ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5407/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5407/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

apărările pârâților

Prin cererea înregistrată la data de

14 martie 2012 pe rolul Curții de Apel Iași, reclamantele: C.(B.) E., C.(N.) D.,

D.(G.) I., Ț.(D.) E., M.(S.) L., G.A.I., I.(D.) E. și P.D. au chemat în

judecată pe M.E.C.T.S. (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii,

„M.E.C.T.S.”) și pe U.S.H. București, solicitând ca acestea să fie obligate să

elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă, care să ateste

finalizarea studiilor universitare efectuate prin susținerea examenului de

licență organizat de facultatea pe care au absolvit-o, din cadrul U.S.H.

București, precum și certificatul de absolvire a Departamentului pentru

pregătirea personalului

Pârâtul M.E.C.T.S., prin întâmpinare,

a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că atâta timp cât a fost urmată o

formă de învățământ în afara cadrului legal, studiile desfășurate nu pot avea

ca rezultat obținerea unei diplome valabile

Pârâta U.S.H. București a susținut,

prin întâmpinare, că a făcut demersurile necesare pentru a i se elibera

formulare tipizate, pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009

dar că, datorită refuzului M.E. de a aproba tipărirea acestora, este în

imposibilitate de a satisface cererea reclamantelor, drept pentru care a

formulat o cerere de chemare în garanție a autorității publice menționate,

solicitând ca acesta să aprobe formularele tipizate, constând în diploma de

licență și suplimentul la diplomă.

Prin sentința nr. 182/2012 din 31 mai

2012, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a hotărât

următoarele:

- a admis acțiunea introdusă de

reclamante în contradictoriu cu pârâta U.S.H. din București;

- a obligat pe pârâta U.S.H. București

să elibereze actul de studii cu regim special, denumit „Diplomă de

licență”,însoțit de Suplimentul de Diplomă, prin care să ateste că reclamantele

au susținut și promovat examenul de licență, în specialitatea urmată de fiecare

în parte, obținând „Titlul de Licențiat”;

- a respins acțiunea introdusă de

reclamante în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S.;

- a admis cererea de chemare în

garanție formulată de pârâta-reclamantă U.S.H. București, în contradictoriu cu

pârâtul-chemat în garanție M.E.C.T.S.

- a obligat pe pârâtul-chemat în

garanție M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de 30 zile de la data

pronunțării prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în Diploma de

Licență și Suplimentul de Diplomă, într-un număr care să asigure realizarea

dreptului reclamantelor de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim

special, prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în

cadrul U.S.H. București;

- a obligat pe pârâta U.S.H. București

să plătească reclamantelor suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată.

- a obligat pe chematul în garanție M.E.C.T.S.

să plătească pârâtei-reclamante U.S.H. București suma de 4,3 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Curtea de apel a reținut că:

reclamantele au încheiat în anul 2006 contracte de studii cu U.S.H. din

București, având ca obiect pregătirea în cadrul formei denumită „învățământ la

distanță”; în anul 2008, s-au încheiat contracte de studii universitare de

licență, pentru anul universitar 2008-2009; în urma promovării examenului de

licență, în sesiunea iulie 2009, reclamantelor le-au fost eliberate adeverințe,

prin care se atestă că a fost „susținut și promovat examenul de licență”,

obținându-se „Titlul de Licențiat” în specialitatea urmată, la finalul

înscrisului menționat făcându-se precizarea că adeverința are „termen de

valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență” și că U.S.H., având

învățământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățământ la distanță

și cu frecvență redusă”.

Prin adresa nr. 36125 din 25 iunie

2009, M.E.C.T.S. a adus la cunoștința instituțiilor de învățământ acreditate că

„R.” S.A. – C.M.D. eliberează formularele tipizate pentru actele de studii

destinate absolvenților, numai cu aprobarea scrisă a ministerului,

cerându-li-se celor vizați să „solicite Ministerului Educației aprobarea notei comandă,

printr-o cerere conform machetei”.

Urmare acestei solicitări, U.S.H. București,

prin adresa nr. 769 din 25 august 2009 a înaintat ministerului necesarul de

materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009

(estimat la cca. 70.000 de absolvenți), cerere la care s-a revenit prin

adresele nr. 278 din 5 august 2010 și nr. 1054 din 03 februarie 2011,

confirmându-se primirea unui număr de 10.325 bucăți formulare tipizate.

Întrucât nu li s-a eliberat diploma de

licență, prin cererea adresată ministerului și universității la data de 6

martie 2012, reclamantele au solicitat eliberarea actului administrativ care

atestă absolvirea formei de învățământ urmate, în perioada anilor 2006-2009;

cerere căreia nu i s-a dat curs.

