Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”, la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”. În raport de acest cadru normativ, care permitea Universității S.H.

să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/ autorizată să organizeze cursuri de zi, și având în vedere că atât Facultatea de Sociologie - Psihologie, cât și Facultatea de Management, figurează, în cuprinsul Anexei nr. 3 la H.G. nr. 676/2007, ca fiind abilitate să organizeze forma de învățământ de zi pe aceste domenii de studiu de licență, Curtea a constatat că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, și nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășura­re a procesului educațional la nivelul Universității S.H.

și că Ministerul Educației nu contestă faptul că a autorizat eliberarea de diplo­me de licență pentru absolvenții formei de învățământ la distanță, organiza­tă de instituția de învățământ superior menționată, anterior momentului în care reclamantele din prezenta cauză au încheiat contracte de studii de licență cu pârâta. În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de educație, Curtea a apreciat că aprobarea de către Universitatea S.H.

din București a admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru specializările sociologie, psihologie, management ca si pentru celelalte specializări acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995 Recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către Ministrul Educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantelor dreptul de a cere să li se elibereze Diploma de licență, însoțită de Suplimentul la Diplomă, drept recunoscut de pct. VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul universității S.H.

la data de 13 mai 2009, act de reglementare ce a fost înregistrat sub nr. 1405 din 21 mai 2009. Acest drept nu poate fi afectat și cu atât mai puțin suprimat, în fapt sau în drept, de divergențele ce au apărut, în decursul timpului, între Universitatea S.H. și Ministerul Educației, pe seama valabi­lității inițierii și desfășurării formei de învățământ la distanțată, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât Ministerul Educației sau Agenția Romană de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (A.R.A.C.I.S.), înființată în baza O.U.G.

nr. 75/2005, nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că menționata instituție de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, în condițiile în care, în principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art. 6 din Legea nr. 443/2002, dreptul de a „propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universității”.

În acest context, Curtea a apreciat că atâta timp cât nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, Ministerul Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamante și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acestora de a li se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 200, act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni.

Curtea a reținut că într-un stat de drept nu se poate accepta ca organul cu rol de conducător al sistemului național de educație să persiste în refuzul de a aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de Universitatea S.H., prin adresa nr. 769 din 25 august 2009, doar pentru că are ”rezerve” în ceea ce privește faptul că specializările psihologie, pedagogie și management, la forma ”învățământ la distanță”, nu sunt ”prevăzute în nici o hotărâre de guvern din anul 2005 până în anul 2009” (astfel cum se arată în adresa nr. 19561 din 10 ianuarie 2011), din moment ce art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 leagă posibilitatea organizării acestei forme de învățământ doar de condiția acreditării cursurilor de zi, în domeniile respective și de existența unor departamente specializate în cadrul universității organizatoare, iar prin H.G.

nr. 676/2007 aceste specializări au fost acreditate, simplul refuz neputând înlocui lipsa de acțiune și nefinalizarea vreunui demers legal, menit a constata pretinsa încălcare de către instituția de învățământ superior, organizatoare a examenului de licență, a regulilor referitoare la organizarea și desfășurarea procesului educațional, pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul înființării ei prin lege. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în considerentele Deciziei nr. 2874 din 1 iunie 2010, reține că finalizarea cursurilor universitare organizate de Universitatea S.H.

București, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome, ”presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M.E.C.T.I.”, menționatul refuz neputând acoperi lipsa de acțiune a instituțiilor publice cu atribuțiuni în domeniul asigurării calității educației, în condițiile în care O.U.G. nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, să transmită anual A.R.A.C.I.S.

rapoarte anuale de evaluare internă, iar pe instituția de interes public național menționată să avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor naționale în vigoare, urmând ca, în cazul în care și al treilea raport de evaluare externă ar fi fost nefavorabil, Ministerul Educației să elaboreze și să promoveze, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program, demersuri pe care pârâtul nu dovedește că le-a inițiat și finalizat. Având însă în vedere că obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național de învățământ superior, care este definit de art. 2 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T.

ca fiind „document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate”, revine instituției de învățământ superior acreditate și nu conducătorului sistemului național de educație, Curtea a admis acțiunea reclamantelor doar în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. din București, respingând acțiunea ce s-a intentat de către acestea pârâtului Ministerul Educației, pentru lipsa calității sale procesuale pasive în prezenta cauză, dat fiind faptul că între reclamante și pârât nu există nici un raport juridic direct, născut din exercitarea dreptului celor în cauză de a cere să li se elibereze do­cumentul cu regim special ce atestă promovarea examenului de licență.

