ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7099/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași sub nr. 784/45/2012 reclamanții A.E., G.D., G.P.E., C.M., G.M., G.N.L.,

M.L.E., P.C., G.M., S.Z., R.E., P.V., G.I.V. au chemat în judecată pe

pârâții Universitatea S.H. și M.E.C.T.S., solicitând ca pârâta

Universitatea S.H. să fie obligată să elibereze actul de studii cu regim

special, suplimentul la diploma de licența iar pârâtul M.E.C.T.S. să

aprobe tipărirea formularelor tipizate.

de fond

A. Prin sentința nr. 370

din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași

a fost admisă acțiunea formulată de

reclamantele A.E., G.D., G.P.E., C.M., G.M., G.N.L., M.L.E., P.C., G.M., S.M.Z.,

R.E., P.V., și G.I.V. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H.

si M.E.C.T.S.

A fost admisă cererea

de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H. în contradictoriu

cu M.E.C.T.S.

A fost obligată

pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamantelor actul de studii cu regim

special, denumit ”Diplomă de licență” și suplimentul la diploma de

licență.

A fost obligat

pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a formularului tipizat, constând în

Diploma de Licență.

Instanța a respins

cererea de obligare a pârâtelor la plata de penalități de întârziere.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că

reclamanții sunt absolvenți ai Facultății de

Psihologie Pedagogie din Brașov din cadrul Universității S.H. promoția 2009,

specializările pedagogie si psihologie forma de învățământ cu frecvență redusă

și au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009, eliberându-li-se

în acest sens adeverință individuală, prin care se atestă că au ”susținut și

promovat Examenul de Licență”, obținând ”Titlul de Licențiat” în specialitatea

urmată, în finalul înscrisului făcându-se precizarea că adeverința are ”termen

de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență”.

Întrucât

reclamanților nu li s-a eliberat diploma de licență, prin cererea adresată

Universității au solicitat să li se elibereze actul administrativ, care să

ateste absolvirea formei de învățământ urmate, în perioada anilor 2006 - 2009.

Curtea a constatat ca

Universitatea S.H. a fost înființată ca persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, și că a fost

acreditată sau autorizată să funcționeze pentru forma de învățământ de zi,

printre altele și în domeniul de licență psihologie.

Ca parte a sistemului

național de învățământ, Universitatea S.H. se bucură, conform dispozițiilor

Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamantele au urmat cursurile

acestei insti­tuții de învățământ superior, de autonomie universitară, care

presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de

a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un

ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a

asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor

universitare.

Instanța de fond

reține că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, Ministrul Educației a

emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul, în cuprinsul căruia se stabilește, la art.

2, că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează

pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare

universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență

redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către

universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și

dispun de departamente specializate”.

În raport de acest

cadru normativ, care permitea universității să organizeze formele de învățământ

cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care

era acreditată/autorizată că organizeze cursuri de zi, și având în vedere că

Facultatea de Psihologie Pedagogie din Brașov figurează ca fiind abilitată să

organizeze forma de învățământ de zi pe aceste domenii de studiu de licență,

Curtea a constatat că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută

de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a

H.G. nr. 635/2008, nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005

privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în

conducerea sistemului național de educație nu au sesizat nereguli semnificative

în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul

universității.

În aceste condiții de

reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al

administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul

național de educație, instanța de fond a apreciat că aprobarea de către

Universitatea S.H. a admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru

specializarea psihologie ca și pentru celelalte specializări

acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi,

ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. (6)

din Constituția României și Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul înscrierii

reclamantului la Facultate.

Recunoașterea, prin

chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către Ministrul Educației, a

posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de

învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să

organizeze cursuri de zi, conferă reclamantelor dreptul de a cere să li se

elibereze Diploma de licență, însoțită de Suplimentul la Diplomă.

Curtea a apreciat că

într-un stat de drept nu se poate accepta ca organul cu rol de conducător al

sistemului național de educație să persiste în refuzul de a aproba eliberarea

formularelor tipizate solicitate de Universitatea S.H., doar pentru că nu sunt prevăzute

în nici o hotărâre de guvern din anul 2002 până în anul 2007, din moment ce art.

8 din Ordinul nr. 3404/2006 leagă posibilitatea organizării acestei forme de

învățământ doar de condiția acreditării cursurilor de zi, în domeniile

respective, și de existența unor departamente specializate în cadrul

universității organizatoare, simplul refuz neputând înlocui lipsa de acțiune și

nefinalizarea vreunui demers legal, menit a constata pretinsa încălcare de

către instituția de învățământ superior, organizatoare a examenului de licență,

a regulilor referitoare la organizarea și desfășurarea procesului educațional,

pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul înființării ei prin lege.

de M.E.N.

Prin cererea de

recurs formulată M.E.N. a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică

și nelegală, fiind invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.

4 C. proc. civ., recurentul arătând că sentința atacată a fost pronunțată cu

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Recurentul a invocat

ca motiv de recurs și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că

instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului

superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii

se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea M.E.C.T.S.

S-a susținut că

instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt

acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările

universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat

prevederile legale ce sunt aplicabile cauzei.

II. Decizia Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Înalta Curte de

Casație și Justiție în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., analizând cu

prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza

spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, ca instanță de fond, pentru

considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot

fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art.

304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere

când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

se referă la obligarea pârâtei Universitatea S.H. la eliberarea diplomei de

licență, suplimentul la diploma de licența, iar pârâtul M.E.C.T.S. să

aprobe tipărirea formularelor tipizate.

Înalta Curte reține

că pârâta Universitatea S.H. este încadrată în noțiunea de autoritate publică,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, care

include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit

legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze

un serviciu public, în regim de putere publică.

Prin Legea nr. 443/2002

a fost înființată Universitatea S.H. din București, ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a

sistemului național de învățământ.

Potrivit art. 1 din

H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației

publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol

de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării

tehnologice, tineretului și sportului.

Înalta Curte a

reținut că Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

discuție.

În speță, o asemenea

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice

locale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art.

10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii

și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al

cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ ce trebuie emis de

o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei este stabilită

exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul ce va emite actul.

Văzând și

dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care

reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la

domiciliul pârâtului, constatând că prin cererea introductivă a fost sesizată o

instanță de la domiciliul reclamanților, Înalta Curte va respecta alegerea de

instanță formulată de reclamanți, conform normei legale arătate.

Pentru aceste

considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o

instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de M.E.C.T.S. împotriva Sentinței nr. 370 din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2013.