Apreciind refuzul de eliberare a diplomei

de licență ca fiind nejustificat, reclamantele au promovat prezenta acțiune, în

procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.

În raport de această situație de fapt,

se constată că U.S.H. a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană

juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național

de învățământ, și că, prin H.G. nr. 676/2007, au fost acreditate sau au­torizate

să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ de zi, domeniile de

licență, printre care se numără și specialitățile pedagogie, psihologie și

geografie.

Ca parte a sistemului național de

învățământ, U.S.H. se bucură, conform Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada

în care reclamantele au urmat cursurile acestei instituții de învățământ

superior, de autonomie universitară, care presupune, printre altele, și dreptul

comunității universitare respective de a-și conduce și a-și exercita libertățile

academice, precum și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații,

inclusiv dreptul de a înființași de a asigura funcționarea facultăților, a

colegiilor și a specializărilor universitare.

Curtea de apel a reținut, de asemenea,

că, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 84/1995,

ministerul a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, prin care a

stabilit, la art. 2, că: „Admiterea în învățământul superior public și

particular se organizează pe domenii de studiu de licență pe baza

metodologiilor stabilite de fiecare universitate”, la art. 8 al aceluiași ordin

arătându-se că: „Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la

distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează

cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.

În raport cu acest cadru normativ,

care permitea (chiar dacă nu într-o formă suficient de clară), U.S.H. să

organizeze forme de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță,

pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de

zi, Curtea, constatând că facultățile de pedagogie, psihologie și geografie

figurează în Anexa nr. 3 la H.G. nr. 676/2007, ca autorizată să organizeze

forma de învățământ de zi pe domeniul de studiu de licență pedagogie,

psihologie și geografie, apreciază că forma de învățământ urmată de reclamante

nu poște fi considerată ca fiind „în afara cadrului legal”, astfel cum susține

Ministerul Educației.

Se constată că, nici după încheierea

perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici

după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, și nici după data intrării

în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, nici

unul din factorii cu atribuții de decizie în cadrul sistemului național de

educație nu numai că nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de

organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul U.S.H., dar, în

aceeași perioadă, Ministerul Educației a autorizat chiar și eliberarea de

diplome de licență, pentru absolvenți ai formei de învățământ la distanță,

organizată de universitatea menționată, ceea ce echivalează cu o confirmare,

fie ea și indirectă, a legalității procesului de învățământ în acel domeniu.

În aceste condiții de reglementare și

în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației

publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de

educație, respectiv de M.E.C.T.S., Curtea de apel a apreciat că organizarea de

către U.S.H. a formei de învățământ la distanță, pentru specialitatea

pedagogie, psihologie și geografie, concomitent cu forma de pregătire prin

cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, autonomie care este

garantată de art. 32 alin. (6) din Constituția României și Legea nr. 84/1995,

în vigoare la acea dată.

Ca atare, recunoașterea, prin chiar art.

8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de ministerul educației, a posibilității

organizării, de către universitățile acreditate, a formei de învățământ la

distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze

cursuri de zi, conferă reclamantelor dreptul de a cere să li se elibereze

Diploma de licență, însoțită de Suplimentul la Diplomă, drept recunoscut și de pct. VII din Metodologia organizării și desfășurării

examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul U.S.H., la data de 13

mai 2009, act ce a fost înregistrat sub ar.1405 din 21 mai 2009.

Acest drept nu poate fi afectat și cu

atât mai puțin suprimat, în fapt sau în drept, de divergențele care au apărut,

pe parcursul timpului, între U.S.H. și M.E., pe seama valabilității inițierii

și desfășurării activităților spe­cifice formei de învățământ la distanță,

pentru specializările la care erau organizate și cursuri de zi

acreditate/autorizate, atâta timp cât M.E. sau A.R.A.C.I.S., înființată în baza

O.U.G. nr. 75/2005, nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură

administrativă, în perioada de refe­rință, care să conducă la concluzia că

instituția de învățământ superior menționată a acționat în afara cadrului

legal, în condițiile în care M.E. i se recunoștea, prin art. 6 din Legea nr. 443/2002,

dreptul de a „propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin

lege a universității”.

