ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 779/2009

Deliberând asupra recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentința nr.

1468 din 13 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a III a civilă, a

admis cererea formulată de reclamantul O.J., în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul București, prin primar general.

A obligat pârâtul

să răspundă la notificarea nr. 1725 din 12 iulie 2001, prin emiterea unei

dispoziții motivate și să plătească daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi

de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la

îndeplinirea obligației.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, prin notificarea formulată de autorul

reclamantului, G.T., acesta a solicitat restituirea în natură a imobilului

situat în București, iar în situația în care restituirea în natură nu este

posibilă, a solicitat despăgubiri, conform art. 24 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 10/2001, nemodificată.

Prin testamentul din

12 martie 2000, G.T. a lăsat toată averea sa reclamantului, situație în care

acesta este persoană îndreptățită, conform art. 4 alin. (1) pct. 1 și art. 3

pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

Pârâtul nu a

respectat termenul de soluționare a notificării și nu a făcut dovada că ar fi

solicitat reclamantului depunerea unor înscrisuri suplimentare.

Prin faptul că nu s-a

răspuns la notificare, pârâtul a adoptat o conduită culpabilă, prin care a

afectat interesele reclamantului, în sensul că 1-a lipsit de posibilitatea de

a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Prin decizia

nr. 433 din 22 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a

IV

a

civilă, a admis apelul formulat de Municipiul București, prin primarul general

împotriva sentinței pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a înlăturat

obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii.

Curtea de apel

a reținut că cererea privind acordarea daunelor cominatorii este inadmisibilă,

în raport de dispozițiile art. 580

3

pct. 1 C. proc. civ., dispoziții

care se aplică pentru a constrânge debitorul la îndeplinirea obligației

dispuse, la plata unei amenzi civile în favoarea statului, stabilită pentru

fiecare zi de întârziere până la executarea obligației.

Codul de procedură

civilă a prevăzut că pentru acoperirea prejudiciului cauzat debitorului pentru

neîndeplinirea obligației de executare, creditorul poate cere obligarea

debitorului la daune interese, în baza dispozițiilor art. 1073 C. civ.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia este nelegală.

Astfel,

instanța de apel nu a ținut seama de decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție dată în interesul legii la 12 decembrie 2005, prin care s-a stabilit

că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în

condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile.

Potrivit art. 329

alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în cadrul

recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.

Mai arată recurentul,

că dispozițiile art. 580 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ. nu sunt

aplicabile, pentru că obligația impusă de lege Municipiului București poate fi

îndeplinită în totalitate de instanța de judecată, cu ignorarea autorității

administrative care a refuzat o perioadă îndelungată să răspundă la notificare.

Criticile

formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Prin decizia nr.

XX

din 12 decembrie 2005, pronunțată în interesul legii,

publicată in M.Of.

nr. 225 din 13 martie 2006, Înalta Curte de

Casație și Justiție a statuat că obligarea la daune cominatorii este admisibilă

și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile

conform art. 580

3

C. proc. civ.

La data la care

a fost pronunțată menționata decizie, art. 580

3

C. proc. civ.

prevedea în alin. (2) că

„Pentru acoperirea

prejudiciilorr cauzate prin neîndeplimrea obligației

(...), creatorul poate cere obligarea debitorului

la daune-interese"

.

Ulterior, însă, prin

Legea nr. 459/2006, art. 580

3

C. proc. civ. a fost modificat, iar

alin. (5) al

acestui articol, nou introdus,

prevede că „pentru neexecutarea

obligațiilor

prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune

cominatorii'.

În aceste condiții,

soluția adoptată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în

decizia invocată de recurent a devenit inaplicabilă.

Neîntemeiată este și

susținerea referitoare la faptul că art. 580

3

C. proc. civ. nu este

aplicabil.

Obligațiile la care

se referă textul în discuție și pentru care nu se pot acorda daune cominatorii,

sunt acele obligații care nu pot fi îndeplinite prin altă persoană decât

debitorul.

Or, obligația

unității deținătoare de a soluționa notificarea este o astfel de obligație,

pentru că dispoziția motivată nu poate fi emisă decât de unitatea deținătoare.

Faptul că instanțele

de judecată pot, atunci când sunt investite cu asemenea cereri, în virtutea

plenitudinii de competență, să dispună în mod direct măsuri reparatorii nu

înlătură aplicabilitatea art. 580

3

C. proc. civ., pentru că în

prezenta cauză pârâtul a fost obligat să emită dispoziție motivată, iar

emiterea dispoziției este o obligație care aparține numai debitorului (unitate

deținătoare).

Prin urmare,

la data la care tribunalul și curtea de apel au pronunțat hotărârile, decizia

în interesul legii își pierduse efectul obligatoriu, pentru că textul de lege

pe care s-a fundamentat motivarea în drept a fost ulterior modificat în sensul

arătat.

Față de cele arătate, recursul declarat de recurenta P.V.

se va privi ca nefondat

și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul

declarat de reclamantul O.J.

împotriva deciziei nr. 433 din 22 mai 2008 a Curții de

Apel

București, secția a

IV

a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 29 ianuarie 2009.