Curtea a constatat însă că, între pârâta-reclamantă Universitatea S.H.

și pârâtul-chemat în garanție Ministerul Educației, există un raport juridic direct, născut din refuzul expres al chematului în garanție de a aproba tipărirea de către SC R. SA a formularelor tipizate, care să poată fi folosite de către Universitate la completarea și eliberarea diplomelor de licență ce atestă absolvirea de către reclamante a cursurilor universitare la forma învățământ la distanță și că acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, prin intermediul lui, se neagă dreptul Universității de a organiza această formă de învățământ, conform reglementărilor prevăzute de Ordinul nr. 3404/2006, în condițiile în care, în perioada 2005 - 2009, nu au fost ridicate obiecții cu privire la desfășurarea acestei activități, și cât timp, anterior anului 2009, au fost puse la dispoziția Universității formulare tipizate, care au atestat finalizarea studiilor, prin susținerea examenului de licență, la formele de învățământ pe care Ministerul refuză, la această dată, să le mai recunoască ca fiind valabile.

2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri pârâtul M.E.C.T.S. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul susține că instanța de fond a interpretat în mod greșit materialul probator depus la dosar și, mai mult, a considerat în mod eronat că un regulament intern al unei persoane juridice de drept privat are o putere superioară legilor și hotărârilor de guvern cu incidență în domeniul organizării și funcționării învățământului superior. Singurele entități care au atât dreptul, cât și obligația de a elibera diplomele de licență sunt instituțiile de învățământ superior acreditate. Astfel, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, acreditarea organizațiilor furnizoare de educație acordă dreptul acestora de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M.E.C.T.I.

și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea M.E.C.T.S., instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamante este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare. În cazul Universității S.H. din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 88/1993 și ale O.U.G. nr. 75/2005 și nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.

Universitatea S.H. din București avea dreptul să organizeze admitere (și examene de absolvire/ licență) doar la specializările/programele acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu, aprobate prin hotărâre de guvern. Este de asemenea responsabilitatea fiecărei instituții de învățământ superior de a organiza proces de învățământ în limitele legii. Lipsa de răspundere și acțiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat altor subiecte de drept, cum ar fi M.E.C.T.S. Autoritatea recurentă precizează că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul 1 de facultate.

Prin urmare, universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/ neacreditate. Deci, nicio instituție nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii. Unicul responsabil pentru desfășurarea activității de învățământ este Instituția de învățământ superior, în speță Universitatea S.H., care are culpa exclusivă de a fi organizat cursuri fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți studenți. 1. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordin M.E.C.T. nr. 2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni. Potrivit art. 2 din același Regulament, actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care confirmă studiile de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite și conferă titlurilor acestora drepturi și obligații ce decurg din Legea nr. 84/1995/R și din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul și atestatul.

Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii. Potrivit art. 5, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Potrivit art. 11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Potrivit art. 20, titularii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de Senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor. Potrivit Capitolului VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de Universitatea S.H.

și înregistrată sub nr. 1405 din 12 mai 2009, universitatea respectivă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să elibereze diplomă de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență, până la eliberarea diplomei de licență, facultățile putând elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice promovarea examenului de licență, precum și rezultatele la examenul de licență și valabilitatea adeverinței până la elaborarea diplomei. Prin H.G. nr. 1175/2006 s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licență și specializate din cadrul acestora și numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar 2006 - 2007, pentru studenții admiși în anul I. Pentru domeniul „Științe Juridice” s-au prevăzut, în domeniul de studiu universitar de licență „Drept”, specializările „Drept” și „Drept Comunitar”.

Potrivit Ordinului M.E.C. nr. 3404 din 07 martie 2006 privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau de învățământ la distanță pot fi organizate numai de către unitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate. Susținerile din recurs privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern, prin care Universitatea S.H.

a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, deoarece aceasta nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu o cererea privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță. Cu privire la situația de fapt care privește cererea de chemare în garanție, este de necontestat faptul că recurentul a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea formelor tip pentru diplomele de licență, iar dreptul absolvenților de a li se elibera diplomele de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție.

Instanța de control judiciar reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Beian c. României).

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva sentinței nr. 180/2011 din 16 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.