Atâta timp cât, nici până la

încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, M.E.C.T.S.,

în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării

prevederilor legale referitoare la organizarea și funcționarea unităților de

învățământ superior de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în

organizarea admiterii, în funcționarea domeniilor de studiu pentru care s-a

obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, și nici cu

privire la susținerea examenelor de licență, acesta, ca organ de specialitate

al administrației publice centrale, având rol de organizator și conducător al

sistemului național de educație, este obligat sa recunoască valabilitatea

examenului susținut de reclamante și să ia măsurile administrative

corespunzătoare, care să permită satisfacerea dreptului celor în cauză de a li

se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind

regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin

Ordinul nr. 2284/2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează

valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a

examenului de licență la maxim 12 luni.

Persistența în refuzul organului

administrativ, cu rol de conducător al sistemului național de educație, de a

aproba elibe­rarea formularelor tipizate, la nivelul solicitat de U.S.H., prin

adresa nr. 769 din 25 august 2009, doar pentru că are rezerve în ceea ce

privește faptul că specializările urmate de reclamante la forma de „învățământ

la distanță”, nu se regăsesc în nici o hotărâre de Guvern, în perioada anilor

2005 - 2009, este nejustificat, atâta timp cât art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006,

emis de ministrul educației, permitea, chiar daca nu într-o formă suficient de

clară, posibilitatea organizării acestei forme de învățământ în cazul în care

forma de învățământ prin cursuri de zi, pentru acea specialitate, fusese

acreditată și dacă existau departamente specializate în cadrul universității

organizatoare.

Cum este necontestat faptul că

specializarea pedagogie, psihologie și geografie a fost acreditată, simplul

refuz de a recunoaște valabilitatea studiilor la forma de învățământ la

distanța, nu poate acoperi lipsa de acțiune și nefinalizarea vreunui demers

legal sau judiciar, menit să constate pretinsa încălcare a legii, de către

instituția de învățământ superior organizatoare a examenului de licență, la

această formă de învățământ, precum și a regulilor și normelor referitoare la

organizare și desfășurarea procesului educațional, pe parcursul celor 10 ani ce

a trecut de la momentul înființării acesteia, prin lege.

Întrucât între reclamanți și pârâtul M.E.C.T.S.

nu există niciun raport juridic direct, însă există un raport juridic direct

între pârâta U.S.H. și M.E.C.T.S., născut din refuzul celui din urmă de a

aproba tipărirea, de către SC R. SA a numărului de formulare tipizate

solicitat, acest refuz este calificat ca fiind rezultatul unui exces de putere,

atâta timp cât, în cei 10 ani ce au trecut de la înființarea menționatei

universități, nu s-a acționat în mod decisiv pentru a se pune capăt pretinsei

încălcări a cadrului legal de desfășurare a activității, prin organizarea

formei de învățământ la distanță, în condițiile în care Ordinul nr. 3404/2006

nu interzicea, în mod explicit, instituției de învățământ să desfășoa­re

această activitate, dacă forma de învățământ prin cursuri de zi fusese acreditată,

drept pentru care este întemeiată cererea de chemare în garanție, în sensul

obligării M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de cel mult 30 de zile de la

data pronunțării prezentei hotărâri, a tipăririi formularelor tipizate necesare

satisfacerii dreptului reclamantelor.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de apel a declarat recurs pârâtul M.E.C.T.S., invocând motivele

prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Sub aspectul motivului prevăzut de art.

304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că prima instanță, deși nu a fost

sesizată să se pronunțe cu privire la recunoașterea actelor de licență, a

reținut că adeverința de licență se bucură de prezumția de legalitate și

recunoaște reclamantelor calitatea de licențiat în specializările urmate.

Sub aspectul motivului prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susține că reclamantele nu au calitate

procesuală activă, întrucât în privința capătului de cerere privind obligarea

ministerului să aprobe tipărirea formularelor tipizate, raportul juridic se

stabilește între minister și universitate, iar reclamantele nu au calitatea de

reprezentanți ai instituției de învățământ superior. Subsumat aceluiași motiv,

recurentul arată că eliberarea avizelor necesare pentru formularele tipizate

ale actelor de studii se eliberează numai pentru numărul de absolvenți care au

urmat specializări și forme de învățământ acreditate sau autorizate să

funcționeze provizoriu, conform reglementărilor în vigoare, expune pe larg

dispozițiile incidente și procedura de eliberare a avizelor, precum și

atribuțiile ce revin ministerului și instituțiilor de învățământ superior,

susținând că ministerul nu eliberează diplome de licență sau certificate de

absolvire.

Sub aspectul motivului prevăzut de art.

304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de fond, reține pe de

o parte că niciuna dintre adresele universității nu a fost urmată de un răspuns

pozitiv al ministerului, iar, pe altă parte, că ministerul a avizat achiziționarea

de formulare tipizate.

