ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4686/2010

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IlI-a civilă,

sub nr. 37051/3 din 06 octombrie 2008, reclamanta B.M.E. a chemat în judecată

pe pârâții Municipiul București și Primăria Municipiului București pentru a fi

obligați să îi soluționeze notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001

înregistrată în 09 august 2001, într-un termen de soluționare stabilit, de

asemenea, de instanță, cu obligarea pârâtelor la daune cominatorii pe zi de

întârziere, în cuantum de 100 RON, începând cu ziua următoare scadenței

obligației.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în temeiul Legii

nr. 10/2001, a notificat atât Municipiul București (la 18 iulie 2001), solicitând

restituirea în natură a imobilului din București, sector 6, cât și Prefectura Municipiului

București (la 07 august 2001), ocazie cu care a arătat că în situația în care nu

este posibilă restituirea în natură, solicită despăgubiri bănești.

La 26 noiembrie 2002, Prefectura Municipiului

București i-a comunicat că notificarea a fost înregistrată în 09 august 2001 și

că a fost transmisă spre competentă soluționare Primăriei Municipiului București.

Reclamanta a mai menționat că a atașat

la notificări acte în dovedire, depunând și ulterior, urmare a solicitărilor primite

în acest sens, acte în susținerea cererii.

În

drept, a invocat dispozițiile art. 25, 26 din Legea nr. 10/2001

și art. 1075 C. civ.

Prin sentința nr. 1571 din 03 noiembrie

2008, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a admis acțiunea în contradictoriu

cu Municipiul București, prin Primar General, și Primăria Municipiului București

și a obligat pârâta la soluționarea notificării din 2001 sub sancțiunea de daune

cominatorii de 100 RON/zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a sentinței

și până la îndeplinirea efectivă a obligației. Totodată, pârâții au fost obligați

la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Tribunalul a reținut că reclamanta a urmat

întocmai procedura specială reglementată de art. 21 din Legea nr. 10/2001, fără

a i se fi soluționat, până la acel moment notificarea, deși, conform art. 25 pârâților

le revenea obligația în acest sens. Întrucât nu s-a făcut dovada unui refuz justificat,

Tribunalul a constatat că pârâții sunt în culpă.

Referitor la daunele cominatorii s-a reținut

că acestea reprezintă un mijloc de a determina pe debitorul unei obligații de a

face să o aducă la îndeplinire, astfel încât a fost admisă și această solicitare

a reclamantei.

Împotriva acestei soluții pârâtul Municipiul

București, prin Primarul General, a formulat apel. Criticile au vizat atât obligarea

la plata de daune cominatorii, apreciată ca greșită, cât și obligarea la soluționarea

notificării, în raport cu termenul de 60 de zile, care nu este unul imperativ și

a cărei respectare presupune îndeplinirea obligației de depunere a unei documentații

complete de către persoana îndreptățită.

Prin decizia nr. 371/A din 11 iunie 2009,

Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins ca nefondat apelul pârâtului Municipiul București, prin Primarul

General, în contradictoriu cu reclamanta B.M.E. și cu pârâta Primăria Municipiului

București.

S-a reținut că art. 580

3

C.

proc. civ. nu înlătură posibilitatea recurgerii la instituția daunelor cominatorii,

ci dimpotrivă, pe lângă acest instrument de constrângere, instituie și amenda civilă

ca mijloc de determinare a debitorului să își îndeplinească obligația asumată. De

asemenea, prin decizia nr. 20/2005 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție s-a stabilit că cererea privind obligarea la daune cominatorii este

susceptibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii

civile conform art. 580

3

C. proc. civ.

Cu referire la termenul de 60 de zile prevăzut

de art. 25-26 din Legea nr. 10/2001 s-a apreciat că este unul imperativ deoarece

înlăuntrul lui trebuie să fie îndeplinite anumite acte procedurale și cu caracter

absolut, fiind obligatoriu pentru instanță și părți. Totodată, s-a mai reținut și

că în cauză nu s-a făcut dovada unui refuz justificat pentru neîndeplinirea obligației

de a soluționa notificarea.

Prin decizia nr. 557/A din 05

noiembrie 2009 a aceleiași instanțe a fost admisă cererea reclamantei B.M.E. și

a fost completat dispozitivul deciziei nr. 371/2009 în sensul că Municipiul București,

prin Primarul General, a fost obligat la 1.000 RON cheltuieli de judecată către

reclamantă, fiind respinsă cererea acestuia formulată conform art. 273 alin.

(3) C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 371/A din 11 iunie

2009 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, pârâta Primăria Municipiului București, prin Primarul General, a

declarat în termen legal prezentul recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că hotărârea pronunțată

a fost dată cu aplicarea greșită a legii atât în ceea ce privește obligarea la daune

cominatorii, cât și cu referire la interpretarea termenului de 60 de zile.

La primul termen de judecată stabilit în

vedere soluționării recursului intimata-reclamantă B.M.E. a invocat excepția inadmisibilității

recursului ca fiind declarat omisso medio.

Analizând cu prioritate excepția menționată,

ce face de prisos analizarea criticilor formulate de recurentă cu privire la nelegalitatea

deciziei atacate, instanța o va admite pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă

a lucrărilor dosarului, recurenta Primăria Municipiului București nu a formulat

apel împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, astfel încât, conform

art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în ceea ce o privește hotărârea a devenit

irevocabilă.

În

drept, principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac

impune părții dintr-un litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de

legiuitor. Ca atare, partea care nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe

nu are deschisă calea de atac a recursului, față de dispozițiile art. 299 alin.

(1) C. proc. civ.

Cum în speță, pârâta Primăria Municipiului

București, nu a declarat apel împotriva sentinței dată la judecarea în fond a cauzei,

nici pe cale principală, nici pe cea a aderării la apel, achiesând în acest fel

la soluția dată, față de cele ce preced, recursul declarat în cauză omisso medio

este inadmisibil.

Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1)

C. proc. civ. și actul depus în dovedire se va admite cererea intimatei-reclamante

B.M.E., urmând a se obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum

de 1.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de pârâta Primăria Municipiului București împotriva deciziei nr. 371/A din 11 iunie

2009 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.000

RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B.M.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24

septembrie 2010.