ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4686/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, sub nr. 37051/3 din 06 octombrie 2008, reclamanta B.M.E. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București și Primăria Municipiului București pentru a fi obligați să îi soluționeze notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 înregistrată în 09 august 2001, într-un termen de soluționare stabilit, de asemenea, de instanță, cu obligarea pârâtelor la daune cominatorii pe zi de întârziere, în cuantum de 100 RON, începând cu ziua următoare scadenței obligației.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, a notificat atât Municipiul București (la 18 iulie 2001), solicitând restituirea în natură a imobilului din București, sector 6, cât și Prefectura Municipiului București (la 07 august 2001), ocazie cu care a arătat că în situația în care nu este posibilă restituirea în natură, solicită despăgubiri bănești. La 26 noiembrie 2002, Prefectura Municipiului București i-a comunicat că notificarea a fost înregistrată în 09 august 2001 și că a fost transmisă spre competentă soluționare Primăriei Municipiului București. Reclamanta a mai menționat că a atașat la notificări acte în dovedire, depunând și ulterior, urmare a solicitărilor primite în acest sens, acte în susținerea cererii.

În drept, a invocat dispozițiile art. 25, 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 1075 C. civ. Prin sentința nr. 1571 din 03 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a admis acțiunea în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar General, și Primăria Municipiului București și a obligat pârâta la soluționarea notificării din 2001 sub sancțiunea de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a sentinței și până la îndeplinirea efectivă a obligației. Totodată, pârâții au fost obligați la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Tribunalul a reținut că reclamanta a urmat întocmai procedura specială reglementată de art. 21 din Legea nr. 10/2001, fără a i se fi soluționat, până la acel moment notificarea, deși, conform art. 25 pârâților le revenea obligația în acest sens.

Întrucât nu s-a făcut dovada unui refuz justificat, Tribunalul a constatat că pârâții sunt în culpă. Referitor la daunele cominatorii s-a reținut că acestea reprezintă un mijloc de a determina pe debitorul unei obligații de a face să o aducă la îndeplinire, astfel încât a fost admisă și această solicitare a reclamantei. Împotriva acestei soluții pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, a formulat apel. Criticile au vizat atât obligarea la plata de daune cominatorii, apreciată ca greșită, cât și obligarea la soluționarea notificării, în raport cu termenul de 60 de zile, care nu este unul imperativ și a cărei respectare presupune îndeplinirea obligației de depunere a unei documentații complete de către persoana îndreptățită.

Prin decizia nr. 371/A din 11 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul pârâtului Municipiul București, prin Primarul General, în contradictoriu cu reclamanta B.M.E. și cu pârâta Primăria Municipiului București. S-a reținut că art. 580 3 C. proc. civ. nu înlătură posibilitatea recurgerii la instituția daunelor cominatorii, ci dimpotrivă, pe lângă acest instrument de constrângere, instituie și amenda civilă ca mijloc de determinare a debitorului să își îndeplinească obligația asumată. De asemenea, prin decizia nr. 20/2005 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că cererea privind obligarea la daune cominatorii este susceptibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 580 3 C. proc.

civ. Cu referire la termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25-26 din Legea nr. 10/2001 s-a apreciat că este unul imperativ deoarece înlăuntrul lui trebuie să fie îndeplinite anumite acte procedurale și cu caracter absolut, fiind obligatoriu pentru instanță și părți. Totodată, s-a mai reținut și că în cauză nu s-a făcut dovada unui refuz justificat pentru neîndeplinirea obligației de a soluționa notificarea. Prin decizia nr. 557/A din 05 noiembrie 2009 a aceleiași instanțe a fost admisă cererea reclamantei B.M.E. și a fost completat dispozitivul deciziei nr. 371/2009 în sensul că Municipiul București, prin Primarul General, a fost obligat la 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, fiind respinsă cererea acestuia formulată conform art. 273 alin. (3) C. proc.

civ. Împotriva deciziei nr. 371/A din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâta Primăria Municipiului București, prin Primarul General, a declarat în termen legal prezentul recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii atât în ceea ce privește obligarea la daune cominatorii, cât și cu referire la interpretarea termenului de 60 de zile. La primul termen de judecată stabilit în vedere soluționării recursului intimata-reclamantă B.M.E. a invocat excepția inadmisibilității recursului ca fiind declarat omisso medio.

Analizând cu prioritate excepția menționată, ce face de prisos analizarea criticilor formulate de recurentă cu privire la nelegalitatea deciziei atacate, instanța o va admite pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, recurenta Primăria Municipiului București nu a formulat apel împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, astfel încât, conform art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în ceea ce o privește hotărârea a devenit irevocabilă. În drept, principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părții dintr-un litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. Ca atare, partea care nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe nu are deschisă calea de atac a recursului, față de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. Cum în speță, pârâta Primăria Municipiului București, nu a declarat apel împotriva sentinței dată la judecarea în fond a cauzei, nici pe cale principală, nici pe cea a aderării la apel, achiesând în acest fel la soluția dată, față de cele ce preced, recursul declarat în cauză omisso medio este inadmisibil. Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și actul depus în dovedire se va admite cererea intimatei-reclamante B.M.E., urmând a se obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București împotriva deciziei nr. 371/A din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B.M.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.