Sub aspectul motivului prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, ministerul expune pe larg dispozițiile

legale și procedura de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ

superior și susține, în esență, că actele de studii se eliberează doar pentru

absolvenții care au promovat examenele de licență și care au urmat o

specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze

provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii, iar

universitatea pârâtă nu are dreptul să elibereze actele de studii.

II. Considerentele Înaltei Curți de

Casație și Justiție

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate în raport cu art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în

continuare.

Criticile recurentului circumscrise

motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu pot fi primite

întrucât, raportat la considerentele expuse logic și sistematizat de prima

instanță, se observă că aserțiunile judecătorului fondului în sensul că actele

administrative eliberate reclamantelor se bucură de prezumția de legalitate reprezintă

un argument în construirea raționamentului juridic, iar nu o situație în care

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

Cu referire la criticile formulate în

susținerea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că acestea nu pot fi primite. Se observă că, realizând o apreciere

corectă a raporturilor juridice existente, pe de o parte, între reclamante și

universitatea pârâtă, iar, pe de altă parte, între universitate și minister,

instanța în mod corect a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu M.E.C.T.S.,

admițând doar cererea de chemare în garanție formulată de U.S.H. din București.

În consecință, contrar susținerilor recurentului, soluția primei instanțe în

privința ministerului pârât nu este fundamentată pe calitatea procesuală activă

a reclamantelor în raport cu M.E.C.T.S.

Cu referire la criticile

din recurs invocate sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., Înalta Curte reține aspectele arătate în continuare.

Se constată că

instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând

refuzul nejustificat de rezolvare a cererii reclamantelor de eliberare a

diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, ca urmare a promovării

examenului de licență sesiunea iulie 2009.

Este necontestat

faptul că, potrivit adeverințelor eliberate de U.S.H. din București,

intimatele–reclamante au absolvit specializări la forme de învățământ

organizate în cadrul universității, în urma susținerii și promovării examenului

de licență în sesiunea iulie 2009. În cuprinsul adeverințelor, se precizează

expres faptul că formele de învățământ au funcționat legal cu respectarea prevederilor

Legii învățământului nr. 84/1995. În sensul celor corecte apreciate de instanța

de fond și contrar criticilor din recurs, Înalta Curte reține că adeverințele

respective se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică

actelor administrative și nu au fost anulate în condițiile Legii nr. 554/2004.

În aceste condiții,

după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a

reacției entităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au

îndeplinit atribuțiile, soluția instanței de fond este judicioasă în sensul că

universitatea avea obligația de a elibera diploma de licență, potrivit

Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ

superior, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului

nr. 2284/2007.

Sub aspectul cererii

de chemare în garanție a M.E.C.T.S., Înalta Curte reține, în acord cu

judecătorul fondului, faptul că obligația ce incumbă universității pârâte nu

poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului

de a aproba tipărirea formularelor necesare.

Or, în condițiile în

care ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului

de licență, nu pot fi reținute apărările din recurs privind nelegalitatea

organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior și

corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor

acreditate, apărări pe care ministerul le-a formulat in abstracto, fără a se

raporta la cazul concret al reclamantelor.

Instanța de control

judiciar constată, de aceea, că obligația impusă ministerului, de a aproba

tipărirea formularelor tipizate, este legală și temeinică.

Susținerile din

recurs referitoare la dreptul universității de a elibera acte de studii și la

legalitatea programelor și formelor de învățământ organizare de universitatea

pârâtă nu pot fi reținute, deoarece instanța nu a fost investită cu o cerere

privind legalitatea autorizării/acreditării formelor de învățământ absolvite de

către reclamante.

La pronunțarea

prezentei decizii, în realizarea rolului ce revine Înaltei Curți de a asigura

interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei

jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității

juridice, prevăzut implicit

în totalitatea articolelor C.E.D.O., și care constituie

unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6

decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39), instanța are

în vedere practica sa anterioară în materie reprezentată, cu titlu de exemplu, de

deciziile nr. 5386/2011, nr. 5656/2011, nr. 5722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012,

nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1007/2012, nr. 1008/2012, nr. 1638/2012, nr. 1639/2012,

nr. 2514/2012, nr. 2515/2012, nr. 2533/2012, nr. 2534/2012, nr. 3302/2012, nr. 3349/2012,

nr. 4258/2012, nr. 4260/2012, nr. 4261/2012, nr. 4929/2012 și nr. 5091/2012).

de recurs

Având în vedere considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul,

ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304

1

C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de M.E.C.T.S. împotriva sentinței nr. 182/2012 din 31 mai 2012 a

Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 decembrie 2012.